Ieșind din muzeu
am dat peste un feliator
de fum acvamarin
holul era dezbrăcat
de inhibițiile adormite prematur
visam că ies în stradă
în tăria nopții
ieșind pe bulevardul lenin
auzeam câinii cum sfâșiau clipa
nu se opreau din lătrat
urlau tot mai răgușit și înverșunat
încercau să smulgă luna
din pieptul unei musulman
m-am ridicat din pat
în pijamalele abuzate de sudoare
am trecut prin casa adormită
cu diazepam și whisky contrafăcut
haina găurită de cuțite
am tras-o din mers peste cap
în stradă era femeia
cu trăsături de nefertiti
îmbrăcată într-o rochie de mireasă
șiroind de lacrimi dulci
ne-am intersectat de trei ori
la rând pe străzile unde câinii urlau
neobișnuiți cu ploaia acidă
buzele noastre miroseau a gunoi
dar eram eleganți ca o noapte de noiembrie
balele câinilor se scurgeau
pe trena ei de voal plină
de tifoane mânjite cu sânge și iod
simțeam că visele nu erau la locul lor
cerul era înfricoșător de înstelat
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre câini
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre whisky
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre rochii
Citate similare
În toamna aceea
Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.
Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.
Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.
Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.
Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.
Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.
Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.
Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.
poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre femei
- poezii despre tramvaie
- poezii despre toamnă
- poezii despre roșu
- poezii despre fete frumoase
- poezii despre fete
- poezii despre albastru
Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre femei, citate despre zăpadă, citate despre superlative, citate despre sperieturi, citate despre seară, citate despre rochii, citate despre păsări, citate despre ochi sau citate despre mâini
M-am gândit
M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...
M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc
din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.
M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.
M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre cuvinte, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre prezent sau poezii despre nori
Ochii mamei
Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.
În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.
Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.
Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.
Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.
Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.
Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.
Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.
Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.
La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre lemn, poezii despre zăpadă, poezii despre iarnă, poezii despre ger, poezii despre viscol sau poezii despre moarte
Orașul comunilor
Orașul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...
Orașul era mort la revoluție
dar și viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiți și fără cullotes (!)
Orașul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
și inima înțepată de pofte și lipsuri.
Orașul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...
Orașul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase și reci...
Orașul era surâsul meu cuprins
de mediocritate și nebunie
între necunoscuți și gașcă!
În oglindă îmi studiam ridurile,
căutăm prin harta lor secretă
poate (Eu) să aflu ce am fost (?)
În duș priveam ploaia
din rețeaua de canalizare,
spălându-mă cu torentu-i de tandrețe.
Sub ploaia aia, mii de suflete,
parcă gâdilându-se într-o încleștare
pentru trupul meu senzual de urbe...
Apoi din gelul de duș se scurgeau pădurile tropicale,
închise de vreo mișcare ocultă
în vreo sinteză alchimică de dragoste...
Făcea spume roz și orbitoare,
din cap până-n balta de sudoare,
cu nămolul înmuiat de pe mine...
Rotocoale de praf, de departe,
adunate în jurul "magnețelului",
spre perpetuu nord...
Se scurgeau cu micul potop,
dezvelind statuia aurită
a poetului spălat de vise...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre trup și suflet, poezii despre senzualitate, poezii despre sculptură, poezii despre roz, poezii despre revoluție sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îmbrățișați în ploaie
Erai tânără, voioasă, din ochi scăpărai scântei,
Aveai fața luminoasă, simțeam că dragoste vrei.
În colțul gurii schițai, un zâmbet rază de soare,
Eu îți ceream, tu nu-mi dădeai, acea dulce sărutare.
Când pe drum te-a prins furtuna, către mine-ai alergat,
Repede ți-am întins mâna, cu pieptul te-am apărat.
Ne-am îmbrățișat în taină, ploaia cădea peste noi,
Ți-am furat sărutul dulce, din buze fragede, moi.
Dulce era voluptatea, când ploaia rece ne uda,
Îți simțeam suflarea caldă, care pieptul ți-l umfla.
Peste noi ploaia turna, mărgăritare și safire,
Iubirea-în taină ne unea, nu era dezamăgire.
Eram unul pentru altul, amândoi într-o simțire,
Trăiam pentru prima dată, mult râvnita fericire.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ploaie, poezii despre tinerețe, poezii despre mâini, poezii despre lumină, poezii despre iubire sau poezii despre gură
Elijah Browning
Eram în mulțimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est și i-a măturat ca pe niște frunze
Dincolo de versanți...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare și luni magice, și se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulțimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, și cineva cu o trompetă,
Și încă cineva purtând sceptru au stat în fața mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon și pe urmă au dispărut...
Iarăși s-a schimbat totul.
Ieșind dintr-un lan de maci,
O femeie și-a dezgolit sânii și și-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbușit extenuat.
M-am ridicat și m-am înălțat mai sus, dar o ceață ca aceea însoțind un iceberg
Mi-a acoperit pașii.
Îmi era frig și simțeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Și am văzut cum cețurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemișcat era străpuns de un țurțure subțire de gheață
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanților
Și nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertății
Îmbrățișau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparținea.
Cu brațul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre țurțuri, poezii despre zbor, poezii despre trompetă, poezii despre sâni, poezii despre stânci sau poezii despre singurătate
I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căușul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant și pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte și călăuză în aglomerația de ispite care mușcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate și urlau în mine tăcerile necontenit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre visare, citate despre tăcere, citate despre sărut, citate despre smerenie, citate despre religie, citate despre pace sau citate despre dor
Douăsprezece voci urlau furioase și toate erau la fel. Ce se petrecuse cu fețele porcilor nu mai era de-acum o dilemă. Ființele de afară priviră de la porc la om și de la om la porc și din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care.
George Orwell în Ferma animalelor (1945)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porci, citate despre voce, citate despre imposibilitate sau citate despre furie
La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiași dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut niște pui de cucuveică care avea cuibul sub streașina casei boierești. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ploaie, citate despre mamă, citate despre frumusețe, citate despre timp, citate despre sat, citate despre rude sau citate despre păduri
Era o dragoste
cu gust de ciocolată amăruie
rafinată de buzele moi și parfumate
avea toate ingredientele unei magii
priveam pierdut în ochii ei
vedeam nesfârșitul și mă înfricoșa
era o dragoste cu picioare lungi și fine
plină de nopți cu atracții electrice
unde cuvintele sunt mici poezii șoptite
era o dragoste rătăcită-n acorduri
de chitară clasică cu miros de parfum
arătai ca un trandafir care trage din țigară
scoteai fum printre zâmbete suave
era o dragoste netratată de inimă
care stătea în îmbrățișarea noastră
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre poezie, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre inimă sau poezii despre fum
Poveste din texas
spusă de un pistolar care călărea
un catâr inteligent
la o cană de whisky contrafăcut
amestecat cu suc de roșii
și piper alb
era într-un fort plin cu negri
care păzeau butoaiele cu whisky
aduse din new mexico
sau
sau
arizona cu diligențe speciale
le păzeau de indienii apași
sau navajo
care s-au jurat să șterpelească
apa de foc bună pentru a intra
în transă și alte grozăvii vrăjitorești
pe lângă văcarii beți de dimineață
stătea cu pistolul colt în mână
și
și
și
dintr-o dată au fluierat săgețile
blowin' in the wind
ăla de-l cântă bob dylan
erau apașii în jurul fortului
san fermin sau
sau
cam așa ceva
mulți indieni cu pene-n cap
și kalașnikovul în mână
parcă era și trujillo
actorul ăla cunoscut
arunca tot timpul cuțite
parcă era în desperado
și atacau în draci
trăgând cu toate armele din dotare
pentru whisky oricine e în stare
să facă crimă și apașii
asta au hotărât într-un congres
lupta a ținut cinci zile
și
și
cinci nopți până au rămas trei apași
plus trujillo care avea filmări
pistolarul cel călare pe catâr
și doi negri mai negri decât noaptea
am scăpat de măcel
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre India, poezii despre zile, poezii despre negru, poezii despre muzică sau poezii despre inteligență
Cer răsturnat peste noi
Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
și pasărea de pe streașină
ce ne cânta în diminețile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îți amintești cât de frumoși erau copacii
după ce Dumnezeu își trecea mâna prin ei
și noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca niște maci
bătând toaca în sânge...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre religie sau poezii despre păsări
Se trezi cu capul
în canalul bun și direcția
era bună. soarele, încă
rușinos și supus lui noiembrie,
se mai ivea din când în când,
după zile și nopți de vânt,
de ploaie. frunzele acopereau
sticla de whisky, băgată în apa
rece care șiroia timid. ziua
era caldă și cerul lucea
de parcă era lustruit
cu un glaspapir fin. peste canal
se lăsau crengile unui copac.
păreau să-i facă semn să tacă.
culese sticla. capacul păstrase
lichidul. simțurile îi reveneau încet.
o amintire îl fulgeră dureros și
revăzu buzele fine și roșii, se apropiau
de ochii lui, în amintirea reînviată
de băutura care se scurgea pe gât,
în stomac ardea plăcut la început.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre simțuri sau poezii despre rușine
Poem în alb și negru
#alb
ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut
apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit
#negru
rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina
apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme, poezii despre întuneric, poezii despre rochia de mireasă, poezii despre înot sau poezii despre violență
Era într-o seară...
Era într-o seară-n asfințit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.
Buzele-ți dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Și-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.
Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Și printre stele ne-am iubit.
Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veșnicie ne iubim,
Și veșnicia-i casa noastră.
poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre miere sau poezii despre apicultură
Era vis, era iubire
Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.
La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Și iubitul așteptam.
Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neașteptate
M-am simțit prinsă de mână.
M-am lăsat ușor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.
Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.
Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.
poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre iubire, citate de Dumitru Delcă despre visare, citate de Dumitru Delcă despre timp, citate de Dumitru Delcă despre stele, poezii despre realitate, poezii despre dorințe sau citate de Dumitru Delcă despre dorințe
Doi nebuni
Am fost și prin neliniști sau tristețe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumusețe
Și am găsit-o deghizată-n vers.
Am alergat bezmetic prin înalturi
Și am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.
Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,
Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agață de atâția disperați
Ce nu mai știu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinți sau frați.
Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Și plină de dorința de-a iubi.
Era iubita mea din altă lume,
Din altă viață, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?
Dar, cui îi pasă? a venit la mine
Îmbujorată toată și timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Și o privesc, de dragoste avid.
Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simțuri moștenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Și râdem fericiți, ca doi nebuni.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre bucurie
Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o față mai cuminte și mai drăgălașă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră și ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el știe să facă socoteli în gând, chiar cu fracții, că știe ce întindere și câți locuitori are țara și ea zâmbea și nu zicea nimic. Și deodată băiatului i s-a părut că ce știe el nu-i destul și s-a uitat în văzduhul larg și înalt și atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineții, și vijelia vuia și șuiera, și în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Și au trecut în zbor peste păduri și peste ape, peste mări și peste țări; dedesubtul lor vâjâia crivățul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung și sus de tot era luna mare și luminoasă, și o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună și în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre zbor, citate despre înălțime, citate despre început, citate despre trecut sau citate despre somn
Băteau câinii și urlau clopotele! Ce clopotar o fi avut atâta prezență de spirit să tragă de limba câinilor?
Leonida Neamțu în Casa Isolda sau cutremurul
Adăugat de Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre câini