Cireșul
E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine știe?),
Vreun trecător l-a lepădat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.
Pe coaja aspră are negre răni,
Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Și totuși el mai dăruie pomeni
În orice an, de sclipitoare poame.
Crengi răsucite-și clatină la vânt,
Înalt, cu coaja arsă, bătrânească,
Mai poate el s-adune din pământ
Puterea care-l face să rodească.
La poala lui e-un cimitir german.
Copii voioși, cu cușme și sumane,
Se joacă de-a căluțul năzdrăvan,
Zburdând printre mormintele germane.
Se miră: ieri era cireșul gol,
Sclipind ca tuciul în apus de soare,
Și-ast-noapte-a căpătat un rotocol
Tremurător, de argintie floare.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Germania
- poezii despre cai
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre trecut
- poezii despre superlative
- poezii despre negru
- poezii despre lut
- poezii despre jocuri
Citate similare
Prince
Era crescut, de mic, și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.
Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinerețe,-o mare stea
ba, chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.
Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.
Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.
Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,
Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.
Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.
Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
și l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre boală
- poezii despre început
- poezii despre valoare
- poezii despre talent
- poezii despre sânge
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre pâine, poezii despre plâns, poezii despre flori, poezii despre câini, poezii despre vorbire sau poezii despre stejari
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprita din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Îmi vine miros de coajă de pâine.
De unde, mă întreb,
Dulapul e dat de mult,
Nu l-a mai deschis, nu l-a mai vopsit.
Cândva avea și o dantelă prinsă cu pioneze
Pe raftul cu ceștile mici, pentru musafiri.
Acolo, la mijloc, stătea pâinea
Ca într-un cuptor de lemn,
Învelită într-o pânză albă.
Ea nu a mai umblat acolo,
Nu a mai deschis.
A dat dulapul cu totul,
Pe coaja pâinii apăruseră chipuri de sfinți
Și pânza albă era o marahmă.
Acum mi-a venit mirosul ăsta.
Și taie o bucată din pâinea pe care
Copilul o rupea cu mâinile mamei
Și o ducea la inimă.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre mâini, poezii despre mamă, poezii despre lemn, poezii despre inimă sau poezii despre alb
Copacul fără nume
Cel mai trist copac din lume
E copacul fără nume!
N-are frunze, n-are-o floare,
N-are păsări cântătoare.
Poame are, da-s uscate
Poame triste, blestemate
De vreo creangă atârnate.
Nici măcar scorbură n-are
Ca să apere de soare
Veverițele hoinare!
E doar pomul ăla, care
Nici măcar umbră nu are
Și-i bătrân și nu mai moare!
poezie de Mihail Mataringa (1 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre veverițe, poezii despre moarte, poezii despre frunze sau poezii despre crengi
Rânduri de nisip
Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.
Dar nisipul a uitat.
Nu mai știe ce-a fost.
Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraș.
Dar nisipul a uitat.
Nu mai știe ce vânt l-a cernut.
Și ce pași...
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre povești de dragoste sau poezii despre iubire
Grivei
Azi Grivei e mânios
N-are nici un os de ros,
Căci stăpâna lui cea rea,
L-a prins când din vecini fura.
A furat vreo două ouă,
Pui și curci, parcă, vreo nouă,
Și deci când l-a dovedit
Stăpâna l-a pedepsit.
Se gândește, se sucește...
La nimic nu-i folosește...
Apoi strigă-n gura mare
Și-și cere smerit iertare.
Dar stăpâna-i supărată,
N-o să-l ierte niciodată,
Dacă fapta lui cea rea
Cumva, s-ar mai repeta.
poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre vecini, poezii despre supărare, poezii despre smerenie, poezii despre prezent sau poezii despre gură
Poate nu știți că diseară...
poate nu știți că diseară
vor veni la cină oamenii de ceară
cu trăsuri de apă și arlechini de lemn
coborând în suflete solemn
să te întrebe ce mai faci
dacă ai învățat să taci
să vadă ce mai zici
despre cele mari, despre cel mici
despre bani, despre guverne
lumea doarme așa cum își așterne;
să nu le zici nimic, nu le sta împotrivă
că dacă răzbate cine știe ce derivă
vântul dinspre fisc, mai bine du-ți mâna la plisc,
să nu se lase cu colivă!
n-o mai căuta pe doamna ta de pică
a plecat care va să zică
era pe stradă, făcea autostopul
să-și cunoască și ea horoscopul
că te-a scos din cărți dar n-a vrut să-ți spună
că nu te (mai) așteaptă nici o veste bună!
iart-o că și ea a vrut să-ți facă felul
dacă n-o-ntâlnea pe doamna cu cățelul;
haina este coaja, principal e miezul
ce-ai să faci dacă lipsește titirezul?
o să dai din mâini fără nici un spor
lozul tău a fost necâștigător!
toate astea par poate superstiții
dar nu știi cine sunt ăia fericiții
care toată viața au tras și trag, și trag
și mai și rag...
poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre vestimentație, poezii despre superstiții sau poezii despre suflet
Cine sunt eu?
azi sau poate ieri
cine azi mai știe cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume și viață alungat
din ochi țâșnea o văpaie
nu am văzut și am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
și dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat și greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre parcuri sau poezii despre gânduri
Richard Wagner, dacă îl evaluăm din unghiul importanței sale pentru Germania și pentru cultura germană, rămâne un mare semn de întrebare, o nenorocire germană poate, un destin în orice caz: dar ce contează? Nu este Wagner mult mai mult decât un eveniment german? Mi se pare chiar că aparține mai puțin decât oricui Germaniei; acolo nimic nu a fost pregătit pentru el, întreg tipul lui este, pur și simplu, ca un străin printre germani, straniu, neînțeles, de neînțeles. Oamenii se feresc să recunoască acest lucru: prea sunt blajini, capete pătrate, prea germani.
Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori (1992)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Germania sau citate despre cultură
Ion
Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școală specială...
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supraviețuiască
și din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieși, un avantaj,
chiar dacă minte, păcălește... trage mult, din greu, ca să trăiască
și nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulți, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
și dinții și-a pierdut de nespălați... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion și nu se plânge...
Cum iaz, ce nu va ști nicicând că urnește piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre tractoare, poezii despre timp, poezii despre tată, poezii despre sinceritate, poezii despre răsplată sau poezii despre religie
Ciclul Răspunderii
1
Unul ar fi vrut să are
Și să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Și de-atunci n-a mai arat
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-și crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul... Nu l-a mai crescut
Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Și de-atunci n-a mai zburat.
Unul ar fi vrut să cânte
Cântul pașnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!
Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Viorel Vaida
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre creștere, poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre sat, poezii despre responsabilitate sau poezii despre muncă
Ghicitoare
Pentru cel ce mă cunoaște
Am o ghicitoare ;
Pentru cel ce nu mă știe,
E o încercare:
Nu o am, dar e cu mine
Și e sclipitoare ;
Nu e soare, nu-i nici lună,
Mai strălucitoare!
Nu e pasăre dar glasu-i
De privighetoare ;
Nici la operă nu cântă,
Mai încântătoare!
Nu e înger dar trăiește
Aproape de soare ;
Pe Pământ își face veacul
Mai nemuritoare!
Nu e animal, ba poate
Fi mângâietoare ;
La nevoie te ajută,
Mai că nu te doare!
Nu e floare dar te-mbie
Cu mirosu-i dulce ;
Ce gândește și-ți vorbește
Pace îți aduce!
Chiar și când n-o ai cu tine
O simți, gânditoare ;
Niciodată nu greșește,
E fermecătoare!
Ai ghicit, știi tu ce este,
Ce mintea îmi umple?
Pentru un minut alături
Aș da pietre scumpe!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zoologie, poezii despre privighetori sau poezii despre pace
Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...
Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate sau poezii despre toamnă
Rouă
E adunare
La clasa mare,
Culeg o floare
Mai cu vigoare.
Bătută de vânt,
Văzută de soare,
Ce știe s-adune
Rouă din bolta frunții.
Visul, speranța,
Îi sunt părinții
Floarea se-nclină surâzătoare
Ca unei raze blânde de soare.
poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Constantin Iordache despre flori, citate de Constantin Iordache despre visare, poezii despre rouă, poezii despre Soare sau citate de Constantin Iordache despre Soare
Instinctul nu se poate însă opri aici, instinctul nu poate să adoarmă, atunci când a trezit sufletul!
Și sufletul românesc, răscolit de amintirile istorice, răscolit de destinul lui măreț, pe care de-a pururea l-a întrevăzut în zare răscolit de puterea momentului prin care trece, sufletul românesc, mai treaz și mai sus azi ca oricând, ordonă ca acțiunea să nu întârzie!
Nicolae Titulescu în Inima României discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre somn, citate despre prezent, citate de Nicolae Titulescu despre prezent, citate despre istorie, citate despre instinct, citate despre amintiri, citate despre România sau citate de Nicolae Titulescu despre România
Unui chilipirgiu
L-a dominat mania lui perfidă
Să-i pice zilnic câte-un chilipir
Și asta l-a adus la cimitir...
Că i-a "picat" în cap o cărămidă!
epigramă de Stefan Costache Plăcintă din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp