Cine s-a smuls

trunchieri din poveste europeană, iată neaoş încotro
cântat cu prefăcută jenă, două suflete căutând
destin comunitar:
el, Băgamiaşul, pătrăţos şi nesătul
de muncă
ea, Băgămiaşa, frumoasă în felul ei
sfioasă la îngrămădeală, dar
stăpână pe sinele extins papuceşte
şi peste el

Au rătăcit ei aşa, europeic, până
s-au întors cu târziul în glie
acum au doi copii străini – cetăţeni altor ţări, gângurind
semi-română
el şi ea nu bagă de seamă, pentru că
n-au
trudesc ereditară ţărână
fără râvna de la… Începuturi
aceasta se răzbună
le dă rod hibrid: grâul-fluier, porumbul-vioară
înjumătăţită
fasolea-plumb sec, vernil-vineţiu
iar odihna de altădată-i tropăită
de ecouri – caii morţi în războaie
cine s-a smuls rădăcinii prinde altoi din mărăcinii pustiirii
ţăranul îşi pierde domnia plecând
crucile se preling în asfalt sângeriu, de acum înainte pruncii
se vor naşte tăcuţi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o stradă din nord

Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli şi-au impus ca efect
Două lacrimi şi o boală de cord.

Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.

În sfârşit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă sfântă, Românie...

Au bătut la tine-n uşă
Regi cu sceptre de cenuşă.
A curs sânge de român
Pe coroana lor de tun.

Le-ai pus roadele pe masă,
Grâne din sudoarea noastră.
Ne-nchinară cu o mână
La icoane de ţărână.

Munţii noştri mai cu seamă,
Aveau creste de aramă.
La izvoare doine multe,
Vântul se oprea s-asculte.

Azi, sărmană Românie,
Eşti ţărână fără glie.
Pe a ta frunte puse rege
Tot străinul fără lege.

El te-adună, el te vinde
Pentru galbeni şi merinde.
Iară fiii tăi desculţi
Sunt bătrâni, umili, tăcuţi.

Ai avut sau nu leţcaie,
Ai hrănit doar regi de paie.
Ai fost hrană pentru câini,
Bani de vânt pentru străini.

Românie funerară,
Veac de piatră te doboară.
La cetatea bizantină
Doina-ţi este mai străină

Umbra ta cea uriaşă,
Corbii negri o descalţă.
Nu mai eşti de fel stăpână
Peste glia ta străbună.

Vin calici din urmă - vin
Ca rugina în pelin.
Pe morminte de eroi
Creşte falnic ciumăfăi.

Unde-ţi este faţa, Doamne?
Când dospea pe frunţi de toamne
Pâinea albă. Iar sub soare
Curgeau mândrele izvoare.

Ce bogată-i sărăcia!...
Ne rămase doar mândria ;
Munţii noştri cei bătrâni
Sunt goliţi de noi stăpâni.

Şobolani cu ochii putrezi
Au ieşit din peşteri mucezi.
Tot aceia ce despoaie
Pruncii noştri în războaie.

Suntem, Doamne, prea ciudaţi,
Toţi de-o seamă îngheţaţi.
Nu vedem pădurea... Nu eee!...
Sângerăm în răni de cuie,

Putreziţi de intrigi dese...
Nimeni lacrima nu-ţi şterse
Când l-ai plâns pe Eminescu.
Unde e românul? Restu‘!...

Cine să te plângă, cine?
Că din ram de mărăcine
Nu te mai ridică nime,
Nime... nime... nime...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când va sfârşi scrisoarea, va şti că mâinile care au scris-o nu vor mai rupe-o şi nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui, care îşi dă seamă de toate acestea, mâine nu va mai naşte nici un gând, ci va fi o grămăjoară de creieri morţi; năpădiţi de sânge închegat…

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Tudosa Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra

Înainte de a muri soldatul dezertă din ţigară.
Înainte de a se rupe apa, femeia a răscolit în vioară.
Înainte de a se naşte bătrânul s-a uitat înapoi.
Înainte erau amândoi pe scară...
acum a rămas numai el şi floarea fără petale
egale.
În somn am avut o scară speriată
care alerga pe o cale ferată
şi se suprapuneau
se suprapuneau
peste coloana de cadavre.
Pereţii ca două talgere se loveau...

