Simţea o durere surdă

în chitara pe care o purta la gât
când nu croşeta ciupici de aţă
pentru păpuşile care se nasc
după ce le aplică un ruj verde
tulbure cum este apa unui lac
ucigaş revărsat pe genele false

suferea chitara lui de-o ispită
pătimaşă ca o carte de amor
presărată cu crime în stil western
dar din acela făcut de italieni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

cântă chitara -
în lumina soarelui
dansul frunzelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiul roz

Chitara vag trăsare în zarea de azur,
Ning pe lac
Raze lungi
Blonde dungi...
Pitpălac.
Zdrang- zdrang... o sărutare ş-al frunzelor murmur,
Trestii tac
Şi spre mal
Nici un val...
Pitpălac.
Chitara însă sună:
Planc - plinc - plunc - planc - plunc – plac...
Pitpălac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiul roz

Chitara vag trăsare în zarea de azur,
Ning pe lac
Raze lungi
Blonde dungi...
Pitpălac.
Zdrang, zdrang... O sărutare ş-al frunzelor murmur,
Trestii tac
Şi spre mal
Nici- un val, -
Pitpălac.
Chitara însă sună: Planc - plinc - plunc - planc - plunc - plac.
Pitpălac.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri vrăjite

Trupul mlădios al chitarei tale
Mă strânge de mijloc, uşor.
Simt mâna ta, mă simt chitara
Ce-şi cântă fuiorul de dor.
Aud ploaia chemată
Cum bate în geam, fericită.
Mă simt chitara, viu acordată.
De tine şi de ploaie iubită.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră ( extras I, II,III,IV,V,VI)

I

Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

II

Nu vă pot aduce lumea cum o ştiţi, rotundă,
Deşi-mi doresc asta enorm;

Cânt figura unui erou cu ochi mari,
Cu figura-n bronz tăiată, dar care, totuşi, nu-i chiar om,

Deşi eu fac tot ce-mi stă-n putere, mă strădui enorm,
Să-l înfăţişez aproape om.

Dar ca să-i fac o serenadă ca şi cum ar fi doar om,
S-ar pierde ceva din această lume-a noastră;

Deci, vă rog, acceptaţi melodia drept serenada
Omului care cântă la chitara lui albastră.

III

O, să-l cânţi pe cel mai de seamă om,
Să-i înfigi jungheru-n piept,

Să-i împrăştii creierii pe duşumele
Şi să laşi să-i curgă sângele fierbinte încă,

Să-i întinzi gândurile pe uşi, pliu cu pliu,
Şi aripile prin noroaie şi zăpezi;

Să-atentezi la hei-ul şi la o-o-ul lui cel viu
Şi să-învârţi cheia vorbirii să-i faci adevărul clar,

Ca un trăsnet în seninul cel barbar,
Atingând doar subţirele strune de metal....

IV

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi-ascultă povestea care curge din chitara cea albastră.

Un milion de oameni pe o singură strună?
Şi stilurile lor nepereche-n acel lucru? Împreună?

Şi toate faptele lor, fie ele bune, fie rele,
Toate patimile lor mai cuminţi sau mai rebele?

Sentimentele nebune, şoapte care-apar, dispar,
Ca un zumzăit de muşte-n aerul de toamnă clar?

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi ascultă zumzăitul care curge din chitara cea albastră

V

Nu vrem cântece despre măreţia poeziei,
Despre licărul torţelor în ţinuturi subterane,

Despre raze violete valsând pe comori ascunse.
Pe discul rotund al soarelui nu sunt umbre.

Ziua-i dorinţă, iar noaptea-înseamnă somn.
Nu sunt umbre nicăieri.

Pământul pentru noi este turtit, fără podoabe.
Nu sunt umbre. Poezia,

Excedând muzica, trebuie să-înlocuiască
Cerurile goale şi toate imnurile lor,

Eu-rile noastre-n poezie se cuvine-a-şi avea locul,
Chiar şi-atunci când zăngăneşti la ghitara ta albastră.

