Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Camelia

A ieșit în zori o fată, având rochia brodată
și încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roșu.
Mai văzu așa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu' -
ea făcea căsuțe-n șir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nțepă pe negândite într-un mugure de spin...
Vai, ce chin!
- își zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse așa tare firul greu de mărăcine.

Pe o frunză de cleștar un gândac abia-și ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-și șteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă, dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roșii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-și potrivește gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Dar ce floare este, mamă?
Am trecut și ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
E camelia cea albă...
- Dar Camelia sunt eu... Cum să fiu eu, mamă, floare?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Și trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri...

Ceasul bate miezu-nopții și Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat și din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă și în gânduri se ruga,
visul nopții i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Și porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.

Nalță-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă!...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf și pulbere s-alege de necazuri și de rele.
Mama-n șoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopții se ivi palat de soare.
Și vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năftamă de cicoare
și condurii de sulfină,
- Hai, copilă, și te prinde de o rază de lumină!
Oi ruga un șir de fluturi
visul negru să ți-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopții mele...

poezie de din Planeta poveștilor, Ed. Universitară, București - 2021, Antologie de literatură pentru copii (19 ianuarie 2018)
Adăugat de Camelia Sava - MărgeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineață
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoței de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuța din colină,
Ceasul bate în surdină
Și vestește-n grabă mare.
e noapte la hotare.

Veni noaptea cea albastră,
Însă floricica noastră
Prinse Luna de spinare
Și urcă în Caru ' Mare.

poezie de din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin FilipSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilul și Norul

Dormitând în lună plină
nori răzleți la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Și cum orizontul nopții nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuțite
în frunzișul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
și țâșni un râu de soare;
cerul crește mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârșesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi și rece largul cerului deschise.
Dimineața se revarsă
ca un vis în alte vise.

Și porni la drum vadă câteva privighetori
care nalță-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-și fața albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi crește și tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi și furnici în căruțe îndesate:
cară sacii cu merinde și ulcioare cu nectar,
cară roade aromate și grăunțe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeață.
Având guler de cleștar,
(ce e drept, un pic semeață)
se înalță mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea
coborî din spic pitic...
Iată a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
și brățări de sălcii sure:
au polen la cingătoare
și conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilț de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci și ierburi,
macii roșii din răzoare.
În arșița singulară
nuanțele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpușeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul: curge agale și șoptește printre maluri.
Și albește piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subțire către vale,
răscolește ierburi crude, printre vârfuri șuierând.
Năvălește spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieșit dintr-o cetate, care – iat㠖 se destramă
în schelete de aramă.
Și zburând în solzi de ape
păsări valmeș adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe miriști sunt aruncate.

Într-un colț de luminiș, răsărită din verdeață,
se zărește alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeață:
copilaș cu flori în brațe și cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se așterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile curgă din mânuțe răsfirate
și fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie–n fir de ape
o nălță așa deodată
într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră?
Nu se vede... Nu mai vine?!
Dar în ochi cârpiți cu vise
se arată argintie,
înălțându-se din fân,
o fantasmă însuflețită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
''Unde ești copilărie?...''

poezie de din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prințesa De Iasomie

Florile de păpădii
Își făcură pălării
Din mătăsuri albe, șic,
Și din fir de borangic.

Una-i dulce ca o rază
Și adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.

Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezește păpădia
Cu un fluture albastru
Și tăcut ca un sihastru.

Și acesta o mângâie
Cu mânuțe și călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.

Îi e dat acum fie
Prințesa De Iasomie
Sub o tufa naltă, albă
Unde soarele-o desmiardă.

Mai târziu, la asfințit,
O furnică a-ndrăznit
Și-și făcu culcușul moale
În inima de petale.

Nu vă spun ce a visat,
Dar furnica e-mpărat
Cu coroană aurie
Și pietre de iasomie.

Păpădie, iasomie,
Vreți -mi spuneți ceva mie?
Care-i zână, care-i stea,
Ca să scriu povestea așa.

camelia oprița

poezie de din Povești din Călimară
Adăugat de Ioan Maria IoanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prințesa De Iasomie

Florile de păpădii
Își făcură pălării
Din mătăsuri albe, șic,
Și din fir de borangic.

Una-i dulce ca o rază
Și adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.

Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezește păpădia
Cu un fluture albastru
Și tăcut ca un sihastru.

Și acesta o mângâie
Cu mânuțe și călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.

Îi e dat acum fie
Prințesa De Iasomie
Sub o tufa naltă, albă
Unde soarele-o desmiardă.

Mai târziu, la asfințit,
O furnică a-ndrăznit
Și-și făcu culcușul moale
În inima de petale.

Nu vă spun ce a visat,
Dar furnica e-mpărat
Cu coroană aurie
Și pietre de iasomie.

Păpădie, iasomie,
Vreți -mi spuneți ceva mie?
Care-i zână, care-i stea,
Ca să scriu povestea așa.

vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița

poezie de din Cartea pentru Copii – Povești din Călimară, Revista Constelații Diamantine nr. 8 (120) August 2020 (27 noiembrie 2002)
Adăugat de Vlad TudorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Aș vrea...

vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
vrea să fiu o gingașă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, pește, sau chiar rândunică.
vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeț, sau marea adâncă.
vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în șoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.

