Lacrima curge

Lacrima curge
Şi setea devine secetă,
Săpând în carne şanţuri adânci.
Incestul ia cote alarmante
Şi grave. Părinţii au privirile greţoase, hulpave,
Viaţa se scufundă în anormalitate...
E drumul spre moarte...
Mama fiu-şi îngenunche, tata fiica-şi necinsteşte
De durerea asta, Sfinte, ne păzeşte!
...................................................................
Adulterul se propagă ca o molimă
Şi sporeşte. Şi ne inundă
Sufletul pregătit de a morţilor nuntă.
Râu de lacrimi se strâng în oceane
Iadul ne prinde în al durerilor cleşte.
Alergăm cu tălpile goale
Şi dalele Iadului ard.
Lanţuri grele-ngenunche poporul...
Crucile cad...
Ce orori! Ce tragedie!
În a diavolului gene
Moartea spritului plânge,
Viaţa spiritului geme...
...................................................
Să puteţi înţelege ceva
Din tăcerea absurdă şi grea,
Miruiţi tocurile privirii
Şi înălţaţi-vă în rugi către Dumnezeu...
Timpul apasă greu, tot mai greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul putred

E anotimpul putred... frunze ard
Pe ramuri ude... lacrima ne strigă
Şi se-oglindeşte-n ape de smarald...
Vântu-n duioase rugi să ne atingă?!

Îmi plec privirea-n rugi de catifea...
Poem solar sub gene se iveşte...
E toamnă tristă, este-o toamnă grea
Şi inima de plânsul ei zvâcneşte.

Poem solar invoc... renasc în ploi
Un alt destin, spre lumi spirituale
Pe trepte de iubire, amândoi –
Suflet zburând pe căi transcendentale.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Pe cer, valuri de foc
Doinesc înserarea...
Pământul - cântec de jale,
Se-adapă din lumina cerului sfânt.
O lacrimă de-ar pica,
S-astâmpere setea
Şi s-aline durerea cu sârg!
Fântânile clocotesc,
Bolborosesc lacrimi de suflete
Şi săgetează în piept,
Clocotesc rugi şi rugul ochiului gol
Se-mpiedică de-o vreme-n nămol.
Sângerii, nopţile sunt brodate cu moarte.
Se-ascunde în tină,
Ca o pedeapsă, seceta.
Sălcii de jar
Coboară în umbre ca o iertare,
Pe pământ-chihlimbar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupa amintirilor...

Caut lupa amintirilor
În sertarul copilăriei prăfuit
De cuvinte şi vise.
Nu îmi mai amintesc unde mi-am pus
Tocul aşteptărilor.
În zadar scormonesc! Vechituri, amintiri şi tăcere
Mă apasă pe umerii
Încărcaţi de omăt.
Din vinul zburdălniciei, nu mai pot să mă-mbăt.
Dă-mi mâna ta osoasă şi grea!
Pe umărul aducerii-aminte
Nu bate vântul,
Nici râu de lacrimi nu curge.
Acolo e cerul senin
Şi viaţa mai dulce.
Împarte cu sufletul meu
Felia de cer şi dă-mi sărutarea tăcerii,
Să pot dormii liniştită
Pe altarul durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Lin alunecă sub gene şerpuielnica chemare,
Iarna vieţii se aşterne, biciuind şi cer şi mare,
Se aruncă-nspre tăcere valuri dantelate - spume,
Se aruncă-nspăimântată clipa-n cercuri de genune.

Stâncii care îngenunche - cruce fără chip şi nume,
În poeme-ndoliate, în eterna rugăciune,
Vezi zadarnic cum se plânge, cum se uită, se iubeşte,
Tot ce-i viu pe lumea asta, drumul vieţii părăseşte.

Lut setos de întuneric, stele-n tină aruncate,
Când demonic, când feeric, în ale uitării şoapte,
Calc tăcut pe vreascuri ude de a lacrimii corvoadă
Şi sunt lacrima ce curge, încă, fără să se vadă.

Spaţiul care leagă lumea de etern şi neuitare
Se dilată, se comprimă, se frământă, plânge, doare...
Viaţa-i numai o secundă între două viduri, vad...
Îngenunchi pentru o clipă, stea la tâmplele-i să ard.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fi?!

Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-şi caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima şi tristeţea,
Neliniştea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Şi timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui învins

Ce poate fi în viaţa ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni şi ponosiţi,
Atât de aplecaţi, de umiliţi,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... şi visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-aţi pălmuit! Îşi plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veşnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranţe şi promisiuni...
Lupt azi întru speranţa altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieţii cât ar fi de greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima prezentului

Pruncii noştri sunt prea tineri şi mor, Doamne, prea curând.
Ce pedeapsă viaţa asta! Ce orori pe-acest pământ!
Sufltul mi se-nfioară şi ca clopotul se zbate...
Boli şi suferinţe, Doamne, iar ne adâncesc în noapte.