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge chitara

păşesc prin colţuri de lume
orb în lumină
în mână port o chitară
uitat în uitare
cânt şi cânt
sunt chitara ce plânge pe mare
sunt valul ce sparge chitara
sunt omul ce plânge pe val
sunt flacăra ce arde în lacrima crudă
sunt ultimul cânt al chitarei
sunt forma pierdută prin colţuri de rai
sunt tăcerea ce piere în cuvânt
pe ţărm a rămas
un om şi o chitară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

western

Western

Cow-boy, puşti, şerifi, dolari,
Crime, whisky, cârciumari
Şi o bandă de "pătaţi"...
Curăţaţi!

definiţie epigramatică de Mircea Trifu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde

Atât de greu apare primăvara
Să-mi scald privirile-n verdele cel crud
Şi cor de păsări în dumbrăvi s-aud
Din zorii dimineţii până seara.

Când vrăbii se agită-n frunzele din dud,
Semnalu-i clar! Venită este vara
Cu greierii ce-şi pregătesc chitara
Pe fir de iarbă şi-n ramul de agud.

Eu văd cum toamna iute se iveşte,
Cum păsăretul se-ndreaptă către sud
Şi ritmul vieţii parcă-ncetineşte.

Dar iată, lunga iarnă se grăbeşte
Cu mantia să-nvelească şesul nud
Şi dor de cald şi verde îmi trezeşte.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naraţiune

iau chitara în braţe şi o acordez
un cântec mă aşteaptă pe portativ
dintr-o nostalgie iarăşi evadez
în spaţiu mirific august creativ.

cearcăne şi riduri cu auriu fardez
mă-ncarcă bătrâneţea cu simt narativ
iau chitara în braţe şi o acordez
un cântec mă aşteaptă pe portativ.

cerul plin de stele cu gândul sondez
flamandă de lumina cu sens curativ
misterul universului vreau să-l elucidez
constelaţii de gânduri în suflet cultiv.

iau chitara în braţe şi o acordez
un madrigal m-aşteaptă pe portativ.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se trezi cu capul

în canalul bun şi direcţia
era bună. soarele, încă
ruşinos şi supus lui noiembrie,
se mai ivea din când în când,
după zile şi nopţi de vânt,
de ploaie. frunzele acopereau
sticla de whisky, băgată în apa
rece care şiroia timid. ziua
era caldă şi cerul lucea
de parcă era lustruit
cu un glaspapir fin. peste canal
se lăsau crengile unui copac.
păreau să-i facă semn să tacă.
culese sticla. capacul păstrase
lichidul. simţurile îi reveneau încet.
o amintire îl fulgeră dureros şi
revăzu buzele fine şi roşii, se apropiau
de ochii lui, în amintirea reînviată
de băutura care se scurgea pe gât,
în stomac ardea plăcut la început.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslesc către casă

cu o pană de scris
dau apa în stânga în dreapta
ajung pe moldova care seacă
sau
renaşte în mine - hâdă e
hidra cunoaşterii -
fluieră o mână pe fereastra vaporului
trece lăcrimând o poezie
aş rescrie finalul
nu mă
lasă apa
care trece pe când
trăia
din când în când veci
de veci voi scrie despre iubire

Vasile Culidiuc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziuni din camera de hotel

stăm în camera de hotel ieftin
lângă o sticlă de whisky
şi o carte de dragoste
pe care o consumăm
între orele douăzeci şi cinci
dimineaţa apare cu energii
descătuşate în fiecare zi

ne iubim de-o eternitate pe patul
cu arcuri sărite în camera de hotel
fumăm din aceeaşi ţigară
viaţa care ne apasă în singurătate
apoi ne cuprinde o blândă sete

ne uităm după lună în noaptea
de amor ce trece repede
pe sub patul camerei cu podele
lustuite de trupurile transpirate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea

ochiului care vede în ochiul
orb de tot l-am făcut
normal la vârsta mea a
bătută pe muchia de cuţit
care a săpat după ochiul ne
vătămat pentru totdeauna
a fost schimbarea
ce trebuia să-mi lase urme
ţineam ochiul vătămat
într-o casetă cu bijuterii false
fantezii lăsate de prietena
prietenei mele care mă iubea
când aveam ochiul nevătămat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri cu rima de mine încătuşată

Atent la arta mişcărilor, când îmi aprind ţigara,
Am o coregrafie canto, când prind de gât chitara.
Şi-mi intru-n rol fumând, cântând despre oricine
Şi ştiu să joc şi teatru... dar nu mă ştiu pe mine!

Mă suspectez că-s prins, de fenomene pasteurizate,
Aşa beau zilnic doar cafele mari, decofeinizate.
Îmi judec toţi vecinii şi nu mă pot abţine
Dar trebuie să recunosc: nu mă cunosc pe mine!

Dau sfaturi tuturor, le spun despre mândrie,
Cu tact le deconspir orgoliul, ce duce la mânie,
Despre magia neagră oricând îţi spun, creştine!
Mai greu îmi este însă... să-ţi povestesc de mine.

Ca la un film mă uit, la mine-eroul principal!
Dintr-un fotoliu mă gândesc, la un final moral.
Aduceţi-mi chitara, vinul şi-un dans de balerine,
Plătesc un detectiv să-ncătuşeze: rimele cu mine!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea lui shag

era şi nu era deosebită
cum sunt toate istorioarele
copiilor abandonaţi de societate
în braţele rockului psihidelic
cu experienţa alterării mintale
sub influenţa drogurilor
a descoperit lsd şi chitara
mieuna în pilde dezvăluite de suflet
erau pastile de înţelepciune
o practică spirituală care-i corecta
conştiinţa de consumator de whisky
muzica lui era mintea lui
ancorată în călătorii extracorporale
bătrânul jo a crezut că shag
o să fie un guru veritabil
care avea puterea de a întoarce
mintea la suflet şi
şi
şi shag ştia să te ducă uşor
la anxietate sau calmul meditaţiei
o călătorie interioară în pace
îi spunea trandafirului că-l iubeşte
fagul că e frumuseţea lumii
credea că nu este chiar atât de păcătos
şi că viaţa lui nu moare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

am venit să exploatez aurul
pentru a cârpi stratul de ozon
apoi am făcut fiinţele umane
după chipul şi asemănarea mea
dar m-am îndrăgostit de-o muritoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în piaţă

ţi-ai hăcuit aripile de înger
alungat din cer pe pământ
ai renunţat chiar la strălucire
să devii pământean păcătos
o să te apuci de artă
numai aşa gândeşti liber

vei bea bere din halbele ciobite
încins de sânii sau pulpele
unei femei zurlii
o să scrii poezii sentimentale
prostioare mărunte
vei picta cu chitara sentimente

te vei otrăvi cu vise
pitit în ungherul unui subsol
o să iubeşti în sacouri strâmte
strângându-te de gât cu cravata
de culoarea oului de raţă
oribilă la orice ţinută

vei umbla prin tramvaie
în costume dungate cu pantaloni
evazaţi în dosul unei iubiri
printre merele acre din garsoniera
unde ploua din tavan
o să te sinucizi în ninsori întârziate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea cu ochiul

acela scos o pisică care încerca
să dea viaţă acelui peisaj lunar
la un geam chicotea o dungă
de lumină ca speranţa unui mort
îmbălsămat după o reţetă străveche
un cititor rumega un rest
de carte ce mirosea a mucegai
continua să zâmbească şi
se simţea bine fără nici un dinte
în gura ce păstra atâtea secrete
luna se strâmba într-o cratiţă
abandonată lângă un brad ras
de răşină împotriva voinţei lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţă, aţă... (Unui feciorelnic...)

Printre plicuri şi stilouri
S-au găsit sticle cu vin,
Dintre pluşuri, bibelouri
S-a ales amor virgin...

Nu se-ntreabă oarecare
Ci chiar însuşi Dumnezeu,
"- Cine-i prost atât de tare? "
Cine ar putea fi, eu!...

Se deschid flori şi pachete,
Uşa până la perete,
Dar pământul însă tace;
Gândurile violete

Se desprind... şi cum se face,
Eu nu mă deschid şi pace!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (14 mai 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!