Vedeta

Ai blugi tăiaţi şi zdrenţele-ţi atârnă,
Cercel în nas şi tatuaj pe mână,
Părul violet şi ceafa bine rasă,
În buze botox, ca să fii sexoasă,
Iar bluza sigur ţi-a rămas cam mică,
Îţi etalezi buricul fără frică,
Porţi tenişi, ca să ieşi în evidenţă,
Pe chip ai fond de ten din abundenţă,
Mergi în figuri, te mişti ca o felină,
Te-ai dat c-o sticlă de lavandă fină,
Toţi te privesc, tu pari indiferentă
Cu-a ta poşetă roz, fosforescentă.
Eşti o vedetă, ce mai tura-vura,
Dar asta numai până deschizi gura.

sonet epigramatic de Octavian Cocoş (14 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia ideală

Gene lungi, obraji de lapte,
Gura mică ca o fragă;
La ureche-ţi murmur şoapte,
Ca să ştii cât mi-eşti de dragă.

Părul moale, ochi şăgalnici,
Ce-şi arată strălucirea,
Sânii liberi şi zburdalnici,
Îmi încântă mult privirea.

Mâna mică, delicată,
Trupul suplu, de felină,
Eşti distinsă, rafinată,
Şi-ai o voce cristalină.

Coapsa fermă, cusur n-are,
Mersul tău mă ispiteşte,
Iar în urmă laşi o boare
De parfum ce m-ameţeşte.

Dar mai ai o calitate,
Fără nicio îndoială:
Suflet plin de bunătate;
Eşti femeia ideală.

poezie de Octavian Cocoş (11 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extraterestra

Draga mea extraterestră
Cu aspect umanoid
Îmbrăcată-n blugi şi vestă
Şi cu ADN hibrid.

Te plimbi liber pe planetă
Nu ai şef, nu ai patron
C-ai venit cu o rachetă
Din centura Orion.

Ai ochi mari, privire şuie
Dovleac mare, cranian
Pielea ţi-e un pic verzuie
Şi-ai un chip reptilian.

Pentru mulţi, pari îngâmfată
Fiindcă nu au cum să ştie
Că în geanta ta umflată
E numai tehnologie.

Dar eu ştiu cât eşti de tare
De-aia vreau să vii urgent,
Fără nicio ezitare,
La "Românii au talent".

poezie de Octavian Cocoş (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri

Era înaltă şi slăbuţă oleacă,
Cu fundu-n blugi şi îmbrăcată-n geacă
Iar eu i-am zis, ca să-i arăt că-mi pasă,
"Nu vrei să bem ceva la mine acasă?"

Ea m-a privit şi a rostit apatic,
"Mă plictiseşti, nu eşti deloc romantic".
Şi-atunci, să vadă bine că se înşală,
I-am spus o poezie de la şcoală:

"Te-am văzut ieri, privind printre uluci,
Cu părul strâns şi îmbrăcată-n blugi,
Având pe tine un tricou şi geacă,
Cum te duceai să dai apă la vacă".

M-a repezit, zicându-mi cu emfază,
"Da, umblu-n blugi, şi ce te deranjează?"
"N-am o problemă, poţi să faci ce vrei,
Dar mă gândeam să umbli şi-n ai mei".

poezie de Octavian Cocoş (21 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume, fără cuvinte, fără amic...

Tu nu ai luptat de frică să nu câştigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poţi să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...

Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă

Tu ai râs în hohote ţinând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...

Tu nu eşti cel ce eşti,
Tu eşti un fulg de om
azi topit în inima mea

Pentru că eu nu am ştiut să fiu aşa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare

poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mică sau e mare?

S-au cunoscut la munte –
Frumos în aparenţă –
Ea, singură la masă,
Privea cu insistenţă.
El, încordându-şi muşchii,
I-a zis aşa, într-o doară,
N-ai vrea să-mi fii iubită
O vreme, domnişoară?
Şi au vorbit în taină,
Dar nu filozofie,
Ci chestiuni legate
De bani, economie...
Apoi, nerăbdătoare,
Ea fin îl iscodeşte,
– E mică sau e mare?
Nu m-ameţi, vorbeşte!
Surprins şi strâns cu uşa
El îşi pierdu tupeul,
Şi îi răspunse sincer
Privindu-i decolteul:
– E mică, fiindcă numai
Când mi-oi vedea eu ceafa
Se va îndura Guvernul
Să îmi mărească leafa.

poezie de Octavian Cocoş (12 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rima

Poezia fără rimă
E ca lumea fără climă,
Ca albina fără miere,
Ca o halbă fără bere.

Dacă are rimă proastă
E ca ziua cea nefastă,
Ca o salcie plăpândă,
Ca o rată cu dobândă.

Însă dacă rima-i fină
E ca becul cu lumină,
Ca un vin de calitate,
Ca shaorma cu de toate.

Când în coadă sună bine
Versurile sunt divine
Bucuria e cerească
Şi toţi vor să le citească.

poezie de Octavian Cocoş (25 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condei...

Condei bătrân şi părăsit
De mult stai în tăcere,
Acum iar vremea ţi-a sosit
S-aşterni plin de durere.

Atâtea gânduri care-mi sting
Viaţa trecătoare,
Atâtea vise care plâng
În suflet ce mă doare.

De aspra-mi mână te-ai uzat
Te-ai ars de fierbinţeală,
Azi pari în gânduri cufundat
Şi mort de oboseală.

Condei bătrân, ce-a mai rămas
Din viaţa asta vie?
S-au aşternut pe tristu-mi pas
Spini şi zădărnicie.

poezie de Elena Andrieş
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eşti mai sărac cu duhul
Sau eşti un om deştept,
Ai inima de gheaţă
Sau simţi o torţă-n piept,
Nu te iubeşte nimeni
Sau eşti divinizat,
N-ai bani nici de mâncare,
Sau eşti super bogat,
Eşti ticălos, nemernic,
Sau bun şi generos,
Urât ca o maimuţă
Sau ai un chip frumos,
Eşti gras şi scund sau poate
Ai trupul zvelt, înalt,
Oricum ai fi, eşti numai
O umbră pe asfalt.

poezie de Octavian Cocoş (13 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata (Sonet Tarot)

Ai îndurat tot ce ţi-a dat destinul
Te-ai confruntat mereu cu neputinţa
Şi-oricât de greu ţi-a fost în viaţă chinul
Nu ţi-ai abandonat deloc credinţa.
Eliberat de poftele carnale
Sufletul simte acum eliberarea,
Un înger bun îţi va ieşi în cale
Şi îi vei auzi curând chemarea.
Dar dac-ai dus o viaţă ipocrită
Dispreţuind mereu divinitatea
Îţi vei primi pedeapsa cuvenită
Şi se va întrona astfel dreptatea.

Căci la final, omul smerit triumfă
Şi-i osândit acela ce se îngâmfă.

poezie de Octavian Cocoş (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de toamnă

Cu mătura în mână
Priveşti acum pe stradă
S-au scuturat copacii
Şi-s frunze o grămadă.

Iar gândurile-n minte
Din nou încep cu cearta
Şi măturând la frunze
Îţi blestemi aspru soarta.

Puteai să fii o doamnă
Distinsă şi cu fală,
Însă ai fost săracă
Şi nu ai mers la şcoală.

Şi ai trudit de mică
Să îţi ajuţi părinţii
Azi sufletul îţi plânge,
Nu te aud nici sfinţii.

Ţi-a cam trecut şi vremea
Aproape eşti bătrână,
Oftezi şi cânţi cu jale,
Doar frunzele te îngână.

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul

Din temple egiptene, tu apari...
Din depărtatele deşerturi
Al lumilor arabe,
Chipul tău nu vrei să ni-l arăţi
Crezi că noi avem păcate?
De îţi ascunzi faţa de toţi?

Îmi ieşi în cale, dar mă priveşti cu frică
Îţi pui vălul, de câte ori mă vezi
Şi crezi că nu am dreptul
Ca să privesc o clipă
Ochii fascinanţi, şi verzi.

Începi să râzi, eşti o enigmă
Nu ştii ce e amorul
Şi fugi, te-ntorci, zâmbeşti
Şi-ţi pui, pe chip, iar vălul.

Dă-ţi voalul la o parte,
Vreau să te văd mereu
Sau vrei ca să îmi porţi credinţă?
Dă-ţi vălul la o parte, din faţa mea,
Eu nu sunt Dumnezeu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te porţi urât acum cu mine?

Din ziua–n care m–am născut
Eu te–am iubit şi o ştii bine,
Absolut tot la tine mi–a plăcut,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Copil fiind am mai greşit câteodată,
Însă nicicând mai mult de se cuvine,
Răul eu nu ţi l–am dorit vreodată,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Ţi–am dat tot ce–am avut mereu,
Te–am îngrijit cum am ştiut mai bine,
Şi ca s–o fac, am tras din greu,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus la sport pe stadioane,
Te–am dus s–noţi în mari piscine,
Te–am dus la munte, la cabane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu ai băut cât pentru cinci persoane,
Te–am dus chiar la femei străine,
Te–am dus la doctor de ai avut frisoane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus în multe ţări din lume,
La cinema, la teatru, chiar la balerine,
Te–am îmbrăcat în splendide costume,
De ce te porţi acum urât cu mine?
Te mişti acum cu greu şi fără vlagă,
Văd că refuzi să mai asculţi de mine,
Deja eu te compar cu o mârţoagă,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu trup nevolnic care m–ai trădat,
Pierzându–ţi verva, dinţi şi chiar părul,
Ţinându–mă mai mult culcat pe pat,
Va trebui să afli de la mine adevărul:

Vreau să fii sigur că dacă vei continua,
O să te–ngrop şi am să renunţ la tine,
Am să apuc să merg pe calea mea,
Că prea te porţi acum urât cu mine.

poezie de Paul Constantin (7 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti...

departe eşti, iubitul meu, departe eşti de mine,
cu ochii minţii te-nsotesc... şi-aş vrea să-ţi fie bine...
aş vrea să fiu cu tine-acum, aş vrea să fiu o boare,
ce-ţi protejează trupul drag de tot ce-i rău sub soare...

aş vrea să am acum puteri din har dumnezeiesc
şi, ca o umbră, peste tot să pot să te-nsoţesc...
să fiu rază, să fiu briză, vânt să fiu şi să fiu nor,
să fiu tot ce-ţi stă în preajmă, ca s-astâmpăr al meu dor,

să fiu geana dimineţii şi al înserării ceas,
sau un strop micuţ de ploaie ce pe buze ţi-a rămas...
şi, pe ale vieţii tale: căi, şi drumuri, şi poteci,
să fiu iarba ce-ţi păstrează urma paşilor când treci,

tot ce ar permite Domnul ca să-ţi fie de folos,
steaua ce-ţi veghează somnul,... să fiu visul tău frumos...
tare-aş vrea să fiu zefirul ce se joacă-n părul tău,
ca să pot citi în ochii-ţi, că tu... sigur eşti al meu...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 131

Te porţi tiranic, eşti la fel de rea
Ca orice chip considerat frumos,
Căci ştii ce mult te vrea inima mea,
Eşti giuvaerul cel mai preţios.
Dar totuşi unii zic când te privesc
C-al dragostei fior nu-l simt deloc;
Să spun că se înşală nu îndrăznesc,
Numai părerea mea pot s-o invoc.
Şi să fiu sigur că nu jur greşit
Mă tot gândesc la tine şi oftez,
Apoi mărturisesc însufleţit
Că neagră eşti, dar eu te luminez.

Şi de fapt neagră e doar fapta ta,
De-aceea mulţi te vor calomnia.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă, ramuri în cer

Tu să nu-mi spui cum te numeşti
Fiinţă cu pielea de sticlă,
Voi măsura cu tihnă ceea ce eşti,
Cu tihnă, şi poate cu frică.

Tu să nu-mi scrii despre cum creşti
Fiinţă cu părul în soare,
Voi cerceta-n candele umbre cereşti
Cu ruga murită-n picioare.

Tu să nu-atingi cuvântul greu
Fiinţă cu buze de-apusuri,
Voi decanta în clepsidră, acum şi mereu,
Privirile-ţi, tainice spusuri.

Tu să nu-adulmeci pom răsărit
Fiinţă cu aer de seară,
În flori am să-ngrop, în chip felurit,
Zefiru-ţi, în lacrimi de ceară.

Tu să nu pleci când te apleci
Fiinţă cu pasul de crânguri,
Pe urmele tale umbla-voi în veci
Ca ciuta prin tainice gânduri.

Tu să nu-mi spui cum te rosteşti
Fiinţă cu zâmbet de nuferi,
Voi fi lângă tine, ca ploaia-n fereşti,
Să alin când tresalţi, sau când suferi.

Fiinţă cu pielea de sticlă
Fiinţă cu părul de soare
Fiinţă cu buze de-apusuri
Te îngân slavoslovind în picioare,

Fiinţă cu aer de seară
Fiinţă cu pasul de crânguri,
Fiinţă cu zâmbet de nuferi,
Te tot caut, rătăcind... printre
Rânduri.

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!