Până când?

Geme ţara-n sărăcie
Plâng bătrânele prin piaţă...
Ce te faci acu' c-o mie?
Oare este asta viaţă?

Sus se zbat de ceasul morţii
Să mai dea câte un ban
Dar, lăsaţi în voia sorţii
Aşteptăm milă în van.

Miliarde se-mprumută
Un' se duc? Nu tre' să ştim.
Vorbărie multă, multă,
Noi tot mai săraci murim.

Şi tăcem. Oare de frică?
Sau ne-am săturat de vrut...
Ţara noastră-i tot mai mică
Şi pământul l-au văndut!

Unde-s patrioţii oare?
La străini sunt ghiocei
Şi ne calcă în picioare
Pentru a avea doar ei.

Ce-a fost ţara si poporul
De atatea mii de ani,
Cum îsi apărau ogorul!
Nu-l vindeau pe la duşmani.

Până când vom plânge oare
Şi cât vom mai suferi?
Poate Dumnezeu cel mare
De-l rugam, ne-o auzi!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă frântă

Merg prin ploaie sub soare.
Sunetul picăturilor, ce se scurg pe stradă
Seamănă cu cel al unui atac de gloanţe, zâmbind
Cred că vreau să dispar, unde nimeni nu-mi poate vorbi;de ce?
Pentru că am auzit prea multe ca să ştiu ce e adevărat....

Oare va fi curcubeu?
oare vei fi şi tu; oare vom fi noi?
Dar nu mai pot zbura ca înainte,
Şi mă blochează tot mai mult frica,
dar dacă eşti aici am tot mai multă speranţă...

poezie de Iustina Georgiana Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mine însumi, de ziua mea de naştere

Un an la ceilalţi azi adun,
Dar oare sunt un om mai bun?
Un an în plus, o, ce frumos!
Dar oare sunt mai virtuos?

C-un an am azi mai multişor,
Dar oare sunt mai iertător?
Sunt mai bătrân, cu siguranţă,
Dar am mai multă toleranţă?

Un an în plus, neîndoios,
Dar sunt eu oare mai milos?
Că-s mai bătrân c-un an acept,
Dar oare sunt un om mai drept?

Pentru-înc-un an, mulţam frumos,
Sunt mai puţin un vanitos?
C-un an sunt azi mai bătrâior,
Dar sunt un mái bun scriitor?

Trecutul an fu valoros,
Dar oare sunt mai generos?
Îmbătrânesc c-un an, normal,
Dar sunt eu mai sentimental?

Că-s mai în vârstă sunt voios,
Da-s mai puţin orgolios?
Că-mbătrânesc e-un fapt normal,
Dar sunt eu mai raţional?

A mai trecut un an frumos,
Sunt mai puţin orgolios?
Un an trecut-a, nu contest,
Dar sunt eu oare mai modest?

Un an în plus e o minune,
Dar am mai multă raţiune?
Că-mbătrânesc eu nu sunt trist,
Dar sunt eu azi mai altruist?

Azi înc-un an primesc în dar,
Sunt oare un mai bun stihar?
Sunt mai în vârstă efectiv,
Dar sunt eu mai puţin naiv?

De-un an în plus sunt bucuros,
Dar oare sunt mai credincios?
C-un an spre finiş mă îndrept,
Dar oare sunt mai înţelept?

poezie de George Budoi din Poezii (5 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipele!

Vezi clipele cum trec? cum trece timpul,
De ce să treacă oare fără rost?
Căci mâinile le va-nchide înserarea
Şi vom uita de mâine tot ce-a fost...

Ce rost să plângă alţii? Lacrimi oare
Nu am vărsat şi noi în veci, cândva?
Zâmbiţi acum când soarele răsare
Căci în curând poate se va-nsera.

Şi dincolo de noapte nu va fi
Decât o albă noapte-ntunecată...
Trăiţi acum, cât mai puteţi trăi.

Cu noi, aici o lume se închide
Şi dincolo de ea e infinitul
Acolo n-o să vezi nimic în zare
Căci tot ce vezi s-atingi este sfârşitul.

Dar nu te teme şi toţi vom fi acolo
Golul cu gol se umple până când
Răpuşi, umili, nu vom ruga iertare
În suflete, în vise şi în gând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important semn de punctuaţie este punctul. Privit de la miliarde de kilometri distanţă, Pământul pare doar un punct, rătăcit în imensitatea spaţiului... Oare nu acolo se petrec cele mai frumoase şi cele mai cumplite lucruri, oare nu acolo ne trăim viaţa şi ne murim moartea...?

Mihail Mataringa (23 iulie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Deşi, spun unii, el a fost tiranul
ce ne-a robit o viaţă cu dictatura sa,
azi, când totul s-a sfârţit, oare sistemul
e diferit de celalalt... sau tot asa-i?
Ieri, nici nu aveai voie gura s-o deschizi
cenzurat erai întreaga lume-o stie,
azi poţi vorbi, poţi face orice să te extinzi
Dar vai, e ca glasul ce se stinge în pustie!
Totul relativ e mi se pare,
cu mic, cu mare, încercăm să ne minţim,
căci asta este lumea noastră cea reală-n care,
vrem să trăim, să fim, să dăinuim!
Că din pământ noi suntem şi în pământ vom fi,
mereu de-acum-nainte şi-aşa până-n târziu,
atât ne-a mai rămas în lumea asta rece,
doar, să murim încet făr` de lumini la crestet!
Toţi avem o soartă şi un destin de urmat,
aici cei mici şi neinsemnaţi vom face cea mai rămas,
să-nchidem ochii brusc, mulţumiţi să fim de noi,
că am scăpat de chin şi am scăpat de voi,
de cei ce fac destinul acesta blestemat
Ce e atât de negru şi greu de urmat!
Dar vina toata o poartă, ei corbi cu negre pene
Ce ne mănâncă trupul şi sufletul ni-l piere!
Dar, cine-s oare corbii cei negri şi uraţi,
nu-s oare comuniştii şi noii lor recruti?!?
Ce se numesc acu` politicieni şi senatori,
dar e sunt ucigaşii care-au lovit în noi!
În mintea lor stă gândul cel putred şi-mpuţit,
să suportăm noi birul pe care l-au impus,
s-avem pe noi povara ce ne-a robit de ani
şi care din pacate, va ţine zeci de ani!
Dar, nu putem noi oare de boală sa scăpam?!?
Nu cred, deşi aş vrea să sper,
dar asta este soarta ce-o avem de urmat,
drumul îngust cu piedici... destin, de alţii dat!

poezie de Vasile Paul Maxim din nu a apărut (1996)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul săracului

Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranţă a apus...

Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?

Cu săraci şi mizerabili
Poate-un colţ de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte

În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colţ îndepărtat.

Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greşit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de braţul stâng?

Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?

Căci averea-i sărăcie
Şi săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi aparţine?

Şi pană la urmă.. ce-mi aparţine?!
Oare trecut, prezent sau viitor?!
Sau oare e al meu măcar?!
Nu ştiu.. dar nu-mi aparţin mie.
Să fie oare răsăritul? Dar..
Apusul nu mă ştie,
Nici clar de lună nu cunosc.
Dar oare.. ce-mi aparţine?
Iubirile, succesul?
Dar unde-mi sunt?
Căci nu le am.
Nici zâmbetul cel mai sfânt,
Nu-i al meu şi nu-l cunosc.
Dar al meu??? Al meu ce este?
E doar momentul?
Sau nu... e clipa.
E clipa să-mi trăiesc prezentul.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (28 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?

Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?
Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie clasică de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de stea...

Dacă-n cer se va mai naşte un Iisus, oare l-am vrea,
Vom şti oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Şi vom înţelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce şi mormânt.

Vor mai fi în cartea vieţii prinse într-un legământ
Şi iubire şi tristeţe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.

Va mai trebui o moarte să îndure pentru toţi
Să-nţelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai şti să mai aprindem felinare pe la porţi
Să mai punem lumânări pentru vii şi pentru morţi.

Vom şti să avem iubire cât în viaţă va mai fi
Şi iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.

Mi-aş dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai ştim că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet şi lumină să-nvăţăm să ne iubim.

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi mai bine?

Oare mai avem un suflet
Oare mai avem trăire
Vrem tovărăşii banale
Sau relaţii de iubire?

Mai vrem oare fericire
Chiar şi cât o scânteiere
Sau ne mulţumim vremelnic
Doar cu-a trupului plăcere?

Ne dorim "să fim" ca oameni,
Să vibrăm ca o vioară
Sau vrem "să avem" în viaţă
Lăsând sufletul să moară?

La final, "ce-avem" vom pierde
Oameni, bunuri preţioase,
Şi atunci n-ar fi mai bine
"Să fim" suflete frumose?

poezie de Octavian Cocoş (8 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?

Mi-ai răvăşit tot universul
Îngheţasem ca în vid
Îmi oprisem chiar şi mersul
Ce acum e mai rapid.

Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.

Prin metoda îndrăzneaţă,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viaţă,
Pentru a trăi şi mâine.

Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ţi mulţumesc
Doar aşa îţi pot plăti,
Şi în veci să "TE IUBESC".

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare Dumnezeu va învia şi tot ce a fost îngropat în cimitirul amintirilor? Sau vom suferi cu toţii o sublimă lobotomie?

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necredinţă...

De unde atâtea stele-n frunte!?
Astăzi, nu mai există aşa ceva!
Nu mai există om care să vrea
Să mute muntele din loc, altundeva...
Şi nici nu cred că se mai poate!

Astăzi, e totul trist şi-ntunecat –
La fel ca sufletul din fiecare,
Iar dacă ţi se pare că mă-nşel...
Demonstrează-mi că eşti mai tare:
Nu băga-n seamă al meu păcat!

Poţi oare tu să-mi demonstrezi
Că m-a orbit pe deplin necredinţa,
Tocmai în cei ce-ar trebui să cred
Şi că singur îmi scriu sentinţa,
Când spun că: "toţi suntem perfizi"?!

Poţi oare tu să crezi fără să vezi –
Că natura umană nu este duşmană,
Acelor lucruri de care fugim,
Acelor lucruri care, azi, ne-ndeamnă,
Să nu trăim ca vitele-n cirezi?!

Înţelegi oare câte mii de ani,
Avem de când ne tot auto-pedepsim...
Inconştient?! Sau încă nu te-ai prins
Că suntem sortiţi să nu ne trezim,
Până nu vom fi măturaţi de ani?!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (10 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!