Urcuş

Ca o compensare pentru spaţiul neacoperit de pulberea milenară,
muţi pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânţi aluatul pentru viaţa solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireşe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulţime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar şi prin căderi.

poezie de Iulia Dragomir din Confluenţe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dans cu viaţa

La dans cu viaţa
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am ţâşnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam să mă pătrundă,
să mă desfacă în petale şi în caişi curtaţi de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis uşa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat să mă apropii de sunete.
Le lăsam să curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neaşteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.
Ai dansat cu ielele şi ele m-au furat cutremurate.
M-au prins de mână şi m-au dus pe malul lacului
în care se oglindeşte luna.
Am dansat pentru tine.
Eşti soarele şi cununa.
Ţin ritmul cu viaţa ce-mi eşti, viaţă!
În ritmuri divine, în unde marine,
ţine-mă bine!
Armonios, ţin pasul cu tine!(25.06.2021-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensare

Recunosc c-am luat mită,
M-a dus dracul în ispită,
Însă n-apucai s-o pap,
C-o dădui bacşiş... să scap.

epigramă de Nicolae Dărăbanţ din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatura raţională este legată prin dragoste de Creatorul ei şi doar legătura dragostei îi aduce împreună cu atât mai fericit cu cât este mai puternică. De aceea, pentru a fi din ambele părţi o unitate nedespărţită şi o înţelegere perfectă, este dublu nodul făcut din dragostea de Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele, astfel încât prin dragostea de Dumnezeu toate să fie ataşate de unul singur, iar prin dragostea de aproapele toate să devină între ele una, pentru ca ceea ce fiecare nu ar percepe din acest unu la care sunt toate ataşate să poată fi avut mai deplin şi mai desăvârşit în celălalt, prin dragostea faţă de aproapele, şi pentru ca binele tuturor să devină în întregime al fiecăruia în parte.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensare

Se laudă că, de jos în sus,
Corupţia au fost răpus.
Ne întrebăm de-i cu folos
Când creşte cea de sus în jos?

epigramă de Emil Ianuş din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Spune că sunt prelungirea lui Dumnezeu pe pământ.
Probabil, de aceea mă soarbe din priviri cu scotocirile timpului,
cu emoţie şi cutremur,
să îi rămân pe vecie lângă tâmplă,
punând degetul pe marginea orelor,
transformându-le miraculos în bucuria împărtăşirii.
Nu fac nimic special, doar ţin în echilibru atârnările gândului,
urmărind neobosit pacea, cumpăna drumului.
Izvorăsc roadele din ochiul simţirii...
Au fost zile când sorbeam din căpruiul fierbinte cafeaua zilelor,
suficiente pentru umbletul pe vârful picioarelor în templul viselor.
Au fost zile când în templul soarelui,
puneam degetul pe ceaşca din care îmi beam bucuria
şi mă umpleam de lumină. Deplină magie!
Probabil, de atunci, am deprins gustul pentru alchimie.
M-a atins setea cu prelungirile braţelor
ce ţin cu înţelepciune pulberea clipelor
şi de atunci mă tot descopăr...

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Iţi este scrisă nemurirea?

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sârma, măi!...

Să dăm sădim la toată lumea
Că sârma este din belşug
Trăiască lupta pentru pace
Şi cei ce au coarne la plug...

Prevăd spre văd la orizonturi
Parfumul florilor de tei
Trăiască lupta pentru pace
Şi sârma-n prajitura Ei...

Total tot alb era odată
Hulub zburând spre înălţimi
Trăiască lupta pentru pace
Si-avântul celor din mulţimi...

Mă simt presimt că o să vină
Şi vremuri bune de ales
Trăiască lupta pentru pace
Şi sârma sârba la cules!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din aşteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar paşii mei pierduţi devin iertări
Pentru greşeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se caţără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Şi frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanţe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă şi afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng şi-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Şi felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica înserării

Am intrat deodată în muzica înserării
ca la terapia intensivă a sufletului
cu toate organele urlând
în trecerea prin filtre nefiltrate de anestezice.
Din sclipiri în înnegurări, din înceţoşări în limpezimi,
măsuram nemăsurarea,
căzând din gânduri direct în bisturiul ascuţit
al unei rugi pentru sănătatea luminii.
Din toate colţurile, se deşteptaseră brusc
mădularele simţirii cu strigăte clocotitoare.
Pereţii proiectau clipele în coşul pieptului
şi izvoarele amintirii alergau sălbatic pe obrazul clipelor.
Curgeau sunetele din aerul îmbibat de imagini
ca fluviul în marea primitoare de ceea ce o compune.
Şiroiau viaţa... în spitalul sentimentelor
în care se puseseră la mezat anii.
Bum, bum, buuuum!
Muzica înserării trecea prin ziduri,
ca în operaţia din care, cel mai abitir,
se simţea suflul cardinal,
glasul înăbuşit al tăcerii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin piaţă

Cum vreau să fiu?
Un stâlp din beton armat
În mijlocul unei pieţe veneţiene.
Să am picioare din rădăcini
Să mustească în apa gondolierilor,
Iar sus în vârf,
Să am trei cabluri
Unul pentru inima,
Altul pentru cap
Şi încă unul pentru tine, soartă,
Să te ţin legată de mine
Să nu mai pleci prin lume
Să mă transformi în cine ştie ce.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi.)

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc.)

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri.)

Hulit, pe cruce chiar, ca un tâlhar,
Eu ştiu că-i sunt Luminii hărăzit;
(Poeţii mor, dar versul lor e far
Oricărui suflet trist şi rătăcit.)

De-aceea înainte de apus,
Mă spovedesc Luminii-n vers divin.
(Poeţii înviază în Iisus,
Să aibă viaţă veşnică. Amin!)

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

"Căci unul este Dumnezeu, unul este
şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni:
omul Hristos Iisus".
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi).

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc).

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri).

Hulit, pe cruce chiar, ca un tâlhar,
Eu ştiu că-i sunt Luminii hărăzit;
(Poeţii mor, dar versul lor e far
Oricărui suflet trist şi rătăcit).

De-aceea înainte de apus,
Mă spovedesc Luminii-n vers divin.
(Poeţii înviază în Iisus,
Să aibă viaţă veşnică. Amin!)

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spontan

Caută abil
Libertatea
Din orice
Poziţie
Pentru tine
Pentru suflet
Şi pentru
Sufletul pereche
Ca să dezvolţi
O iubire trainică
În tagma ei
În toată gama
Şi splendoarea
Pe criterii
De afecţiune
Pe arii infinite
Pe timp nesfârşit
Pentru caracter
Strălucitor
Fii în tandem
Cu fiecare
Răsărit senin
Ca să-ţi surâdă
Zorile instant
În dimineţi
De lumină
Să primeşti
Sărutul speranţei.

poezie de David Boia (5 aprilie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lei şi vulturi

Eroilor din comuna Cosmeşti

Bunicii noştri au fost şi lei şi vulturi,
Şi au murit luptând cu demnitate,
Şi-au risipit duşmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare şi pentru libertate.

Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.

Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci şi-au dat viaţa pentru un ţel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Şi sunt eroii noştri şi ai lui Hristos.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mut

La poarta oraşului mut
aşteaptă templierii din marmură
să primească tributul pentru Terra,
semnul infinit şi soldaţii
defilează printre flăcări,
rupând tăcerea tăcerilor
ce arde-n vatra zestrei
ruptă din destinul florii,
aleargă piatra şi lemnul,
cerând dreptate şi iubire
pentru oraşul mut,
plin cu sânge şi cu dor,
în oraşul mut aleargă energiile
spiritului solar,
oraşul mut îşi aşteaptă muţii,
Soarele îi plimbă printre stele,
rupând vraja vrăjilor vieţii terestre,
Oraşul mut nu doarme niciodată,
şi totuşi doarme etern!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.
Cu acelaşi drag, îl strâng în piept şi acum.
De atunci, am crăpat de ziuă şi de alergat într-un suflet,
când mâncând pământul, când schiopătând, cu ochii înrouraţi,
îmbobociţi de audienţe în sanctuarul tainelor.
De atunci, m-am prăvălit în adânc, în afară,
cu tălpile goale,
am călcat pe mozaicul fierbinte, îngheţat,
mi-am julit pulpa în surle de vânt
am răsuflat prin degete, prin cuvânt,
am ascultat,
am ţâşnit pe fântâni arteziene în chicotul zărilor,
de atunci mă întind ca untul pe vers,
hrană stihiilor, îngerilor,
ce au recunoscut, fără preget, lumina darului din mers.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!