Ni se-mpiedică privirea, ne sunt paşii tot mai stinşi,
Dar visăm la fericire - robi păgâni, cu ochii-nchişi.
La tot pasu-auzi de crime, suicid, bătăi, violuri...
Şi-au pierdut credinţa-n Tine şi în suflete au goluri.

Sunt roboţi plătiţi de diavol, nu au dor şi sentimente,
Nu mai ştiu să se închine, le dă Iadul dividente.
Sunt promisiuni deşarte, îşi duc viaţa în noroi
Şi îşi vând eternitatea pe un pumn de euroi.

N-au monedă în iubire, sexul este lait-motiv,
Îşi trăiesc viaţa prin cluburi - modul lor recreativ.
Emit legi contra naturii, strică legile umane
Şi-s săraci, săraci cu duhul... Oameni simpli, prin canale,

Pentru-un colţ uscat de pâine sau o haină ruptă-n coate,
Stau cerşind la colţ de stradă. Îi ascunde-aceeaşi noapte.
Şi chiar de le este sete, chiar de drumul le e greu,
Chiar de merg aduşi de spate, se grăbesc spre Dumnezeu.

Trec cu toţi aceeaşi vamă, sunt aceleaşi legi divine,
Tu-i alegi de pleava lumii şi le dai nemărginire...
E-o furtună viaţa asta, vremuri tulburi, de-ncercare,
Căci murind, trăi-vom veşnic. Dar trăind, muri-vom oare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Moartea-i un somn adânc şi greu, din care,
Vreaodată, nimeni nu se va trezi
O noapte-ntreagă mult prea obositoare,
Dar dincolo de ea nu va mai fi o zi.

Timizi, creduli, păşim în calea-i... Încă,
Ne-ademeneşte. Drumul altei lumi,
De lacrimi plin e, şi-i o rouă-adâncă
Şi-i nu abis şi-s sute de furtuni...

Hotarul dintre lumi ne-aşteaptă. –N noapte
Păşim sfioşi, în suflet, ducând eternitatea
Se-nclină munţii şi vuieşte marea
Căci viaţa e mai scurtă decât moartea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negura realităţii

Se strâng în noi mormane de obuze
Şi cresc tăceri pe planu vertical...
Războaiele durerilor sunt duse
Mereu mai crud, mai dens, mai inuman.

E sufletul o groapă cu gunoaie
În care strângem goluri de granit.
Lacrima de s-ar transforma în ploaie,
Vulcanii indecenţei tot ne mint...

Osoarele din noi sunt tot mai pline
De praf de puşcă şi vulcani arzând.
Suntem de-o veşnicie doar ruine
Ce nici măcar nu se aud plângând.

Un cimitir de umbre contestate
Îşi plânge moartea-n noi ostentativ.
Ne îndreptăm, în goana către moarte,
Inadaptabil, dar repetitiv.

Galerele istoriei sunt pline!
A explodat şi ultimul ecou...
Să încercăm să ne venim în fire!
Şi mai cuminţi să rertrăim... Din nou,

Motoarele luminilor sunt stinse...
E întuneric totalitarist,
Suntem privaţi de viaţă şi de vise
Nu mai cunoaştem verbul "să exist".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie doamnei Constantina Dumitrescu

O ramă-ngălbenită şi... nisipuri,
Alături mii de gâduri şi-o vioară,
Tăcere, petrecute anotimpuri,
Şi lacrimi care ard seară de seară.

Se simte vântul răscolind prin suflet
Şi inima-i de-o vreme zbuciumată.
În tot ce mişcă e acelaşi cântec
Şi pacea peste toate e lăsată.

Un dor de Macedonski ne uneşte
Şi-n lacrimi ne-nfrăţim cu libertatea,
Copila-n raza Soarelui priveşte
Şi săgetează cu iubirea-i noaptea.

O candelă-n oceanele de lacrimi,
Mai pâlpâie tânjind după dreptate,
Căci au trecut nisipuri reci de patimi
Şi paşii ei s-au rătăcit în noapte.

Vuiesc biserici, jalea se propagă
Şi doliul mamei este tot mai greu.
Deşertul dintr-o poză, mamă dragă,
Se prelungeşte şi-n sufletul meu.

Numai vioara-şi ţine răsuflarea
Şi din tăceri compune o sonetă.
Mi-e dor de tine, mamă, dragă mamă,
dar viaţa este-n stare de alertă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul-pământ

Iadul a luat liftul
Şi a urcat pe pământ.
La tot pasul păsări
Cu o copită în loc de aripă,
Câini cu trup jumătate pisică,
Ciclopi creaţi dintr-un dezastru mental...
Ce cumplit areal!
Peste tot umbre răstignite pe cer,
Rânjete stranii,
Dorinţa de a umbla prin moarte
Cu tălpile goale...
Viziuni sălbatice şi amare...
Copaci cu ramuri crescute
Spre-n pământ,
Copii bicefali împărţind nedreptatea
Durerii aceluiaşi trup...
Oi cu botul de lup.
Jumătate de cal, jumătate de leu,
Flămânzind antagonici mereu.
Mat divinităţii,
Speranţei desăvârşirii,
Luminii, iubirii...
Furtuni şi cutremure,
Vulcani, inundaţii,
Ori secetă, E-uri, ură, plâns, radiaţii,
Uraniu copt în cuptor,
Potolindu-ne foamea.
Fântâni potolindu-ne setea cu tăceri şi nămol,
Lacrimi de cenuşă
Rătăcind pe cuptor...
............................................................
Liftul coboară...
Lotca întunericului
Desenează pe valuri
Spasme de sticlă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa timpurilor triste

S-a frânt viaţa-ndouă, în trei, în o sută...
Se stinge lumina şi-n noapte pornim,
O stea în cădere, alaiul de nuntă
Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim.
Cu privire de ciută urmărim în tăcere,
Durerea şi plânsul din ochi şiroind,
Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere
Şi-un pas, ca o clipă, ne cheamă, murind.

S-a frânt viaţa-n două, în trei, în o sută...
Un clopot se-aude, ceva s-a sfârşit,
Ceva a-nceeput... În privire de ciute
Izvorul vieţii e-un râu clipocind.
Lumina se schimbă deodată-n făclie,
O flacără geme în ochi muribund,
Un suflet se-ndreaptă spre-o lume pustie
Şi-şi pleacă genunchiul aici, pe pământ.

Se stinge lumina şi-n noapte pornim...
Nu-i nimeni, în şoaptă măcar să vorbească,
Nu-i nimeni, de gheţuri şi frig să vorbim
Şi nu mai există un drum către casă.
Sub ramuri de sticlă ades poposim,
Se frânge tăcerea-n fragmente de vis,
De-atâta ninsoare la tâmple albim,
E ger, tot mai ger, un ger nepermis.

O stea în cădere, alaiul de nuntă,
O nuntă de cioclii plătiţi a jeli,
Pornesc spre morminte cu paşii de ciută...
Ce false impresii! Un rol pentr-o zi...
Îşi scutură toamna, de jale, copacii,
Se tânguie ramuri sub lacrimi de ploi
Şi-alungă vânatul în noapte, gonacii,
Străini, lângă cruce, rămânem doar noi.

Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim...
Copac fără viaţă, bătrânul nost tată...
Şi noi, ca şi el, datori o să fim,
Să mergem stingheri către lumea cealaltă.
Ne doare tăcerea, am vrea să-i vorbim,
În gând poposeşte, apoi pleacă iar,
Pe margine gropii, mai tare-l jelim.
Ce tată, ce tată, ce tată aveam!

Cu priviire de ciută urmărim în tăcere,
Sărutăm prada morţii, un vulcan clocotim
Şi se naşte în noi ură, milă, durere,
Deodată, cu el în tăceri ne-nfrăţim.
Ne priveşte din neguri însetată de sânge
Cu nări tremurânde, ciuta – un vis
Şi în neguri ascunsă, zvârcolindu-se, plânge
Căci finalul vieţii-i va rămâne nescris.

Durere şi plânsul din ochi şiroind,
Tăcerea şi zvonul de nuntă deoadată
În viaţă şi moarte adesea nuntind
Fii-vor ori poate nu vor fii niciodată.
Cad frunze de miere din cerul beteag,
Trec vise şi temeri la maluri de pleoapă,
Te-ai dus printe îngeri, tăicuţule drag,
Te-ai dus printre îngeri măicuţa mea dragă.

Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere
Şi-n lacrimi de miere, copii, ne-ntrupăm,
În tocuri lăsăm neînscrisele semne,
Suntem verbe ce-n lume, ca un vis evadăm.
Ne-nălţăm în neant fulgi albi de lumină,
Cu noaptea de zgură fuzionăm repetat,
Pentru toată tăcerea nu e nimeni de vină,
Pentru toată durerea sunt doar eu vinovat.

Şi-un pas, ca o clipă, ne cheamă murind,
Ne arde iubirea – trecută pedeapsă,
Suntem doar o umbră, vulcan clocotind,
Ni-i poarta închisă, nu-i un drum către casă.
Aleargă prin umbre stihii... Pendulăm
Un ceaas peste timpuri departe de vreme
Şi plângem şi iarăşi haotic zburăm
Şi sufletul, trupul în rugă şi-l cere.

Şi-un pas, ca o clipă ne cheamă, murind,
Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere,
Durerea şi plânsul din ochi şiroind,
Cu privire de ciută urmărim în tăcere.
Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim,
O stea în cădere, alaiul de nuntă,
Se stinge lumina şi-n noapte pornim...
S-a frânt viaţa-n două, în trei, în o sută...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!