Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Valeriu Cercel

Cuțitul de argint și.... un bulgăre de aur!

Nu am uitat nicicând, era o sfoară
Ce atârna-ntr-un cui, lângă sărar,
Pe un perete coșcovit de var
În casa bătrânescă de la țară;

Am regăsit-o în același loc,
De ani uitată, părea plictisită
În cuiul strâmb cu floarea ruginită
De un mănunchi uscat de busuioc,

În plita sobei, rece, prins ședea
Vechiul ceaun ce-n vremuri n-avea pace,
Săreau copiii ca să îl dezbrace
De crusta care încă strălucea,

Iar într-un colț, sub un ștergar, o ramă,
O poză-ngălbenită contura....
Au coborât, de dor ce le era,
Și mama, și bunica, și-a ei mamă...

Parcă în sobă văd un pic de jar
Și din ceaun un bulgăre de aur,
Bunicu' împărțind acel tezaur
Cu sfoara ce-atârna lângă sărar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

O, mamă

Te-ai dus de-aici, îți amintești? N-aveam trei ani,
Într-un sătuc iubit de lângă Petroșani!
În ultima ta clipă, salba ți-ai desfăcut,
Ai contopit în salbă un geamăt și-un sărut!
Atât ai vrut -mi lași în amintire
Opt gălbenuși turcești: ce amăgire!
O, mama mea, mi-e dor de tine, mamă...
Tristețea -mi alini... e lângă ramă!

poezie de (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia deschise ușor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu știa acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-și dădu seama unde se afla. Deși deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare și colțuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era și ea neobișnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou și din nou, de câteva ori. Cine fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
nu uităm că suntem
am zburat cândva ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea lâna de aur
când obosea împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos în lăzile de zestre
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert
și a mere ținute în fân, aduse de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
– nu știu cum dar numai iarnă se întâmplă
de o vreme în viața mea

pe cer se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer încât mi-e teamă și plâng

pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele și sânge din țâțe șiruind – ce mamă am avut!
tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat cu sete cușma de pământ

în loc de picioare cu rădăcini am fost născut
în osul alb al duminicii în lumină,
pe care repede le-am prins de pietre
nu mă poarte vântul hai-hui pe sub duzi

cum ni se scurge umbra printre degete și cum se face întuneric în suflet

din noi a mai rămas doar o carte cu versuri
stropi de lumină copilul nostru
mai poți însângera din dragoste iubito?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casa cu mușcate

Două odăi la geamuri cu mușcate
Icoana-n cap de pat și busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viața ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Și peste tot e mama ce veșnic robotește,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul strălucește
La zi ce se sfârșeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset și hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Și-n timpul care curge, iubirea ei tot crește
E sufletul de mamă o pâine ce dospește.

poezie de
Adăugat de Florica IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul sărmanei mame

Și-am îmbătrânit copile pe la noi de când nu vii.
Și mai trece iar o toamnă și câmpiile-s pustii.
Urlă câinii-n bătătură, pe deal lupii le răspund.
Iarna vine cu alai si mere coapte îmbrăcată-n palton alb.

Frigul ne pătrunde-n casă și ulițele sunt pustii.
Doar în sobă arde focul, mămăliga îi gata, stii.
Avem loc și pentru tine lângă masa de stejar.
Eu aștept cu jind copile lângă geam, la calendar.

Pe obrajii de ger rumeni lacrimile îmi curg iar.
Și de dor mă duc prin lume ascult o vorbă doar.
Să aud ceva de bine, nu trăiesc în zadar.
C-a veni ziua de mâine și m-oi duce iar și iar.

Tristă-i casa și-a ta mamă te așteaptă măi fecior.
Dar te-ai dus și ai uitat înapoi te întorni.
Mai aștept încă oleacă 'poi mă duc în veșnicii.
Iar de vei veni acasă vei găsi ogrăzi pustii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nu se luminase încă de ziuă, deși suprafața Proximei era veșnic albă și încețoșată. În sfârșit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-și dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-și închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Pescari în jurul focului

Ca și-n povești cum altădată
Popas pescarii cu tain își fac
În jurul focurilor roată
La cherhana sau lângă bac

Și fierb în apa grea din baltă
Pește mărunt cu chimion
Într-un ceaun în care saltă
Bucăți mai mari de sturion

Și pun pescarii la taifas
Necazurile lor la cale
Să-și scoată viața din impas
Și sorb cu vinul stelele din oale

