Mă uit la turnul bisericii, pătrat şi greu. Doua ciori încearcă să se aşeze alături pe spiţele crucii. Dar vântul le umflă penele şi le suflă jos.
Le văd întai limpede, pe urmă cenuşiu, ca printr-o ploaie măruntă şi deasă. Liniile se strâmbă. Turnul stă acum hâit, crucea s-a întors ca semnul înmulţirii. Cum sa nu cadă ciorile, săracele?

Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeţii...

RĂTĂCIND...

Sunt trist şi la fel de cenuşiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Şi vântul îmi suflă din faţa,
Ce greu se-naintează în viaţă!
Ce drumuri cu gropi şi hârtoape!
Sfârşitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată şi netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o ştiu...
Şi-s la fel ca un nor cenuşiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea poezie, am semnat-o cu trei stele la " Viaţa Românească". Aşa am fost descoperită de dl. Sadoveanu şi dl. Ibrileanu care m-au "botezat" Otilia Cazimir...

citat celebru din Otilia Cazimir (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul din Pisa

Când văzu cum vine criza,
Iute precum un leopard...
Panicat, Turnul din Pisa,
Se mai înclină un grad.

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mă uit la vânt şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd,
Văd doar arborii cum se clatină
Şi frunzele cum aleargă prin iarbă.

Mă uit la timp şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd –
Văd doar copiii cum cresc
Şi oamenii cum încărunţesc şi se-apleacă.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-eşti dragă, Didi"
[Iasi, 16 mai 1937. Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanţa; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi]

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de la Pisa se îndreaptă!

Stând în piaţă, am aflat,
Când stăteam la Pisa-n gazdă;
Chiar de turnul s-a-ndreptat,
Nu se dă uşor pe brazdă.

calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eu aş fi din carne şi oase, iar turnul din piatră, aş putea să obosesc, să alunec, chiar să-mi rup gâtul. Dar turnul şi cu mine nu suntem decât cuvinte.

Gonzalo Torrente Ballester în Fragmente de Apocalipsă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiu în turn

Turnul pe tabla de şah a luat foc
îmi redecoreză casa
cu fum
trebuia să-mi montez sistem antiincendiu
umblă prin cameră
cu paşii lui de cenuşă
atrage pereţii spre el
s-a urcat în patul nostru
captiv în proprii pioni incolori
nebunii cu rugăciunile lor
caută să-l exorcize
turnul nostru de alb
acum e negru
stă între mine şi tine
nu acceptă rocada
şah mat
pe tabla întoarsă cu faţa la tine
pătratele îşi sting lumina
piesele se strâng
în aşteptarea revanşei

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou în spargă

La limita înspre o dulce rea demenţă
Am sufletul închis în penitenţă,
La capătul de pat – genunchii strânşi –,
Sub coate reci stau ochii mult prea plânşi.

Se naşte o parâmă şi-un cavou,
Ce-mi ţin o buză strânsă în ecou;
De strigătul de ciori am obosit,
În prag de ploaie deasă am murit.

Puteam să mă destram ca ţesătura,
Din care mă dor toate, iar statura
Descreşte din tavan până în hău,
Săpându-mi drumul neted spre cavou.

Cu pietre şi cu lemn stă crucea veche,
Ce-aude toaca limpede-n perete;
Stau limpede şi eu, ca în vitralii,
Azi tot începe-a trece-n funeralii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu puteam pleca: el trăia încă, şi mă striga cu deznădejde. Din ce a rămas acolo a mai salvat, a doua zi, ce-a mai găsit, domnul Sadoveanu. Dar unde-s Souvenirs d'un nourrisson, unde-s scrisorile matale, şi atâtea altele, din urmă?

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După alegerile prezidenţiale

Liniştea, pacea au murit în sat,
Se ceartă ţaţele pe limba lor;
Turnul lui Babel a-nviat
Şi-i zice... Turnul Babelor.

calambur epigramatic de Antonia Iliescu din Poezie în picături, Politică (28 martie 2018)
Adăugat de antoepi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte diverse

Cât de adânc a căzut şi în raport cu ce?
Proiecţiile de acest tip nu diminuează mitul.
Şi-a pus amprenta faptul divers.
Un om a sărit de pe Turnul Eiffel,
Nu a ales nimic, nu a acceptat nimic,
Nu avea datorii, nu se temea de nimic,
O tragedie generală. Într-o zi,
Turnul Eiffel s-a aruncat în Sena.

O bucăţică de pierpătrat
Stă în palma zeului Mardoh.
Zilele comemorative sunt dedicate
Cinstei care a murit.
Închise-s farmaciile şi clinicile,
Ca-n vremea imperiului manciurian.
Mă uit la ceas, halatu-l las să zboare,
Frumoasele se uită după geam.
Tranşee paralele umplu câmpul,
Cubiştii au învins de un an.

Când moare un înţelept,
Toţi sunt rudele lui,
Tatăl meu era un înţelept?
Ce este tatăl?
Este tatăl şi atât.
Cine pe cine părăseşte?
Durerea este de partea celui care rămâne.
Viaţa ca o captivitate.
De trei ori pe zi mă rog, după mersul soarelui.
Nimic nu este limpede, nici apa de izvor.
Izvorul e tatăl. Prea târziu ne cunoaştem pe noi înşine.
Prea târziu sorbim din izvorul primordial.
Stau cu iubita de mână în faţa unui mormânt nevăzut.
O lacrimă mi se prelinge pe obraz,
Limpede ca apa de izvor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TURNUL PĂTRAT

Mamă iubită, să nu mai fi tristă,
Haotice umbre iar ea maiestuoasă,
Umila mea clipă, cu goluri în prispă,
Eu totuşi am avut o viaţă frumoasă,

Atâta iubire, atâta lumină,
Nu-i va fi firii nicicum în putere,
Să-ngroape, să uite, să umple de tină,
Această deplină şi blândă avere,

Căci n-or fi pe lume doar râuri cu visuri
Şi n-au fost să fie nici pentru cei drepţi,
Acele atât de visat' paradisuri,
Sunt doar făptuituiri pentru cei înţelepţi,

Căci poţi din ţărâna ce încă e moartă,
Lăsând doar lumina să cadă abrupt,
Viziuni sa creezi din propria soartă,
Chiar dacă mirajul deplin este rupt,

Poţi chiar să coşi, pe iia cu fluturi,
Pe fiece aripi, un infinit,
Să laşi în pământuri durerea din ciuturi,
Să înţelegi ca, de-ai fost iubit,

Nimic, niciodată nu mai are putinţa
De a te închide în turnul pătrat,
Aceasta îmi este mamă credinţa,
Aceasta în tine, eu am învăţat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele Crucii

Fiinţa noastră geme, înveşmântată în Sângele Crucii,
Astăzi, încă, mai curge pe lemnul suferinţii,
Aburul cald şi mirosul de mir mă înfioară,
Îngerii cântă glorioşi pe corzile inimii-vioară,
Puternic, în turnul ei alb, un clopot se tânguie,
Curg lacrimi din cer, freamătă trupul de gutuie.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pepelea: Gata! Gata! Aţi văzut destul. Povestea aceasta nu are niciodată sfârşit. Pentru că nesfârşită e nerozia oamenilor mari. Auziţi cum se mai lovesc! Auziţi-i cum suflă! Pacea lor s-a terminat. Acum se pândesc şi încearcă să-şi împlânte săbiile în inimi. Cu puţină vreme în urmă şiau spus fraţi, şi-au dat mâna şi au ciocnit cupe cu bere... Acum încearcă să-şi sfâşie beregăţile. Ce pot să fac eu? Eu râd, pentru că sunt doar o întruchipare a râsului. Dar iată că a sosit clipa să încalec şi eu pe ceva şi să mă duc. Dar pe ce? Poate pe-o şa. Sau poate e mai bine să încalec pe o căpşună... Am plecat... Am încălecat pe-o creangă de măr. Şi v-am spus un adevăr.

replică din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După multe rugăciuni şi stăruinţă, împăratul se înduplecă şi-i dete voie şi fiului său mai mic. Îşi alese calul ce-i plăcu din grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăş, îşi luă merinde de ajuns şi plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră şi o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, şi toţi câţi o vedea o căinea cum de o aşa pasăre frumoasă şi mândră să nu aibă viers, pentru care şi împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică şi turnul ei, se mâhnea că pasărea nu-i cânta. Locuitorii începuseră a uita de fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, şi astfel biserica se putuse face cu desăvârşire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este faţă şi fiul său cel mic care să se împărtăşească de bucuria poporului său.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!