Uneori suntem legaţi de amintiri

Uneori suntem legaţi de amintiri
şi nu există foarfece care să poată tăia
acele fire rezistente.
Sau frânghii!

Vezi podul de colo, de lângă Casa Artiştilor?
Câţiva paşi înainte de acel pod
jandarmii au împuşcat mortal un muncitor
care mergea în faţa mea.

Aveam atunci doar doăzeci de ani,
dar ori de câte ori trec pe lângă acel loc
amintirea revine.
Mă ia de mână şi mergem împreună
spre portiţa cimitirului evreiesc,
prin care am fugit
din faţa puştilor.

Anii au trecut cu paşi tremurători, şovăitori,
şi eu împreună cu ei.
Ani în zbor...
apoi timpul s-a oprit.

poezie de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sta pe loc înseamnă de fapt a merge înapoi. Când faci un pas mic înainte, de fapt eşti cu doi paşi în faţa celui care s-a oprit. Cu doi paşi în faţa ta, a celui de ieri.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecere

Există un câmp cu mâlul amorţit în frigul zilei,
iar în mijloc un păr
care mai are roade, încă.
Sub păr – un bătrân
într-o haină de-împrumut, cu o sacoşă de plastic.
Noroiul i-a îmbrăţişat mişcările.
Ceilalţi, împreună cu copiii lor, au trecut pe lângă el.
Bariera e la o distanţă de doar zece paşi.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ida Frickey

Nimic în viaţă nu îţi este niciodată cu totul şi cu totul străin:
Eram o fată din Summum, fără nici un ban,
Care într-o dimineaţă a coborat din tren în Spoon River.
Toate casele stăteau în faţa mea cu uşile închise
Şi cu perdelele trase;
Nu aveam loc sau parte în nici una din ele.
Şi am trecut de plantaţia bătrânului McNeely,
Cu castelul ei din piatră împrejmuit de grădini şi de ziduri,
Unde erau lucrători şi paznici;
Proprietate pe care Comitatul şi Statul însuşi
O garantaseră stăpânului cel mândru.
Era cald, eram flămândă şi am avut o viziune:
Am văzut un foarfece imens
Proiectat de pe cer, ca raza de lumină a unui proiector,
Care tăia castelul şi plantaţia în două, cum ai tăia o draperie.
Apoi, ajunsă la "Commercial" am întâlnit un om
Care mi-a făcut cu ochiul –
Era fiul lui McNeely.
El s-a dovedit a fi veriga în lanţul către titlul de proprietate
Pe jumătate din plantaţie şi castel,
Prin încălcarea promisiunii de căsătorie – foarfecele.
Astfel că, vezi, casa, din ziua când mă născusem
Nu făcuse decât să mă aştepte.

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I.O.R

m-am tot gândit dacă să te caut
instinctul mă ţinea însă strâns de mână
îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte
mă ademenea cu acadele şi vată de zahăr
am prins un moment când nu era atent
şi am fugit
m-am oprit după doi paşi
mi-am dat seama că nu am unde fugi
m-am uitat în urmă şi
erai acolo
lângă instinctul meu
îl ţineai strâns de mână

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prima dintre tinereţile mele am făcut atletism. Am făcut sărituri, lungime, triplu, înălţime. Ca să poţi să sari mai mult, mai înalt, mai departe, trebuie să faci câţiva paşi înapoi ca să-ţi iei elan. Suntem într-o fază în care e nevoie să ne luăm elan, şi să facem doi-trei paşi înapoi. E adevărat că găsim mai mulţi amatori de paşi înapoi decât de paşi înainte, e adevărat că unii uită de ce s-au dat îndărăt când de fapt s-au dat dea-ndăratelea ca să sară mai departe, ca să sară mai sus, ca să fie mai buni, ca să fie mai frumoşi, mai deştepţi, mai inteligenţi, mai, mai, mai. Dar astea dupa părerea mea vor trece. Toate trec!

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

H: Heck, am o întrebare.
Tessa: Nu acum!
Heck: Care este întrebarea, H?
H: Ce se întâmplă când o forţă de neoprit se intersectează cu un obiect inamovibil?
Heck (se gândeşte pentru câteva secunde, apoi răspunde): Mă tem că nu am nici cea mai mică idee.
Tessa: Vezi, asta era. Acum putem să îl lăsăm să se însoare liniştit. (Se îndreaptă cu H spre biserică pentru a găsi un loc unde să stea în timpul nunţii.)
Luce (o opreşte pe H înainte ca Tessa să o îndepărteze de grupul lor): Nu se poate întâmpla. Dacă e ceva ce nu poate fi oprit, atunci nu e posibil să existe ceva care să nu poată fi mutat din loc şi viceversa. Nu pot coexista. Vezi, este o întrebare capcană!
H (în timp ce Tessa şi ea se îndreaptă spre biserică): Poate să stea lângă mine?

replici din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de Ol Parker
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

Spre ţări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoţesc până departe-n zare
cu ochii-ntinşi pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.

Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duşi cu tinereţea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.

Şi te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.

Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Prin nesiguranţa zâmbetului vezi ploaia
Aşa cum trebuie să plouă în nopţile când plângi-
Te întrebi, desigur,
de ce din acel punct galben nu plouă,
te întrebi de ce zâmbetul
e pentru tine o lacrimă abia născută şi de nevăzut
în miezul acelui punct luminos-

în suflet, unde viaţa aşteaptă să râdă,
unde umbrele nu au loc iar întrebările
stau picior peste picior
arătându-şi genunchii celor care trec dincolo,
spre ţărmul negru cu coapse uscate-

una câte una se aşază la rând
nopţile tale în care plângi -
în care îţi aminteşti că trebuie să plouă-
(le alegi după semne doar de tine ştiute,
după semnele pe care le purtaţi împreună)-
dezvelite, - paşii urmându-le credincioşi,
cu lanţuri parfumate şi îmbietoare la glezne-
se ridică în sufletul tău încet,
sprijinindu-se pe amintiri

şi amintirile, încet, plâng...

