De la început se simţise acolo pe planuri parcă inverse şi mobile, care o ameţeau ca un trotuar rulant. Un uşor mal de mer stăruia încă în vidul pieptului. În stradă se legănă un minut, ca cel coborât abia de pe o punte de vas, până când ia contact cu statornicia solului. De altfel, strada nu o lămuri îndată. În sus sau în jos era bulevardul dincotro venise? Recunoştea clădirile pe lângă care trecuse ca într-o fotografie obtuză. Un tramvai la distanţă o descurcă. Se duse de-a dreptul într-acolo şi ieşi la liman. Se opri puţin în loc ca să lase aiurelei timp să se astâmpere. Ceva, ca vinul turburat într-o cupă, se clătină în ea, apoi se linişti.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un suflet de discipol, tot ce ştiu sau cuget îmi e puţin lucru când pot sta s-ascult şi să învăţ ceva de la alţii... Şi scrieţi-mi ceea ce vroiaţi. Eu aştept. E ceea ce ceream cerului. Să aştept ceva, orice, dar să aştept... Şi încă mă simt ca o carte deschisă pe care o răsfoiţi.

Hortensia Papadat-Bengescu în Scrisori către G. Ibrăileanu, volumul I (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea uscăciune a sufletelor era azi un ce material care molipsea atmosfera din jur. Mini căutase tot timpul, în chip inconştient, apărare împotriva acelei uscăciuni; simţise o nevoie permanentă să atingă lucruri netede şi reci, porţelane şi cristale.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In jocul simultan de prefaceri, nu ştiai dacă sunt născuţi din literatură sau sunt înseşi modelele din care literatura extremă se născuse. Baudelaire şi Veiiaine, acum clasici la lectură, circulau subt mii de forme umane şi omul decadent era omul normal, cel de toate zilele, pe care fraţii mai mari îl priveau încă cu mirare şi care aştepta abia să devie clasic la rîndul lui şi să fie înlocuit.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi şi de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei... omul să năştea numai ca să îndure lucrurile astea şi apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruţă şi să beau până adorm.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare. Eu simt, nu calculez, atmosfera unei scrieri, ca şi a unui loc, de aceea probabil nu m-am dat la fund, instinctiv, nu am calculat, nici nu am zburat prea sus. Cu ea, ca şi cu celelalte, am trecut prin fazele mele obişnuite şi singurele în care mă decid să scriu. Am scris în "căldură", apoi am crezut că nu e tocmai rău ce am făcut, pe urma nu am mai deosebit nimic, apoi am socotit că e mai puţin ca nimic, că e prost, neînsemnat, şi acum nu-mi dau seama şi aştept să văd ce credeţi fără înconjur.

Hortensia Papadat-Bengescu în Scrisori către G. Ibrăileanu, volumul I (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografia e un tort cu mai multe etaje. Ca să treci de la unul la altul, spre vârf, îţi trebuie minte, pe lângă ochi şi suflet. Altfel într-o zi te va lovi năucitoare întrebarea simplă: de ce nu reuşesc să trec de la a face Fotografie pe stradă la a face Fotografie de stradă?

citat din Ozolin Duşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Lică îi dase semnal, Sia fericită — atât cât ştia să fie — luase din fugă un şal şi alergase la poartă. Se aşezase întâi amândoi în dreptul ferestrelor, apoi se trăsese mai la o parte, lângă perete. Şi unul şi altul se simţeau mai bine afară. Lică era un plein-airist nărăvit. Nu putea suferi adăpostul. I se părea că în casă e prizonier, spionat.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toată silinţa ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. Daca văzu şi văzu că nu-l poate opri, porunci şi numaidecât i se şi făcu hainele; după ce le luă, fiul împăratului încălecă şi plecă. Un an de zile trecuse de când călătorea; ajunsese prin pustietăţi nelocuite de oameni, şi tot rătăcind în sus şi în jos, două rânduri de haine se rupseră şi le lepădase. Neştiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, şi daca nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câţiva paşi şi iată că zări o colibă. Se repezi într-acolo iute ca săgeata şi îndată şi ajunse.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăbuşite, încurcate, îngrămădite, noutăţile de familie năpădeau abia acum glasul întretăiat de suflul astmatic al Linei. Cu familia, buna Lina rămăsese aceeaşi. Adăogase numai pe domnişoara Sia, despre care însă vorbea puţin.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea era travestită ochilor de iluzie, şi iluzia îţi amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai pămîntului, ai Paradisului, umblau somnambuli,
ţinîndu-se de mînă, (...)

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiră aerul rece al nopţii şi îşi dădu seama de ce tremura. Era ca un om care urcase treptele eşafodului, simţise frânghia trecându-i peste cap şi atingându-i umerii, auzise cuvintele preotului care se ruga pentru sufletul lui, simţise gluga ce-i fusese pusă pe cap... şi, în ultimul minut, în cel din urmă minut, primise graţierea.

Loretta Chase în Seducţie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Uite-i iar!... Uite-i subt geamul boierilor şi subt ochii noştri!... Se pupă în stradă! Ptiiu! şi, efectiv, doamna Vera, azvârlea pe scânduri, nu pe scoarţă, dezgustul ei astfel coagulat într-o spută amăruie, care, desigur, îi uşura organismul de prisosurile unui dispreţ care, neconcretizat, i-ar fi putut face, Doamne fereşte, vreun rău. Totuşi, dispreţul doamnei Vera se refăcea tot mai veninos.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magazinele de artă sunt locuri puţin umblate;

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumuri ascunse (1932)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu voi să o ducă pe jos acasă la tată-său, ca să nu ostenească, fiindcă o vedea că era puţintică la trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, şi aşa de subţirică de parcă era trasă prin inel. El o povăţui să se urce în pomul de lângă fântână, şi îi zise să-l aştepte acolo până se va întoarce de la tatăl său cu cară împărăteşti şi cu călăreţi, ca să o ia, fiindcă el cunoscuse locurile că nu mai este aşa departe. Fata cea frumoasă zise copaciului să se lase jos, şi el se lăsă, apoi se puse în el şi se ridică. Fiul împăratului rămase cu gura căscată uitându-se la ea şi la minunea cum de se lăsase şi se ridicase copaciul, apoi, rupând-o d-a fuga, să te păzeşti, pârleo, că îi sfârâia călcâiele de iute ce se ducea. Nu trecu mult de când se duse fiul de împărat, şi o fată de ţigan veni să ia apă din fântână, dar când văzu chipul care strălucea în apă, crezu că e al ei, şi, spărgând ulciorul, se întoarse fuga la mumă-sa...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a porni spre casă, Nis îşi privi ca fermecat prietena şi se opri; în minte îi stăruia gândul că peste doar şase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puţin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrăţişeze şi pentru prima oară de când o cunoştea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar uşor şocată, intrigată de gestul lui neaşteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deşi afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieşi, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soţia sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puţin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenţia de a o săruta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia auzi din nou acel strănut puternic, repetat şi brusc îşi aminti de Lucian. Deci, el era cel care strănuta. Observă că "pătura" cu care fusese acoperită era, de fapt, geaca lui. Regăsi şi rucsacul, pe care ea-l mototolise sub cap, înlocuind astfel obişnuita pernă. Îngrijorată, îşi întoarse capul în direcţia în care ştia că ar trebui să se afle Lucian, îndreptând şi lanterna într-acolo, dar lumina, mult prea slabă, nu ajungea până la el, deci, nu-l văzu, însă ştia că era acolo; de data aceasta se dezmeticise de tot. Se ridică în picioare, luând şi geaca lui sub braţ şi se îndreptă spre el. Ajunse în locul în care se afla el şi observă cum încă dormea, chinuit, din poziţie şezândă, cu spatele gol (flanelul i se ridicase mult) sprijinit de peretele stâncos al peşterii, capul căzându-i când într-o parte, când într-alta, ceea ce-l determina să tresară uşor, însă fără să se trezească. Din când în când strănuta sau chiar tuşea înăbuşit. Ştiind că fusese accidentat pe partea stângă, îl mişcă, apucându-l de umărul drept, ca să-l trezească; între timp, fixase lanterna într-un loc sigur.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare.

citat celebru din Hortensia Papadat-Bengescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păreri de rău şi melancolie după ce ar fi putut fi... şi nu fusese... şi nu era să fie niciodată.

Hortensia Papadat-Bengescu în Marea
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem!

Hortensia Papadat-Bengescu în Autobiografie
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!