Istoria românilor

(re-zâsă de un oltean)

Nişte olteni veniră, ‘napoi şi ei, acasă
Şi cum se sfătuira, să vină toţi în masă,
Că tare le fu dor, de glia strămoşească,
Şi-au zâs să facă pod pă Dunărea albastră;
Făcură podul ei, trecură cu avânt,
S-arate că sânt zmei, cu săbiile-n vânt;
C-au zâs: cu mâna goală, să intre ei în sat(?!),
Arată de ocară,... nimic n-au câştigat?
Da' unu' dintre ei, Traian Cartagineanu'
Un craiovean vioi, (pronumele, Olteanu),
Strâgă la ei grămadă, să intre-n goana mare,
Că-ntreaga lor cireadă, trecu... peste hotare,
C'o luară ca nebunii, d'ajunsară-n Ardeal,
Opriţi la gardu' stânii, lu' Ghio', zâs Decebal,
(Oltean dă munte, vere!, cu trei pă inventar!!!)
S-a supărat bătrânu' şi-a pus mâna pă par...
O luară ei la moacă, jucând în deplasare,
Da' în retur oltenii, făcură un scor mare,
Că Decebal de ciudă-şi băgă unghia în gât,
Lăsând oltenii-n fugă, d'ajunse... peste Prut;
Da' nu băgă dă seamă, căţaua fu legată,
Dă caru' ăl cu praz, că-n râu muri'necată
Şi-au plâns-o şi-au jelit-o... numa' să nu m-uit vorba,
Pământul, c-au iubit-o, l-au botezat... Moldova.
Făcură ei pomană, cu zaibăr şi cu praz,
Vecinii toţi să moară, de icter şi necaz,
(Olteanu' dă Columb, încă nu să născuse,
Măliga dă porumb, încă nu fu aduse).
Trecură ei şi d'asta, că multe să-ntâmplară,
Da' n-au stat ei grămadă, aşa dân'ntâia oară,
C'au împărţât moşia, în trei, aşa frăţeşte,
Că d'aia-n România, o limbă să vorbeşte
Şi-apoi, să-ţi zâc aşa: au coborât fârtaţi,
Că nu şedeau în şa, erau... descălecaţi;
Să-ţi zâc dă unu' Fane, ăl mic, a lu' Bogdan,
Jucă la'naintare, că deh!, era oltean,
Isprăvi mereu făcu, având şi muşchiu' tare,
Pă turci mereu bătu, dă să dădea cam... mare,
Da' fu şi Mircea, tată... bătrânu' le dribla,
Jucând extremă dreaptă, numa' la cap dădea,
Iar Vlad, era dat dracu', că le'nţepa cam tare,
Cin' faulta, săracu', i-o da pântre picioare,
Apoi, fu şi Mihai, ce-i pusă într-o oală,
Făcu cu mult alai, întâia naţională...
Da' lista-i lungă frate, de mândrii căpitani,
Ce au luptat pă moarte, că au jucat pă bani.
...................................................
Viteji şi cu renume, ajunserăm eroi,
C'am luat întreaga lume, aşa, fără război,
Cu traista în băţ, noi furăn ăi mai tari,
Dă i-am speriat pă toţi, jucând la cluburi mari
Şi-avurăm înc-o treabă, că tot veni ea, vorba
I-am pus pă toţi grămadă, in toată Europa,
Cu ai şi verde praz, să vezi şi tu minune,
Făcurăm dă necaz, o mare uniune,
Şi-acum, am pus la cale, înc-o ispravă bună,
Mutăm Jiul cel mare, după Pământ, pă Lună,
Că vrem ca Europa, cu uniunea ei,
Să intre în Craiova, cu toţi oltenii mei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (4)

Mă, fraţâlor, cât oi fi eu de Nae,
Şi beutor de samă-n satul meu,
O scald mereu din lae în bălae
De nu mai ştiu: sânt eu, or nu sânt eu?

Că-m zâsă mie unu: "Bă, băete,
De-aş fi eu d'ăla care poa să cânte,
M-aş duce colo une, pe-ndelete,
S-alege-o voce, ţara s-o încânte.

Că tu, când bei un zaibăr d-ăla bun
Eşti Pavaroti, mă, ascultă-aici,
Că nu te mint, dar, când e prost, îţ spun:
Din gât îţ ies miorlauri de pisici."

Cân l-auzâi pe Ion a lu Purcaru
Că-m zâsă că am voce – i-auz mă! –
Iote-m veni aşa: cân iau salaru,
Să dau pe gât un d-ăl de voce dă.

Şi mă-nvăţă Lisandru lu Şoşoi
Să bag aifonu pe înregistrare
În pozunar de sus, la cămeşoi,
Cân mi-o veni să ţâp în gura mare.

Ete-o făcui şi pe-asta, o făcui!
C-aşa sânt eu: cân zâc ceva, e lege!
Acu, ce mi-a ieşât, o să vă spui,
Da nu azi, poate mâine, cân m-oi drege.

La cap, că glasul – muicăăăă! – d-ăla am
De mă crucesc ş-acu de ce-am putut,
Că mă ascult, da cu-nţălesu... neam!
M-o fi-nţăpat ceva de m-a durut,

Or a plouat şi-a bubuit mai tare,
De s-auza cum dai la mămăligă
În ceaun, cu o lingură mai mare,
Sau când îţ intră-n mână o ţăpligă.

Ce-mi amintesc, de zaibăr şi de voce,
E c-a fost bun –acu, de zaibăr zic –
Iar de ailaltă cred că fu o... ce?
N-am zâs că de-aia nu vă spui nimic?

Dar las că pun eu mâna pe bufonu
De-a zâs că-s Pavaroti şi îl ard,
Da cred că şi pe ăla cu aifonu
Îl ţân oleacă agăţat în gard.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (2)

Acu', eu ce să fac, vă zâc şi vouă
Ce mai făcură ăştia de Crăciun
Că, la taifas, aşa ne place nouă:
Să tăinuim, să bem un vin d'el bun,

Şi să ne-abţiguim. Nu mult, oţâră,
Să iasă iute vorbele din noi,
Da' d'elea, de te râzi, că-s fără hâră,
Iar de Crăciun, Tonel a' lu' Cotoi

Şi-a amintit de unu', Florea Bică,
O aschimodie de om... pitic,
Dar noi eram copii, muream de frică,
Iar cu un tămârjac, părea voinic.

Avea şi floier, de afla tot satul
Că-s oţii la livada C. A. P.,
Ş-aşa de bine s-ascundea, spurcatul,
De nu puteai să-l afli unde e.

Coteam mereu pre Jii, da' a' lichea,
Da, ăla, Aurel, cam şustipan,
Că îi plăcea de la giban să bea,
Călca pe comină pân' la cazan,

Iar câte unu' îşi făcea pomană
Cu o trochiţă-două ca să-i dea
Că era slab, săracu', ierea blană,
Şi, cică, ţuica poftă îi făcea.

Şi iote că-ntr-o zâ, ieşind în fugă,
Ne zâsă Aurel: "Acu'-i de noi,
Că Florea Bică a beut o tiugă
Şi sforăie de zâci că e moroi!"

Ş-atuncea ne-am chitit pe a livadă
Şi am băgat la zarzăre în noi
Că de! – copii cu mintea cam neroadă,
Am vrut să umplem şi noi ăl burtoi.

Bă, fraţâlor, să vezi minune mare:
Cu dinţii toţi din gură strepeziţi
Ne-am tras uşor spre casă, fiecare,
Că: Îu! – eram, la burtă, chirnăviţi.

Şi-am stat, apoi, mai mult în fundu' curţii,
De am "citit" mai mult de un ziar,
Şi-am înghiţit ceva de doru' burţii,
Dar ce era în ea,... n-avea habar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea şi se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Şi de unde să nu fie aşa?! Ca să se încredinţeze, îşi chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie drept. Ele mărturisiră. Se feriră însă d-a spune care din ele fusese îndemnătoarea. Cum auzi împăratul una ca aceasta se tânguia în sine cu amar, şi cât p-aci era să-l biruie mâhnirea. Îşi ţinu însă firea şi căuta a-şi mângâia fata care vedea că se pierde. Ce s-a făcut, s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfăţişe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit şi-i ceru de soţie pe fata cea mai mare. Împăratul i-o dete cu mulţumire. Făcură nuntă înfricoşată şi peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puţin, aşa făcu şi cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pohod la şosea

De mult se vorbea,
Se tot auzea
Că are să fie
Mare bătălie
Şi că-n Bucureşti,
Au de gând să vie
Oştile ruseşti,
Căci de-aici se poate
Laolaltă toate
Lesne să păşească
În ţara turcească.

Vreme a trecut,
Şi nu s-a văzut
Un muscal măcar;

Toţi îi aşteptau
Însă în zadar:
Ruşii nu soseau.
Trecu ce trecu
Şi cam începu
A se arăta
Pe ici pe colea,
Câte-un ofiţer
Singur şi stingher —
Când se pomeni
Lumea într-o zi
(Mai alaltăieri)
Că sosesc aci
Mii de ofiţeri:
Să calci unde vrei
Te-mpiedici de ei.
Tot muscali de soi
Gata de război,
Care toţi fireşte
Vorbesc muscăleşte,
Şi care au vestit
Cum că negreşit
Peste prea puţin
Toţi muscalii vin.

Vestea zboară iute,
În zece minute
S-a dat sfoară-n ţară,
Că va să sosească
La şosea afară
Oastea muscălească...
Şi iată-n sfârşit
Că a şi sosit!

La zi-ntâi de Mai
A pornit alai,
Gloată peste gloată
Merge lumea toată,
Claie pe grămadă,
Pe muscali să vadă.

Astăzi, ştiu că are
Tramvaiul cătare.
Dinjos de Teatru
Urcă şi coboară,
De par-că-i la moară,
Câte trei şi patru
Ba şi cinci vagoane
Pline de cocoane,
Umflate, gătite
Şi sulemenite.
Iar pe tramvai sus
Grămadă s-au pus
Sumă de monşeri
Amploiţi, becheri,
Tot galant gătiţi,
După cum îi ştiţi.

Mahalale-ntregi
— Zdraveni şi betegi —
Tineri şi bătrâni,
Calfe şi stăpâni
Cu-ai lor ucenici,
Cu toţi mari şi mici;
Slujnici, jupânese
Şi negustorese;
Apoi mărginaşii
Şi meseriaşii,
Târgoveţi mulţime
Şi mitocănime
— Toţi din Capitală,
Dau cu socoteală —
Cu-ale lor femei
Încet după ei,
Au pornit cu toţi
— Să-i numeri nu poţi —
Cu prăsila lor:
Toţi să vadă vor
Oştile ruseşti
Lângă Bucureşti.

Sub cer călduros
Merg încet pe jos,
De zăduf şi soare
Sunt plini de sudoare.
Cam pe la nămiez
Or s-ajungă, crez.
Toţi din mahalale
Duc în mâini basmale
Cu fel de mâncări,
Şi pe urma lor,
Urma tuturor,
Pe două cărări
Vine-un popă beat,
Frânt şi asudat
De mult ce-a umblat
Şi pe gât a dat...

Iar pe urma lui,
Un copil mucos
— Nu se ştie-al cui —
Tare obosit
De-ai lui rătăcit,
Plânge obidos,
Şi pe nas, pe bot,
E mânjit de tot.

Toţi cu toţii dară,
La şosea afară,
S-au dus să privească
Oastea muscălească.
Căţei şi purcei
Merseră şi ei,
După cum scris este
La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,
Singură, pustie,
O babă rămase,
Care de ani şase
Ologită sta
În chilia sa.
Numai ea rămasă
Singură acasă
Şi în mahala
Biata se văita
Şi se tânguia:
— "Oameni buni! (striga)
Mi-aduceţi şi mie
Pomană să fie!
Măcar un cazac...
Nu de altceva
Ci numai de leac!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Am văzut, pentru ultima oară bărbaţi, în noaptea naufragiului. Toate necazurile noastre vin de la ei şi de la ginul lor. Erau beţi, Venera! Au crezut că luna e farul din Alexandria şi au intrat cu vaporul direct în stâncile ţărmului. După care, lupii aceia de mare s-au înecat, aşa scurt, marinăreşte, unul după altul. Toţi. Absolut toţi. În vreme ce noi, dansatoare de noapte, am înotat voiniceşte. Am ajuns la liman...
Venera: Ce păcat că nu a scăpat măcar Knut! Era tare amuzant!
Lady Robinson (zâmbind maliţios): Knut? O grămadă de muşchi, în uniformă. Numai fibră, fără cea mai elementară urmă de creier.

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sf. Andrei

Toţi oltenii de la noi,
Ca să nu dea de necaz,
Se feresc azi de strigoi
Nu cu usturoi... cu praz!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Mărgu-şi, mămulică, mărg,
Mărgu-şi tri păcurărei
Pă cărare, pă muncei,
Cu oile după ei.
Numa unu-aşa zâce:
- Staţi, fraţilor, să vedem
Care din cine suntem.
Cei mai mari îs veri primari,
Cel mai mic - străin voinic.
Numa el o zâs aşa:

- Hei, tu, frăţiorii mei,
Numa eu când şi-oi muri,
Pă mine mi-ţi îngropa
Dân vârvuţu muntelui,
De-a umbruţa bradului;
Din locuţ de copârşău
Puneţi scoarţe de durdzău,
Şî din locuţ de sălaş
Puneţi scoarţă de bohaş;
Şi de-a mâna de-a dreaptá
Tăt îmi puneţ trâmbiţa,
La cap puneţ găleata;
Şi de-a mâna de-a stângu
Tăt îmi puneţ fluieru.
Când vântu şi-a sufla,
Trâmbiţa a trâmbiţá,
Fluieru a fluierá,
Găleata a suspina
Că nu mulgeţ în dânsá.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniunea Europeană şi oltenii

- Cu UE, n-o s-avem belele,
Zicea un oltenaş cu haz,
Dar vrem pe steag, în loc de stele,
Să fie pus un snop de praz!

epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltean descurcăreţ

De va fi ger şi-omăt viclean,
Zise olteanul cu mult haz,
M-oi descurca, doar sunt oltean,
C-am şi zaibăr şi am şi praz.

epigramă de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicii şi bondarul

Amicii şi bondarul (fabulă)

Bufniţa, un licurici,
Pupăza şi 2 pitici,
Se-ntorceau de la servici,
Cu măşti puse peste cioc,
Fiindcă nu este un joc,
Nu erau infectaţi
Dar erau cu toţi speriaţi,
Că rata de infectare,
Prin pădure era mare.
Erau ascultători,
Şi atenţi la trecători,
Să nu-mprăştie vâlvoi
Tulpina de SAR COV-2.
Cum mergeau şi tot vorbeau,
Tare se mai amuzau:
Că pupăza şi piticii
Numai ziua munceau
Iar noaptea se odihneau,
Şi veneau doar licuricii
Să îşi vadă toţi amicii,
Să le lumineze calea
Ca să nu-i apuce jalea.
Bufniţa, mai omenoasă,
Ȋi poftea pe toţi în casă,
Apoi roata se-nvârteşte,
Munceşte cine voieşte:
Când licuriciul străluceşte,
Bufniţa se odihneşte.
Pe cărare-n fuga mare,
Vine bondarul hapsân
-Aş munci, nu am stăpân! Şi mă doare.
- Lenea e cucoană mare!
- Ȋmi daţi ceva de mâncare?
Pupăza, l-a luat la rost:
- Vai, cât eşti de prost! Du-te acum şi munceşte, iar apoi te odihneşte. Stăpânul voi fi chiar eu, dar e vai de capul tău.
- Văd, că masca nu o porţi. Vrei să-i infectezi pe toţi?
- Nu îmi pasă de COVID. Voi mă credeţi chiar tâmpit?
Bondarul îi privi scârbit şi puţin cam sictirit, plecând tot zburând pe sus nu-nainte a le fi spus:
- Sunteţi proşti şi-atât! N-aveţi cap mai sus de gât. Auzi: doctori renumiţi şi de fapt aţi fost prostiţi. Aţi pus ciocul la vrăjeală în loc s-aveţi mutra goală staţi cu măşti şi distanţare şi aveţi o teamă mare, COVID-ul e infectare. Fraierilor, am plecat!
Când au auzit cei 5 amici, cât de urât le-a vorbit,
Toţi pe loc s-au grăbit,
L-au luat la bătaie,
Ca să-l lecuie,
De a face haz
Să nu le-aducă necaz.
Şi aşa uniţi cu toţii,
Au mai prins chiar şi hoţii,
Pe bondar l-au învăţat, lumea i-a aplaudat;
Să muncească la stăpân
Fără să fie hapsân.

