Străin în propria mea țară
Chiar printre dealurile și șesurile cunoscute
eu am devenit un străin în propria mea țară,
acolo unde Duero dansează deasupra pietrelor gri,
printre stejari fantomatici,
în Castilia mistică, în Castilia războinică,
blajina, modesta, orgolioasa Castilie,
Castilia snobismului și-a belșugului.
Dar eu m-am născut în Anadaluzia.
Și, plin de amintiri din copilărie,
visez să-i cânt cântecele
razele de soare printre valsurile ferigilor,
berzele cocoțate pe turnurile clopotnițelor,
orașele sub indigoul cerului în care
nu se văd femei, piețele pustii
unde portocalii sunt incendiați
de fructe, livezile umbroase,
fructele palide din lămâi
licărind în apa fântânilor.
Nard, garoafe, busuioc și mentă,
dumbrăvi cu măslini abia zăriți sub
piaptănul unui soare care paralizează și orbește totul,
munți de levănțică peste care
se revarsă rujul serii.
Fără o frânghie cu care să-mi ancorez memoria
în inimă, ele n-au viață.
Zdrențuite și uzate,-s prada
tuturor aducerilor aminte, povara pe care
memoria trebuie s-o poarte-n ea însăși.
Într-o zi, într-o lumină binecuvântată, ele vor reveni
asemeni unor trupuri imaculat spălate spre țărm.
poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre fructe
- poezii despre dans
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vals
- poezii despre stejari
- poezii despre seară
- poezii despre ruj
- poezii despre oraș
Citate similare
Printre frâiele uzate
Roibul meu mănâncă jarul
Stelelor ce cad în hău,
Ovăzul ce dă în lapte
Fierbe sub ele din greu.
Îl încalec, el nechează,
Se-ndreaptă spre Carul Mare,
Unde cerul ți-a pus zestrea
Pentru nuntă, la păstrare.
Timpul curge peste spații,
Se văd coastele la cal,
Simt cum își închide ochii
Și devine ireal.
Să cobor încerc de-ndată,
Mă agăț de oiște,
Strigu-te, tu nu m-auzi,
Stelele sunt vraiște.
Nu te văd, dar parcă simt
Coaste noi, alt cal e mort,
Vom împinge Carul Mare
Printre stelele resort.
Noi suntem acuma umbre
Ce se-nvârt în Galaxii,
Două umbre. Moartea spune
Că suntem printre cei vii.
Ne mai mângâiem odată,
Carul Mare scârție,
Punem undelemn de soare
Unde este pârtie.
Două umbre însetate
Își caută frunzele
Printre frâiele uzate
Acum dorm iubirile!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre moarte
- poezii despre cai
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre pârtie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ochi
- poezii despre nuntă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Poem
Soria, în munți albaștri,
pe câmpuri violete,
te-am visat de multe ori
cu tăpșanele tale de flori,
acolo unde Guadalquivir curge
printre portocali aurii
spre mare.
poezie de Antonio Machado din antologia de versuri Florile lumii în siajul navei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre portocale, poezii despre poezie, poezii despre munți, poezii despre flori sau poezii despre albastru
Poemul care a luat locul unui munte
Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.
El i-a respirat oxigenul,
Chiar și-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.
Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-și propria direcție,
Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile și și-a croit drum printre nori,
Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecțiune:
Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârșit, panorama spre care ei năzuiseră,
Locul unde putea sta întins și, privind în jos spre mare,
Recunoaște unica și singuratica lui locuință.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stânci, poezii despre perfecțiune, poezii despre singurătate, poezii despre sfârșit, poezii despre oxigen, poezii despre nori sau poezii despre cărți
Memoria de tip cizmă
I-am cerut poemului să deschidă gura
mare Să-i văd interiorul fiecărui vers
Și n-am găsit decât abțibilduri ce-mi întorc
imaginația pe dos Primăvara și-a aruncat
ochelarii de soare într-o tufă de iasomie
Albastre țăndări din cer ajung în noroi
Printre umbrele muzicale ale privighetorii
de la orele 16 și 42 de minute Peste o clipă
mai fac un pas
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre versuri, poezii despre privighetori, poezii despre primăvară, poezii despre ore, poezii despre ochelari sau poezii despre muzică
Asemeni unor suflete ce-ar rătăci în așteptarea întrupării, stropii care într-o zi vor fi Olt rătăcesc în neant, alăturîndu-se unii altora și luînd forma mereu schimbătoare a norilor. Adunați de pe cîte ape sînt sub soare, înainte de a reveni pe pămînt, spre a fi un rîu cu nume și destin propriu, ei își amintesc de toate locurile de unde au pornit. Și chiar de existențe anterioare, în fluvii și mări dispărute.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Geo Bogza despre suflet, citate despre nori, citate de Geo Bogza despre nori, citate despre fluvii, citate de Geo Bogza despre fluvii, citate despre existență, citate despre apă, citate de Geo Bogza despre apă, citate despre Soare sau citate de Geo Bogza despre Soare
Debarcând acolo în '31, fără să știu mare lucru, cu memoria agasată de relatările unor pedanți, dau peste omul de pe stradă. El mă înhață, mă înșfacă, nu mai văd altceva decât pe el. Mă iau după el, îl urmez, îl însoțesc, convins fiind că împreună cu el, mai presus de orice, cu el, cu omul care cântă la flaut, și cu omul care joacă într-un teatru, și cu omul care dansează și gesticulează, am ce trebuie ca să pricep totul... cu aproximație. Împreună cu el, pornind de la el, reflectând, străduindu-mă să urc pe firul istoriei.
Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatru, citate despre muzică, citate despre jocuri, citate despre istorie sau citate despre dans
Zodia Racului
Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aș întâlni printre amintiri
și după ce te-aș găsi nu ți-aș mai da drumul,
te-aș târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri și nevinovați,
după care, mereu înapoi, te-aș târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenți
până ce, obosiți de joc și de inocență,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
și tot ce pot e să târăsc între cleștii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriașă să mă ucidă într-o zi.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre inocență, poezii despre tinerețe, poezii despre nevinovăție, poezii despre laudă, poezii despre iubire, poezii despre copilărie sau poezii despre amintiri
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e să câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre respect, citate despre recunoștință, citate despre principii, citate despre măști, citate despre lumină, citate despre inimă sau citate despre gânduri
Balanța cu un singur talger
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Dușmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învățat să le țip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Și faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuși să mențină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine și rău
Va fi balanța din urmă,
Ci între a fi fost și a nu fi fost.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vinovăție, poezii despre păduri, poezii despre ocean, poezii despre muzee, poezii despre frunze, poezii despre fluvii sau poezii despre dușmănie
Navigheză drept înainte, și dacă pământul pe care îl cauți nu există, fii sigur că Dumnezeu îl va crea înadins, pentru a răsplati efortul și îndrăzneala ta.
Isabella de Castilia în către Cristofor Columb
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre Pământ sau citate despre Dumnezeu
În această culoare de moarte
alb în jurul meu ca o ninsoare blând așezată
acul din braț mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spațiul se contractă se face așa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre țărm răzvrătită își cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieții în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită
mi se pare că înoți prin venele mele ca și când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală
clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor niște stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârșit în inima mea și îmi lași un răvaș de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd
marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la țărm cineva îmi face respirație gură la gură
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre femei, poezii despre înot, poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre voce sau poezii despre viteză
Regret...
Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viața mea,
De ce acum, de ce așa!
De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.
Și nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viața mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.
Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătorește.
El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Și Mi-a șoptit de viața mea,
Punând pe cer încă o stea.
Am înțeles atunci că-n viață,
Nu-s toate bune de povață,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvățăm.
Ne alergăm printre cuvinte,
Și nu vrem să luăm aminte,
Că viața trebuie trăită,
Și nici o clipă irosită.
Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poți privi spre ele,
Și-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.
Deci ține-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Și alții nu vor mai veni.
Azi am vorbit cu Dumnezeu
Și Mi-a vorbit de viața mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.
poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sfaturi, poezii despre religie, poezii despre prezent sau poezii despre lumină
Acolo, lângă acel geam
- Unde ești, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Și chin, dar inimă nu am.