Pe țărm stau doua fete-n așteptare:
« Ce ți-ai dorit ca dar în acest an? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Cea mai frumoasă floare

"Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?"
O întrebă în șoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi."

Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.

Pe țărm stau doua fete-n așteptare:
"Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean"...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Flori pentru domniță

Flori pentru domniță

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l privești din depărtare totul pare amorțit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Și acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniță fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică și pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domnița și-o ieși iar la fereastră,
Menestrelu-și amintește cum plângea domnița noastră,
Fiindcă ani și ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinerețea și-o ținea închisă-n casă.
Și nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Și pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul și cu luna..., doamna noastră...
Mai vedea din când în când soarele când apunea
Iar atunci, domnița tristă, parcă se mai lumina.
La balconul ei veneau, rând pe rând, mici rândunici
Ciripind, cărau crenguțe ca să-și facă cuib aici.
I se așezau pe umăr și o ciuguleau cu drag
Când domnița se trezea și se arăta în prag.
Când lucrau la cuib de zor și își adunau crenguțe,
Aduceau în ciocul lor și pământ dar și semințe.
Și așa, în timp, domnița, printre gânduri și fiori,
Pe balcon crescu, în glastre și făcu un rai de flori.

Ușurel, pe nesimțite, luna s-a pierdut în zare
Iar pe cerul albăstrui, dintre stânci, se naște-un soare
Galben, ca un glob de aur, falnic și strălucitor,
Își împrăștie căldura când pe cer urcă ușor...
Și din amorțirea nopții, la castelul linistit,
În lumina dimineții, păsările s-au trezit
Aranjând de zor penajul, gureșe și șugubețe
Fac o larm-asurzitoare precum niște precupețe!
Lângă zidul de la poartă, într-un colț, pe la castel,
Păsările-n zarva lor, l-au trezit pe menestrel.
El își ridică privirea către singura fereastră
Unde-o să apară iarăși la fereastră, doamna noastră.

Uite-o, a și apărut! Parcă florile-i zâmbesc
Când se-apropie de ele și în felul lor vorbesc:
"Ce frumoasă ești, stăpână, uite um te-ai primenit
Parcă tu ai fi o floare, uite cum ai înflorit!
Iară rochia îți curge fină și frumos brodată
Peste trupul tău micuț, parc-ai fi încă o fată!
Uite cum joacă mătasea! Uite cât este de fină
abia-ți ascunde nurii când te miști ca o felină!
Geaba vrei să o ascunzi, când mergând și-abia pășești,
Glezna-ți fină, delicată, fiindcă n-ai reușești!
Nu roși, prinzi culoare mai frumoasă și uite, vezi
Care dintre noi e floare? Tu sau noi, spune, ce crezi?
Haide, vino și-ți alege dintre noi și-mpodobește
Părul tău cârlionțat, negru, care-ți strălucește!
Dacă vrei o floare albă, pune-n cap o margaretă
Care îți va lumina coafura ta cochetă!
Poate vrei un fir de crin, cu miros îmbătător,
Care îți parfumeze trupul tău îmbietor!
Ori poate pe păru-ți negru, un mănunchi de flori de maci
Ți s-ar potrivi mai bine o cunună dacă-ți faci!
Vrei narcise, lăcrămioare, panseluțe, trandafiri?
Poți ne-mpletești pe toate, în cosiță, fir cu fir!
Astfel, florile din glastră, doamnei noastre îi vorbesc
Oferindu-se cu drag, fiindcă tare o iubesc!
Menestrelul o privește murmurînd un cântecel
Sub balconul plin cu flori, printre stânci, la un castel.
Soare, cântec, păsărele, flori și fluturi la balcoane
O-nsoțesc pe doamna noastră și pe voi, frumoase doamne!...

poezie de (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Așa a trecut multă vreme. Gretchen cunoștea acuma fiecare floare, dar, deși era o mulțime, ei i se părea lipsește una. Care anume nu știa. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba și care era zugrăvită cu flori, și a văzut printre florile zugrăvite și un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase să șteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, așa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Rădăcini și soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viață și moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Țineam cu o mână
păpușa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă mușca pământul
plin de mărăcini,
-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
și soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete -mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care și pământul.
Erau timpuri călătoare
și-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
și soare.

camelia oprița / 19 / octombrie / 2019

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Își zvânta din brazde noroiul, și cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodină.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ți intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde ești, creangă de-april, -mi improri
Ferestrele vieții cu verdea-ți lucire
Și unde ești, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Și proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safir.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Daniela Fărtăiș

Eu și câteva ierni pictate

Câteva ierni pictate cu dragoste,
câteva ierni de sentimente frapante.
Fire nostalgică, empatică și caldă
visătoare incurabilă totodată.
Mă uit la fluturi, flori și stele
Care-i diferența dintre ele?
Tăcerea mea vorbește...
Acum, de un dor nemărginit.
Ah, copilărie floarea mea de dor,
unde te-ai ascuns? În care colțișor?
Unde-i copilul de altădată?
Pur ca un bob de rouă, ca o floare îmbujorată
cu praf de stele presărată...
Dau buruienile pline cu otravă de-o parte,
te caut cu auzul, cu vederea, ostenită de puteri
n-am dat de tine nicăieri.
Dar, aud un murmurat,
vântul îmi șoptește tainic:
"Copilul pe care-l cauți nu e pierdut,
este adânc în sufletul tău ascuns!"
Jocurile, poveștile cum au trecut,
De n-am știut și nu am priceput?
Acum tac și cu regretat constat
că am găsit ce nu trebuia căutat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țara mea

Țară mea cu duh de pace, Țara mea cu duh de dor
Aș striga să mă audă Ștefan Sfânt și-al meu popor!
Putna, clopote-răsună și Vrancioia vine iar,
Să-și jerfeasca toți feciorii, pentru-al țării ei hotar!

Țara mea plină de floare și de verde frematand
Te aud în nopți cu stele, cum jelește-al tău pământ
Cum pe câmpuri se jertfește grâul să mai dea un rod
Dar mișeii prinși în roată, vor să-ți cânte un prohod!

Țara mea cu munți de sare și cu cerul luminos
La hotar ai scris cu sânge, peste chipul glorios
Și-a pus sabia în teacă, infloreaca iarăși maci
Dar de-o vreme îngândurată te jerfesti, jelești și taci...

Țara mea cu râuri line și cu nuferi prinși de ape
Îți doresc ai lumină și de toți copii parte
Să-i aduci la vatra sfânta, unde focul este viu
România mea frumoasă, eu tot tânăra te știu!

Țara mea cu doruri multe și cu oameni mai săraci
O magie de se poate, te-aș ruga acum faci,
te scrii pe harta lumii cu lumina cea mai sfântă
Îngerii să te vegheze, bucuria mea cuvântă!


Camelia Cristea

poezie de din Confluente literare, ianuarie 2020
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Își zvânta din brazde noroiul, și cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodina.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ți intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde ești, creangă de-april, -mi improri
Ferestrele vieții cu verdea-ți lucire
Și unde ești, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Și proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safi

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Eu și câteva ierni pictate ✍

Câteva ierni pictate cu dragoste,
câteva ierni de sentimente frapante.
Fire nostalgică, empatică și caldă
visătoare incurabilă totodată.
Mă uit la fluturi, flori și stele
Care-i diferența dintre ele?
Tăcerea mea vorbește...
Acum, de un dor nemărginit.
Ah, copilărie floarea mea de dor,
unde te-ai ascuns? În care colțișor?
Unde-i copilul de altădată?
Pur ca un bob de rouă, ca o floare îmbujorată
cu praf de stele presărată...
Dau buruienile pline cu otravă de-o parte,
te caut cu auzul, cu vederea, ostenită de puteri
n-am dat de tine nicăieri.
Dar, aud un murmurat,
vântul îmi șoptește tainic:
"Copilul pe care-l cauți nu e pierdut,
este adânc în sufletul tău ascuns!"
Jocurile, poveștile cum au trecut,
De n-am știut și nu am priceput?
Acum tac și cu regret constat
că am găsit ce nu trebuia căutat.....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama

Ce dulce ești când porți maramă!
Ești chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ți sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu ești cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În fața ta adânc mă-nchin,
Și-ți aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuță bună,
În tot locul -nsoțește.
Și veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzește.

Acuma, când intru-n viață
Tu luminezi mereu.
Îmi dai o bună povață
Ca să luminez și eu.

Mamă,
Îți urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viață multă, multă sănătate!
Fericire și noroc în toate!

poezie de (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar știe pâinii îi este dat fie pâine,
câinelui îi e sortit moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.IoanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar știe pâinii îi este dat fie pâine,
câinelui îi e sortit moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
și mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
și învăț tăcând.
Sunt suflare de vânt
și-mprăștii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
și ard când invoc.
Sunt pădure de taină
și ca veșnică haină
a măicuței pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
și-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colț
și visez m-agăț
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc cuvânt
așa cum e legea,
așa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
și zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
și-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
și lupt fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
și cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-și cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
și pornesc colind
în sufletul meu
sclipiri aprind.
Sunt izvor de speranță
și-mplinire în viață,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Chiar dacă-s copilă

(Cameliei Rogojinaru)

Mama m-a născut copilă,
Surâs, cântec și lumină
Și chiar dacă nu-s fecior,
Eu cu munții măsor.

Mă înalț – un zmeu în soare,
Sunt și vis și sărbătoare,
Sunt pacea și tricolorul,
Îmi cinstesc prin cânt poporul.

Aur port în păr... și soare,
În obraji bujori în floare,
Ie, fotă și opincă
Și-s mândră, cât sunt de mică.

R: Hai mamă, vis și cântec românesc,
Hai mamă, mamă scumpă te iubesc!
Hai mamă scumpă, stelele răsar,
Hai dulce mamă,-n părul tău de jar...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook