Moartea – nu ca un hău

Moartea – nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morţii pat,
Străluceşte Soarele Alb al lui Dumnezeu.

Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înţelepţii eleni de-odinioară.

Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Şi gloria ta. Şi lupta ta zilnică sub soare.

N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Şi n-o să mai invoc pentru tine Renaşterea vreodată...

** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljeniţân – decembrie, 2, 1953 – în Taraz, Kazahstan. Medicii tocmai îl anunţaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Din fericire, în urma tratamentului medical primit Taşkent- Uzbekistan s-a vindecat.

poezie clasică de Aleksandr Soljeniţîn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zi în zi

Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?

Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-mbătrânit Sisif

A-mbătrânit Sisif, se pare
Că pietroiul lui e drob de sare...

Îl pune, pentru gust, în mămăligă
Şi-n visul lui doar visurile strigă...

Nu mai văd zarea, văd un muşuroi
De cârtiţa-necată în valuri de noroi...

Văd albinele cu aripile-n zbor ciuntite
De dulcele vieţilor în miere pritocite...

Văd mămăliga, soare copt în vatră,
Gura pământului ce muşcă şi chiar latră...

Veniţi la bulzul vieţii în care-am pus lumină,
Hrăniţi-vă sub crucea lui divină...

Îmbătrânirea vine pe furiş oricând
Şi lasă pietre albe ca semne pe pământ...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşenii au o altitudine mai înaltă, ei văd Polara ceva mai sus decât o văd bucureştenii şi stelele lor circumpolare sunt deci mai numeroase; în schimb, spre sud, sunt câteva stele pe cari ei nu le văd, sau pe cari le văd prea aproape de orizont.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăresc iubirea

Flori albe în vis coboară-n miezul nopţii,
Cu stele argintii în lumina dimineţii,
Visând iubirea-n locul ce aşteaptă
Şi mireasma plăcută a zorilor ce se îndreaptă.

Cerul se zăreşte cu albastru imaculat,
Părul meu zboară în vântul neregulat,
Şi ca o boare strigătul tău coboară,
În liniştea zorilor din această vară.

Te văd în zare cu-n buchet de flori
Şi simt parfumul trandafirilor din zori,
Sufletul-mi saltă voios de fericire,
Când eu zăresc iubirea în a lui privire.

E aşteptarea-n cea mai mare parte,
Când eu văd făptura lui aparte,
Cu calm şi umilinţă-n glas,
Ce ne-aduce visul-n fiecare pas.

poezie de Eugenia Calancea (17 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă Fidel, îmi este foarte dor de tine şi mă gândesc la tine în fiecare zi. Trăiesc, spre dezamăgirea administraţiei americane. De fiecare dată când te văd la televizor sunt foarte mândră de tine. Inima mea îţi aparţine pentru totdeauna, ţie şi Cubei. Am făcut un infarct şi am şoldul distrus. Cea mai mare dorinţă a mea este să te mai văd o dată.

Marita Lorenz în scrisoare către Fidel Castro (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea

Lui Fănuş Neagu

Când "te citesc" îţi văd privirea
Şi mult mă bucură-ntâlnirea
Cu ochii cerului din tine!

Şi uneori să plâng îmi vine
La gândul că-ntr-o zi
Aceşti ochi nu-i voi întâlni

Când drumul meu s-o prăbuşi
Sau cerul lor s-o nărui.
Când "te citesc" îţi văd privirea!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul mării

Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescăruşii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd şi două stele ce-şi arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ţine
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.

Fiindcă ceru-albastru pare că păleşte
Când a mea privire ochii-ţi întâlneşte
Şi deşi e soare toată dimineaţa
Eu prefer să plouă, dar să îţi văd faţa
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunţ la toate, dar nu şi la tine.

poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

cer,
văd nori, soare şi ploi
cer,
văd praf, lut şi noroi
cer,
văd iarbă şi flori
cer,
văd copaci omizi şi culori
cer,
văd un zâmbet şi doi bujori
cer,
văd lumină şi râsete
cer să sărut plânsete.

poezie de Grigore Carpianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu văd

Văd mâna care mă călăuzeşte.
Numele ei este datorie.
Văd inima care mă hrăneşte.
Numele ei este puritate.
Văd sufletul care mă eliberează.
Numele lui este frumuseţe.
Îl văd pe Dumnezeu, care mă stăpâneşte.
Numele Lui este Necesitate.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi!!!!!

ochii tăi, ochii tăi mereu plânşi
îi văd duşi, îi văd ninşi, îi văd stinşi

şi-i mai simt uneori emanând
ba tăcere, ba frază, ba jind

şi-i aud cum mai strigă în sec
ba să vin, ba să nu, ba să plec...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Tot ce am în viaţă e tristeţe
În ochii mei durere şi necaz
Nu am cuvinte care să mă înveţe
Nu am decât regrete şi lacrimi pe obraz

Şi sufletul meu arde de atâta suferinţă
Pierdut în umbra morţii în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilinţă
Si inima tăciune a morţilor cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranţă oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Şi zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Şi întind a mele mâini spre Dumnezeu
Şi trup şi suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Şi-n suflet am doar pace şi lumină

poezie de Grigore Ovidiu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te văd

- Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.

- Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.

Coseşte, hai - că iarba,
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de seducţie

Uneori cei din jurul meu se miră
cât de deschis le vorbesc,
se miră şi nu înţeleg
că de fapt conversez cu mine,
doar cu mine însumi.
Neatent la context, la ochii exteriori.

Să văd dacă mai pot regăsi
cheia rătăcită a vechilor semnificaţii,
să văd cât se mai poate merge încă
pe drumul acesta
al lumii pline de paradoxuri.

Lipindu-mi ochii cât mai adânc
de pieptul şovăitor, urmăresc
steaua ce m-a călăuzit până la naştere.
Înfruntând pentru mine
Printre atâtea furtuni, primejdia şi nepăsarea.

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!