Din noianul gândurilor mele

Din noianul gândurilor mele
Care vin şi-apoi zboară,
Unul vine şi tot revine
Până se transformă în cuvinte
Şi inimii ii spune si ii tot spune
Să-şi lepede odată învelişul cel de gheaţă,
Să-şi alunge supărarea,
Că iată s-a sfârşit cu iarna!
Să-şi scoată la iveală iar speranţa
Că ii bate din nou la poartă
Soarele şi Primăvara....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi, soarele găseşte câte un om care să merite, ca el, soarele, să-şi rotească privirea, urmărind omul, până când unul dintre ei asfinţeşte. De parcă şi omul poate fi un soare, iar soarele – o floare care să-şi aplece fruntea sau obrazul înspre el.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănăşturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot să cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
şi nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
şi nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăştur
cu un chip imaculat
şi în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-şi mai taie din cer drumul

blocurile liniştite
căciuli albe acum poartă
şi de frig sunt pregătite
să-şi înfrunte a lor soartă

se colindă ziua-ntreagă
şi azi la calculator
dintre noi toţi să-nţeleagă
Isus e Mântuitor

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

spune tot ce nu s-a spus, tot ce ştii şi ascunzi
aerul nerespirat, sărutul neâmplinit,
lumina rămasă pe buze, micul univers în care vrei să pătrunzi
lasă-ţi pleoapele încet, întâmpină apusul în hainele tăcerii,
adu-ţi aminte de ziua de mâine,
de liniştea clipei ce bate în dulcele păcat al plăcerii
spune tot ce nu s-a spus, spune... şi-apoi aşteaptă
cuvântul se-ntoarce în tine şi te urcă: treaptă cu treaptă

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa

Soarele şi luna erau îndrăgostiţi
Sau cel puţin aşa spuneau,
Ei îşi şopteau doar vorbe dulci,
Dar nu se prea vedeau.
În goană, luna, după soare
Plângea, făcea doar nopţi amare,
Căci astrul de la răsărit
Doar o minţea că-i e iubit.
Ea tot făcea paşi către el,
Dar el păstra distanţa
Şi cât de mult înainta,
Nu-şi ajungea speranţa.
Luna ştia că la amiază
Iubitul ei zace pe centru
Şi se rotea încetişor,
Să nu-i observe mersul.
Dar soarele era şiret,
Ştia ce se petrece
Şi ca să pară el deştept,
Spunea că "timpul trece".
Iar luna tot a aşteptat
Să-şi întâlnească amorul
Şi luni întregi l-a căutat,
Să-şi stăpânească dorul.
Până-ntr-o zi când a-nţeles
Că n-are rost să fugă,
Căci soarele nu se apropie,
Iar ea îi este slugă.
Şi uite aşa a încetat
Să-şi caute amorul
Şi luna, greu, s-a resemnat
Şi a rămas cu dorul.
Oricât de mult a încercat
Să spintece distanţa,
Ea din păcate a eşuat
Creându-şi alternanţa.

poezie de Mioara Drîmbu-Cucu (28 martie 2018)
Adăugat de Mioara Drîmbu-Cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocuri

Prin jocurile noastre, ştiu,
Ce le pornim mereu în seară,
Eu mi-am ales tot ce aleargă,
Tu, florile şi tot ce zboară,
Feline albe, câini şi iepuri,
Îi pun pe fugă să se schimbe,
În frunzele-ţi ce ies prin toamnă,
Că iarna, gerul, stă să-şi plimbe.
La ceasul orelor din zi,
Aleargă şchiopii cei mai trişti,
Cu soarele spre asfinţit,
Ca cei întregi să-şi intre-n roluri,
Feline negre, urşi, coioţi,
Spre pomii tăi să-şi urle pofta
Ca tu şi eu să fim artişti,
În două filme cu amoruri.
Tu ce ai vrea să zbori acum?
Un fulg, un gând sau uliul veşnic?
Te-ntreb, că eu mă vreau mai sus,
Posibil vultur prins de aripi,
De-aceleaşi salve repetate,
Să cad etern de sus în jos,
Iar mai apoi, în sus, departe.

Autor: Mili Dumitru

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nime nu va fi-n cămară...

Nime nu va fi-n cămară,
Decât înserarea. Poate
Încă iarna cu-ntristarea
Din perdelele lăsate.

Încă fulgii cu noianul
Înălbirii lor sublime,
Încă streaşina, troianul,
Iar cu-acestea încă Nime.

Iar pustiu să-mi viscolească
Firea mea. Din lac să cheme
Iernile ce-or să-mi albească
Chipul meu din altă vreme.

Spini de gheaţă să-mi înfigă
Anii, când mi-or fi la vamă,
Sobele să-şi mânce frigul
Stivuit până la geamuri.

Dar în clipele acestea,
Stârnind tremur în perdele,
O să intre, dulce veste,
Steaua dorurilor mele.

Lumina-vei la intrare
Albă toată, parcă-ai cerne
Din tării perpetuare
A materiei eterne.

poezie clasică de Boris Pasternak, traducere de Anatol Codru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când, escaladând un munte, văd cum soarele răsare, cu tot procesul său imperturbabil de la tonuri de negru la tonuri de verde, apoi roşietice, până la primele raze ce apar pe cer şi tot coboară până îţi ating chipul cu acel strop de căldură care transformă totul, care te luminează şi te fac să te simţi viu, o clipă trecătoare, dar de nepreţuit, trebuie să recunosc că întotdeauna simt că momentul este unul special, magic, că în acest proces e ceva ce nu reuşesc să descifrez şi care mă face să-mi ies din minţi, şi -poate şi din cauza asta- să revin mereu în munţi, iar şi iar, pentru a încerca să descopăr forţa aceea necunoscută care scoate din adâncul inimii mele aceste sentimente de plenitudine.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul lucrurilor este apeiron-ul... De acolo de unde se produce naşterea lucrurilor, tot de acolo le vine şi pieirea, potrivit cu necesitatea; căci ele trebuie să-şi dea (să-şi facă) dreptate şi să-şi dea răsplată unele altora pentru nedreptatea făcută, potrivit cu rânduiala timpului.

Anaximandru în Istoria filosofiei. Filosofie veche, medie şi modernă (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cuminţi

morţii se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunţă stăpânul
că viaţa nu s-a sfârşit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în faţa
uitării
nu pot să-şi scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăţi mici
tot mai mici
asemeni
unor moaşte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii timide

Stă soarele întemniţat de după nori,
Primăvara e tăcută şi timidă,
Răzbate greu, adună calzii ei fiori,
Din nou îmbracă frumoasa ei hlamidă.

Vântul turbat ciopleşte-n plopii plângători,
Mişcă-n ultim zvâcnet iarna rea, perfidă,
Stă soarele întemniţat de după nori,
Primăvara e tăcută şi timidă.

Întârziaţi de frig, boboci nerăbdători
Se-ntrec în zâmbet petale să-şi deschidă,
O albinuţă prin preajmă se perindă,
Teamă n-are de bruma ce-a muşcat în zori,

Stă soarele întemniţat de după nori...

rondel de Nicolae Matei din Rondeluri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criterii

Tu eşti ecoul gândurilor mele
Al nebuniei dulce înţeles...
Hai, spune, după ce criterii
Stăpânul umbrei mele te-am ales?..

Hai, spune, din tăcerea ta enormă,
În care toţi chinezii nu încap
Şi vântul îşi ia propria ta formă
De jos până la cap...

Tu eşti ecoul gândurilor mele:
A celora pe care nu le-am spus...
Am gândit cât frunză şi stele -
Surâde-acum în faţa mea Iisus...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie – singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute.

Henry Miller în Sexus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disonanţa

... iarna din sufletul meu-
crivăţ ce geme afară-şi
duc disonanţa mereu
pe un arcuş de vioară

trist şi sporadic mă ţin
tot de cărarea pierdută
lin printre fulgii ce vin
din albăstrimea cernută

prin sita veacului meu
strâns la perete cu uşa
strâns că o nucă ce greu
stă să-şi înăbuşe tusa

vreau să mai fiu cine sunt
omul din pâclă de ceata
omul cu suflet cărunt
cărui de nimeni nu-i pasă

omul ce vine mereu
şi tot aşteaptă să plece
iarna din sufletul său
tristă şi lungă şi rece

iarna din sufletul său
durul arcuş de vioară
şi cognitivul ce greu
ţin disonanţa să moară...

poezie de Iurie Osoianu (20 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spovedanie

- Îngenunche! zice popa
- Cum s-o fac, Măria Ta?!
Că piciorul meu, aista,
Este tot de tinichea.

- Şi apoi cum să se ierte
Ce păcate ai făcut?!
Îngenunche! zice popa.
- Iar o luăm de la-nceput?!

Doar ce-mi vine o idee
Şi întreb şi eu, aşa:
- Vrei să mă grijeşti, părinte?
Şi apoi om mai vedea.

Pune-ţi iute patrafirul
Până nu mă răzgândesc!
Zice popa: "Iartă-l, Doamne!
Drace, zău că mă crucesc!"

Intră popa, cum se cade,
În altar, ca Ăle Sfinte
Să-şi aducă. Mă grijeşte,
Apoi spune: "Ia aminte!

Pupă moaştele acelea
Şi-aste mâini să-i dai ceva
Din a ta milostivire!
- Sfinte, dar am palma grea!

- Fiule, cu greutate
A dus crucea pe Golgota
Şi Iisus. Deci dă odată,
Fiindcă tu n-ai dat nici cota!

A cerut-o?! S-o primească!
Eu i-am spus de la-nceput.
------------------------------------
Să nu faci ce spune popa,
Că nu tot ce spune-i sfânt!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârşit,
să-şi sprijine cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!