România

Odihnei: prispă, arşiţei: fântână
Şi visului: zăvor desferecat!
C-un brâu te-ncinge Dunărea bătrână,
Bătrâni Carpaţii trupul ţi-l străbat.

Privelişti desfătătoare: ţară!
Ce dragi îmi sunt toţi munţii de omăt
Şi drumurile tale-n primăvară
Când de mireasma merilor mă-mbăt!

Cât ochii văd: şi iarba şi văzduhul,
Sunt ale mele toate câte sunt,
Şi crestele, şi apele şi stuhul,
Şi darnicul acest mănos pământ.

Pământ ce, ca-ntr-un scrin străvechi, ascunde
Şi amfore, şi oase, şi săgeţi,
Pământ pe care m-am născut şi unde
E leagănul frumoasei mele vieţi.

poezie de Victor Tulbure
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeţi din milenii eterne de iubire

Eu am o teorie
Că toţi avem la bază un cuvânt
Dintr-un cod divin, ceva de pe pământ,
Iar eu cred că al meu cuvânt eşti tu.
Mai cred şi că destinele sunt scrise-n stele
Cu ani-lumină înainte de sentimentele mele
Şi-mi place, măcar, să gândesc
Că stelele mele le-au iubit profund pe ale tale
De la a Lumii Facere
încoace.

Astfel voi pretinde
Că toate aceste săgeţi şi cuţite
ce-mi străpung inima câteodată, de iubire,
Sunt doar din vina unui arc peste timp,
sunt săgeţi eterne.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar ştiu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi şti că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi creşte-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate cele cinci simţuri

Ochii mei sunt însetaţi de ochii ei;
Urechile mele sunt însetate de glasul ei;
Nasul meu e însetat de mireasma ei;
Gura mea e însetată de dulceaţa gurii ei;
Trupul meu e însetat de trupul ei.

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi
evadaţii din ei înşişi
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
şi viaţa are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul paşilor morţii
pe ape corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
ţărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg şi eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au
locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi
care dau în tunelurile lor şi prin care alunec
făcându-mă şi mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi
le port ca pe nişte certificate de naştere surogat.
viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de Daniela Varvara din Lodebar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Şi-aşa cum sunt —
Nu sunt decât un "Uite-l... nu e!"
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor...

Sunt Olandezul zburător!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară

Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-şi arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea

Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltăreţe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau bineţe.

Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în braţe, aş vrea, dacă se poate.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară

Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-şi arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea

Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltăreţe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau bineţe.

Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în braţe, aş vrea, dacă se poate......

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară

Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-şi arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea

Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltăreţe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau bineţe.

Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în braţe, aş vrea, dacă se poate.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, neputincioasă tină

"... neputincioasă humă, lumina Lui îţi ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer şi pe pământ...
Şi El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute şi ce este fărdelege.."
Vasile Militaru

O, neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea
Până de lut îţi e retină
Cum poţi privi tu nemurirea?

Din sfânta-I vrere e lumină
Şi-n cer şi pe pământ Îi e ştirea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea.

Virtutea dat-a El creştină
Pe toţi de întrebi îşi dau părerea
Prin mila lui mai şterge vină
De nu-ţi alegi fărădelegea şi durerea
O, neputincioasă tină,

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT SI EU...

Sunt şi eu un punct pribeag,
Ca multe alte câte sunt,
Purtând acelaşi steag,
Al vieţii pe pământ.

Când mă ascund sub cer,
Îmi trag plapumă de stele,
Cu Căi Lactee în eter,
Pierzându-mă prin ele.

Acest cearşaf foarte incert,
Cum îl vedem în aparenţă,
Noi nu-l percepem concret,
În necuprinsa lui esenţă.

Cerul nesfârşit îmi e acoperiş,
Încărcat de stele sau de nori,
Iarba verde îmi ţine înveliş,
Asta, chiar de foarte multe ori.

Îmi caut sufletul departe,
În veşnica lui rătăcire,
Nu văd nimic ce mă desparte,
De neant şi fericire.

06 octombrie 2003

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nicio ţară pentru care să lupt. Ţara mea este planeta Pământ. Sunt un cetăţean al planetei mele.

citat din Eugene Debs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!