Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tomnatic

Veștejite sunt zilele târzii de toamnă
Și totul pustiu, nu-i nimeni pe drum
Cad frunzele adormite, ca-n basmele vechi,
Acompaniate, de valuri mari de fum.

Ne-a părăsit tot ce era frumos
Nu merităm s-avem noi anotimpuri
Plâng codrii în bătaia vântului nebun,
Părăsiți de timp în vastele câmpuri.

Doar clopote mai bat vestind o sărbătoare
O sărbătoare mare, creată de natură
E toamnă, cu brumă, cu fructe în cămară,
Iar vara tristă pleacă, spre zări într-o trăsură.

Cântații cu drag toamnei să ne împartă daruri,
Cu glas de frunze moarte, până-o să cadă ploaia,
Să cadă pomii uscați în lunile de vară,
Cu ei in zile reci, să ne-ncălzim odaia.

Toti stropii care cad, să șteargă urma verii
Rămân doar amintiri, când viscolul va bate
Iar satul speriat, de furia naturii,
Va fi ca și un pustnic, rugându-se în noapte.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus

Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...

Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Zile de toamnă

Ieri vedeam pe luncă flori...

Mândri fluturi zburători,

Și vedeam zburând albine.

Ieri era și cald și bine.

Azi e frig și nori și vânt,

Frunzele cad la pământ,

Florile stau supărate,

Veștejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.

Azi e toamnă pe pământ

Vreme rea și bate vant.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de toamnă

Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.

Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Preludiu de toamnă

este toamnă iar acum,
cerul s-a-ncărcat cu fum,
la margine de drum speriat
și soarele s-a spânzurat.

noaptea-n zdrențe stă pe ramuri,
vântul bate trist în geamuri,
cu trena încâlcită-n spini
se plimba toamna prin grădini.

pe braț cu coșul darnic stând,
aduce daruri tot trecând
prin piețe, magazine, târguri
sfidând tristețea din amurguri.

în giulgiul zâmbetului ei,
sclipesc doar câteva scântei,
frumoase clipe de iubiri
ce nu sunt decât amintiri.

sentimentalele suspine
nu mai au farmec pentru mine,
pe luciul boltei boreale
zboară doar paserile- astrale.

și-n zborul lor doar clipele
scuturându-și aripele
și timpul care ne-a mintit
trec vașnice spre asfintit.

acuma fulgerul s-a frânt,
doar al tristeții toamnei cânt,
și-un soare blând cu raze reci,
îți ies în cale pe poteci...

tăcerile de prin unghere
sunt singurele la veghere
și cad în sufletul meu greu
ca norul peste curcubeu.

ca prometeu legat de stâncă,
cu rana-n suflete adâncă,
un vultur hrăpăreț mă roade,
și veșnicia-n mine scade.

voi rătăci sub alte zodii,
păzit de ierburi si de rodii,
voi lăsa ziua cea de azi
pribegilor păstori nomazi.

poezie de (15 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa toamnelor ploioase

Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi –
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Și-a frunzelor moarte ne doare –
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.

Se scutură toamna din noi –
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt – glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Atenție, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ți se frânge
Cad flori de tei
și ape reci
prin ploaia verii se strecoară
de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
și-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihaela Banu

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
și apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
bate gândul s-alerg spre tine,
dar știu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
fi vrut, iarăși, să ne iubim
și-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de din În Albastru (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca niște pene
adiate ușor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Și noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine știe când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
amenințători și reci, hotărâți să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici fața,
nici gura.
Parcă-i cunoșteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
nu și-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soția, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
și cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Privești pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, și… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îți iau eu carne și pâine.

Hai în brațe te strâng,
că începe -mi fie dor.
-ți încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
sunt cald și ți-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad și-au mai căzut
și, cine știe câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea și noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar fața mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Așa-i viața trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
așa cădem și noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Și frunza noastră
o să cadă, dar...
Aș vrea… Nu prea curând.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei pașesc către moarte
Și-un țipăt de jale răzbate departe,
Întrega ființă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Și verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golașe și seva usucă.

Și eu simt că-s frunză pustie și rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmașă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă iar...

E toamnă iar și frunza-n vânt răsună iară,
Cu jale și cu freamăt blând, într-o tristețe-amară,
Iar cerul gri și trist de milă varsă lacrimi –
Cunoaște bine timpul crud și-ale naturii datini.

E toamnă iar și-și plânge-amarul iar făptura
Căci iată-a mai trecut un an, încă un an de-a dura.
Așa vor trece mulți de-a lungul vieții noastre
Și-n viață-abia ne-or ține-atunci, doar amintiri albastre.

E toamnă iar și-n suflet sapă iar trecutul
Aceeași rană de demult, ce veștejește trupul.
Cu ploaie și cu vânt și frunze spulberate,
Cu tot ce-a fost și nu-i acum, cu nostalgie-n toate.

poezie de din revista Luceafărul de seară Botoșani (26 noiembrie 2014)
Adăugat de George Ciprian BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă nudă

Altă toamnă se așterne,
Frunze cad prin vii grămadă,
Numai evelor moderne
N-are ce să le mai cadă.

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nostalgie funebră

Prin moartele scânduri ce stau de strajă
Aș vrea te mai văd mergând prin cimitir
îți mai văd ochii cum mă privesc cu teamă
Iar după dispari ca prin delir.

Ce opere, ce cantece regale?
Doar vocea ta mă-ncântă când o ascult
Ce îngeri care cântă lin la harpe?
Vreau să mai văd corbii din urma ta cântând.

bată clopotele îți anunțe sosirea
Iar preoți citească-n urma ta
arda candeli pe uitatele morminte
-ți amintești că tu ai fost a mea.

Și să dansăm în marea mascaradă
Creată pentru noi de ingerii din iad
zboare lângă noi roiuri de fluturi
Ce se transformă-n scrum și cad.

Dar nimeni nu va ști această noapte
V-om dispărea ca vorbele în vânt
Doar cimitirul va rămâne-n noapte
O părăsită bucată de pământ.

poezie de (10 mai 2022)
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Rondelul centenarului

Va fi iar o sărbătoare,
Cu parăzi, cuvinte mari
Spuse-n vânt de demnitari,
C-a trecut un veac în care,

Făceau România Mare
Doar eroii legendari.
Va fi iar o sărbătoare,
Cu parăzi, cuvinte mari.

Țara-i ruptă, dar nu-i doare
Pe ai noștri demnitari;
Va mai trece-un veac, se pare
Când din nou, cu-alți panglicari

Va fi iar o sărbătoare...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Așa frig, oare, -ți fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ți fie ție cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol și-apoi cad,
Pomii toți i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic și eu, ca simplu om,
te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de sfârșit de vară

Ascultă! Cântă chitara
Și codrul vuiește de plâns,
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și păsări și vise și râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze și teamă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.

Ascultă! Cântă chitara
Și păsări se-nalță spre cer,
Se pierde în cețuri și vara,
Sub umbre de vis și mister.
O flacără-i vara și arde
În rugi de tăceri și dorinți...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem triști și cuminți.

Și codrul vuiește de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Și soarele iar a apus
Și curge un râu diafan.
E râul cu pești de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.

Pleacă, oh, pleacă și vara,
Mătăsuri de taină și jar,
Chihlimbărie și rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Și rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Și vara-i atât de departe.

Și păsări și vise și râs...
Un râu în aval ai plecat
Și fluturi de stele am strâns
Și vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător și stingher,
Un vuiet de plâns și ninsori,
M-am pierdut și eu în eter.

Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe și vreascuri de vară,
Rămânem tăcuți amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem și te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...

Focuri de frunze și teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenușă și-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-și 'moaie
În arșița verii târzii,
uite durere din ploaie
Și nopțile iar vineții.

Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Și plâng după tine în noapte.

Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.

Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze și teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Și păsări și vise și râs...
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și codrul vuiește de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniștit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam șoptit,
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă.
Râu de lacrimi șipotind,
Dans de ramuri, plâns și teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniștit...
Și-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufișuri s-a pitit
Și bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viață scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Și nu știu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri și-n nenutite ploi,
Plânge-n liniște românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam șoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunțile cu mir.

Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieții mi-a cernit.
Merg cuvintele în șiruri,
Cartea vieții s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viața este doar un vis.

Râu de lacrimi șipotind,
Râu de verbe și de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deșteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns și teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Și-o mulțime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foșnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceașcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleașcă.
Fragezi pași troznesc pe stradă...
Picuri duși pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Râu de lacrimi șipotind.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Frunze bat la geam șoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniștit.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...

Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook