Cioplire în lacrimă
Pe cerul strâns sub gene, cu dalta mi-am cioplit
Din lacrimă, cuvinte, din ziduri, infinit...
Un S. O. S. se zbate pe valuri... albatroși,
Ascund în taina lumii doar ochii tăi frumoși.
Când marea,-n depărtare, mi-alungă întristarea,
Eu mă arunc în valuri și mă cunun cu marea.
Îmi las pe plajă pașii... Pădurea de nisip
Îmi va umbri durerea, mă va ascunde-n timp.
Sunt liniștea uitării, hotarul unui gol.
Și briza sărutării cu gândul o măsor...
S-a stins însingurarea apusului de viață,
Acum, în valul vieții, te strâng mai tare-n brață...
Văd munții de-ntuneric cu se surupă-n mine,
Te văd în linii frânte, supuse și virgine,
Oceanele mi-s lacrimi... ce curgere?! n zadar!
Căci tu rămâi prin mine, făclie și amnar.
Îți las, iubită doamnă, o ultimă scrisoare
Și ca o nimfă-n noapte, eu mă voi pierde-n mare.
Te-aștept! Pe-o sărutare, cu semne mari și mici,
Ți-am scris, dar tu, citește! "iubito, sunt aici!"...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre iubire
- poezii despre virginitate
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre scrisori
- poezii despre păduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Albă scrisoare
Eu sunt mireasa unui val
Îi astept de mult din depărtare
Valuri mici se sparg de mal
Până apare el eu am răbdare
El prin spumă mi-a trimis
Vestea lui prin albă scrisoare
Iubito, cu raza soarelui scris
Să mă aștepți la mal de mare
Când în grabă mare a trecut
Piciorul cu drag mi-a sărutat
M-a privit o clipă ș-apoi a plecat
Îndoiala-n suflet el mi-a strecurat
Îl aștept de-atunci o veșnicie
Am să -not ca să -l găsesc
Mă voi afunda în marea vie
Să îmi ia și viața valul il iubesc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre picioare, poezii despre nuntă, poezii despre alb sau poezii despre Soare
De ce te-ascunzi?
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc... Și-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești. Și vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi.
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare...
Te-aștept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!
Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieții de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre stânci, poezii despre seducție, poezii despre perle, poezii despre pace sau poezii despre ochi
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre plâns, poezii despre plimbare, poezii despre frumusețe sau poezii despre flori
Glossă verilor cu ploi
Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spații,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".
Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Și ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Și-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin pașii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veșnic, vară.
Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiț, pe norii vieții agățată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aș întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.
Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Și plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean și ploaia doare
Și-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieții și-al luminii.
Mi-e arșița pe buze-ntipărită,
Au încolțit în mine trandafirii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Și-n mine ploi de crin au încolțit.
Tu, vară, mă privești, zâmbești și taci.
Și plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristețe fără nume.
Ți-au înfrunzit copacii. Triști și goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!
M-am încadrat, poem, în două spații...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălțat bărbații,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Și curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...
Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Și vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns și dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...
Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Și sărutări de vis mi-au dat bărbații...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Așteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Și știu, de-acum, că nu voi regreta.
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aș muri în toți, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocotește.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposește!
Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanții.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spații.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre moarte sau poezii despre frunze
Liniștea cu vin pelin
Liniștea se sparge-n valuri, scoicile se-nchid oval,
Marea spumegă pe maluri, luna curge în aval,
Gândul îmi îngheață starea și cuvintele orbesc,
Mă inundă iarăși marea... tot nebună te iubesc...
Am nevoie de cuvinte, de iluzii și extaz,
Am promis să fiu cuminte, dar am lacrimi pe obraz,
Tu, în mintea mea bolnavă ești un demon dar și sfânt,
Ești comoara din epavă și blestemul din cuvânt...
Liniștea coboară-n valuri peste ochii mei vrăjiți
De iluzia iubirii, de alai de-ndrăgostiți,
Și te văd cu ochii minții, aplecat peste pervaz,
Lăcrimând în fața lunii, trist, cerându-mi un răgaz
Să mai las cortina seara, să iubești necontrolat
Sânul pârguit ca para, trupul meu neconsolat.
Gura ta mușcând haotic buzele de-un roșu plin
Mă inspiră iar erotic... și beau vinul cu pelin.
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre vin, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre seară sau poezii despre roșu
Furtuna
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc și-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești și vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi...
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare.
Te-aștept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre lumină
Glossă pentru Marea Neagră
E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte...
Și dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Nămeți de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet și în timp.
E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloți trudind,
Vin pescăruși iubirea să-și îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalță către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri și prin lume.
Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... și triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe brațe stele de nisip
Și cresc în mine stele de cleștar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar și iar.
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte
Prin mine trec, reprogramându-și vrerea.
E rece, e-ntuneric și e noapte,
Un anotimp de gheață-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat și trist.
Și dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloți plângând năvodul vieții,
Cutremurați... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceții.
Ce brațe reci! Morminte de cleștar,
În chingi de sticlă morții iar și-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar și iar și iar
Și trec pescari de vieți înspre amurg.
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Zdrențe de nea se-așează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor și singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Și ninge flori de gheață peste lume,
Șaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.
Nămeți de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-și drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veșnicul declin, nemulțumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care pașii calcă nemilos...
Cu ghețuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viață-a fost frumos.
O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposești pe trepte de cleștar.
S-a risipit și s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.
Spre-a te opri în suflet și în timp,
Rămâi o clipă-acolo și-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îți zic,
Iertare și dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalță către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".
Spre-a te opri în suflet și în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeți de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina.
Și dincolo de cer, un singur far,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre zăpadă sau poezii despre pescuit
Pentru cei mai buni părinți
Vezi?! Te simt în grădină... Urma pașilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeți și nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veșnic, teama de noapte.
Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brățări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând și m-ascund în zenit
Și te caut în lume printre strângeri de mână.
Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îți văd zâmbetul cast,
O, tăicuțule drag, ești în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.
Ești un gol risipit, lacrimând... și stingher...
Tu, tăicuțule drag, ești atât de departe...
Umbra chipului tău mă așteaptă în prag
Și hotarul vieții pentru-un timp ne desparte.
Ești o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Ești cu mama mereu... ești așa fericit,
Însă liniștea voastră azi în suflet mă doare.
Aș pluti către voi... Pașii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Și pe voi vă iubesc
Și vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!
Îmi lipsiți repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era și firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeași iubire.
Mulțumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulțumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc înzecit!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc, mamă, tată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre mamă, poezii despre zâmbet sau poezii despre visare
"Eu"-ul interior
Nu sunt eu în clipa aceasta...
Sau nu! Sunt un altfel de "eu".
Sunt "eu"-ul interior
Gândind echivoc și profund
Despre nemărginire.
Tai și adaug linii frânte
Și semne,
Cuvinte și sentimente,
Zidesc vad împotriva furtunii,
Îmi ascult liniștea
Pe tăișul fraged al lunii...
Sunt un apostrof al universului
Peste care s-a așterut liniștea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă condamați părinții?!
Vă condamnați părinții?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Și sânge de Iisus în ei se zbate
Și s-ar întoarce repetat din moarte.
Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Și între ei și voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!
Voi sunteți visul lor și drum spre mâine,
O viață, cântul vieții,-un colț de pâine.
Îi condamnați tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!
Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiți de boală și de timp,
Dar v-au lăsat cenușa strămoșească
Și obosiți de chinuri, au plecat
Și-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-ați alungat.
Ei au zburat o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viața voastră
Când poposiți, în lacrimi, la mormânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre viitor sau poezii despre sânge
Pământul, sarea și lumina...
Las din mine pe pământ,
sarea dată prin Cuvânt.
Gândul gustului din vie,
sufletul îmi reânvie.
Îmi las trupul în pământ,
să-l sărez pân' la mormânt.
Nu vreau să se piardă gustul,
să îmi pierd ca om statulul.
De-mi voi pierde din putere,
voi fi aruncat, călcat, ce piere.
Las în mine pe pământ,
o lumină din Cuvânt.
E Lumină-n veșnicie,
ce crează "nemurire".
Las lumina să izbească,
ochii omului să crească.
Să dezvolte-n a mea fire,
o Lumină pentru-o mie.
Nu voi pierde-a Lui Lumină,
să reflect ca "far marină".
Pun lumina cea din mine,
într-un sfeșnic ca făclie.
Oamenii să-mi vadă fapta,
cât și viața-n lumea -ceasta.
Și prin asta ei să vadă,
Cerului s-aducă Slavă.
Vreau să împlinesc scriptura,
doar în ea e-nvățătura.
Voi culege undelemn,
candela s-o-ncarc solemn.
Câtă vreme Ceru-i sus,
pe pământ eu sunt supus.
Mare luptă-i pe pământ,
ies popoare-n legămînt.
Stă pământul pe-un butoi
când să-nceapă un război.
Tot ce-i scris în legea sfântă
se-mplinesc, pe om spăimântă.
Eu mai mult ca orișicând,
Voi slăvi pe Domnul Sfânt.
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre război, poezii despre marină sau poezii despre legi
Glossa vetrei strămoșești
Mătăsuri de lumini se lasă
Și zarea-i floare de cireși,
Mă-ntorc copil, măntorc acasă,
În lumea noastrăde povești.
E cerul literă-ncrustată
În sufletul și-n viața mea,
Te-aștept cu inima curată,
În veci eu te voi aștepta.
Mătăsuri de lumini se lasă
Și umbre-mi joacă în priviri,
Am scris, plângând, din viața noastră,
De lacrimi și dezamăgiri.
Și cerul și-a deschis corola
Și pleoapa, în vulcani si-a stins
Întâia literă din hora
Ce ca o torță s-a aprins.
Și zarea-i floare de cireși
Cuvânt de miere și lumină.
În ochii tăi atât de triști,
Eu sunt o lacrimă virgină.
Să-ți sorb cu sărutarea mea
Durerea vieții-ngenunchiate,
Că am plecat, mă poți ierta...
Dar nu atâta de departe...
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă,
Ispitele se risipesc,
Aici e viața mai frumoasă
Și plaiul rai dumnezeiesc.
Aici sunt îngeri... Și lumina
Se-mparte în felii de vis,
Aici ni-i litera și tihna,
Aici să mă întorc mi-i scris.
În lumea noastră de povești
Trec iarăși cete de copii.
Pe cer, copile,-ai să citești!
Pe cer, copile, ai să scrii!
Să plângi cu lacrimă de jar
Iubiri pe pita românească.
Străbunii te așteaptă iar,
Căci multe au să-ți povestească...
E cerul literă-ncrustată
Și-n stele muguri aurii
Lucește mierea adunată...
Eu te aștept, tu nu mai vii.
Clepsidra,-n A. D. N-ul clipei
A stins și ultima speranță
Și fâlfâirile aripei,
În vise dulci, s-a-ntors la viață.
În sufletul și-n viața mea,
În timp și-n cumpăna fântânii,
Am strâns ciorchini iubirea mea,
Am strâns alături toți românii.
Și pas cu pas, către strămoși,
Am adunat lumini și datini
Și anii mei cei mai frumoși
Și taina nerostitei patimi.
Te-aștept cu inima curată,
Cu vin, cu pâine și cu sare,
Cu dor de mamă și de tată,
În zilele de sărbătoare...
Te-aștept, român din alte zări!
Mi-e astăzi ia-nsângerată...
La tâmple mi-au căzut ninsori
Și rădăcina mi-e tăiată.
În veci eu te voi aștepta
O candelă arzând în noapte,
Peșchiru-n care mama mea
Ne învelea pâinile coapte.
Să fi icoana lui Iisus
Și-ngenuncherea celui care,
De dorul țării sale-a plâns
Bocet prelung de-nmormântare!
În veci eu te voi aștepta!
Te-aștept cu inima curată.
În sufletul și-n viața mea,
E ceru literă-ncrustată.
În lumea noastră de povești
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă
Și zarea-i flaore de cireși...
Mătăsuri de lumini se lasă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre România sau poezii despre miere
Sunt o cruce de vânt
Sunt o cruce de vânt cu brațe de lemn
și văd cum ele se mișcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, așa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când așchii îmi sar din brațe
zilele s-au prins de mine cu rășină
fac plecăciuni și descopăr reîncarnări
și mă sprijin de nori, de amăgiri și de ziduri crăpate
dacă aș avea voie, aș rupe transparența din vocea mea
și aș da drumul cuvintelor
mă las încolăcită de un șarpe
mi l-aș strecura în mine dacă aș fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu și văd abur
ne înțelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză
insomnia rece mă amorțește - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
așchii îmi sar din brațe
și trec spre pământ prin mine.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre zile, poezii despre voce, poezii despre singurătate sau poezii despre nori
Glossă pentru el și ea
Ești plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ți reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușind,
Ești umbra ce mă strânge! Atât ești de divină
Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind.
Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Și talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ți-aș clădi palate,
Apoi tăcut m-aș pierde în unduiri de stea.
M-aș avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis și mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Și mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută ești chemare,
Iar eu sunt clipa vieții de vis și alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregești
Crenelurile vieții... Povești împărătești
Îți stau îngenunchiate. La fel îți stau și eu.
Din sfânta-mpărăție, te voi chema mereu.
Reflux și reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi și-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculți, cu noaptea-n plete
Ca-n lanțuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veșnicia la margine de zi,
Și încă-o veșnicie să ne putem iubi.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie brațul fulger, să-ți pot înlănțui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Țesându-ți giulgi de aur, iubirea vieții mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ți pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veșnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut și plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite și timpul se oprește,
Amară suferință în mine-nmugurește.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viață, fecioară de lumină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeași melodie un clopot, o chemare,
Un gând care te-așteaptă să reapari în zare.
Nu-ți cer decât o șansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ți-adorm în gânduri, un colier de șoapte.
Ești umbra ce mă strânge... Atât ești de divină
Că-n flori de chiparoase te-aș înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ți-aș presăra cuvinte
Și rozele le-aș pune în lacrimi și-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ți-aș da întru mărire alese giuvaere.
Ți-aș da o-ntreagă lume, câmpii și munți și ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.
Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ți sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i privești, ți-e teamă
Și în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Privește depărtare și vezi ce mult mă doare!
Că îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât ești de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux și reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri
Mă uit în ochii tăi
Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi și durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.
Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărțirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.
De-aș putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăși tu și eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.
Dar viața acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!
poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre inimă
Glossa iubirii
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzișul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul
Și las luna să răsara... și să mă cuprindă somnul...
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n cețuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin și îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veșnica-ți chemare
Azi, e-atâta de departe și atât de aspru doare...
Îți ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Și cad pradă disperării, în adâncurile firii.
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziș de toamnă,
Îmi cunoști întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Ești! Și plata ți se cere... Tu te-ascunzi sau te arăți
În a ochiului strânsoare... și-ai să pleci doar când socoți.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.
Când frunzișul ființei mele, lutul, straniu modelează,
Scormonește-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Și din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă țărm născut din mine
Și înalță-mă-n săruturi și speranțe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalța spre stele!
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieții! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptății, tu, ești stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri și de stele
Când o însetată umbră peste lume se așterne...
Înghițiți de veșnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ți să adorm...
Și-mi ascund în lacrimi ochii și-mi ascund în gânduri dorul
Și sub dulcea-ți mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai știu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Știu că pentru toate astea numai tu ești vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi ființa, trup și suflet, numai umbra ta aleargă.
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm
Și-mi ascund în întuneric, veșnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ți cu gura.
Și-mi spăl ființa cu lumina și-mi spăl ființa de păcate
Și în gândurile mele simt că nu mai este noapte.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul,
Chiar de nu mai ești aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Știi prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Și trecând prin timpul vieții mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Și în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renașterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.
Și las luna să răsară... las să-mi încolțească dorul
Și mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire și în iureșul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare și blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire și-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, ești... unde?! Unde?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre zbor
Dar pentru Nicoleta
Închid ochii și văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar și lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce și-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinților tăi,
Împodobit cu floi și lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Ești cea mai frumoasă!
O clipă ți-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Și mama era acolo
Pe piciorul tău stâng.
Ți-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative
Trandafirul uitării
Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
și urmele pașilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ștergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe șiraguri
de lacrimi din clipele despărțirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălțate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieții
cu zâmbet inocent de copil
am învățat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...
trandafirul uitării
fiorul unui vulcan
din craterul stins.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre învățătură, poezii despre vulcani, poezii despre trecut sau poezii despre trandafiri
Pleacă de lângă mine vis urât...
Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu ești dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" și te urcai la cer încet
și nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simțea doar vântul,
mă urc și eu spre cer și văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig și ceață,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viață.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu ești lângă mine, o mare iubire
și las cu drag inima să te admire.
poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre coșmaruri sau poezii despre mâini
De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre bătrânețe, poezii despre înălțime sau poezii despre văi