Alizee

Alizeele de nord-est ne poartă către sud,
Sud-estul ne atrage, începe-un maraton;
Întâlnim nave din fiecare port în trecere
Spre Capul Bunei Speranţe sau spre Capul Horn.

Mările-s foarte calme, cerurile-albastre,
Ploi uşoare ni-s uneori tovarăşi;
Vânturile care-înconjoară lumea
Ne umplu inimile iarăşi.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Africa de Sud

Sensibilă la nuanţe,
La Capul Bunei Speranţe.

distih de David Boia (16 octombrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare (extras-adaptare)

Toată ziua-am luptat cu valurile-între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul înfrigurat şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă,-n dureri amarnice şi groază, departe de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe,
La Scorrybreck, în locul unde-s vite bălţate, cu picioare albe,
Să fiu de toţi ai mei din casă binecuvântat.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii din ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord venea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe, florile dalbe...

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul bunei speranţe

Din cutii învechite în amintirile lor
s-a ridicat aburul mirării
uneori
şi întrebările îşi făceau loc prin datul din coate
pe la colţurile pietrei
a cărei traiectorie viza capul unei bune speranţe
înotau în amonte fără să înghită marele val
le înghiţea el
apoi avalanşe de cuvinte se rostogoleau nemilos
tăiau
adânceau răni vechi
sângerânde şi neînchise în carapace
pe ecran
litere fumegânde unduiau gânduri
se pierdeau în partea de sus
la mijloc a rămas
pironit
sfidător un singur cuvânt ligibil
speranţa

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am locuit apoi ani mulţi şi buni în oraşul Constanţa. Aproape fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig şi far, spre mare, ca spre un minunat oficiu... cerul căpăta o ceaţă violetă de o nuanţă unică, vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau şi ieşeau din radă.

Hortensia Papadat-Bengescu în ziarul România liberă (4 mai 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englezii, olandezii şi francezii aveau cărţi-pilot pentru apele lor, dar pe restul apelor din lume navigaseră doar căpitani din Portugalia şi Spania, iar aceste două ţări şi le ţineau secrete. Cărţile-pilot care dezvăluiau drumul pe apă spre Lumea Nouă, sau destăinuia tainele Strâmtorii Magellan şi Capului Bunei Speranţe – ambele descoperiri portugheze – şi, deci, drumurile spre Asia, erau păzite de portughezi şi spanioli, ca un adevărat tezaur naţional şi căutate cu aceeaşi ardoare de către duşmanii lor englezi şi olandezi.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanului de pe Meteor*

Singur în singurătatea singurătăţii din această lume –
Navigator! Un om de veghe în viforniţa talazurilor în spume
Lângă Capul Furtunilor**, meditând, urmând vechi cutume,
Înfruntând marea sălbatică, atât de rar prietenoasă.

Aici, noi ne gândim la tine suflând din pahare, lângă foc,
Spuma miedului efervescent – fulgi de ninsoare luminoasă.
Ne gândim la tine şi strânşi în jurul mesei dăm noroc;
Bem pentru cel care tunde lâna oceanului lovit de-amoc***
Şi pentru revenirea velierului Meteor acasă.

*Această poezioară-toast a fost scrisă de Melville pentru fratele său, Thomas, căpitan pe velierul american Meteor
** Capul Furtunilor sau Capul Bunei Speranţe (Cape of Good Hope), dar, în extenso, poate semnifica şi orice alt loc de trecere periculos de pe oceane.
***În cazul de faţă, o izbucnire violentă, furie inexplicabilă.

poezie celebră de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cor al flotei pentru transportul lânii

Rămâneţi cu bine, fetelor din Sydney, noi plecăm, pilotul e la scară!
Pavilionul Petru-i ridicat la prova şi-s cinci mii de baloturi jos în cală,
Avem la prova douăzeci de lupi şi-un capitan mai dur decât e fierul,
Trebuie la târgul din ianuarie să fie-n Anglia, acasă – velierul!

Curând Insulele Snares vor rămâne-n urmă; furtunoase şi intense
Îl vor zgâlţâi vânturile de vest, stârnind valuri vinete, imense.
Va alerga ca un cerb printre furtuni, împungând cu catargul cerul,
Vibrând sub velele zburător, s-ajungă la târgul de-acasă – velierul!

Capul Înţepenit va rămâne-n pupa, ca o amintire dintr-o altă viaţă,
Lapoviţă şi ninsori, şi marea violentă, şi ceţuri, şi gheaţă;
Sforăind la tropice, unde alizeele răcoresc şi dezmiardă gabierul,
Va ţine cap compas spre nord să prindă târgul de-acasă – velierul!

Ajuns, remorcherele-i vor prelua remorca, va simţi mirosul ţărânii iar,
Se vor volta parâmele la babale pentru răgazul meritat şi necesar;
După şaptezeci de zile Farul Lizard îl va saluta şi îi va fi reperul,
Şi va intra-n Canal să prindă-n Anglia târgul din ianuarie – velierul.

*Arborarea pavilionului " Petru" (Blue Peter) indică faptul că nava e gata de plecare.
*Insulele Snares – grup de insule din extremitatea sudică a Noii Zeelande.
*Din ÎNTOARCEREA CLIPERULUI CUTTY SARK, publicat de Methuen & Co., London, UK, © 1924
*Capul Înţepenit (Stiff Cape) – în jargonul marinăresc, Capul Bunei Speranţe.
*Farul Lizard este de la Lizard Point, Cornwall, Anglia.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea flotelor

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci.

Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.

Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul şenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;

Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia aşteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneaţă faptă.

Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint şi-n aur smălţuită
Şi n-a simţit imboldul să urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?

Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Şi velele sclipesc în lumina albă-a unui far?

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
Cine n-ar vrea să fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci?

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră spre sud

în fiecare zi mă înveţi să vorbesc şi să tac
oh şi cât de multe se petrec în tăcere
ce reverii curioase
în timp ce privesc
mâinile răsucind clepsidra
două fluide pornite din mare
şi visul meu de exploratoare în nordul antartic
se întrepătrunde cu nisipul subţire ce curge
spre adânc prin fereastra deschisă spre sud

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastră –

Revin amintiri – din vremea-n care navele şi oamenii erau tineri;
Şi parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ţinuturi parfumate,
Şi mă gândesc ce viaţă frumoasă-am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.

*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe mările şi oceanele lumii.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hesperidele

Dincolo de hotarele lumii noastre,
Rotund spălată de mări galeşe, clipocind placide,
Unde aripile Vântului se odihnesc pe ape-albastre,
Strămoşii noştri visau nimfele Hesperide.

Veac după veac, nave cu bărbaţi îndrăzneţi la bord
Porneau în căutarea-acelor Insule Binecuvântate;
Deşi furtuni turbate le derivau spre sud sau nord,
Năzuiau mereu spre vest, cu etravele-n val înşurubate.

Cer după cer lăsau în urma lor, fără semn c-ar obosi,
Acei bărbaţi bărboşi, puternici, mareelor tovarăşi,
Până când, tot căutând ceea ce nu puteau găsi,
Făceau rondoul şi se-ntorceau acasă iarăşi.

Rătăcitor şi fără de folos prin timp şi vreme,
Mereu lângă catarg, în goană pe-ale oceanelor coline,
M-am petrecut prin această lume, făr-a mă teme,
Pentru-a mă descoperi,-n sfârşit, pe mine.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, publicată de Brentano's, New York, 1920, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile soartei

O navă se-ndreaptă spre est, iar alta spre vest,
Cu-aceleaşi vânturi care suflă:
E dispunerea velelor,
Şi nu furtunile,
Cea care decide calea pe care să meargă.

Ca vânturile mării sunt vânturile destinului,
Când navigăm prin viaţă:
E dispoziţia sufletului cea care
Decide scopul său,
Nu calmul sau conflictul.

poezie de Ella Wheeler Wilcox din World Voices (1916), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile de vest (Westerlies)

Talazurile mari din pupa şi, cumplit de rece, vântul
Ne-împing prin apă înainte mai iute decât gândul;
Zări gri, apusuri sângerii, ceruri gata să se spargă,
Şi, zi de zi, singurătatea din ce în ce mai largă.

Dincolo de lumea fericirii, drumul abandonului, resemnării;
Cu velele de sus strânse, nava vibrează în cazanul mării
Măturată de furia mereu proaspătă a valurilor, statornic –
Latitudinile Vânturilor Urlătoare, unde Eol e-atotputernic.

* Roaring Forties (Vânturile Urlătoare) sunt vânturi puternice de vest,
din emisfera sudică, vânturi care bat între latitudinile de 40°S şi50°S.
În epoca navelor cu pânze erau folosite de cei care navigau pe aşa numita
rută a lui Brouwer, Europa–Asia de Sud-Est–Australasia.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată partea insulei care se vedea spre vest era pustie, ca şi marea pe care o puteau cerceta de la nord-vest spre sud şi care forma un vast arc de cerc, întrerupt numai spre nord-est de înălţimile capului San-Juan. La poalele turnului se afla golful Elgor, al cărui mal era însufleţit de forfota marinarilor de pe Santa-Fe. Nici o pânză, nici o dâră de fum nu se vedea în larg. Nimic, decât imensitatea oceanului.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea capul pe umeri

Ghinionul îl pândeşte
Agăţat de soarta lui,
Uneori, când mai gândeşte
Fără capul... dumnealui!

epigramă de Nicolae Brelea din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul sus vezi lumea, cu capul plecat dobândeşti din ea.

Daniela Gumann (27 februarie 2019)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!