Săream într-un ochi de apă,

în ghete să-mi încapă

ploaia, cerul, norul, vântul

printre care şi pământul.

catren de Camelia Opriţa din poemul Rădăcini şi soare, Capitol : (revista Plumb nr 169, USR Bacău, Apr. 2021)
Adăugat de Poliana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

camelia opriţa / 19 / octombrie / 2019

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti ca ploaia şi ca vântul
Eşti ca marea şi furtuna
Eşti ca noaptea şi ca gândul
Eşti ca soarele şi luna
Eşti ca cerul şi pământul
Eşti ca tot ce-i pământesc
Îţi spun sincer:
Te iubesc!

poezie de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este vântul subtil al iernii frânte care mângâie gândurile omului într-un dezgheţ primăvăratic al simfoniilor reînviate pretutindeni.

Camelia Opriţa în La porţile universului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme ai bani, nu ai nevoie de lume: lumea are nevoie de tine. Dar în lumea asta sunt şi oameni care nu se măsoară cu bani. Ei reprezintă adevărata lume de care ai nevoie atunci când ţi se clatină pământul de sub picioare.

camelia opriţa

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul şi toamna

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.

poezie de Camelia Opriţa din Boema - Revistă de literatură şi artă, Lumea Copiilor ( Poveşti din Călimară ) (octombrie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este creaţie unică, spirit din suflarea Domnului pentru care a fost dat pământului ca omul la rândul lui să fie în armonie cu cerul şi pământul; să fie izvor de înţelepciune după voia Creatorului în relaţia cu viaţa.

definiţie de Camelia Opriţa în Enigmele sufletului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este un vers cu armonii de floare şi vânt, învârtind pământul într-un alfabet colorat de copil. Şi de câte ori se învârte câte o literă se preface fluture cu aripi de soare.

Camelia Opriţa în La porţile universului (7 martie 2005)
Adăugat de Ilaria D'Angelo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica îngerilor - vindecarea sufletelor umane
care s-au înălţat pe cerul lunii.
Voinţa Lui este pacea şi liniştea noastră.
El e marea şi cerul spre care totul se îndreaptă.
Ceea ce El creează, natura îngrijeşte.

Camelia Opriţa în Părinţilor noştri – între esenţial şi etern, ( din cartea - Cuvântul deschide gândul omului – Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019 ) (mai 2019)
Adăugat de Filip Liviu Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este sângele nostru.

citat din Camelia Opriţa (noiembrie 2000)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile universului

Primăvara este un vers cu armonii de floare şi vânt,
Învârtind pământul într-un alfabet colorat de copil.
Şi de câte ori se învârte câte o literă
Se preface fluture cu aripi de soare.

poezie de Camelia Opriţa (2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Energii necunoscute

Un ţinut numit pământ
Energii necunoscute
Domnul este permanent
Între viitor şi zilele trecute

Bogăţii pe forme rotunde
Suflete mici în mâinile sale
Credinţa în sufletul pătrunde
Sfinţită e apă ce curge agale

Un strigăt ce sfarmă o piatră
Ecou repetat ajunge la stele
Cerul deschide o poartă
Ploaia cade pământul să-l spele

Mişcă pămîntul sub talpă
Iar vântul împrăştie norii
Acoperit este ţinutul cu iarbă
Zâmbeşte pământul apar zorii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviţi de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo îşi unesc trupul cu pământul,
acolo se uneşte sufletul cu cerul,
sfârşeşte lumina mocnind în tăciuni.

Camelia Opriţa în Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ... (5 mai 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!