- Unde ești, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Și foc în ea nu am.
- Unde sunteți, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte și sărat noian.
- Unde sunteți, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luați voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.
- Unde sunteți, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Și cine-acolo sălaș are?
- Cei doi: soție și bărbat.
- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoșteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.
poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre inimă, poezii despre vecini sau poezii despre soție
Venus din Milo
Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările țipă ca la începutul lumii și
oamenii învață primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor și înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când țipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
și pe față și pe urmă să mă privesc liniștit,
fără tristețe și fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovați față de noi înșine
și față de alții. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-ați aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înșine?
"Le péché c'est le Grec", ziceați dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
și admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzește de fapt
spre concluzia că după atâtea secole și atâtea greșeli,
după atâtea speranțe și atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
și dacă într-o dimineață păsările vor trece pe țărm
amețite de soare și nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt niște păsări amețite de soare
și dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip niște urme
ciudate și nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip niște urme ciudate,
atunci uitați-vă bine la trupul Tehurei,
poate veți descoperi în flacăra arămie o zeiță de marmură
recăpătându-și din cele două brațe pierdute un braț
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să știe ce-i arta.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre păsări, poezii despre mâini, poezii despre artă, poezii despre început sau poezii despre tăcere
M-am născut străin în Maremma, din tată marche, și am crescut ca un exilat, savurând cu emoție tristeți precoce și nostalgii indefinibile. Nu-mi amintesc de familia mea, nici de casa în care m-am născut, cu vedere spre mare, în cel mai înalt punct al țării, dărâmată într-o noapte ca de impactul unui ciclon, când eu abia împlinisem doi ani.
Vincenzo Cardarelli în Amintiri din copilărie, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre înălțime, citate despre tristețe, citate despre timp, citate despre tată, citate despre superlative, citate despre noapte, citate despre naștere sau citate despre familie
Pelerin
voi înnopta pe marginea acestui drum șerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu fața în sus
îmi văd viața desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă
totul e scris acolo cu migală și meșteșug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculț
ai cărui pași se topesc în tăcere
printre pietre și raze de lună
atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele șacalilor costelivi.
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pelerinaj
Râul care curge
Brazii își arată măreția, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz și liniște să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.
Timpul trece și umple de viață un ținut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă și verdeață: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal și rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea și-unde curge râul vieții mele.
Prin prundiș sau grohotiș trăiră, frunțile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfințit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simțit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre păr cărunt, poezii despre naștere sau poezii despre muncă
* * *
Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Ființa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Ființă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toți trec! Și trec! Toți trec prin fața mea!
Este adevărat, sunt o Ființă din care sevele țâșnesc
Și sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeița Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemișcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea își află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaște nimeni:
Eu pe toți vă pot cunoaște, vă pot ști;
Pe mine nimeni nu mă poate simți
În timp ce eu pe toți vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele țâșnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile și Spațiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele și brațele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să știți: dacă eu o duc bine și el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău, poezii despre trecut, poezii despre salvare sau poezii despre picioare
Hărți negre
Nu prezența pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să știi
c-ai ajuns,
nu marea care sărbătorește
doar plecările,
nici munții,
nici orașele muribunde.
Nimeni și nimic nu-ți va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.
Tu poți umbla
convins că împrăștii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea ști asta?
Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărțile lui sunt negre,
și apar de nicăieri,
descriind,
în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,
deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existență
ele sunt asemeni respirației.
Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine
nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,
așteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ți erorile.
Numai tu ești acolo,
salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre hărți, poezii despre existență, poezii despre întuneric, poezii despre vânt sau poezii despre sărbători
De ce scriu poeme?
scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aș face-o,
aș muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni și dușmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul și cenușa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
și mă rog să rămână acolo
așa rotund și frumos
pentru că el îmi dă viață,
închin un imn lunii și mă rog
să rămână pe bolta nopții
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
și are trupul din ramuri de frunze,
care foșnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit și apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu fășii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din țâțâni la fiecare emoție,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toți nenăscuții lumii,
pentru aura și nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
și mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi