Paşte în Oltenia

E noapte în toată Oltenia.
Cristos a-nviat de o vreme.
Mi-e tot mai adâncă smerenia
Şi sunt năpădit de dileme.

Pe cer încă ard lumânări
La crucile satului dus.
Sunt toţi sub cojoace de flori
Şi totuşi, cu toţii sunt sus.

Boierii alături de plebe.
Tâlharii alături de sfinţi.
Schilozi lângă fete superbe.
Copii înţelepţi şi părinţi.

Nimic nu-I desparte, nici timpul
Nici haine bogate ori zdrenţe.
E totul atâta de simplu!
Arv rea dar nu pot să ne-nveţe!

Vă naşteţi, trăiţi şi muriţi.
E doar a materiei schimbare.
Vreţi tot şi sfârşitul nu-l ştiţi.
O singură mare eroare!

Azi nu e, nici mâine, nici ieri.
E totul acum sau nimic.
Apasă pe umeri poveri.
În rest, nu apasă nimic!

poezie de Andrei Aurel Stomff (aprilie 2012)
Adăugat de Andrei Aurel Stomff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te din nou la acea sursă şi rămâi acolo. Ea nu este în cer, nici în eterul atotcuprinzător. Dumnezeu este tot ceea ce este măreţ şi minunat; eu nu sunt nimic, nu am nimic, nu pot să fac nimic. Şi totuşi, totul iese din mine – eu sunt sursa; eu sunt rădăcina, originea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorţii mi s-a murdărit aripa,
Mă înalţ în curcubee şi lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veşnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morţii în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârşit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi mai fi

Încrezut, naiv, deştept,
Narcisist fără defect.
Aiurit, vulgar, ţicnit...
Simplu spus: un ipocrit.

Eu sunt tot ce mi-am dorit,
Sunt nimic din ce-am simţit,
Sunt ascuns, nu sunt privit,
Eu sunt totul, sunt nimic.

Prefăcut, exagerat,
Nesimţit şi deplasat.
Un ciudat, un diferit,
Nu sunt simplu de citit.

Aia-i mască, ăsta-i scop,
Ăla-i test fără noroc,
Ăsta-i gând cu sentiment,
Ăla-i fapt făcut atent.

În prezent un râu vestit
Plin cu fire de nisip.
Plin cu lacrimi şi eşec,
Gol de tot ce eu aştept.

Sunt un om cu vise vii,
Încercând eu voi trăi,
Înc-un test, Încă o mască,
Iar eşec c-un râu să nască.

Eu sunt totul, sunt nimic,
Doar aştept să pot să-ţi zic,
Să-ţi rostesc în zori de zi
"Sunt Andrei... şi voi mai fi".

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite că nu există nici măcar lumea asta

dar mestec apăsat tutun de pe altă lume
ca un fermier american din filmele western
scuip amar pe viaţa asta
mă adâncesc într-un butoi cu bere fiartă
şi urinez perpendicular pe o rază de lună
apoi caut un bolovan colţuros de agăţat la gât
să mă dau la fund definitiv
în oceanele risipite cu generozitate din cer
pe iarba ascuţită sau pe frunzele late de porumb
şi mă tot întreb de unde naiba atâta materie
să tot crească la infinit universul
ori nu au auzit de legea conservării materiei
ori pur şi simplu nimic nu creşte nimic nu scade
totul se visează

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lentoare

să nu te temi
nu sunt împietrit, doar un pic mai lent
îţi pare mima neschimbată
dar gestul curge
sunt doar speriat şi nu în contemplare
nu sunt bolnav, nici n-am orbit