Și-ajung târziu la ei în sat
În case mici de stuf și var
'și-ngoapă truda-n câte-un pat
A doua zi -nceapă iar.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
nu uităm că suntem
șiam zburat pe deasupra lumii cândva
ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care așteptau crească
și să se mărite

în casă mirosea a busuioc
a boabe de porumb fiert
a cartofi copți pe plită
și a mere ținute în fân
aduse de la bunici
de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini
era o iarnă cumplită
și nu știu cum se întâmplă
dar numai ninsori se înfăptuiesc
la mine în suflet

pe cer nu mai sunt stele
se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape
lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer
și atâta durere în trup
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în crug cu disperarea
omului hăituit
cu laptele și sângele din țâțe șiroind
ce mamă am avut!

tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat apoi cu cușma de pământ
în loc de picioare
am fost născut cu rădăcini adânci
pe care repede le-am prins de pietre
nu mă poarte vântul pe sub duzi

– cum ni se scurge umbra printre degete
până în suflet
se face întuneric
mai poți însângera din dragoste iubito?

din noi a mai rămas o carte de versuri
stropi de lumină și mult întuneric
copilul nostru

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara, horesc toate petalele

Îmi pare că, sub pom,
nu sub măr,
îl găsisem pe Dumnezeu, era plâns, hainele curgeau de pe El,
avea muguri străini, pe la sprâncene, era mugure de salcă și trist,
în blândețea Lui, molcom, cu sandalele rupte, încercând nu spuie,
așa s-a îndepărtat.
Ce faci cu primăverile, Doamne, Domnul meu? l-am întrebat
unde pleci, Doamne? primăvara, horesc pentru Tine toate petalele
de ce îți iei, de la mine, ștergarele, și Te duci, cu ele, departe?
Îmi pare că, în clopotniță, se auzeau clopotele care erau mânate de soare și vânt,
eu nu vând;
se auzeau miei behăind, mugeau, parcă, animalele,
în loc de clopotele
care nu se
tânguiseră
încă
pentru El.
Era devreme, și am știut, atunci, că se apropia Paștele.
Unde te duci, Domnul meu, pe ce Cruce? Lasă
Crucile Tale în pace, și mănâncă de la mine din ștergar, și bea apă,
căci ți-am pus, în el, câteva poame...
Nu știu de ce a tăcut, și nu aveam Îl mai văd vreodată.

Pe coliba de paie,
se așezaseră berzele, era primăvară, și Îl găsisem, desculț, lângă o biserică,
una străinică,
încă necreștină,
lângă pom.
Și tot ceea ce mă întrebam, atunci, era
dacă El a avut vreodată nevoie de sufletul meu
și de pâinea mea arsă, pe care I-aș fi întins-o, pentru că Mielul era Vinul.
Știam că se apropiau, pe la El, Paștele.
Unde ești, Doamne, și de ce nu mai
treci spre Samar?
Samaritenii, toți, suntem barbari, dar femeile au ștergarele foarte curate...
În ștergarul meu, nu știam,
dar se adunseră lacrimile mele, frumoase, ca niște boabe mari de diamante,
sau poate era, doar, roua de pe merele-acelea uscate...

(cred)
(uscate)
un pic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcăvăd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcăvăd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fost odată

A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o să mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se știa de bogăție.

N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuță cu obloane!

Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Și-au făurit un cuibușor.

Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-așa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri și cumnați,
Moșnegi și babe, și vădane.

Amestecau lut, pleavă, apă.
Apoi oamenii îl călcau.
Și se numea aceasta,, clacă''-
Căci între ei se ajutau!

Și tot cu claca au clădit-o.
La fel au și acoperit-o.
În alb pereții au văruit
Și era bine de trăit!

Aveau lejancă mare în casă-
Mobila cea mai prețioasă.
Pe ea dormeau copiii cu bunica,
Iar lângă ei torcea pisica.

Aveau mereu cotețul plin
Cu cocoșei și cu găini.
Iar în ocol-văcuță, purcei, cârlani...
Aveau gospodărie-așa ca la țărani.

Și masa mereu le era plină
Cu măliguță, lapte, brânză și smântână,
Jumări și murături aveau-
De foame, iată nu mureau!

Chiar de purtau haina cârpită,
Dar era lumea fe-ri-ci-tă!
Și chiar dacă munceau din greu,
Îi mulțumeau lui Dumnezeu:

Că au sare, că au pâine,
Că au mamă cui îi spune!
Că au frați, că au surori,
Că au în grădină flori...

Dar azi? Nu fie cu bănat,
Lumea tare s-a schimbat.
Avem de toate: condiții și tehnologie...
Dar nu avem esențialul-Omenie!

Azi mulți au profesii, studii, intelect...
Dar din păcate, duc lipsă de stimă și respect!
De aceea, dacă aș putea,
Timpul înapoi l-aș da!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Misterul stropilor de nori

Era un cer albastru-cenușiu
în fiecare zi - așa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.

Era tristețe-n fiecare nor,
iar gheața pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut cadă în potop,
și îl strângea-ntr-o menghină de dor.

Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheța cu sclipiri de ametist.

Se desprindeau, atunci, din norii lor
și coborau pe stâncile pustii,
îmbrățișați și veseli, încă vii,
doi stropi ce-și potoleau din vechiul dor.

Păreau, în umbra norilor grăbiți,
actori, pe-o scenă care își schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea pară-ndrăgostiți.

Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ți-am visat iubirea

Azi-noapte ți-am visat iubirea
Era o fată de la țară
Cu suflet bun și cu privirea
Frumoasă ca o primăvară.

Și-n timp ce ea m-a sărutat
Cuminte și puțin sfioasă,
Pe lângă noi s-a preumblat
Și mama sa. Ieșea din casă.

Cum a trecut fără spună
Ceva de rău când s-a uitat
La noi, mi-am zis: ce mamă bună!
Ce vis frumos!... Am și uitat!

poezie de din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiași dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut niște pui de cucuveică care avea cuibul sub streașina casei boierești. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

În luna lui Cuptor Soarele era ca o mămăligă fierbinte, numai ce răsturnată din ceaun.

(13 august 2015)
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Dor de părinți

Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă și de tată,
Se furișase-n suflet plăpândă și curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.

De frații mei de-acasă îmi este-așa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Și-o așeza pe masă la toți ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Sosise primăvara, pe-afară zburdau mieii,
Mergeam pe la pădure adun ghioceii,
Ți-i dăruiam din suflet cu inima curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În arșițele verii, la seceriș, pe luncă,
Strângeați recolta pâinii și istoviți de muncă
Vă răcoreați obrazul și fruntea transpirată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Într-un târziu de toamnă cu frunză arămie
Voi culegeați ciorchinii și strugurii din vie
Și-i mustuiați zdrobindu-i în cada din polată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În iernile cumplite, cu viscol și ninsoare
Vă duceați pe la vite și le dădeați mâncare,
Vă întorceați în casă cu mâna înghețată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Și v-ați crescut nepoții în lunile de vară,
Iubindu-i și-ngrijindu-i în casa de la țară,
Vor ține mereu minte, nu uită niciodată,
Li-i dor de tine, mamă. li-i dor de tine tată.

V-ați dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,
V-a luminat în cale un muc de lumânare,
Așa e legea firii, nescrisă și nedreaptă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

poezie de din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bărbatul apatic, lângă o femeie pătimașă, seamănă cu lemnul ud lângă o sobă; după ce că nu se aprinde, mai stinge și focul sobei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba armeană.

Caravana

Plecase caravana iarăși
Purtând în sânul ei argint,
Cu străluciri furate parcă
Din ochii celora ce mint.

Și umbre se-nnodau tăcute
Sub raza nopții tropicale,
Era de aur călătorul
Și aurul lucea pe cale.

Era lumin-așa de multă
Pe fermecatul nopții chip,
strălucea un pic, de lună,
În orice boabă de nisip.

Un beduin, chema în cântec,
Mirajul verzilor savane...
Și-așa mergea de greu în noapte,
De parcă el purta în spate
Argintu-ntregii caravane.

poezie clasică de din Flori de spin (1931)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Prințul și prințesa au îmbrăcat-o în mătase și în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat și să trăiască în belșug, dar ea s-a rugat -i dea numai o trăsurică cu un cal și o pereche de pantofi, pentru că voia plece iar în lume și să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi și un manșon, au îmbrăcat-o frumos și când plece, la scară era o caleașcă numai de aur și stema prințului și a prințesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul și valetul aveau coroane de aur pe cap. Prințul și prințesa au ajutat-o pe Gretchen se urce în caleașcă și i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoțit-o cale de trei poște. Ședea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în ușă și dădea din aripi; nu putuse vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă și mânca prea mult. Caleașca pe dinăuntru era căptușită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe și covrigi.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook