Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte şi să se scufunde de trei ori. Îl înfăşurară apoi în poclăzi şi sarici. Îi pieptănară barba şi îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb şi comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare şi se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieşind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri şi cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meşteşug şi aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii într'al cincilea ciclu, socotind ciclul cât numărul zilelor anului, adică trei sute şaizeci şi cinci de ani. Iar dintr'al cincilea ciclu, credincioşii vechi dela Carpaţi numărau ani o sută douăzeci. În văile depărtate, unde izvoarele şi puhoaiele înălţimilor se prefac în pâraie şi lacuri, iar oamenii îşi clădesc case din bârne în aşezări statornice, lumea îşi întorsese faţa cătră o lege nouă şi număra anul 780 dela izbăvitorul Hristos.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau secerătoare din Necşeni şi din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prinţului şi vorbeau într'adevăr, comunicându-şi felurite observaţii. Totdeauna umbla el aşa, pe departe şi tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredinţată alta; de aceia se tot duce prin ţări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toţi oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învăţătură. Are o odaie cu păreţi numai şi numai cărţi. Nici nu vra să-şi ieie soţie; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ş'apoi s'a face vlădică ori mitropolit. Cine ştie ce gânduri va fi având şi de ce nu-şi ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac'ar fi trăit mă-sa, domniţa Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă şi l-ar fi însurat. Aşa, el trup de femeie n'a cunoscut, fărădecât nişte fete de lingurari care slujesc domniţei celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt şi punere la cale, dar poate ş'o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă şi omul la teapă.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii lui Zalmoxis trecură spre zidul brădetului, intrară ca pe subt coloane şi pătrunseră în poiană, unde ardea focul de vreascuri şi cetină, pârâind şi aruncând scântei. Ucenicii cei tineri, fără bărbi şi cu părul tuşinat pe frunte şi pe după urechi, se ridicară cu grabă de pe trunchiurile lor şi se închinară cu mâinile la piept făcând semnul tagmei. Erau bucuroşi ca şi veveriţele; încercau să-şi ascundă plăcerea de a vedea pământeni în domnia fiarelor şi a singurătăţii...

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu ştiu, poate numai pare,
însă,
Punct,
ştiu,
e maximala stare.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană

mai lasă-mi un cuvânt viu
dacă păsările îţi dorm
sub rădăcini de piatră

celor ce aud
plânsul tăcerii
dă-le paharul adânc
să-l umple
de zbor

celor ce văd
piatra din lună
dă-le timpanul mai larg
să-l umple
de foc

celor ce simt pământul
cum se adânceşte în trup
dă-le pentru o zi
vârful de stâncă
să le fie coroană

celor ce gustă
din sângele fânului cosit
dă-le tălpi străine
să înveţe plângând
limba ierbii necoapte

şi-atâtea lacrimi să fie
să nu mai încapă
în niciun cuvânt

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morfina celor nenăscuţi

De trei săptămâni, farmacia de la colţ
are în beci trei lingouri de aur.
De trei săptămâni,
De cand scriem.
Trei săptămâni de când,
O dată la trei zile,
Lăsăm fără morfină
Pruncii nenăscuţi.
Procesul creaţiei este unul dureros.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaelei Tatu, realizatoarea emisiunii "De trei ori femeie"

Că eşti femeie de trei ori,
Ştiu unde gândurile-ţi bat,
Cauţi un om din noapte-n zori,
Să fie de trei ori bărbat.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei rachiuri

Pe trei cărări venind agale,
Trei gânduri triste-i dau de veste
Că-n cele trei căsuţe,-n vale,
În prag l-aşteaptă trei neveste!

epigramă de Mihai Moleşag din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată să făcu dintr'ânsul o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c'o mână şi pe Dafin cu alta sări într'ânsa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pînă 'n seară ca cuvîntul de poveste ce d'acilea în colo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celălalt şi ajunse în ţara lor. Împăratul cum primi ştire despre sosirea fiului să îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu Doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătescă care ţinu trei zile şi trei nopţi. Într'o zi Doamna Chiralina şedea la fereastra palatului, şi se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi şi mai subţiri de cât pânza păiajenului şi se îmbrăcă cu una dintr'ânsele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu în cât ajunsepe mâna morţii.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi a ajuns acasă şi, după ce a văzut pe mumă-sa, a plesnit de trei ori cu biciul, şi cele trei nuci s-au desfăcut în trei palate frumoase şi cu cele trei surori ale lui întriu-însele, pe care, după ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat şi s-a făcut mare bucurie şi veselie în toata împărăţia. Încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

finalul de la Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se povesteşte şoptit, la şezători ori clăci, în preajma acestei mari curţi boiereşti, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domniţa de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la şir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Aşa că domniţa Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea şi temându-se să n'o lepede prinţul dac'a naşte iar fată, s'a sfătuit cu ţigăncile ei dela iatac şi, când a fost ceasul şi noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din ţigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos şi a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în ţara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupuşor, stăpânul de-acum.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sudurii vine de la răsărit

"dintre sute de catarge care lasă malurile"
cu gura căscată (?!) trei dintre ele au
şi ales – legate-ntr-o plută subţire –

să coboare pe bega, pe tisza, pe dunăre
în mare. abia în apa cu sare s-au ridicat
în stupidă splendoare – trei verticale

magice, navigând fără pânze în jurul
şoldurilor bătute de vântul schimbării
lemnului de construcţie cu metalul –

venind dinspre răsărit, au intrat prin su-
dură sub tensiune istorică-n docurile uscate
ce-au născut pe-acel om pe ape umblând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşteră trăiau nişte oameni uriaşi carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânşii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul şi-l legară. După aceea aşezară şi un cazan pe foc cu apă şi se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peştera aceea, toţi ieşiră, şi lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiaşul, îi puse gând rău. Unchiaşul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune şi-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, şi apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică şi-i făcu vânt în cazan. Luă focul după care venise, o apucă la sănătoasa, şi scăpă cu faţă curată. Ajungând la Zorilă, îi dete drumul. După aceea o tuli la fugă şi fugi până ce ajunse la Miazănoapte, o dezlegă şi pe dânsa, şi apoi se duse şi la Murgilă pe care îl trimise să-şi vază de treabă. Când ajunse la tovarăşii săi, ei tot mai dormeau. Nu începuse, vezi, încă a se arăta albul zilei, atât de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul, şi aşa avu timp destul să colinde după focul care îi trebuia.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Las celor trei feciori ai mei
Drept moştenire după moarte
Trei poloboace de Jidvei...
Ce-n criptă să mi le deşarte!

epigramă de Gheorghe Gurău din Concurs de epigrame Alba Iulia, tema "Podgoriile Albei" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă... (doi)

Ce mă fac eu fără tine când te-oi pierde printre deşte,
Sau te-oi strecura prin site, ori te joc la billiard?
(N-am văzut în viaţa toată, n-am văzut, doamne păzeste!
-ţi stau femeile grămadă, mai ciorchini decât pe gard!)
Ce mă fac eu fără tine, ultimul Jean-Luc Picard,
De-ai să fugi cu enter (prima) ce te va cuprinde-n cleşte?
Să mă-arunc în găuri negre, ori s-o şterg pe englezeşte,
Cu toţi caii de la brişcă şi parola de la hard?
Mai nevinovat ca neaua când înghite aspirine,
Pruncuşor de guineea, lupul alb cu trei cojoace-
De oiţe-mblânzitorul celor de pe trei coline,
Orişicât ai fi de macho şi-ai avea pe vino-n coace...
O să văd până la urmă, ce mă fac eu fără tine!
Însă tu, fără de mine, ce pe moaşă-ta vei face?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se întâmpla să fie certaţi, era de ajuns să trimită sau să primească o creangă de liliac, pentru ca, fără cuvinte şi fără explicaţii, o despărţire de câteva zile să ia dintr-o dată sfârşit. Liliacul era pentru amândoi o superstiţie, care îi dezarma, care îi ajuta să se regăsească.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Anna
Comentează! | Votează! | Copiază!