de ţin o vreme ochii
răsuciţi spre înăuntru
rămâi alături, aşteaptă în tăcere
dacă nu ai, ia de la mine, ia totul şi
lasă-mi numai rugăciunea, o cheie
a zilei fără mâine şi fără ieri-ul condensat
în lacrimă şi nici aşa să nu te temi.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi de ce nu mi-ai răspuns apelurilor?
Lucian: M-ai căutat?
Lia: Nu doar odată, desigur. Eram îngrijorată.
Lucian: Îngrijorată? Pentru mine? N-ar fi trebuit, serios... Scuză-mă, nu te-am auzit, nu purtam uniforma; în plus, minitransmiţătorul meu e decuplat şi aşa a fost în tot timpul ăsta.
Lia: N-o purtai nici atunci şi ţi-ai decuplat minitransmiţătorul?! Luci, ce se petrece cu tine?
Lucian: Nimic deosebit!
Lia: Nimic?! Văd că nu se poate discuta normal cu tine! Nu ştiu de ce m-am ostenit să te caut şi te-am aşteptat totuşi... Eşti la fel de nesuferit.
Lucian: Stai! Nu pleca încă, te rog! Ştiu că sunt nesuferit, dar ţi-am spus că trec printr-o perioadă dificilă.
Lia: Nu; ai spus delicată.
Lucian: Dificilă sau delicată, ce contează?! Scuză-mă, te rog, nici nu ştiu ce spun; sunt atât de confuz...
Lia: Azi vei veni, la ora 14.00?
Lucian: Nu, în nici un caz!
Lia: Dar mâine?
Lucian: Nici mâine! Nu mă aşteptaţi degeaba!
Lia: Dar când vei veni?
Lucian: Nu ştiu, nu m-am hotărât încă.
Lia: Luci... Ce-i asta, o altă separare? Una neanunţată şi fără motiv, de data asta?
Lucian: Nu, nici gând! Nu-i nici o separare.
Lia: Atunci... Nu te înţeleg.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asumare

Eu nu voi ceda
Nici o zi
Nici o noapte
Nici măcar o clipă
Toate mi le voi asuma
Alături de poeme
Şi aforisme şi stihuri
Nu voi ceda nimic
Din cuvinte şi din expresii
Nici din partea
Nevăzută a lunii
Pentru că în univers
Este prea multă
Materie neagră
Şi mai multă energie neagră
La care nu avem acces
Nici nu le putem defini
Nu voi ceda nimic
Până în ziua de azi.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetiţa căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au aşezat
Şi slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinţi.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinţi
Să-i fie îngerii surori.

Cuminţi, aprindem rând pe rând,
Lumânări la groaznica fântână,
Care-a lăsat părinţi plângând
Şi multă tristeţe-n urmă.

De sus, cu aura ce-i înconjoară
Chipul ei de îngeraş,
În mintea noastră ea coboară,
Aievea unui copilaş.

Şi mama ei, ades o vede
În visul nopţilor de vară.
Printre copii, la joc o pierde
Şi inima-i rămâne... tot amară!

Încet, încet, visul se stinge.
Din el nimic n-a mai rămas.
De prea mult dor sufletu-i plânge
Şi-s multe lacrimi pe obraz.

Acum, copila e o mândră floare,
În a raiului grădină,
Şi la fel ca Ursa Mare,
Ea de-acolo ne lumină!

poezie de Dumitru Delcă (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură clipă între două gânduri, între două respiraţii. Nu e nevoie de meditaţie sau de practică. Nimic de învăţat, nimic de făcut. Nimic de atins, de obţinut sau înţeles. Doar tăcere. Nu avem de făcut nimic doar să fim - fără nici un gând, fără nici o dorinţă, fără nici un ataşament, fără nici o aşteptare.

citat din Shanti Devi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada

Fântâna-mi stă alături şi totuşi mor de sete,
Ca focul ard, dar dinţii îmi dârdâie de frig,
În ţara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot şi totuşi veşmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri şi mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie şi tremur de dezgust,
Voinic mă simt şi totuşi stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Şi mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce mă-nşeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc duşman,
Ţin minte tot şi totuşi nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu aşa sunt!

Ana Aslan în ziarul "Adevărul"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veşnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.

Şi nu se opreşte niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Şi te trezeşti aşa, deodată
Că veşnic azi devine... ieri!

Astfel trec anii în neştire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constaţi cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...

Dar timpul în loc nu se opreşte,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbeşte,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.

Nu-i pasă de flori ofilite
Şi nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.

Nu are mâini şi nici picioare,
Nu are cap, nici viaţă n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înţelege,
El este timpul – n-are lege!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!