Morala: Doar uniţi cu toţii, zi şi noapte, vom putea învinge răul.

fabulă de Jumolea Alina
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviinţă, şi vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa şi urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povăţuiră pe logodnicele lor ca să facă şi ele tot ce va vedea pe zâna că face, şi la cununie şi la masă. Împăratul îşi împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-şi cunune toţi copiii într-o zi, şi aşa şi făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat olteni la coasă!

Ca s-avem ceva pe masă
Şi să scăpăm de necaz,
Noi plecarăm toţi la coasă.
Muierile... după praz.

epigramă de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul făcu precum îl învăţase zâna. Săpă un şanţ adânc până ce ajunse sub culcuşul scroafei. Intră acolo şi aşteptă până ce veni scroafa să se culce. Purceii erau toţi în păr la ugerul scroafei şi sugeau. Mai-nainte de a răsări luceafărul porcilor, cânt toţi porcii se deşteaptă, adormiţi fiind purceii cu ţâţa în gură, voinicul băgă mâna binişor şi apucă un purcel, dar aşa de binişor îl apucă şi aşa de uşor îl trase, încât scăpă ţâţa din gură fără să simţă. îl apucă numaidecât de bot ca să nu guiţe, şi p-aici ţi-e drumul. Scroafa se deşteptă şi văzu că un purcel îi lipseşte. Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Când văzu că are să-l înhaţe cu colţii ei, voinicul aruncă săpunul. Atunci unde se făcu un noroi cleios şi puturos, de ţi se scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pământ.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorescu

Genial Sorescu ăsta!

Eu cred că fiecare sat,
a avut câte un genial,
generaţie de generaţie,
câte un ţăran de-ăsta, şugubăţ şi profund,
de se uita lumea în gura lui,
aşa, după uluci,
ca la Petrache Lupu,
că erau sfinţiţi toţi,
aveau gură de aur.
Şi toţi erau ai cuiva,
a lui cutare sau cutare,
cu, sau fără, poreclă,
da' la noi fără poreclă eşti nimeni.

I-aş spune aşa,
dacă l-aş vedea în faţa ochilor,
Să trăieşti neică Sorescu!
tu nu ştii,
dar noi oltenii ăştia, mai răsariţi,
de fusărăm pe la Craiova, la şcoli,
de-i de ne jucăm cu vorbele, aşa,
că de altele nu ne pricepurăm
şi încă vreo doi-trei de-i ştiu numai eu,
am constatat, ne-am consultat o ţâră,
că eşti cel mai de seamă de pe-aci,
că te-om asculta
şi din vorba dumitale, n-om ieşi!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovada că-i oltean

Că e oltean, la-ncurcătură,
Îl recunoşti ca pe-un cal breaz,
Căci chiar şi beat, peste măsură,
Gura-i miroase tot a praz.

epigramă de Gheorghe Burduşel din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!