Amiază

Această-amiază – razele soarelui sclipesc indecise
Printre norii grăbiţi, c-un fel de stinghereală posacă.
Contururi diforme atinse de stranii descântece, ca-n joacă,
Asemeni unor vagi fantasme, colindă prin vise,

Umbre tremurătoare-n oglinzile apelor prelinse.
Agitându-se-încolo şi încoace copacii, protestând parcă,
Dansează după melodia aceea bizară şi buimacă
A vântului de nord jelindu-şi cu toate fluierele odraslele ucise.

Profetul – frunze moarte se rotesc confuze-n jur,
Fugind ca de-o necunoscută pestilenţă.
Un vultur sus, în înaltul cerului, singur,
Planează-n vânt c-o calmă indolenţă,
Ca un zeu care din înălţimea Olimpului de velur
Priveşte lumea noastră ştearsă cu indiferenţă.

poezie de Eugene O'Neill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre ascunse

Umbre ascunse şi lumini difuze
Vise împrăştiate în multe culori
Gânduri secrete puse pe pânze
Mintea ne joacă feste uneori

Culorile toamnei luate din frunze
Amestecul din gama fericirii
Instinctului nu îi cerem scuze
Dezlănţuite toate în prezenţa firii

Verde crud din iarba cosită
Blu din apa pietrelor rastogolite
Galben din raza soarelui iesită
Rosul din inimile de dor golite

Şi puse toate cele la un loc
Vise colorate gânduri curate
Viaţa noastră văzută ca un joc
Pastel cu fruze de toamnă colorate

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

vântul aleargă prin văi şi prin lunci
mângâie alene arbori, florile mirene
se joacă frenetic cu plete de prunci
dansează lambada cu Sânziene.

povestea vântului o scriu visătorii
o colorează macii din lanul de grâu
în hărnicia lui gestionează norii
în jurul pământului e diafan brâu.

vorbesc şi eu cu vântul câteodată
norii gravi negri să-i alunge departe
să nu se prefacă în furtună turbată
spulberând splendori culturi şi arte.

mirifice păduri să nu le mai bată
până cad frunzele să la ducă la moarte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii mei de diamant

Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Şi peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.

Mă dor a vântului şi a norilor fantasme
Şi-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...

Urc precum lava-n vene şi se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeţii,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea de sus

Când zbori, pe culmile iubirii,
Mai sus de munţi, mai sus de brazi,
Nu-i pune umbre fericirii,
Nu te gândi că ai să cazi!

Priveşte dincolo de norii
Ce-ţi ies în cale din senin,
Căci ei, pe cer, sunt călătorii
Spre alte zări, c-un alt destin!

În zborul tău, priveşte drept,
E o alegere, e-a ta,
Urmează-i sfatul înţelept
Când inima ţi-l poate da!.

Nu-i asculta pe cei ce-ţi spun
Că-ţi va fi greu, că vei cădea!
E, poate, lucrul cel mai bun
Să fii mai sus de lumea ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină e-n toate

Doar murmur, în taină, prin gânduri se-ascunde,
Valsează pe cioburi de spartă oglindă,
Reintră în vise amorfe, fecunde,
Se-alintă cu stele apoi, ne colindă.

Nici noaptea nu-i hâdă, nici negru nu-i smoală,
Iar ruga se zbate să iasă din cleşte,
Când suflet de piatră prin hău se răscoală,
Lumină e-n toate, iar El ne priveşte.

De teamă, toţi norii se-alungă-n tăcere
Cu-n zâmbet de soare, c-o pală de înger,
Nu-i pură-ntâmplare, e simplă plăcere,
Puternic e rodul, iar eu nu mai sânger.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Din când în când blestemând
sunt dansatorul falic fără paşi
înfăşurat în mantia de aer
cu picioarele la înălţimea umerilor
şi gândurile la înălţimea corturilor
în locul inimii ar fi binevenit vântul de nord
care căptuşeşte cu muşchi gardul la nord
în vântul de nord tu te pierzi cu părul în vânt
te pierzi încrezătoare în verdele crud
încet nemaivăzut de încet
îţi acoperi ochii
îţi acoperi pulpele şi aştepţi

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Se-ntunecă cerul a furtună,
iar norii şoptesc scântei îmbufnate.
I-atâta praf în aerul fierbinte,
incontestabil, nestatornicul vânt
iubeşte încă.

Frunze însetate,
libertatea o dansează în moarte.
Doar una-ngălbenită,
şi de-aşteptare zăpăcită
a luat-o-n sus, în căutarea ploii.

Naive turturele, de zbucium speriate
s-au zgribulit, inghesuind pe-o cracă.
Plopule, hai... ce atâta jale
doar nu e prima dată
când vara o să treacă!

Diamante-ngheţate
grăbesc spre pământ în ropot de aplauze.
Soarele apatic, vulnerabil,
asistă inutil,
la simfonia sfârşitului de vară.

Şi toate parcă spun:
atâta arşiţă...
destul!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinar

Învaţă, călător, să umbli pe valul care dansează,
Înălţându-se şi căzând ca norii pe cer călăreţi,
Care leagănă stelele peste-aceşti copaci:
Care răsfrânge razele soarelui pe pereţi.

Şi-învaţă-n aceste hamacuri şi paturi înguste
Să rabzi ca o piatră pe marea-agitată de vânt;
În ciuda zarvei făcute de planeta grăbită:
Învaţă să-adormi cu faţa către pământ.

poezie de Archibald MacLeish,1892-1982, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor – 2 (din seria „Mistic”)

Mirării nu-i mai ajunge căuşul cuvântului
aruncă mâna mea trecând-o prin lemn, piatră
vânt
diforme la început, aparent diforme
Arlechinul din trupul meu contorsionat
nu mai rabdă
iese prin mână… îşi caută altă locuire
în animale şi păsări şi… ierbi ce va să vină
s-a dus
După toate acestea, singur
ca-n ziua dinaintea naşterii
pântecul rugăciunii s-a împlinit… vin
vin spre mine suliţe aprinse, dălţi şi
câte ale necunoscute unelte
La săvârşirea lucrului ceea ce văd –
văd?!
îmi pare deşi a părea n-am învăţat încă
– mirare… ou?!
noul, ajunsul se înfoaie, plesneşte şi
flutură cu repeziciune în sus
ca un duh
cerul, nu şi pământul
scaldă în oranj opac alt căuş
la o poruncă
ecou crescând din căuşul nou
asediul oranj învăluie pretutindeni-ul
Universul – chiar – iată ultima mea cămaşă –
încet, încet opacul se pierde
o strălucire-i oranjul acesta care
prin mâna mea mă întoarce
la ceea ce am fost
doar arlechinul
nu va mai veni

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixirul lumii de safir

Îşi scuturase cerul albastrul de safir
În apele curate şi-n liniştea deplină
A lacului de munte cu-adâncuri elixir
Pe care îngeri stranii îl beau şi îl suspină.

Ei vin din zări pătrunse de-al nopţilor mister
Atunci când din străfunduri răzbate o lumină
Asemeni licăririi tristeţilor din cer
Când cad, ascunse-n taină de-o ultimă cortină.

Apare dintre ape, strălucitoare, zeea
Şi îşi întoarce faţa spre lacul liniştit
În care-şi duce viaţa şi-n care e aceea
Slăvită în adâncul din care a ieşit.

C-un deget ca un murmur al unui vechi descântec,
Atinge-oglinda calmă a celui desemnat
Din unde să pornească al îngerilor cântec
Sub mantia de stele din care au plecat.

Pe maluri, aripi negre se luminează-ndată
Cuprinse de lumină şi se înălţă-n cer
În zbor pe vechea cale, aceea de-altădată,
Pierdută într-o vreme ascunsă în mister.

Pe lacul ce-şi cuprinde iubita-n mâini de ape
Şi unduiri ce-o poartă în inima-i potir,
Doar Luna mai pluteşte şi-ncearcă să se-adape
Cu elixirul tainic din lumea de safir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
ce dau prin gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiţi.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârşit a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!