Seară cu lapoviţă

începută cu o bufniţă care plimbă
aripile pe cerul plumburiu deasupra
teilor fără frunze arată trişti
vântul mugeşte deasupra oraşului
lipsit de biografie în orele negre
fulgii se lipesc de nasuri şi curg
peste tot tristeţi de chitare
zidurile prind fantome vechi

ceasul din turnul bisericii bate
fulgii intraţi în mecanism
pe la ora doisprezece au găsit
fanta de lumină călăuzitoare

seara înaintează tiptil prin lapoviţă
pisicile se strâng ghem şi sar la tors

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revine-n fiecare seară

la aceeaşi oră frumoasă coboară
îmi cuprinde tot trupul tăcută
de plăceri se arată agăţată
încet mă omoară cruda jivină
un braţ întâi amorţeşte-n tăcere
e sloi şi soarele îl stinge cuminte
trece mai în coastă cu-un junghi
o adevărată lovitură de spadă
rămân fără aer când ora doisprezece
bate destrăbălat în turnul bisericii
se crapă cerul şi-un înger coboară
intrând în amonia unei mister fatal

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trece o ninsoare

uşor viscolită de câteva ore
prin haina descheiată neglijent
aduc fulgii la piele să-i lipesc
de suflet încerc cu teamă
şi bucurie fac un om de zăpadă
cu ochii albaştri fixaţi de vânt

palmele le ascund de fulgii
jucăuşi ca nişte pisici pufoase
ţin o brichetă într-o mână găsită
în buzunar fără niciun rost
în cealaltă mână am apucat
pachetul mototolit de ţigări rupte

mă ninge suav pe gâtul excesiv
de musculos sub pielea uscată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza vânturilor

Bate vântul: nord sau sud
Şi răstoarnă uragane
Cerbii nopţii când aud
Jalea doinii pe găvane

Lasă somnul aşternuturi
Cârdurile de fantome
Scuturi oştile cu scuturi
Spre lupoaica vechii Rome

Fum albastru, rotocoale
Peste gemete sinistre
Ies din formele domoale
Peisajele, magistre

Şi se schimbă parcă nimbă
Totul cu-ncetinitorul
Într-o limbă care plimbă
De la noi la voi fiorul

Mor păduri de câtă treabă
Duc furnicile cu ziua
Apele spălând dimiua,
Curg la vale, fără grabă

Turnul singur stă de veghe
La hotarul dintre zile
Călăreţii la o leghe
Vin plantând de milă, mile

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica în tei

altă zi se arată
îmbrăcată în haina de floare
a teilor.

nu trebuie să deschizi ochii.
ca să o vezi,
aduni palmele numai
pe o pârghie de lumină
şi tragi în piept
cu putere
aerul dimineţii.

pendulând
deasupra tuturor
limba unui clopot
retează liniştea.

această zi de duminică
îmbrăcată în haina de floare
a teilor
traversează sufletul
pe strada mare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabele de rouă,
Pământul suflă în oglinzi cu pene,
Totu-i aşteptare când pe ostroave plouă
Cu fluturi puşi fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg
De-atâta aşteptare să fii oglinda mea,
Să intru vis cu vis, ca rugile-n amurg,
Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabe de rouă,
Pământul suflă în oglinzi cu pene,
Totu-i aşteptare când pe ostroave plouă
Cu fluturi puşi fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg
De-atâta aşteptare să fii oglinda mea,
Să intru vis cu vis, ca rugile-n amurg,
Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe Dâmboviţa - pastel bucureştean

Fulgii se cern din caere albe ca de lână,
Peste oraşul gri, îmbâcsit şi-ngheţat,
De la un taxi se-aud claxoane şi-o frână,
Pe bulevardul murdar, lung şi paralizat.

Într-un rond garnisit cu flori şi cu roci,
Prin fulgii de nea ce cad lin, răsfiraţi,
Un poliţist dirijează, fluierând din bojoci,
Un Jeep, un tractor şi doi câini remorcaţi.

Prin frig, la Romană, într-o parcare,
O vânzătoare muşată, cum place la tăţi,
Strigă reduceri la seminţe de floare,
Cu zâmbetul larg şi mult ruj pe mustăţi.

La Colţea, la turlă, prin crucea de fier,
Vântul cu fulgi a-nceput deja să adie,
În strană, atârnând pe-un calorifer,
Un motan doarme, visând o scrumbie.

Deasupra Dâmboviţei, pescăruşii zboară,
Cu aripi de înger şi cu ochi de ametist,
Printre pescari zgribuliţi, la vreme de sară,
Jandarmii au prins un peşte recidivist.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieire

Deasupra eleşteului alb
Păsările sălbatice au plecat.
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se înclină fruntea fărâmată a nopţii.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de argint.

Întotdeauna răsună albele ziduri ale oraşului.
Sub bolţi de spini
O, frate, oarbe arătătoare, ne căţărăm spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa

era amorţită de atâta zbor
frânt în izvorul cunoaşterii
vântul îmi frângea ultima
e
moţie arun
cată la ora doisprezece noaptea
în inima oraşului eliberat de umbre
nu scrie nu mai citeşte nimeni
ascultă în jurul tău cum se trag husele
as
cultă era aripa care ştie multe
ştie să zboare la joasă înălţime
(?!) ştie că poate fi aripă de înger

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

vara la final -
vântul plimbă câteva
frunze galbene

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

Focul din frunze, din piept şi din cer repeta:
Nouă sau opt, şapte, un an şi o lună!
(Luna în cer, ca şi viaţa, era singură, una.)

Toate lucrurile au ajuns să îţi semene
şi dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.

Tu, stau într-un colţ, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii şi pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând şi nervos,
îmi povesteşte că Dumnezeu a murit şi vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de şapte.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de basm

Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-şi braţele-n văzduh
în paşi de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineţii
vântul sună
împletindu-şi aripile
împodobite cu stele albe
copacii îşi scutură podoaba
peste clinchetul clopoţeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
aşez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.

poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul arăta

patru şi treisprezece minute de mulţi ani
iar acul care indica ora de deşteptare
era fixat la patru pentru cei care făceau
naveta şi toată lumea privea ceasul
deşi nu funcţiona nimeni nu şi-ar fi luat
un alt ceas care ar fi ticăit cu vioiciune
cineva ar fi zi că timpul a făcut indigestie
şi vechiul orologiu devenise nepăsător
la trecerea timpului se oprise definitiv
cine simţea nevoia să afle cât arată ora
se uita la ceasul de pe raftul al treilea
din biblioteca de lângă fereastră
înconjurat de flori de mină şi mii de cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceasul din gară
oprit la doisprezece -
bătrân cu baston

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara cu chemări

Azi ninge pe străzile oraşului
ninge cu fulgi mari dezlânaţi
parcă cerul scarmănă nori albi
ce se depun repede şi apoşi pe umeri.

Oamenii se grăbesc să intre undeva,
e o stare întrucâtva deschisă
şi-mi place să privesc pe geam din interior
femeile şi fulgii fără astâmpăr.

Seara îmi trimite chemări
fără răspuns deocamdată
dar cu gândurile duse.

O nouă noapte plină de ninsori,
o căldură odihnitoare de la sobă
cu zgomot molcom de flacără
cu tine e mai mult decât o poveste.

Şi ce iubire poate fi
când taci ca un filozof construind
propriul sistem de referinţe
din care nu reuşeşte să mai scape.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!