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

aud ceaţa cum lasă nostalgia
dincoace de orizont
până la hotarele golului

niciun semn de la acel ceva nerostit
ce roade gândul întors pe multe feţe

trec prin noduri de haos
adunând sunetele sparte de sub paşi
în oraşul ce aleargă pe repede înainte
în iluzii şi brazde de timp

mai există gratii de frică
şi paşi desculţi ieşiţi din canale
biserici dezlipite de cer
iubiri sărace de fiinţă
şi-o linişte a negrului domol
cu duceri şi veniri topind pământul

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, mamă!

Îmi aduc cu drag aminte,
De clipele din satul meu,
Când iarna grea din uliţe,
Mă făcea să vreau mereu,
Să fiu acasă lângă foc,
Să mă-ncălzesc, să nu răcesc,
Dar anii au trecut cu tot,
Mă uit în spate şi privesc.
Timpul nu se-ntoarce,
Anii trec în zbor,
Acum cu toţii sunt departe,
Dar poate-n viitor,
Vom fi cu toţii împreună
Să ne sprijinim necazul,
Să ne scoatem din furtună
Şi să ne întoarcem hazul.
Poate nu azi sau mâine,
Dar azi e mai urgent,
Deşi nu suntem lângă tine,
Mamă dragă, crin etern,
Îţi urăm, deşi suntem departe,
Viaţă lungă, multe zile,
Fericire, sănătate,
Inimi plini de iubire.
Ţi-aş dori tot ce se poate,
Dar ştiu că tot ce îţi doreşti,
Nu e pentru tine mamă,
Ci pentru ai tăi copii, ce îi iubeşti.
Azi e despre tine, mamă,
E ziua ta, deşi mereu,
Ne eşti în inimă icoană,
Şi un înger trimis de Dumnezeu.

La mulţi ani iubită mamă!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 februarie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În relaţia de cuplu, revenirea la integritatea emoţională presupune, înainte de toate, acceptarea faptului că noi toţi suntem fiinţe incomplete, cu istorii proprii şi bagaje de răni emoţionale. Când ne alegem partenerii, îi alegem în aşa fel încât să ne poată aduce înapoi acel lucru care ne lipseşte, acele părţi de sine pierdute în timp, fără ca măcar să ştim. Aşadar, înţelegând motivele pentru care am ajuns să fim împreună, precum şi cunoscând trecutul emoţional al familiilor de provenienţă, putem înţelege care sunt lucrurile/rănile la care ne putem aştepta să fie scoase la suprafaţă în cadrul relaţiei noastre şi putem crea spaţiu pentru a ne susţine reciproc în vindecarea acestora.

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doi, acum e numai unul

în fiecare dimineaţă, împreună
ca acele ceasului, o pereche râzând atât
de perfect, zâmbind, continuând astfel
în fiecare dimineaţă, ei vin împreună
în fiecare dimineaţă, ei pleacă împreună

în această dimineaţă, el a plecat singur
în această dimineaţă, ea a rămas singură
privind în gol
prin nimicul pe care îl vede în faţa ei,
prin deşertul care traversează masa,

erau doi, acum e numai unul,
acum e prea târziu, prejudiciul a fost făcut.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul de tăcere

(cărarea-i pierdută)

1.

împărţim din durere
aşa cum împărţeam înainte ţigările

în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă seminţe

cuvintele-şi lasă neputinţele-n faţa durerii
unde vezi un scaun liber
acolo eşti tu
unde sunt două
acolo suntem noi
şi dacă-s mai multe libere
tot noi suntem
pentru că împreună
le ducem pe toate

un ţiuit ca de greier
se joacă pe creier
taci şi ascultă
ai auzit?
vreau să mă asigur
că nu-i doar o părere
o iluzie

2.

sensul vieţii
se zice că-l afli
pe întuneric

depănăm firul
prin labirint
într-o direcţie necunoscută

dorul se face nod tare
de nedestrămat

în 17 minute
vin să te iau la dig
acolo-i locul crescut
din versul acela cu cerul
şi cuibul de lebădă

3.

însemnări pe scări
ochi verzi, gânduri albastre
fericirea cu dezastre

I still consider myself a true novice

- mai caută o dată
- bine, aşteaptă un pic

chestia aceasta-i prea de tot
My work has just begun.

4.

din când în când
mă bate aşa
câte un gând
să fac câte-o rătăcire
prin locurile pe unde
cărarea-i pierdută
pentru că pe acolo
nu prea ajunge picior de om
doar năluciri de zbor şi arătare
făcând din zbor să crească umbruţa de răcoare

treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară

în ziua aceea de vară...
ne-am plimbat toată ziua prin soare
la mare-am ajuns doar înspre seară
ne-am oprit pe plajă la Pescărie
aceeaşi mare albastră-verzuie
ca la Eforie

5.

portret între niciodată şi întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esenţialul doar există
nu se exprimă
pentru că aşa este el
inexprimabil

în pasul piticului
pe urmele uriaşului
un maestru al nimicului

6.

Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ţi faţa şi pe ţevi niciun şuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile şi zvelte, al pleoapelor tale închizându-se şi al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aş fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie şi numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum şi sunt sigur că nu mă înşel.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!