A vrut

să se sinucidă după noaptea
de amor demenţial
dar nu avea toate armele la el
şi asta îi dădea de gândit
i-a rămas în minte piciorul frumos
buzele aveau gustul sânilor
mici şi tari ca două piersici
a ridicat pistolul la tâmplă
de mai multe ori în ziua aceea
nu era ruleta rusească
în butoiaş avea toate cartuşele
zâmbetul ei l-a făcut să renunţe
de fiecare dată apărea surâsul
putea să încerce şi altceva
cuţitul era un satâr
se vedea într-un film horror
stupid pentru gusturile fine
sau o cianură pentru un surâs
amar şi mortal
dar era prea poliţist

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o dragoste

cu gust de ciocolată amăruie
rafinată de buzele moi şi parfumate
avea toate ingredientele unei magii
priveam pierdut în ochii ei
vedeam nesfârşitul şi mă înfricoşa

era o dragoste cu picioare lungi şi fine
plină de nopţi cu atracţii electrice
unde cuvintele sunt mici poezii şoptite

era o dragoste rătăcită-n acorduri
de chitară clasică cu miros de parfum
arătai ca un trandafir care trage din ţigară
scoteai fum printre zâmbete suave

era o dragoste netratată de inimă
care stătea în îmbrăţişarea noastră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din texas

spusă de un pistolar care călărea
un catâr inteligent
la o cană de whisky contrafăcut
amestecat cu suc de roşii
şi piper alb
era într-un fort plin cu negri
care păzeau butoaiele cu whisky
aduse din new mexico
sau
sau
arizona cu diligenţe speciale
le păzeau de indienii apaşi
sau navajo
care s-au jurat să şterpelească
apa de foc bună pentru a intra
în transă şi alte grozăvii vrăjitoreşti
pe lângă văcarii beţi de dimineaţă
stătea cu pistolul colt în mână
şi
şi
şi
dintr-o dată au fluierat săgeţile
blowin' in the wind
ăla de-l cântă bob dylan
erau apaşii în jurul fortului
san fermin sau
sau
cam aşa ceva
mulţi indieni cu pene-n cap
şi kalaşnikovul în mână
parcă era şi trujillo
actorul ăla cunoscut
arunca tot timpul cuţite
parcă era în desperado
şi atacau în draci
trăgând cu toate armele din dotare
pentru whisky oricine e în stare
să facă crimă şi apaşii
asta au hotărât într-un congres
lupta a ţinut cinci zile
şi
şi
cinci nopţi până au rămas trei apaşi
plus trujillo care avea filmări
pistolarul cel călare pe catâr
şi doi negri mai negri decât noaptea
am scăpat de măcel

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu reuşise deci nici până acum să-i câştige prietenia, pentru că ea se menţinea pe poziţie, respingându-l mereu, ori de câte ori avea ocazia, adică atunci când el îi propunea acest lucru, invocând de fiecare dată acelaşi motiv banal potrivit căruia, chipurile, nu-l suportă, dar ceea ce-l determina să nu renunţe era faptul că zărea parcă în limpezimea ochilor ei albaştri ceva, ce nu era deloc nici ură, nici răutate; parcă simţea că de fapt ea nu dorea cu adevărat să-l respingă... Dansa cu ea, iar inima ei bătea într-un ritm nebunesc, a lui la fel... De aceea el nu putu sesiza acest amănunt minor, dar foarte important. Şi dacă ar fi ştiut...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu, dar până la urmă Costi şi-a dat seama că pentru a ajunge la activităţi precum cele inventariate cărora să le acorde prioritate în viaţa lui, el trebuia să scape în primul rând de preocupările pe care le avea în clipa accidentării. Era clar că sfera în care se învârtea el atunci şi care îi ocupa tot timpul, era aceea a funcţionării cu toate adiacenţele în mod eficient a întreprinderii pe care o conducea. Deci trebuia să continue la capacitate absorţia gândirii, dar nu cu responsabilităţi de data asta şi să renunţe încet, încet, la câte ceva, ca în locul rămas liber să introducă în viaţa sa noile domenii stabilite de el.

Gheorghe Dobrovolschi în Prin ceaţa deasă fără busolă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârâia

pastila în pahar de atâta fericire
că era la bazinul de comprimate
neambalate şi se ridica
deasupra apei făcând pluta
avea senzaţia că se micşorează
şi atunci regretă că nu a luat
ceva pe ea
bucuria dizolvării în paharul-piscină
i-a trecut odată
cu încetarea sfârâitului

acum nu mai avea formă
dar i-a rămas conştiinţa
că vremea ei a trecut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rostit cuvintele

cu voce tare în grădina lui
plină cu legume ciudate
pentru că avea un obicei
să se adreseze ţapului bătrân
fie că era lângă el sau nu
şi-a amintit de unchiul simion
care se adresa gâştelor
lumea şi-a dat seama că e dus
să te adresezi găinilor sau
unicornului cel argintiu
mai treacă - meargă şi el
făcea şi poezii pentru ele
ţapul îl urmărea cu atenţie
scutura din cap când nu avea
dreptate în probleme legislative
de multe ori îi citea din codul
de legi şi ţapul era fermecat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist: Ciudat... Dacă vecinul tău avea ceva de ascuns, de ce te-a invitat la el acasă să-i vezi toate lucrurile?
Lynette: Nu era tocmai acasă când am intrat.
Poliţist: Deci ai intrat prin efracţie?
Lynette: Uşa era deschisă... Îi adusesem un tort.
Cop: Un tort?
Lynette: Era un tort în semn de mulţumire. Mi-a cam salvat viaţa.
Tom: Nu ştia că e pedofil când a făcut tortul.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de Andra Stroe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce s-ar mira că un personaj aşa de enigmatic ca Phileas Fogg figurează printre frecventatorii onorabilei societăţi Reform-Club, li se va răspunde că el a fost admis în urma recomandaţiei domnilor Baring, fraţi, la care avea credit totdeauna deschis. Phileas Fogg era oare bogat? Nici nu încape vorbă. Dar nimeni nu putea şti cum şi-a făcut averea. În orice caz, el nu era risipitor câtuşi de puţin, dar nici avar. Pretutindeni unde era nevoie de un ajutor pentru ceva nobil, util sau generos, îşi dădea obolul în tăcere sau în anonimat.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să rămână la curte; avea colivia ei şi putea să iasă la plimbare de două ori pe zi şi o dată pe noapte. Avea doisprezece slujitori şi fiecare din ei o ţinea legată de picior cu un şnur de mătase. Nu era deloc plăcut să te plimbi aşa.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul de la Astra-Dinamo

Într-o seară a avut o revelaţie
Antrenorul Marius Şumudică.
La Giurgiu voia să facă senzaţie,
Dar a devenit un ruşinică.

Pe câini, aproape i-a primit
La-nceput, Steaua a înjurat
Şi era foarte fericit
Pe bancă calm s-a aşezat.

Vai, dar ce păcat...
Când era mai liniştit
O brighetă a zburat,
Iar atunci a înnebunit.

În umăr lovit,
Dar de cap s-a ţinut
Se dădea aşa rănit...
De râs s-a cam făcut.

Nu avea scăpare,
Rău îl mai durea.
Era tragedie mare,
Circ frumos făcea.

Suporterii-au făcut "pact"
Şi-alte obiecte-au aruncat,
Iar acest superb act,
Frumos s-a terminat.

Trebuie să dea la actorie,
Să fie şi de alţii apreciat
Aceasta e noua lui meserie,
Rolul bine l-a jucat.

Un spectacol a oferit
Unii mult s-au distrat.
Bilet n-au plătit
"Toate cele bune" i-au urat.

La circul gratuit,
A fost nebunie mare
Multe "aplauze"-a primit,
Că doar nu-i un oarecare.

De tine-am râs seara toată,
Cel mai bun actor eşti
Te-aşteptăm altădată
La noi, Acasă-n Bucureşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (28 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!