Tăcerea dezvăluitoare

Atunci, in ziua ce-o simt inca
traind
de parc-ar fi acuma,
in preajma unei miristi care
murea sub nenduratul fum
Al aburelilor menite sa-nchege peste noapte
bruma,

Ne-am pomenit pe nestiute
Calatorind
pe-acelasi drum.
Ne priveghea de sus un rece si-nvaluit
apus de soare,
Si-ncet,
infrigurati si singuri,
paseam privind adinc in noi,
Si-atunci intii o cunoscuram
tacerea dezvaluitoare
A tainei gemene pe care
ne-o ascunsesem amindoi.
Si-atunci intii o cunoscuram
duruta stringere de mina
in care sufletele noastre si-au consfintit,
ca-ntr-un sarut,
Cernitul pact al renuntarii
la dragostea ce-o sa ramina
De-a pururi dorul care-o plinge in noi
pe-acelasi disparut.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca mai cad lacrimi

Inca mai cad lacrimi, dupa tine
Inca ma mai gandesc la tine
Nu te pot uita
Vreau sa mai faci parte din viata mea

Vreau sa iti spun dinou,
Bun venit in bratele mele
Vreau sa te protejez,
Sa iti ofer dragostea mea

Imi este dor de tine
Si de cuvintele care,
Desi erau reci si goale
Pentru mine insemna ceva

Si stau gandindu-ma mereu,
Langa mine nu mai esti prezenta
Dar totusi,
Parca inca mai simt parfumul cu care te dadeai

In ca iti mai tin minte privirea
Ochi caprui care ii ai,
Ochi pe care ii priveam
Tot timpul ii indrageam

Parca acuma te avd,
Cum stateai la mine in brate
Locul in care,
Cresteau sperante

Parca acuma vad,
Trandafirii infloriti
Parca le simt mireasma
Trandafirilor rosii preaiubiti
De tine indragiti.

Gandindu-ma la tine,
Parca aud cuvintele ce ti-le rosteam
Iti ziceam ca te iubesc
Si cat de mult in viata mea te doresc

Imi amintesc acum,
Iubirea mea pentru tine,
Dintr-o data a rasarit
Fiind de nestapanit

Parca vad momentul in care,
Amandoi rasaritul soarelui il priveam
Impreuna ne bucuram
De la tine o sarutare primeam

Cat timp soarele a stralucit,
Multa iubire s-a ivit
Eram de nedespartit
Mereu, mereu noi ne-am iubit

Odata cu apusul soarelui,
Instalarea noptii depline
M-am indepartat de tine
Te-ai indepartat de mine

Iubirea a disparut,
Mi-ai lasat un gol imens
Un suflet pustiu
Acuma doar de lacrimi ingrijit

Si am ramas singur
Intr-un loc al nimanui
Intr-un loc lipsit de viata
Nu are iubire, nu are speranta

Noaptea hoinarind strazile,
Pe care te plimbam
Stelele inca mai straluceau
Dar mie nu imi mai zambeau

Luna este palida,
Nu are putere sa mai straluceasca
E de parte de soare, i-a disparut stralucirea
Stralucirea care de la soare o primea
Stralucirea care a disparut
Luna si soarele, unul de altul s-au despartit
Totul ramanand un vis neimplinit

poezie de Ovidiu Cotei (20 septembrie 2015)
Adăugat de Ovidiu Cotei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ne refuzăm zbuciumul impus de căutarea unei noi conştiinţe pe care dorim să ne-o creăm chiar în timp ce-o căutăm.

citat din Alba de Cespedes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea miilor de licurici

Eu şi cu tine, singuri şi acum,
De lume ascunzându-ne în pace,
Opriţi la o răspântie de drum,
Ne împărţim cuvântul care tace,

Aşa cum doar în nopţile cu lună,
Pe brate-şi poartă dorul ce- a avut,
Un mire sărutând alba cunună
A dăruirii ei de tandru început,

Cum mama sânul dezgoleşte
Cu mâini curate mirosind a pâine,
Cea care oameni zămisleşte
Zidind în pântec ziua cea de mâine,

Eu şi cu tine singuri şi aici,
Înlănţuiţi în dulce frământare,
Noapte căzută peste mii de licurici,
Destin de-a lumina fără de soare

Şi te iubesc adânc, tu mă iubeşti,
Secundele se scurg de pe hârtie,
Când eu îţi scriu, tu mă citeşti
Şi ne atingem sufletele-n poezie.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi va păsa

Când voi fi moartă şi peste mine-n lumina lui april
Îşi va scutura cerul pletele de ploaie pline,
Deşi vei jeli lângă mormânt cu inima cernită,
Nu-mi va păsa deloc de tine.

Voi avea pace, pacea pe care-o au frunzele
Când ploaia-îndoaie ramurile tufelor de lângă drum;
Si-atunci voi fi mai tăcută şi mai rece
Decât eşti tu acum.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna ţării mele

Noi cu dânsa ne-am născut,
Ca un popor destoinic
Şi cu dânsa am crescut
Ca un reper statornic,
Noi cu dânsa am trăit
Şi azi durăm prezentul
Tot cu dânsa am grăit
Şi ne-am probat talentul
Am crescut cu ea gândind
Purtaţi prin abnegaţii,
Am admirat cu ea privind
Acele mii de constelaţii
Cine-i Doamna ţării mele?
Pe care veşnic o cinstim,
În clipe bune, vremuri grele
Ea-i limbă sacră ce-o vorbim.

poezie de David Boia (17 decembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete nemuritoare

Eu sunt aceea
Care te-am citit
In miez de noapte
M-am si îndrăgostit
De atunci noi...
Eu tu... tu eu
Ne întâlnim mereu
Ne facem viaţa
Mai frumoasă
Si sufletul si inima
In corp la noi
Vibreaza
Tu mai strigat
In poezie
Mi-ai pregătit
Un aşternut
Frumos din flori
De păpădie
De-i noapte sau zi
Mâinile noastre
Sufletele noastre
Vesnic vor trăi
Se vor găsi!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de roua

Nu stiu cand vantul
m-a atins cu mangaierea lui…
Nu stiu cand tu,
steaua mea cazatoare,
ti-ai lasat culoarea
in sufletul meu.
Nu stiu cand merele domnesti
si-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himera ratacitoare.

Nu stiu de esti rasarit sau apus,
sarut sau durere,
necuvant sau iubire,
tacere au adevar.
…dar stiu
ca ma cauti
in fiecare dintre cerurile tale
atat de inalte
incat ceilalti nu pot intelege
ca DOAR NOI
putem visa acolo...
…dar stiu
ca soarele se aprinde
pentru ca intunericul din noi
sa devina mirarea primului sarut,
pentru ca verdele frunzelor
sa se raspfranga in apa ochilor tai,
pentru ca nespusele inca vorbe
sa atinga infinitul.

Nu stiu daca esti azi sau ieri…
Sau MAINE… care inseamna mereu
prezenta ta ce ma simte
ca pe o lacrima de roua
pe buzele
unui trandafir alb.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

nori vin...
nori trec...
si dupa ploaie
luceste-n razele
de soare...
o lacrima...
ramasa pe obraz!
ma-ntreb de ce?
pasim in doi
pe-acelasi drum
pustiu si trist!
inghit in sec...
durerea mea...
imi bate
inima cu ea!
pacat de timpul
cel pierdut...
si ma intreb...
de ce?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mi locul

ne-am întâlnit undeva la început de drum, eu cuvânt, tu carte deschisă
şi ne-am trezit într-o poveste ce se scrie zi cu zi cu noi volume
şi cuvinte noi, adăugite, cu jarul verilor arzând mocnit
căci ai greşit şi am greşit dar împreună suntem râul ce către mare a pornit

poate că depărtarea doare, poate că lipsa lasă locul rece
şi nopţile de iarnă-s tot mai lungi
nu alerga, nu încerca să mă ajungi
căci printre rânduri ţi-am lăsat firimituri să mă găseşti

cuvântul moare-încet când şi dicţionarele cad în uitare
nimeni nu îl mai ţine-în braţe să-l descânte
o carte rătăcită-n bibliotecă aşteaptă
cuvântul ce-o deschide, ce-o şopteşte

păstrează-mi locul eu te-aştept să-mi vii...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a născoci noi ipoteze...

De-a născoci noi ipoteze doi filozofi s-au dus

Ca să găsească ce cătau în aer gol – în sus.

Ast-o făcuse ei ades şi fără de balon,

Acuma însă depărtaţi de-a lumii mare zvon

Pământu-ntreg li se părea un plan pestriţ departe.

Şi fericit unul din ei exclamă: – Frate, frate,

Mă simt acuma desfăcut, deasupra noastră nimeni.

Celălalt se uită supărat la goala adâncime:

– Eu, zău că nu – zise apoi –

Nu văd pe nimeni nici sub noi.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea dragostei la peisajele în care-a trăit

Noi credem, dragostea mea, că peisajele-acelea
au stat pierdute în somn, ori au murit laolaltă cu noi,
la vârsta şi-n ziua în care ne fură sălaş;
noi credem că arborii-şi pierd memoria
şi că nopţile trec, dând uitării
ceea ce le făcuse frumoase şi veşnice, poate.
Dar e destul tremurul cel mai uşor al unei frunze,
al unei stele brumate care respiră,
pentru a ne afla la fel de voioşi ca atunci când locurile,
pline de noi, ne stăpâneau laolaltă.
Şi iată că te trezeşti, alături de mine, dragostea mea,
printre tufişuri de coacăze şi fragii ascunşi,
adăpostită de inima tare-a pădurii.
Iată şi mângâierea umedă a picăturii de rouă,
crenguţele delicate ce-ţi împrospătează culcuşul,
şi spiriduşii fericiţi să-ţi pună podoabe în păr,
şi misterioasele veveriţe care fac să plouă de sus,
deasupra somnului tău, verdele mărunt al rămurişului.

O, frunză, fii fericită de-a pururi, să nu ştii ce-i toamna,
frunză ce mi-ai adus,
cu tremurul tău uşor,
mireasma unei vârste luminoase, dar oarbe.
Şi tu, stea mică, pierdută, care-mi deschizi
ferestrele tainice din cele mai tinere nopţi ale mele,
învăluie-n razele tale
toate culcuşurile care în zori ne-au adormit,
şi biblioteca aceasta plină de lună,
şi cărţile alunecate încet,
şi munţii care veghează afară şi ne cântă pe noi.

poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturiseşte câte a văzut
prin cele scrise şi nescrise.
Ne-a legat şi dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărţit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
şi suflete bune;
precum norii de grindini
am fost şi noi,
precum norii de ploi
am fost sămânţa pământului,
alegând între bine şi rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
şi trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenuşa uitaţilor,
dar ei nu au murit!
Au înviat şi s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-şi adape setea
din adevărul izvorului
şi plâng...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

E toamnă, seară, noi şi un apus
în care ne privim, ne aşteptăm,
şi ne-am dori ca înapoi să dăm
un timp ce-aleargă liber, nesupus.

Să facem să dispar-o depărtare
ca şi apusul ce, spre noapte, moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a pururi

Nu sunt gelos
pentru ce ai fost înainte.

Vino cu un bărbat
ascuns la spate,
vino cu o sută de bărbaţi în plete,
vino cu o mie de bărbaţi între sâni şi gambe,
vino ca un râu plin de înecaţi
care întâlneşte marea înfuriată,
spuma cea veşnică, timpul.

Adu-i pe toţi
acolo unde eu te-aştept:
de-a pururi vom fi singuri,
de-a pururi vom fi doar tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.

poezie celebră de Pablo Neruda din Versurile căpitanului (1952), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Cuvintele frumoase sunt frunze care cad,
O ploaie de matase, ce ne mangaie seara,
Cand peste strada goala, infiorat, vioara
Ne scalda cu iubirea dorintelor ce ard,

Nu-mi multumi, doar cerul in noapte iti saruta
Adancii ochi de patimi si pielea ta de jad,
Si gura ta de floare, inca nedesfacuta,
Si pleoapa ce tresare, pe perina ta, cald.

Vartej de intuneric din galaxia oarba
Ma zamisleste iata dintr-o tacuta stea,
Ca cerul sa ma cheme si dorul sa ma soarba,
In ploaia care cade pe frumusetea ta.

Ne asteptam de-un secol, si ne sfarama veacul,
Ne-amesteca tacerea in umedul nisip,
Singuratatea trage in inime cu arcul,
Pe strada unde inca nu s-a-ntamplat nimic.

poezie de Ion Vanghele (3 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu se poate explica, oricât ne-am strădui noi s-o explicăm. Dragostea face parte din Spiritul Divin, e sculptată în sufletele noastre şi fiecare o trăieşte în funcţie de apropierea sa de Dumnezeu.

citat din Aneta Timplaru Horghidan (2 aprilie 2016)
Adăugat de iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

Primul sarut l-am descoperit alaturi de tine
Primul zambet tu mi l-ai oferit
Prima strangere calda de mana de la tine o am
Prima bucurie tot tu ai adus-o in viata mea
Primul Craciun cu tine.. de neuitat
Primul dans impreuna haios dar romantic
Prima fata din casa mea esi tu si esti singura
Prima noapte de amor langa tine
Prima speranta-n viitor mi-ai dat
Primul semn de-ncredere cu tine l-am aflat
Prima indoiala rece m-a lasat
Prima-nselaciune cu un gust sarat
Prima iertare cu un gand curat
Prima renastere a iubirii de neuitat
Prima noapte cand m-am imbatat
Prima noapte cand nu m-ai ascultat
Prima noapte dupa renastere cad iarasi am aflat
Prima noapte.. din nou m-ai inselat
Prima zi dupa noapte.. doamne cu ce baiat
Prima zi dupa noapte.. prietenul meu mi te-a furat
Prima zi dupa noapte.. iarasi ne-am certat
Prima zi de tristete ca noi ne-am despartit
Prima zi de tristete tu lui te-ai daruit.. inchipuit
Prima zi de tristete tu rece ma lasi iar
Prima zi de tristete cu lacrimi si amar
Prima mea iubire ma-ndreapta la pahar
Prima mea lupta.. pe care-o duc cu greu
Prima victorie... si in sufletul meu
Prima amintire cu care as muri
Ultima noapte cand eu voi mai iubi.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!