Spre pace aripa

nopţii se-ntinde luna-i un pumnal
în geam pătrunde unde zâmbetul
se crapă prin munca lui o aşteptare
de-a lungul străzii a izbucnit lumina
pătrunde vidul inimii încet şi şoptit
iubirea deschide mugurii ca o revărsare
până la sacrificiu creşte iarba
înaltă seara cu greieri care topesc
aerul mişcător în balade se coace

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faze

(...)

3

un zâmbet floare acută
un pumnal la fereastră
deschide-te de-a lungul străzii
fapt a izbucni lumina

oricare ar fi noua bucurie
prietenia şi prospeţimea
mătasea obosită a peştilor
spre pace prin muncile lor
prietenia şi tandreţea
aripa noaptea
este în fiecare lacrimă a oraşului
o aşteptare ce se coace
vidul inimilor
înţărcată noaptea

(...)

poezie clasică de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lumina soarelui
cade pe flori
dragostea
pătrunde în suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg
printre nepăsarea noastră;
se zvârcoleşte invocând un dram de afecţiune pentru supravieţuire.

Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviţi de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo îşi unesc trupul cu pământul,
acolo se uneşte sufletul cu cerul,
sfârşeşte lumina mocnind în tăciuni.

O iubire chemată şi neauzită îi transformă într-un chin viu
până la marele gol
unde pustiul este o linişte grea cu gura plină de moarte.

Se mai rupe o piatră din munte,
mai creşte pământul cu o inimă frântă de tristeţi,
mai cade un anotimp în fundul pământului şi nu mai poate fi găsit niciodată.

Urmăm celelalte suflete care ne-au chemat
şi nu le-am auzit din nepăsare; nu ne-am potrivit
sufletul cu gândul.
Suntem condamnaţi să căutăm suflete imaginare
pe care nu le-am putut auzi,
şi parcă toate sunt de lemn şi răbufnesc în ecouri sparte pretutindeni.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
şi iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creştetul părinteşte
porumbul naşte omul de porumb
care aleargă desculţ prin amarul timpului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta

În seara asta singur nu mai sunt
Pe geam pătrunde raza unei stele
Nemaivorbind că-n pipa de cireş
Găsit-am un gândac de duşumele.

În seara asta, musafirii vin
Cu flori, cu gânduri bune, cu "Ce bine
Că ne-ntâlnim măcar din când în când
Să mai vorbim de noi, de ei, de tine."

În seara asta versul e curat
Şi răcoros ca vinul din ulcele
Din pipă fumul urcă-nmiresmat
Şi se înalţă-ncet până la stele.

poezie de Mihail Mataringa (1 martie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă în care nu pătrunde glasul inimii celorlalţi şi nu există lumina emoţiei interioare este nu doar o închisoare, ci un cavou.

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu moare dintr-o dată. Încet, încet, i se închid ferestrele prin care priveşte afară. Uşa se deschide din ce în ce mai rar, spaţiu prin care aude lumea. Aerul nu mai intră în încăperea lui. Finalul! Omul nu mai este în acea încăpere. A plecat!

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul luminii

dimineaţa
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpâneşte soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai şi unde crapă

Dictatorului cu toţii am vrut
Să-i batem în sicriu un cui.
Dar n-am ştiut
Câţi vor veni în urma lui.

epigramă de Vasile Iuşan din Lume multă, oameni puţini (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră de lumină

Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi şi noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu eşti femeia vinovată de dragoste
care omori ceaţa cu ochii pătrunzători
şi te ascunzi în lumina din lanurile nopţii.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ţi se deschid
şi pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzleţe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aştept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele

ceasului arătau ora patru pe masă
ochii s-au întâlnit cu umbrele
la un rendez-vous pe peretele prost
văruit şi cu crăpături ce înfăţişau
balauri gheboşi în incapacitate
de plată la ora aceea din noapte
camera mirosea a transpiraţie
şi dragoste irosită inutil până la miezul
lumina becului se strânge în jurul foii
unde se experimentează poezia pumnal
care te poate mântui la ora patru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este precum nisipul mişcător; cu cât te zbaţi în a o pătrunde, cu atât te afunzi în nepătruns...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este precum nisipul mişcător, cu cât te zbaţi în a o pătrunde, cu atât te afunzi în nepătruns.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!