Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost
Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,
Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte
Că viaţa e un ritm, flux şi reflux. Juruiţi aceluiaşi acord,
Şi noi descoperim, departe, în Hiperboreea,
Gânduri ascunse-n sunetele mării – aici sub cerul de la nord.

Marea Credinţei
A fost odinioară plină ochi, iar trupul ei rotund
Era încins cu un brâu imens de falduri albe.
Tot ce-auzim acum e doar
Melancolia ei fără de leac, oftatul ei profund,
Pierzându-se-n răsuflarea rece-a nopţii,
În indiferenţa vitregită de hotar,
În singurătatea împietrită-a lumii.

Hai, să punem cărţile pe masă,
Unul cu celălalt, o, dragoste! Lumea care pare să se fi deschis
În faţa noastră ca un tărâm de vis,
Atât de promiţătoare, de nouă, de frumoasă,
Nu oferă nici bucurii, nici pace, nici iubire, nici lumină,
Nici certitudini, nici la durere sprijinul cel mai minuscul;
Iar noi, confuzi, trăim aici ca pe-o câmpie la crepuscul,
Răvăşiţi de spaime,-n permanentă încleştare inutilă,
Unde ignorante oşti se-încaieră-într-o noapte eternă şi meschină.

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux si reflux

Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux şi reflux,
Ce schimbă istorii.

Spre ochiul lumii-mi ţin privirea aţintită,
Şi într-un început,
Văd marea liniştită,
Cu fluxul ei ştiut.

Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulţimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă şi pentru viitor.

Dar după fluxul domol şi armonic,
Apare refluxul brutal şi entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munţi de trudă şi idealuri visate.

Şi apoi din nou flux,
Şi-un alt reflux...?

poezie de Gheorghe Alionte (9 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa suntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte ne-am dus într-un loc secret din pădure, unde am trasat Marele Cerc al Maeştrilor – element care nu se invocă decât în cazuri de urgentă excepţională. Şi Marele Con al Puterii a fost ridicat şi îndreptat spre Hitler, iar porunca care a fost dată este: nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, asemenea cum în vechime a fost făcut cu Napoleon sau cu Armada Spaniolă.

Gerald Gardner în Witch
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eşti frumoasă ca un câmp nearat
din care ciulinii îşi deschid floarea
să ardă sălbatic sub soare
eşti frumoasă ca o pânză de apă
ce se arată celor care sapă cu trudă
din zori până la marea cea moartă
pentru o gură de adevăr
eşti mai frumoasă chiar decât stânca
alintată de copite subţiri
ale caprelor negre ce trec fantomatic
dinspre noapte spre zi
eşti cea mai frumoasă lume a mea
în care trăiesc pânză şi pictor deopotrivă
atât de trist şi singur mi te zidesc în suflet
pe tine cea mai pură din marea de minuni a lumii
poezie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În "Marea uitării"

Ne-ntoarcem 'napoi,
Scotocind în "Mare",
Marea uitării, de noi,
Între trei hotare;
Astăzi, ieri şi ziua de-apoi,
Pierdută-n uitare.

Privim spre nevoi
Ce-aduc întristare
Şi dăm înapoi
Gunoiul din "Mare",
Amarul din noi
Însemnând neuitare...

Deodată apare,
Viaţa de-apoi
Fără hotare sau înapoi
Şi-n "Marea" uitare
Vedem doar că noi
Trecut-am hotare

Uitând de nevoi
Ce covârşitoare
Strigau –"Înapoi,
Mai este îndurare,
Şi "Azi" pentru voi,
Şi Har şi iertare!"

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult marea

mă scol din somn
căutând bezmetic dimineaţa
privesc marea
e beznă afară, în mine, în lume, în toate
doar un neon chior atârnă efemer pe un ţărm
pun timpul la locul lui
nu are pace, nu tace
ascult marea în tăcerea gândului
păşind prin boabe de rouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim

Hai să fim oameni de omenie,
Dragi părinţi, copii şi fraţi.
Căci moartea nimeni nu ştie când o să vina
Şi când murim, de acei vii suntem uitaţi.

Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,
Chiar de e uşoară sau grea.
Să nu adunăm multă avuţie
Căci lăcomia poate fi o piază rea!

Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,
Pe omul de lângă noi.
Şi să ne gândim la pace,
În vreme de război.

Hai să fim oameni de omenie
Căci aşa e bine şi frumos.
Şi să nu uităm niciodată,
Pentru aceasta s-a jertfit Hristos.

poezie de Vladimir Potlog (15 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern

Marea mea iubire, enormul meu calvar,
Veşnicul aliat, eternul adversar,
Tandrul meu iubit, temutul meu barbar,
Superbul vis frumos, groznicul meu coşmar.

Marea mea iubire, enorma mea povară,
O zi rece de iarnă, o zi de primăvară,
Cea mai dulce fiinţă şi cea mai amară,
Mă vindeci de tristeţe, tot tu o faci să doară.

Marea mea iubire, enormul meu chin,
O lavă fumegândă, un pârâu cristalin.

Marea mea iubire, enormul meu infern,
Se spulberă-n zori visul dar tu rămâi ETERN.

poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!