Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre casă

Navigăm în noaptea asta
la pescaj minim. Spunem o rugă.
Parâmele-s stivuite frumos
la pupa şi pe teugă.
Magaziile-s goale,
nava-i balastată.
Bigile-s coborâte la post,
ancora asigurată.
Nava vibrează-n tangaj. De la prova la pupa,
Spălând-o, valurile-aleargă-încoace şi-n colo.
Ne-îndreptăm spre casă,
În zorii zilei vom fi acolo.

poezie de Ira "Flare" Fredricksen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu piraţi

Noi, tustrei, plutind pe iarbă lângă balansoar,
Noi, tustrei, la bord în această copaie primitoare.
Cântă vântu-n aer – primăvara, bate către estuar,
Pe fâneaţă valurile-alergă ca pe-o apă mare.

Spre ce zări ne vom aventura azi, plutind pe mare,
Ocolind furtuni, călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence, spre Babilon sau spre porturile din Malabar?

Hei! se vede-o flotilă tăind pieptiş val după val –
Vite pe păşune, iar cornele lor: tunuri în fiecare bord!
Vâsliţi, vâsliţi să scăpăm de ei, sunt fioroşi, puşi pe scandal,
Ţărmu-i gardul de la grădină, dincolo de portiţă e un port.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micile valuri de la Breffny

Veselă, şoseaua coboară din munţi spre mare, printre pini şi fagi,
Traficul este intens, cu cai şi care multe, cu zgomote duium,
Dar drumurile de ţară de la Cloonagh îmi sunt cele mai dragi,
Drumeagurile de la Cloonagh îmi cutreieră prin inimă şi-acum.

O furtună venind dinspre ocean trece până dincolo de deal –
E-un fel de glorie în ea şi-i o ameninţare-n vânturile-nalte,
Dar aerul crepusculului de seară e straniu, nemişcat şi ireal,
Şi vin apoi brizele uşoare, care-mi sunt mai dragi din toate.

Talazurile Oceanului Atlantic mătură tot ce le iese-n cale,
Strălucind cu bancurile lor de hering într-un maritim curcubeu,
Dar Micile Valuri de la Breffny lipăind pe nisip, muzicale,
Mi-au fermecat inima, oriunde-aş merge ele curg în sufletul meu.

poezie de Eva Gore-Booth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar oare amintirile scapă aparenţei? Nu sunt ele însele nişte idoli de lut? Cu aerul lor inofensiv, blajin şi binevoitor, ca nişte bătrânei nesuferiţi, în fond, de care te tot împiedici? Dacă nu eşti atent, nu se întind ele ca iedera, cu repeziciune, multiplicându-se sufocant pe întinderea minţii noastre?

Marin Mălaicu-Hondrari în Lunetistul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma navei maritime

În urma navei maritime, în urma vânturilor fluierătoare,
În urma velelor albe întinse cu funii pe arboradă,
Jos, la nivelul mării, miriade de valuri grăbindu-se, înălţând gâtul,
Alintându-se la pupa într-o neîntreruptă curgere,

Mici valuri clocotind şi gâlgâind, voioase şi indiscrete,
Valuri, valuri unduitoare, lichide, concurente, inegale,
Aproape de vârtejul curentului, zâmbitoare curbe plutitoare
La pupa navelor care deslocuiesc imense volume de apă,
Valuri mari şi mici curgând nostalgice pe întinderea oceanului;

Siajul ambarcaţiunii maritime surâzând sclipitor în soare,
O procesiune cu mulţi stropi înspumaţi şi multe frânturi,
Urmând nava iute şi maiestuoasă în siajul care-o urmează.

poezie de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am locuit apoi ani mulţi şi buni în oraşul Constanţa. Aproape fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig şi far, spre mare, ca spre un minunat oficiu... cerul căpăta o ceaţă violetă de o nuanţă unică, vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau şi ieşeau din radă.

Hortensia Papadat-Bengescu în ziarul România liberă (4 mai 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape,
Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi
Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,
Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii;
Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi
Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,
Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn...
Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsând în urmă ţărmul

Părăsind portul mâlos odată cu mareea naltă,
Marea se deschide-n albastru, imensă şi sărată;
Vergile zvelte înnobilează graţioase velierul
Şi domină cu pânzele lor tot cerul;

Sub catargele susţinând un zbor alb de vele,
Coverta devine decor pentru poveşti cu ştime şi cu iele.
O viaţă nouă-n navă sinuos pătrunde,
La pupa, noi privim cum cârma face legea-n unde,

Simţim nava urcând spre cer, coborând în mare,
Plonjând în apă serenă şi seducătoare.
Tăcută şi iute-alunecă-nainte atrasă ca de-o vrajă;
Orizontul ne-ademeneşte, rotund, în a lui mreajă;

Deasupra oglinzii oceanului s-a ivit, iată,
Un spirit care n-a cunoscut frica niciodată;
Iar cei care o cunosc bine şi iubesc marea
Se simt acasă acolo unde-ncepe zarea.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte amazoane în catrinţe, care culegeau poame într-o livadă, şi care văzându-ne că sărim peste un gard şi că înaintăm spre ele ca nişte zmei, spre a le lua câteva poame, au început a ne împroşca cu coarne, râzând şi strigându-ne: "Nu şuguiţi, domnilor cu coarnele, că vi se pot prinde de frunte". Noi am răspuns cu mărinimie că nu suntem însuraţi.

citat celebru din Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra râului de ciocolată se ridica o ceaţă deasă, ca un abur, iar din acest abur apăru deodată cea mai minunată barcă, de culoare roz. Arăta ca o corabie vikingă, cu prova şi pupa înălţate graţios.

Roald Dahl în Charlie şi fabrica de ciocolată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Prin ceţuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăşi, pânza larg desfăşurată-a unei vele
Şi resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

Celor puţini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alţii, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt şi ploi, de lacrimi şi de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnale de bord

Jurnale de bord pentru foc – indiferent de vârsta lor şi de conţinut,
Pune-le-n sobă,-n loc de lemn; acum nu mai sunt bune de nimic,
Zac prin şantiere de fier vechi, zilele lor de glorie-au trecut;
Tu cunoşti acest sentiment, retras azi la ţărm, departe de Atlantic;
Ţi-ai răscumpărat micuţa ta fermă şi-ai spus adio mării?
Pretinzi că nici nu-ţi pasă, c-ai uitat de ruliu şi de tangaj?
Trage perdelele, omule, şi-adu un braţ de lemne-n pragul înserării,
Aruncă deasupra jurnalele de bord şi dă-le foc – dacă ai curaj!

Jurnale de bord pentru foc – auzi-le cum sporovoiesc,
Şoşoteli, şoşoteli în toate limbile din această lume,
Întâmplări de pe şapte mări, scrise-n grabă sau la pas, firesc,
Toate navele pe care le-ai iubit te strigă-acum pe nume;
Verificarea amarării mărfii – trudnica ta de zi cu zi corvadă,
Dragarea ancorei pe care credeai c-ai fundarisit-o-ntr-un loc sigur,
Toate-aceste lucruri vin sub arcul curcubeului să te revadă;
Ele ştiu că nu-i sănătos să stai pe mal clocind de unul singur.

Jurnale de bord pentru foc – vorbăreţe, pline de temperament,
Vânturile Urlătoare te-au chemat la sud de St Paul
În anii optzeci; erai pe-atunci mai tânăr şi mai zvelt,
Zburai, ajungeai pe verga râdunică-naintea tuturor;
Ascultaţi! Noi instrucţiuni pentru carturi; flutură un steag
La pupa, nouăzeci de yarzi-n spate, amintind drumul către casă;
Iubitele prind remorca prova, şi trag de ea cu toată inima, cu drag,
Întoarceţi nava şi noi vă vom remorca spre Plymouth Sound, acasă.

Jurnale de bord pentru foc – numai bune de pus în sobă;
Chiar acum, când mor, priviţi ce flăcări voioase-nalţă;
Gândeşte-te la asta o clipă şi vei învăţa – vei avea o probă –
Despre lucrurile care-ţi luminează drumul pe care calci în viaţă!
Încărcaţi un camion şi nu vă-ndoiţi de luminiţele ca nişte stele,
Cu smerită recunoştinţă pentru ceea ce vi se oferă,
Strângeţi-le la piept burduful şi stoarceţi toate secretele din ele;
Jurnalele de bord vă-nvaţă să păşiţi din eră-n eră.

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hesperidele

Dincolo de hotarele lumii noastre,
Rotund spălată de mări galeşe, clipocind placide,
Unde aripile Vântului se odihnesc pe ape-albastre,
Strămoşii noştri visau nimfele Hesperide.

Veac după veac, nave cu bărbaţi îndrăzneţi la bord
Porneau în căutarea-acelor Insule Binecuvântate;
Deşi furtuni turbate le derivau spre sud sau nord,
Năzuiau mereu spre vest, cu etravele-n val înşurubate.

Cer după cer lăsau în urma lor, fără semn c-ar obosi,
Acei bărbaţi bărboşi, puternici, mareelor tovarăşi,
Până când, tot căutând ceea ce nu puteau găsi,
Făceau rondoul şi se-ntorceau acasă iarăşi.

Rătăcitor şi fără de folos prin timp şi vreme,
Mereu lângă catarg, în goană pe-ale oceanelor coline,
M-am petrecut prin această lume, făr-a mă teme,
Pentru-a mă descoperi,-n sfârşit, pe mine.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, publicată de Brentano's, New York, 1920, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele sălbatice de la Coole

Copacii împlinesc splendoarea toamnei,
Potecile pădurii s-au golit;
În amurgul de octombrie în lac
Se-oglindeşte un cer încremenit;
Pe întinsul apei, printre pietre,
Plutesc cincizeci plus nouă lebede.

Au trecut nouăsprezece toamne
De când le-am zărit întâia oară;
Abia le numărasem, când brusc,
Într-un singur val, le-am văzut cum coboară
Prin aer cu-alura navelor în drum de capă
Şi-n sparte cercuri aterizează-n apă.

Am urmărit un timp aceste frumoase păsări
Şi-acum am inima-întristată.
Nimic nu mai e cum a fost când ascultam
Pe mal, în amurgul de-altădată,
Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor –
Când călcam prin iarbă cu pas sprinten şi uşor.

De neînvins, iubit lângă iubită,
Lopătează în răcoarea apelor albastre;
Mereu aceleaşi, împreună pe apă sau în zbor,
Ele nu cunosc bătrâneţea inimii sihastre.
Oriunde s-ar afla, în aer sau pe ape,
Iubirea şi lupta le vor găsi aproape.

Acum plutesc pe apa liniştită
Misterioase şi fermecătoare ;
Spre ce fluviu sau lac se vor grăbi-ntr-o zi,
Încântând alte priviri, în alba lor planare?
Se va-întâmpla oare-n aceeaşi oră când, cu mirare,
Voi descoperi că stolul a zburat spre altă zare?

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa cu coviltir

Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir,
Pe mal de râu, oprind din nesfârşitul drum,
Au poposit căruţele cu coviltir.

Necaz, nevoi, tristeţi sunt prefăcute-n scrum,
Cântă ţiganii, fuste se rotesc în şir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir.

Sunt fericiţi, se-nveselesc mai abitir,
Speranţa-n licăr nu se spulberă nicicum,
O ţigăncuşă-şi prinde-n păr un trandafir,
Doru-i vrăjit se unduie pe-al apei fir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ţ'ar plăcea să-ţi vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvaţi-mă! Ajutor, Doamne!", ştiind că nu poate fi salvat?
Cum ţ'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi şobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalţ velele şi-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu ştie când îi va veni şi lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopţii poate moartea-şi ascute-acum raşcheta.

A mea să fie marea! Din inimă-i mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalţă şi se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir şi că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul şi asta ruga!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se despart drumurile este un stâlp cu două braţe: pe un braţ stă scris: "Spre Valea-Răpiţii", pe celălalt: "Spre Valea-Seacă". Drum ca acela care trece prin Valea Seacă înspre Sărăceni jur-împrejur nu este. Neted ca masa şi vârtos ca sâmburele de cireaşă. Se vede că sărăcenenii l-au făcut de dragul lor. În dreapta şi în stânga, tot zece-cincisprezece paşi unul de altul, sunt nişte nuci stufoşi, la care omul priveşte cu drag. Albia pârâului rămâne la dreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca să nu-l atingă năpădirea apei. Sărăcenenii au trebuit să sfarme stânci în calea lor; dar au făcut-o bucuros, fiindcă din stânci şi-au făcut drumul.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –
Navigaţi cu numele meu, eu rămân pe ţărmul ud şi mut.
O, noroc şi bon voyage, marinari!
Numele-adevărate-s nerostite, neştiute de adversari;
Dar, priviţi-mă şi veţi şti numele tăinuit de marinari;
Peggy Nutten e numele meu. Mola şi zarea, vlăjgani!
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

*Regula era ca pe perioada războiului numele real al navelor să nu fie pronunţat în spaţiile sau localurile publice, asta pentru ca poziţia navei să nu poată fi localizată de spionii inamicului.
De aceea numele adevărat al fiecărei nave avea asociat numele anumitor soţii sau prietene ale marinarilor, iar acest ultim nume, neoficial, era folosit de navigatori în discuţiile de prin barurile din preajma porturilor.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!