Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner și-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Și pământul sângerează, e spinos și plin de maci.
El a fost pământ rotund și era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci și pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Și văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu și-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Și dă să se ridice.
Sunt rănită... Ți-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Își șterse ochii, dar altele curgeau șiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munții falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice crește pâinea din țărână:
Doar în ochii morților, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morților slăvesc
Pământul din care ești universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândește vechiul meu hotar neșters,
Și ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul și străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi știi zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatr㠖 erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb și fum:
În troiț㠖 mărăcinii; sfinții... doborâți în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecați departe!

Și blestem să cadă-n neguri fără liniște străinul,
Și să-l ardă-n focuri grele calicia și veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul și cu pâinea în paner.

poezie de din Exercițiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de (2019)
Adăugat de AlesiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flacără săracă

Sunt mii și mii de case fără casă
Și mii și mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Și oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii și mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deșertăciune,
Cenușa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Și, în pământ, pământ se pământește,
Iar viscolul, prin viscol viscolește,
Când iarna-îngheață seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar ușa se deschide, încă-i ușă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenușă,
Și-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai crește grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul și-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, ușa nu e ușă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenușă.

Au apus țăranii de atâta moarte,
Țara nu-i mai știe, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Și s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păstorul de la pășune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de pășune
Eram doar o copilă și tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, și mai aveam și-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă pășune cu iarbă și cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată și un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Și stelele priveau în măreția lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu știu de ce și cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Și zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Și alergam din nou peste pășune
Și asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc și coronițele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, și din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-așeza și făr' știe
Cu ochii recita o poezie

Și-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinși în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut și am plecat în lume
Și-am colindat orașe, țări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din pășune

Și uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea și-i spun în șoaptă
Dorința mea și visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viață
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de ață
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viață, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viață dulce a ieșit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristețe;
De-o tristețe-așa de dulce
Căci vii tu, bătrânețe!
Și nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naște spre-a muri,
Și totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Și ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Și pământu-acesta mare
E-un fior înțepător;
El te naște, el nu moare,
Și te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Manifest pentru țara pierdută

Ați furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceaușescu,
Și-n mormântul veșnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas și luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă țara se golește, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colțuri ale lumii trudesc fiii noștri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni și sclavi...
- Ce crezi tu că pot fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate și m-acoperă din urmă?!

poezie de din Exercițiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pământ și cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era ușor atunci urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea nege: îl iubea.

Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Patrie ne este limba...

Când din lanțuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Și nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioți împrumutați au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Țara Românească ce-i de-un neam - și este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt și verde,
Care urcă în Ardeal și pe veac de piatră șede.
Trunchiul nostru-i șir de veacuri: și cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeași limbă și strămoșii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregește în țarina oltenească
Și-i de vatră, de-o sămânță, cu țărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude românește - și aici și peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ți umblă peste apă și n-are niciun hotar.

Patria se oglindește în ape nemuritoare:
Oltul, Mureș – frați cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba și p ă m â n t u l...

poezie de din Exercițiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieții aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Și luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranță, vise și mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Și lacrimă de pelerini.
Mulți și-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieții aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranțele din anii grei.
E-n galben miere și iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace și amnar.

E miere-n suflet, an de an
Și-n vene miere curge, parcă,
E seva vieții doar un val.
Iar noi, aceeași veche arcă.
Din fagure, stropiți cu miere!
curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere și semne
Și strângeți mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerșsetori așteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veșnicii.
În umbra lui văd șiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunși, peștii de aur azi
Și ninge aur pe-nserat
În munți încununați cu brazi.

Și luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbușit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeții galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viața mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărțit
Și plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranță, vise și mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer și pe pământ.
Mi-e trupul iarăși cânt de spic
Și vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aș fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranță, vise și mister,
Clopot cu glasul aurit
Și luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieții aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamă sfântă, Românie...

Au bătut la tine-n ușă
Regi cu sceptre de cenușă.
A curs sânge de român
Pe coroana lor de tun.

Le-ai pus roadele pe masă,
Grâne din sudoarea noastră.
Ne-nchinară cu o mână
La icoane de țărână.

Munții noștri mai cu seamă,
Aveau creste de aramă.
La izvoare doine multe,
Vântul se oprea s-asculte.

Azi, sărmană Românie,
Ești țărână fără glie.
Pe a ta frunte puse rege
Tot străinul fără lege.

El te-adună, el te vinde
Pentru galbeni și merinde.
Iară fiii tăi desculți
Sunt bătrâni, umili, tăcuți.

Ai avut sau nu lețcaie,
Ai hrănit doar regi de paie.
Ai fost hrană pentru câini,
Bani de vânt pentru străini.

Românie funerară,
Veac de piatră te doboară.
La cetatea bizantină
Doina-ți este mai străină

Umbra ta cea uriașă,
Corbii negri o descalță.
Nu mai ești de fel stăpână
Peste glia ta străbună.

Vin calici din urmă - vin
Ca rugina în pelin.
Pe morminte de eroi
Crește falnic ciumăfăi.

Unde-ți este fața, Doamne?
Când dospea pe frunți de toamne
Pâinea albă. Iar sub soare
Curgeau mândrele izvoare.

Ce bogată-i sărăcia!...
Ne rămase doar mândria ;
Munții noștri cei bătrâni
Sunt goliți de noi stăpâni.

Șobolani cu ochii putrezi
Au ieșit din peșteri mucezi.
Tot aceia ce despoaie
Pruncii noștri în războaie.

Suntem, Doamne, prea ciudați,
Toți de-o seamă înghețați.
Nu vedem pădurea... Nu eee!...
Sângerăm în răni de cuie,

Putreziți de intrigi dese...
Nimeni lacrima nu-ți șterse
Când l-ai plâns pe Eminescu.
Unde e românul? Restu‘!...

Cine te plângă, cine?
din ram de mărăcine
Nu te mai ridică nime,
Nime... nime... nime...

poezie de din Exercițiu de patriotism
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Plâns de Românie

Mustește sângele pe glie. Tu, țară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng și dor,
Căci ne-au luat de la icoane și mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilință, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat și neam și port, credință, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilință, din ochii noștri plâng ninsori.
plângi cu litere strămoșii și tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una și sfântă pe acest pământ.
Unește-ți grânele cu brazii și apele cu libertatea,
Românii frați cu toți românii, spre a putea învinge moartea.
Unește litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ți pământul și dă-l să bea urmașilor.
Frământă pâinea cu cenușa eroilor ce au luptat.
Liberi fiți! Nu fiți povară! Nimic din cer nu a picat...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.

poezie de (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Întru

Ochii nu sunt îndeajuns treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morților
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
și acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte și lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
și reacții de sentimente își termină existența
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de (martie 2019)
Adăugat de AgafiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întru

Ochii nu sunt îndeajuns treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morților
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
și acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte și lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
și reacții de sentimente își termină existența
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă gustului de pâine

S-au scurs pe pământ,
Din cerul Prea Sfânt,
Din lacrimi de ceară,
Un zâmbet de mamă,
O boabă de miere,
Un vis, o plăcere,
Seninul și clipa,
De îngeri, aripa.

S-a scurs pe pământ,
Din ceruri zburând,
Dulceața din miere,
Lucirea din stele...
Menită-i a fii
Și pâine și zi,
Lumină, altar,
Iubire și val.

Din cerul Prea Sfânt
Văd lacrimi curgând.
Sunt râuri de grâne
Pentru tine, române.
Sunt dulci adieri,
Surâs și plăceri...
Veniți, treierați,
Ai grânelor frați!

Din lacrimi de ceară,
Din gust dulce-amară,
Se naște deodată
Pâine dulce și coaptă.
Veniți, îngenunchiați,
Ai grânelor frați,
Gustați dulcea pâine,
Soră, frate române!

Un zâmbet de mamă,
Un bob de aramă
La al pâinii hotar
Și miere-n grânar...
Apusul ne doare?!
Vin clipe amare?!
O lacrimă-i pâinea din vatră
Învelită-n ștergare de piatră.

O boabă de miere,
Din pâine, spre stele,
Se-nalță în rugă...
Ce drumuri apucă?!
Ce semne se-arată?!
Chihlimbărie și coaptă
E pâinea din țăst...
Dintotdeauna a fost...

Un vis, o plăcere
Unindu-se lesne
În horă de grâne
Dau gustul de pâne.
E aurul care
Străluce-n hambare
Și care grăiește
În veci, românește.

Seninul și clipa,
Tăicuțul, mămica,
Bătrâna postavă,
A stelelor salbă,
A tale sunt toate,
Cu pâinile coapte.
A tale-s române
Și-aici vor rămâne.

De îngeri, aripa
Se-nalță... Și clipa
Se scurge-n clepsidră.
Bunica, din tindă
Își cheamă acasă,
Copiii la masă.
Rotundele pâini
Sub muncitele mâini.

De îngeri, aripa,
Seninul și clipa,
Un vis, o plăcere,
O boabă de miere,
Un zâmbet de mamă
Din lacrimi de ceară,
Din cerul prea-sfânt
S-a scurs pe pământ.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul poem

e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
înțeapă spinii, rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
miros trandafirii în ploaie
duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
privesc nesfârșitul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile și pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
și nu își — mai află loc

stelele se vor topi
și planetele de asemeni
când sfârșitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
și timpul se va sfârși
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou și-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaș sfânt
din ceruri care venea

și din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinții de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieții drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veșnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va șterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înțelege
și le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere și nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiți popor de soi
trăind numa-n sfințenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa și Omega
început până-n sfârșit
să îmi înțelegeți voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
ia căile-nțelepte
în viața adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
și el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei șapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino -ți arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

și în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

și-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetății vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
și mai scump decât coralul

douăsprezece porți avea
și la ele doișpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetății
și pe ele străluceau
apostolii — Divinității

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veșnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăși fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — -ți ia ochii vii
de nuanțe așa de multe

douăsprezece porți erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuință
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Ființă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce și-au predat
Mielului deplin ființa

poezie de (5 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Ploua din mine cu mireasmă de maci și margarete, către Cer...
Iar câmpul meu
stropit de roua luminii tale
se prinde în horă cu soarele
Între cer și pământ
se arcuiește un curcubeu de petale și raze...
intr-o mare de iubire... pământul scăldând...
mir curat de țărână sfințind cerul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pâinea

În coș de lauri eu te strâng
de pe un câmp presărat
cu chipuri de femei.
Bărbații aduc soarele din cer
și-l afundă în adâncul
coșului meu.
Vraja a fost rostită
și printr-o minune
coșul a înflorit
pâinea s-a risipit
ca o pulbere de aur
pe masa bunicilor mei.

poezie de din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pâinea Vieții-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă adevărata Pâine
Ca voi aveți un duh curat
Și ființa voastr㠗 în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer și lumii — viață-i dăruiește
Făcându-i calea mai ușoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubește

Și atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — și luna

Eu sunt Pâinea Vieții — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine crede în Mine veșnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viața-i este dată

Dar iată voi nu credeți deși azi m-ați văzut
Și cu urechile voastre Cuvântu-ați ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l d㠗 eu îi voi fi scut
Și cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credința în Mine — ei primească mântuirea

Și voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toți în ziua da apoi
Veniți de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca trăiți o viață nouă să fiți cu toții — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede și din inimă se-ncrede
În a Lui Ființă chiar — primească-n veșnicie
Ca un dar viața-n sine care pururi nu se pierde

O veniți dar la izvoare — apă vie voi beți
mâncați din Pâinea Vieții — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Și sprijin și adăpost — pururi fii să-i rămâneți
El Însuși ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook