Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cesare Pavese

Pisicile vor ști

Va cădea iarăși ploaia
pe știutele, iubitele noastre trotuare,
ploaie blândă
ca o respirație sau ca niște pași ușori.
Iarăși briza și zorii
vor înflori odihnitor
sub pașii tăi
care revin.
Pe pervaz, printre flori,
pisicile vor ști asta.

Vor fi alte zile.
Vor fi alte voci.
Vei zâmbi singur.
Pisicile vor ști asta.
Vei auzi cuvintele altor vremuri,
cuvinte obosite și pustii,
asemeni unor costume de demult,
de la festivaluri intrate-n amintire.

Vei face și tu anumite gesturi.
Și vei răspunde cu vorbe
(o față a Primăverii)
și vei face și tu anumite gesturi.

Pisicile vor ști asta
(o față a Primăverii);
ploaia blândă,
zorii cu obraji de zambilă
sfâșiind inima cuiva
căruia nu-i mai este demult dor de tine,
sunt surâsul trist
cu care surâzi tu în singurătate.
Vor fi alte zile,
vor fi alte voci și-alte treziri dimineața.
Vom suferi în zori –
o față a Primăverii

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Meseria de a trai" de Cesare Pavese este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.90- 35.99 lei.

Citate similare

Sub soare, după o sesiune de supraestimare, urmează un duș rece, dar și asta va trece; se vor topi cuburile de gheață, dar îți vei pune masca pe față și inima va zâmbi celor ce realmente alături de tine vor fi și te vor iubi.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Daniel Vișan-Dimitriu

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi și totul s-ar sfârși,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de cețuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârșitelor înghețuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi și-acelea pentru care zborul
va fi întăritor și vor putea
să-și fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Și ziduri vor cunoaște prăbușirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ți șteargă amintirea.
Tu vei călca și moartea și vrăjmașii,
Iar măreția ta nu va apune
Vor ști de tine-n veacuri toți urmașii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândește
Trăiești și-n vers și-n ochiul ce iubește.

poezie clasică de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

Rațele

Survolând. Văzând. Clarvăzând.
Prețurile de la raft. Știind
dinainte care vor fi la promoție, la care
va fi superofertă, pe care
le vor scumpi pentru-a le ieftini, ce va
costa mai puțin, ce va costa
mai nimic, cât va costa nimicul
dacă va fi și el redus, dacă vom găsi
în altă parte mai ieftin, dacă ne vor
rambursa diferența în alte părți de nimic
dacă vom lua nimicul în rate (în rațe?), și-l vom
prăji cu ulei de măsline, dacă nimicul are
gust cu ghimbir, dacă merge cu soia
dacă se poate băga la cuptor ca un curcan
dacă nimicul nu-i chiar un curcan
dezosat, dacă nimicul este chiar
un nimic.
Survolând, văzând, clarvăzând.
Pe toate acestea
rândunica le știe.


În aceeași zi, în aceeași lună, în același an
în același secol, în același mileniu, știm
prețul exact. Știm prețul. Știm. Prețul.
Prețul tău.
Pe cât te vinzi? Te vinzi? Avem oferte!
Dacă nu te vinzi avem oferte și mai bune!
Dacă nu le vrei avem alte oferte!
Și mai bune! Mult mai bune! Cea
mai bună ofertă este aceea de-a ni te vinde
cu totul, în rate (nu în rațe!), fără dobândă!
Nu vei plăti nimic,
vei primi totul înapoi în 30 de ani!
Nici nu vei ști cine ai fost,
îți vei ști doar prețul!
În 30 de ani
vei fi prețuit și iarăși neprețuit!
Vei fi o etichetă
cu prețul pe tine!

poezie de din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu ȚugleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Grazia" de Mircea Țuglea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.95- 18.99 lei.
Marius Robu

Femeiască

Când vor ști prunii să citească,
Până și vântul va ști carte;
Ce-i mic mai are timp să crească,
Și ce-i aici va fi departe.

Când vor fi dați la facultate
Salcâmii care cresc sub lună,
Dreptatea va fi nedreptate
Și-nțelepciunea – o nebună.

În timp ce stelele vor plânge
Din ceruri, de singurătate,
La nunta noastră se vor strânge
Toți înțelepții din cetate:

Stejarii, cornii și salcâmii...
Dar tu vei fi cea mai frumoasă
Printre toți învățații lumii
Care vor sta cu noi la masă!

poezie de din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Otoniel Guevara

Trădător

Vei fi
majordomul cimitirelor
obișnuitul marilor festinuri
împărat al pustietății
singurul trandafir din grădina oprobiului

femeile te vor iubi în tăcere
prietenii tăi își vor tăia mâinile
mama ta
își va aminti doar jocurile copilăriei tale

nu vei putea urca niciodată într-un arbore de conacaste
în mâinile tale frânghiile se vor preface în cenușă caldă

când vei cădea în fundul abisului
vântul te va salva pe pluta sa cerească

nu vei putea niciodată să mori
iar oasele tale putrezi nu vor simți ploaia

poezie de , traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ți-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuință
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îți vor afla datorii și pricini
copiii rătăciți și pe cei nenăscuți,
câinii pe lanț vor tăcea
dar ei nu vor avea liniște
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor șterge,
nu vei fi singur te vor însoți
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca niște
becațe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelații
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaște.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lacrima

O lacrimă…
va cădea…
pe chipul tău...
Cu ea…
vor retrăi momente eterne…
când tu…
și eu…
ne dăruiam iubirii noastre...
căzând pe pământul rece…
ca o picătura de ploaie
ce își trăiește sfârșitul …
vei gândi…
la timpul împreună...
vei iubi…
fiecare lacrimă vărsată...
ca o amintire de la mine...
Iar tu…
nuvei uita...
cu fiecare plânset...
uitarea va fi mai grea…
cu fiecare răsuflare...
trăirea va fi mai grea…
cu fiecare cuvânt...
gândurile vor fi mai greu de spus…
Nu vor fi decât…
un urlet disperat către cer...
ca să mă vezi…
întorcându-mă spre tine...
și o altă iubire…
între noi...
nu se va putea întoarce…
vei continua să plângi...
Să plângi...
Să plângi...
iar eu voi fi…
o amintire încețoșată...
departe...
departe…
și atunci…
Nu vor fi lacrimi…
Nu vor fi poezii…
să mă întoarcă...
la tine...

poezie de
Adăugat de Alesia MoroianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mahatma Gandhi

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viață din toate acestea, vei fi un om mare.

atribuit lui
Adăugat de Mihai RusuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Calea spre Dumnezeu" de Mahatma Gandhi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.90- 12.99 lei.

Mâine, sigur mă vei iubi la fel?

În seara asta ești al meu în întregime
răsfățându-mă cu dragostea ta
și dulci poeme de iubire,
În seara asta magică
dragostea strălucește în privirea ta
Dar mâine, sigur mă vei iubi la fel?

Luceferii din ai tăi ochi
vor lumina la fel îmbrățișarea noastră
sau ceea ce simți acum
e doar o un capriciu, o plăcere de moment,
iar mâine vei deschide ușa inimii
altei iubiri pătimașe?

În seara asta magnifică
tăcerile grăiesc vibrând în ecouri
și inimile noastre își vorbesc și se-nțeleg.
Îți simt vârful degetelor desenându-mi trupul
și mă întreb dacă-i aievea sau visez,
iar mâine, în zori,, voi îmbrățișa doar așternutul rece?

În seara asta îmi juri că sunt unică în viața ta,
precum iubirea ce-o trăiești intens întâia dată,
Dar când razele soarelui îți vor așterne-n cale
alte chipuri fragede, ce-ți vor zâmbi grațioase,
ce voi însemna eu, cea veche, cea uzată?
Mâine, sigur mă vei mai iubi la fel?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Și iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârși,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăși vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulțumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Homer

După cum vor fi vorbele pe care le vei spune, tot așa vor fi și acelea pe care le vei auzi.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Odysseia - repovestire de Maria Dumitru" de Homer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -79.00- 57.99 lei.
Max Lucado

Când te vei afla la sfârșitul zilelor tale, ce-ți vei dori? Vei îmbrățișa diploma de absolvire frumos înrămată și agățată pe peretele din camera ta? Vei cere să fi dus în garaj ca să te așezi la volanul mașinii tale pentru o ultimă dată? Vei găsi alinare recitindu-ți situația financiară? Sigur că nu! Cei care vor conta pentru tine atunci, vor fi oamenii. Dacă atunci relațiile cu ei vor fi cele mai importante, n-ar trebui să fie și acum?

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Grace for the Moment: 365 Devotions for Kids Hardcover" de Max Lucado este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -71.99- 33.99 lei.

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbușită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi și picioare ca niște pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăți din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eșua
Ele vor sta mult și bine ca o barieră de corali, graniță în calea altor femei
Alte părți mai ușoare, vise, iluzii, vaporii de ceață vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi și nu vei mai ști care-i adevărul:
-Aburii ridicați din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care șerpuiește-n tine în aval și-n amonte
Trece ca un râu, desculț, prin măduva spinării, liniștit și tandru
Șlefuiește fericirea și moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, știai deja din prima zi când ghicitoarea
Ți-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieții
Constelațiile îți vor mișca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei ști nimic niciodată
S-a făcut pojghiță peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăși lupte, iarăși sânge
Iarăși zgomot de război,
Iarăși lacrimi nesfârșite,
Iarăși valuri și nevoi!

Când a șters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăși
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Și copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor orașe
Și pe mulți îi vor robi,
Unde sunt cântări deșarte,
Gloanțele vor dănțui.

Iar în locul răsfățării
Și al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Și cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, nerușinați,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcați.

Când sporește răutatea
Se scârbește Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Și războaiele mereu!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Poezii religioase" de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este disponibilă pentru comandă online la numai 5.50 lei.
Teodor Dume

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
și vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu știi asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
nu poți evada din tine
din când în când
vor crește liniști

în rest totul e nisip...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sclipirile de talent, mărgelele răbdării, cuvintele pudrate cu rafinament și anii de antrenament te vor propulsa pe al succesului firmament și "Excelent!" oamenii vor exclama când despre tine vor afla, te vor auzi sau te vor vedea!

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor așeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ți pasă ție!

Tu incă vei râde și-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necurații.
Vor crește umflații,
Hrăniți de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mișei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăț.
Ce răsfăț!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cătălina Marincaș

Șamanul

îți desfac coșul pieptului
ca să plantez mentă între plămâni
așa pielea îți va fi mereu aromată
ochii ca piatra de jad
iar inima
inima va pulsa în ritmul naturii
toate apusurile se vor aduna în brațele tale
ca niște femei amețite de prea mult gin

anotimpurile îți vor fi călăuze
te vor purta peste toate cele șapte continente ale lumii
îți vor lăsa urme adânci pe față
pe brațe
pe tălpi
toate animalele îți vor pricepe glasul
și respecta tăcerea

vei fi asemeni unui șaman fascinant
ce calmează furtuni
unește oameni și iubiri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Nu vei mai fi altfel decât a mea

nebunia atingerii
te va urmări prin toate celulele
ca o profundă mutație genetică
îți vor înflori sânii precum nuferii
în plin deșert din ochii îți vor crește oaze
iar brațele vor înota precum delfinii
oricât te vei opune
oricât vei vrea să eviți acest dezastru
te vei prăbuși definitiv în inima mea
precum se prăbușesc stelele în ele însele

șinu crezi vreodată că e vina mea
iubirea acestea mă omoară la fel
de parcă mi-am răstignit toți dumnezeii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook