Îmbătrânim...!?
Îmbătrânim stimată doamnă
Dusă-ia noastră tinereţe,
Cu paşi timizi, mergem prin toamnă
Ce crudă este roata vieţii...

Parcă mai ieri noi ne plimbam
Prin parc, de mână amândoi
Şi din nimic ne bucuram
Nu ne păsa de vânt, de ploi

Mă uit la tine, doamna mea
Şi te văd parcă mai frumoasă
Să te cuprind în braţe aş vrea
De gura lumii, zău nu-mi pasă.

Pe drumul vieţii am înfruntat
Şi rău şi bine, împrenă
Cu capul sus, şi nu plecat
Mereu ţinându-ne de mână.

"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""
Îmbătrinim stimate domn
Şi ne uităm tăcuţi în urmă,
Pe umeri noi ani mulţi purtăm
Şi poate mulţi or să ne-o spună...

Dar ce contează a lor părere
Când inima tânără este?
Nu vrea, nu poate să renunţe
Chiar dacă lumea se sfârşeşte...

Şi ştii de ce, stimate domn?
E încă tânără... IUBEŞTE!

Elena Bulancea în Personală
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim...!?

Îmbătrinim stimate domn
Şi ne uităm tăcuţi în urmă,
Pe umeri noi ani mulţi purtăm
Şi poate mulţi or să ne-o spună...

Dar ce contează a lor părere
Când inima tânără este?
Nu vrea, nu poate să renunţe
Chiar daca lumea se sfirseste...

Şi ştii de ce, stimate domn?
E încă tânără... IUBEŞTE!

Elena Bulancea în Personală (24 mai 2015)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea ocupat

Când m-ai văzut, mergeam pe drum,
Părea că te-ar fi ameţit
Aroma-mi fină de parfum,
Stimate domn prea obosit.

O clipă m-ai privit, intens,
Mi s-a părut că mi-ai zâmbit,
Nu ţi-am răspuns, nu avea sens,
Păreai un domn prea ostenit.

Ne-am mai intersectat o dată,
Ai îndrăznit de mi-ai vorbit,
Eu am rămas cam încurcată,
Stimate domn prea obosit.

M-am întrebat ce căutai
Pe drumul meu, tu ai oftat,
O clipă numai mă priveai,
Stimate domn preocupat.

Preocupat să treci mereu
Călcând grăbit şi apăsat
Pe drumul care merg şi eu,
Stimate domn prea ocupat?

Era, poate, coincidenţă
Păreai aşa nevinovat
Că ne-ntâlneam cu-aşa frecvenţă,
Stimate domn, prea ocupat.

Doar te-am privit cam intrigată,
N-am înţeles, doar m-am mirat:
Ţi-o fi cărearea ocupată
Stimate domn, preocupat?

poezie de Florentina Mitrică (29 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă astăzi s-a mai adăugat un an în buchetul vieţii tale, nu înseamnă că ai îmbătrânit! Eşti încă tânără şi frumoasă şi mai ai multe de dăruit! Păşeşte cu încredere spre anii ce vin, înfruntă destinul cu sufletul plin. Trăieşte, iubeşte, împarte ce ai, doar asta deschide cărarea spre Rai! La mulţi ani!

Elena Bulancea (26 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ne-o româniţi!

La mulţi ani, românătate!
De prin cele patru zări,
Cei plecaţi aşa departe,
Cei de peste mări şi ţări.
La mulţi ani, românătate!
Înecaţi de dor şi jale;
Am dat scumpa libertate,
Unde-i Horia să se scoale!
La mulţi ani, românătate!
Osândiţi până la moarte;
De la fiică scumpă, frate...
Nu mai este libertate!
La mulţi ani, românătate!
Cei cu inima română
De pământ legaţi şi poate...
Mai iubesc glia străbună.
La mulţi ani, români departe
Care-o muşti pe nedreptate;
Ai ales să -nduri de toate,
Şi-ai lăsat părinţi şi frate.
La mulţi ani, românătate!
Limba să ţi -o preţuieşti,
Să o laşi la fii(ce) poate...
Şi tradiţii româneşti.
La mulţi ani, români uniţi,
Mila, pacea şi -ndurarea
Cei ce le-au rămas onoarea,
Inima ne-o româniţi!
La mulţi ani, români din lume,
Cei care-s demult plecaţi
Să -şi refacă un renume
Dar de alţii -s certaţi!
La mulţi ani, români...
Unde scrie România
Pentru -o cauză mai bună
Daţi români mână cu mână.
La mulţi ani, uitaţi mânia,
Noi suntem toţi România,
Şi cred mai presus de toate..
Vom fi fraţi până la moarte!

poezie de Elena Buldum (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tine te-a trimis Domnul cel Sfânt

Pe tine te-a trimis
Domnul cel Sfânt
să-i dai sens vieţii mele
pe pământ.
Eram singură
şi neajutorată
când tu ai apărut
odată-n viaţă.
Mi-aduc ş-acum aminte,
ce fericiţi eram
când braţ la braţ prin parc
noi ne plimbam,
pluteam de fericire amândoi,
nici nu simţeam
de viscole,
ori ploi.
S-au scurs ani,
de parcă e o veşnicie,
dar pot şi alţii mulţi
ca să mai vie
şi să ne-aducă-n viaţă
numai bine.
Să-i aşteptăm,
cu suflete senine..

poezie de Eugenia Calancea (14 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopţile cu ploi,
Mi-e dor de nopţile de vară,
Mi-e dor de tine şi de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de paşii ce-i făceam
Prin parc, ţinîndu-ne de mână.
Şi cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc şi patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereţii noastre,
Când prea departe ne era sfârşitul.
Te luam în braţe, te purtam spre astre
Eram noi doi şi-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia şi ca vîntul
S-au dus frumoşii ani ai tinereţii.
Nu vom putea împăraţi pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrşitul vieţii...!!!

poezie de Florea Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua morţilor

Am fost, măicuţă, la mormânt,
ţi-am povestit de-adâncul dor al meu,
tu nu-mi răspunzi şi taci mereu,
iar vorbele-mi se-mprăştie în vânt.

Ai fost o tânără voioasă,
şi-atât de bună pentru noi,
acum stai singură sub ploi,
şi nu poţi să mai vi acasă.

Şi noi, încet, îmbătrânim,
curând o să venim la tine,
şi-o să ne fie tare bine,
că n-o să ne mai despărţim.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul paşilor de ani

Călătoream prin timp cu paşi de ani,
Plecând din azi şi toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de şamani,
Ca un regret din ţărmul nimănui.

Mă adânceam în timpuri de-altădată,
În ani de tinereţe, străbătând
Acelaşi drum ce se oprea îndată
La clipa cu "adorm cu tine-n gând".

Iar paşii mei, când mulţi, când mai puţini,
Te întâlneau şi se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.

Olimpul nostru-n suflete era,
Şi-l parcurgeam ţinându-ne de mână;
Privindu-te, ştiam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.

Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al paşilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăţie,
Ce străluceşte-n inimi de-artizani.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în braţe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Şi vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i linţoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nşirăm speranţe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Şiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulţimii doar farmece să-i dăm
Şi-asemenea Polyxeniei să ştim a muri demni.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns fudul doamnei Nuţa Crăciun

Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Şi zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemişcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaşte...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Îşi varsă lacrima şi dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Şi dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Şi dacă toamnă după toamnă
Trec lent... şi noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieţii îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La uşa sfântului altar,
Sărbătorim în nemişcare
Aceeaşi toamnă, iar şi iar...

Îmbătrânim tăcut şi cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alţii doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... şi-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalţă-n rugi creştine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim cerul! El, fie zi, fie noapte, este cel mai privit peisaj şi admirat în toată splendoarea frumuseţii lui, în tot cursul vieţii. Cu el în priviri învăţăm să mergem încă de la începutul copilăriei. Prin el învăţăm să iubim şi prin el ne devine nostalgică iubirea. În el ne regăsim liniştea şi mulţi libertatea. În el găsim inspiraţia şi speranţa. Prin el medităm la noi şi la Dumnezeu. Spre el ne ridicăm din ţărână capul şi privirea. Dorim cu El, cu părere de rău în gând şi suflet, să părăsim această lume.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Alo, Alo... Mă auziţi? Da, doamnă... Am restabilit legătura... Poftim? Veniţi chiar acum să ne luaţi? Serios? Cu bricul Mircea? Alo! (Supraexcitată). Iar s-a întrerupt... Cu bricul Mircea?...
Venera: Ce nostim! Vin să ne ia cu dricul...
Olaf (indignat): Nu cu dricul, ci cu bricul, stimată doamnă! E un vas de război!
Iva (către Venera): Muiere! Nu te băga, dacă nu te pricepi la marina militară...
Elen: Noi nu ne băgăm! Noi ne introducem, stimate domn! E o mare deosebire semantică...

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

printre anotimpuri

ţinându-ne de mână
printre anotimpuri
păşim împreună
plini de amoruri

lumea să ne fie
doar noi amândoi
în urmă rămâie
plopii doi câte doi

şi frunze de toamnă
în păr să ne ningă
iubirea noastră doamnă
nicicând să se stingă

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!