Isarlîk

*
- Isarlîk, inima mea,
Data în alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, ramâi asa!

Fii un tîrg temut, hilar
Si balcan - peninsular...

La fundul marii de aer
Toarce gâtul, ca un caer,
In patrusprezece furci,
La raiele;

rar, la turci!
Beată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin

*

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găselniţa PSD-ului: mitingul în alb

Chiar dacă azi la palat
Vin în alb imaculat
Pentru doi mici şi o halbă
Noi le spunem... ciuma albă!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

singuri eram
eu şi tu
pe piatra albă care naviga marea
şi stelele ovaţionau calzii pini
exaltând în neprihanita
casta mare
şi cu o uşoară
languroasă privire
totul a dispărut în noapte
dulcea iluzie este prefăcută în scrum
intr-o amară iluzie
eşti mereu în mine cu toate că totul fixează în inima mea
imaginea ta colorată de aurul blondelor plete care lambrisează
în tine hilar surâs
pe chipul tău
atât de drag mie şi rece
timidă
pureţea ta mă exultă
şi mă ajută să cred în tine

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glic

Glic!

Face gâtul sticlei glic!
Draga mea, eşti un simbol;
Zâmbetu-ţi e raiul gol...
Tu eşti mare, eu sunt mic.

Glic!
Glic!

Tu bei vin şi eu beau bere,
Asta nu face nimic;
Un simbol eşti în picere,
Est pahar ţie-ţi ridic:

Glic!
Glic!

Eşti o nimfă, sunt un faun;
Face gâtul sticlei glic!
Pentru ce te uiţi sub scaun?
N-ai să poţi vedea nimic.

Glic!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vin atâţi de mulţi turci în România?

Au aflat că în România toate sunt cu fundul în sus!

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de ziua mea

Urându-mi azi aşa, ca bonus,
Mi-a zis un bun amic, hilar:
Să fii vivace, să ai tonus,
(Ca-n tinereţe),... muSCULAR!

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea lui Ţepeş izbucnise o mare criză de turci. Şi de furci.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărţuirea României

Pământul tot este o rană
cuvintele mustesc de sânge
o suferinţa mea contemporană
când iau o piatră-n mână plânge

Cuvintele mustesc de sânge
stiloul va sări în aer
tăcerea cu aripa ne atinge
din noi rămâne doar un vaer

Stiloul a sărit în aer
o suferinţa mea contemporană
torci veşnicia dintr-un caer
pământul tot este o rană

La stânga ţară ba la dreapta
pentru viitor fii gata

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prim romantic

De ce nu as fi o piatra care scrie,
O stanca aplecata pe hartie,
Un munte ce de voie se injuga,
Un zeu pagan trecut la alta ruga ?

De ce n-as fi asprimea-nduiosata ?
De ce baiatul meu nu mi-ar fi tata ?
Al ciu folos m-ar tine-n veac de veghe,
Cu ce durere-a lumii sunt pereche ?

De ce n-as fi o negura carunta ?
De ce n-as fi un dric zvarlit spre-o nunta ?
Contrastele si asa imi vin prea bine,
Si plus si minus zac mereu in mine.

De ce imprejurare literara
Sint speriat de nu trimit si-afara,
Afara din fiinta mea nebuna,
Un dublu semn de soare si de luna ?

De ce nu as fi un vagabond de gala
Si -un crin manat de pofta sexuala ?
De ce n-as fi, conform ursitei mele,
Noroi pe talpi si frunte-n mal de stele ?

Nu ultimul romantic dintr-o era
Cand toate amurgesc si rar mai spera,
Ci cand putreziciunea pe din doua,
Un prim romantic intr-o era noua .

De ce n-as fi puternic chiar prin plansu-mi?
De ce m-as tot feri de mine insumi?
De ce crucificarea n-as dori-o
Cu un singur si egal refren: Adio?

De ce mi-ar fi rusine de oglinda ?
Eu sunt o bucurie suferinda,
Eu sunt asocierea curioasa
De iarba cruda si de fier de coasa .

In stanga fruntii soarele asteapta
S-apuna luna, bland, in tampla dreapta.
De ce n-as fi o piatra care scrie,
O stanca aplecata pe o hartie ?

De ce n-as scapara un alt jaratec,
Muscand intinderea de alb, salbatec,
Ca un banchet mi-e sufletul la care
Se da o mare foame de mancare ?

Lansez, sfidandu-va, o noua boala,
Prea trista bucurie mondiala,
Si hohotind de ras ma aflu tragic
Ca neamul meu conspirativ si dacic.

Cu fericire va poftesc in rana
Estetica, de jertfa suverana.
De ce n-as fi, cum inima ma-ndeamna,
Cocor venind in fiecare toamna.

Cocor plecand la miez de primavara,
Cocor razand de pajistea vulgara ?
Eu nu stiu daca voi putea vreodata
Sa fiu asa cum firea mi-o arata.

E clipa hotararilor supreme.
De ce va temeti voi, de ce m-as teme ?
De ce cu bucurie n-as surade
Spre cel care cu groaza-mi va fi gade,

Cu groaza el, si eu cu bucurie,
Ca lui ii e mai frica decat mie,
El, care ma ucide se-nspaimanta
Si barda-n mana lui pluteste franta ?

De ce n-as povesti aceste toate
Eu,piatra bucuriei sugrumate,
Eu, stanca aspra care duce greul ?
Daca de ea lega-va Prometeul.

Ficatul lui pe-al meu imbolnavindu-l,
El tine focu-n gura, eu colindul,
De ce sa las cuvintele s-adaste
Ca eu sa-mi spal fiinta de contraste ?

Eu nu sunt eu, eu nu-s de-adevarate,
Decat inlantuit de - aceste toate.
De ce n-as destupa o noua era,
Urmand halucinanta mea himera?

Voi fi cel haituit, voi fi cel mare,
Ducand in carca semnul de -ntrebare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr alb

Un singur cer
Să zbor spre el
Un singur gând
Mă tine la pământ
Un singur nor
Pufos si gol
Un singur univers
Imens
Un singur lac
Un lebadoi in frac
Se nvarte singur
Intr-un lac
Se nvarte si asteaptă
Lebada
Pierdută intr-o
Noapte
Răpită de un rac
El vrea sa-i vină
De hac
Sub o frunză de nufar
Alb
El cioc a aruncat
Pe rac
L-a scufundat
Iubita lebădă
El a salvat
Si luna luminează
Intregul lac
Pluteste acum usor
Pe linistitul lac
O lebădă si un
Lebadoi în frac
Imensul lac
Inconjurat cu mac!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Când ma gândesc la tine
Imi fac mult rau
Dar parca-mi fac si bine
Mereu te regasesc in gândurile mele
Ma doare-n suflet ca niste chinuri grele...
Imi este asa de dor de prezenta ta
As vrea sa fii cu mine sa te pot privi si saruta
Dar in viata mea esti doar ca o himera
Apari in visul meu si pleci..
Si eu.. parca condamnata la suferinta ma simt...
Adio glas dulce.. adio fericire, adio alint
In jurul meu parca nu mai e nimik
Ma simt evitata de cei din jur
Dar cred ca totul e doar in mintea mea
Stiu doar ca asa nu mai pot continua..
Mi-e frica sa gresesc iubindu-te pe tine
Imi fac iluzii si sufar..
Si mereu alerg dupa tine
Mereu ma ranesc si sunt confuza când e vorba de tine
Apari mereu in viata mea si-n gândurile mele
Imi spun mereu ca la tine voi renunta
Poate ca de data asta va fi asa
As vrea sa nu mai sufar
Si fericita mereu sa fiu
Sa pot iubi pe altcineva
Sa fie ceva viu....

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveşmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaş cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viaţa
să răsară din pământ
să îţi
scalde dulce faţa
şi cu flori
şi prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
şi-n gingăşie
vrând fiinţa să ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
şi peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenuşiu
şi-n puţinele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău păşune

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

IUBIRE gust dulce prea amar, m ai facut sa sufar iar

A fost o data,,.., nu tare demult
Un singuratic baiat ce avea in al sau suflet mult
Mult dor,,, nimic de care sa te fi temut
Florin faiat fin cu inima de lut

Sansa lui I s a parut
Sa apara,, cand un glascior a auzit intr o iarna
O prea frumoasa fata,, din vis a aparut
Dar tot in vis a disparut, a treia zi, si el tot zbiara

Viata lui ce a trait,, a suferit prea mult
Crezut a ca suferinta v a fi la timpul trecut
Mut este dup ace s a petrecut
Nu intelege cum de ea,, chiar a putut??

Sa spuna ca l iubeste, foarte mult
Ca el este cum nu a mai vazut
Cu el doreste sa si implineasca al ei destin
Avea un glas din cel mai cristalin

Iubire un simtamint divin
Acum imi lasi un gust pelin
Si greu imi este sa ma abtin
A spune vorbe cu venin

De ce?? un cer senin
Se innoreaza,, si nu intervenim
Era totul asa sublime
Acum din plins nu ma mai abtin

Raspunsul la intrebare,, imi apare in departare
Straluceam precum un soare.. linga ea cu al ei nume splendoare
Soarele ce a stralucit,,, acum este naucit
Vremea de cand a trait si a fost iubit.. a fost oare vrajit??

Acum frica de femeie ii este,,, caci Florin nu mai este
Baiatul ce urca pe metereze
Pe toti sa ii salveze
Al sau suflet este in pioneze

El a vrut sa o salveze
Si a pornit la drum intr o noapte ca in poveste
I a dat ea acea veste,,, ca de acum a lui este
Peste orice el a trecut,,, de nimic nu s a temut

Sa o salveze,, urmina ca el sa se ruineze
Cum sa o calmeze??? a lui inima acum
Caci nu mai este el stapin
Inima lui a ramas, la ea in bagaje

Cum sa poata??? el sa mai traiasca
Intr o lume, ce nu stie decat sa urasca
El stie doar sa iubeasca
V a trebui,, cumva Florin sa supravietuieasca

Ea avea un glas cristalin. din cel mai fin
Atingerea ei era ceva divin
Surasul ei era,, ceva la care multi barbate poftim
Din mult acum nu a ramas nici macar putin

El sa devina sacal??? nu ere cal!
El are doar un pocal, in care strange mult amar
Ce l incarca pe samara
Si apoi pe al sau magar

Macar de I ar vorbii ea mai rar
I ar mai trece din amar
Dar a pierdut acest dar
S ar duce in calvar

Deja inima lui este data cu var
L a zambet el este avar
Cum sa mai iubeasca iar??
Prefer singur sa mi fac viata, precum un olar

Al vietii orar s a sfarsit
Daca nu mai pot a fi iubit
Mai am rost sa fi trait???
Raspunsul el nu l a gasit.........

poezie de Florin Găman
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boc, Băse, PDL, se ştie, au fost ciuma portocalie!

(În Evul mediu, ciuma neagră),
Azi, ciuma roşie... măi, dragă!
Precum se vede, toţi votaţii
Corupţii, lotrii, şi... ciumaţii!?

epigramă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuma

marţiană ameninţă omenirea
din două mii
treizeci şi unu cel mai probabil
adusă odată cu rocile recoltate
pline de agenţi patogeni
şi oamenii nu vor fi pregătiţi
nici de data aceasta
ciuma o să facă ravagii
lovind planeta noastră
fără milă
specialiştii rămaşi vor studia atent
ciuma marţiană prevestită de scriitorii sf
încă din secolul trecut
oraşele vor rămâne din nou pustii

ciuma marţiană o să-şi găsească
un mediu propice la noi
şi omenirea o să sfârşească
în chinuri groaznice
în casele asediate de moarte
în spitalele depăşite de pandemie
unde te poţi ascunde?
unde ai putea să fugi?
unde te vei îngropa de viu?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de spaţiu

de timp pentru iubirea mea
sleit intru în oglinda din camera
ascunsă pentru novici
într-un castel uitat de vrăjitori
îmi şterg palmele transpirate
de descântecele făcute
de babele desculţe ce au
călcâiele crăpate şi părul
alb şi rar
alb şi zbârlit
alb murdar
încă am roiuri de albine în ochi
şi încă sunt fericit
pentru că iubirea este o vrajă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jupânul meu îmi zicea: "Bă, lăcomeşte-te, da' când e vorba să faci treabă pentru tine, fii larg la buzunar! Dă cu inima deschisă."

Eugen Barbu în Groapa (1957)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul gropar: Lovi-l-ar ciuma de pungaş netot! Mi-a turnat în cap o cană-ntreagă de vin alb, odată. Ţeasta pe care o vezi, stăpâne, a stat pe umerii lui Yorick, nebunul regelui.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet încrustat

cum ar fi să mă ascund
ca un miez de copac
să arăt lumii scoarţa pe dinafară
pe dinăuntru să fiu lemn alb

să pot fi doar eu
la sfârşit
într-un cuib de lună
la rădăcina mărului
să mai pot auzi doar umbra greierului
cântând amnezic
din frunză de brumă
dintr-un fluier de pai

cum ar fi să mă ascund
într-o cochilie
pe dinăuntru vânt
pe dinafară de piatră
să rămân
cu zâmbetul încrustat
într-un chihlimbar
până vin licornii să străpungă
inima amurgului
să frângă lumea în păsări roşii
cu mugetul
de sfârşit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!