Înainte de a cânta cei din orchestră au fost larve.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfîrşit

În sfîrşit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrşit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrşit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrşit ne poţi recunoaşte:
noi suntem, generale,
soldaţii tăi din primul
şi din al doilea
şi din al treilea,
generale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe segmentul acesta uniform de timp moare o poveste

aparent suntem doi străini
veniţi din marile catastrofe ale iubirii
şi ne prefacem al dracului de bine
că nu ne pasă
când ideile circulă liber
lucrurile din jur îşi schimbă forma
eu devin tu
fără îndoială
iar tu ajungi
coloană de foc
şi mă trezeşti la viaţă
dar totul se sfârşeşte în câteva minute
din teama de a nu ne da din nou
cu capul de ziduri
pe segmentul acesta de timp moare un cântec
aparent suntem doi străini
căzuţi pe gânduri
şi ne prefacem al dracului de bine
că nu ne pasă
dar am făcut schimb de dureri
fără să ne spunem
prea multe cuvinte
şi ne-am înţeles
cum se înţeleg toţi îndrăgostiţii
pe segmentul acesta de timp moare o poveste
aparent vom rămâne doi străini
dar în secundele noastre de libertate
fie şi în mijlocul zilei
ne vom gândi
unul la celălalt
până vom deveni
unul şi acelaşi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub crucile de tuş

dacă ai fi avut puţină răbdare
ţi-aş fi spus
nu încerca să dezlegi tainele vântului
pe acolo
au zburat toate iluziile omenirii
s-au spart suflete în cascade
şi s-au deschis curcubeie în lumini
înghiţind focul vieţii
dacă ai fi avut puţină răbdare
ţi-aş fi spus să mai stai
şi că te iubesc
dar aşa, Ană,
între noi
se nasc
acum
ploile
cu flori
de miozot
iar eu te plâng
sub crucile de tuş

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bigbang personal şi indivizibil

acum
este minutul acela
al aparenţelor, până şi
libertatea capătă ţarcul ei
ceea ce ar însemna că
singura certitudine-i iubirea

acum este minutul celălalt,
al începutului, până şi
libertatea se angajează
ceea ce ar însemna că
destinul cu determinare
mă predă în gestiune iubirii

iată cum se naşte o explozie
imensitatea
dintr-un trup plăpând, asediat
din toate părţile de lumină –
nu-mi mai serveşte la nimic
orologiul…

sunt o bărcuţă din hârtie
în mijlocul oceanului, astfel
bigbangul este proprietarul
avându-mă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Magnolii albe cad secerate în raze de lună plină.
... eşti cel mai minunat demon de care m-am putut îndrăgosti!
Se cern albe petale peste mormântul replicilor noastre.
... nu vreau să te otrăvesc, atunci când îţi spun că te iubesc!
Îmi zâmbeşte, dintr-o fotografie întunecată, un colţ de mască.

***

Bătăile unor inimi de gheaţă, au început să nu se mai audă,
Timpul a fost nemilos şi soarta cuvintelor, prea crudă.
Peste maidanul cu dragoste au sărit, câţiva paşi rapizi,
La marginea oraşului, cu lumini argintii, transformaţi în hibrizi,
Doi copii străini de metaforele unei vieţi parfumate,
Stau calmi, cu ochii în lacrimi, dar spate în spate.
Povestea nu a reuşit să înceapă şi nici final n-o să cunoască...
Moment de rătăcire şi timp puţin să-şi mai dorească.
Cum degetele se-mpleteau în promisiuni de luptă,
Acum nici gând să mai aştepte, doar gheaţa mai ascultă.
Ca doi frumoşi necunoscuţi se depărtează de cuvânt
Şi împletesc în drumul lor,, cum ar fi fost?" şi,, unde sunt?".
Ieri au atins speranţele, azi despărţirea
Pornind pe drumul unui mâine, cunosc dezamăgirea.
Fără îmbrăţişări, deşi s-au strâns în braţe cu poveştile,
Se caută-n tăcere grăitoare, în timp ce îşi redecorează măştile.
Doar spate în spate, doar bătăi de gheaţă, doar deşert împietrit
Au fost unul din doi, acum... s-au strivit într-un sfârşit.
,, Voi fi mereu aici!",, Nu mă vei pierde!"
S-au transformat în simple replici pentru povestit.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Occidentali se tem că, după o nouă aderare la Uniunea Europeană, se vor trezi invadaţi de muncitori străini; străini de muncă.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un comentariu

În sfârşit
şi
problema ţărănească
a
fost
eradicată

Începând
de
azi
De ţărani
se va
ocupa
numai
Dumnezeu
şi
compania

Îngerii
vor
tunde regulat
iarba
din cimitire
bineînţeles

Iar
nevestele ţăranilor
vor primi
pensiile alimentare
direct din rai

De asemenea

Dumnezeu însuşi
va avea grijă
de
crucile ţăranilor

Să fie mereu verzi
şi viguroase

Ţăranul român
nu va mai fi
decât
o
poveste
de speriat
copii
de la oraş

O poreclă
pe
care
să ne-o
spunem
unii
altora

În zilele
de
sărbătoare

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (28 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea însăşi este Dumnezeu. În căutare descoperi că tu nu eşti nici corpul, nici mintea, iar iubirea pentru sinele din tine este pentru sinele din toate. Cei doi sine sunt unul singur. Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, iar aceasta este iubirea.

citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!