Salvare

Neverosimile tăceri
umplu spaţiul dintre stele
amplificând enigme
nepământene linişti
transpuse în necunoscute
completează cu goluri
universul imuabil
la cheremul timpului
pierdut în spaţiu
şi a spaţiului uitat de timp
în dimensiuni haotice
ale unui infinit indefinibil
şi toate aste de peste ere
nu se mai ştie câte
nici peste câte epoci
va să fie a doua
venire mesianică
urmată de altă geneză
pe trasee incognoscibile
ca să salveze existenţa.

poezie de David Boia (13 mai 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din viitor

Am sărit peste coarda sensibilă a minţii,
Am trecut peste bariera impusă în spaţiu,
Am depăşit între timp viteza luminii,
Am spart dictatura timpului prezent,
Am colonizat acele galaxii ascunse,
Am cucerit microcosmosul şi macrocosmosul,
Am călătorit în timp prin găuri de vierme,
Am depăşit orice imaginaţie a minţii umane,
Materia este la cheremul nostru acum,
Plutim nestigheriţi prin universul nostru,
Trăim într-un spaţiu multidimensional,
Dar cu viaţa spirituală suntem la pământ,
Aşa că eu implor asidduu divinitatea
Să ne acorde o minimă şansă, una infimă....

poezie de David Boia (14 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent câte dimensiuni are spaţiu, timpul este dimensiunea fatală.

citat din David Boia (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

OZN

Dintre enigme aspre şi severe
Apare statura unui mister
Înveşmântată în cai putere
Să nu trădeze, eu mai sper.

Venit la noi de nu ştiu unde
Din cosmosul străin şi vid
De pe planetele rotunde,
Multicolor în zborul lui perfid

El poartă-n pântece hibrizi
Inteligenţi peste ştachetă,
Când îndrăzneţi şi când timizi
Ca cei crescuţi în eprubetă

Călător în timp şi spaţiu,
Stăpân pe cosmos şi destine
Mânat de pofte şi nesaţiu,
E posesor de energii divine

Răsar din navă androizi
Deschid ferestre peste timp
Îndemânatici şi rapizi,
Parcă ar fi zeii din Olimp.

poezie de David Boia (21 octombrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema unui gol

Doamne, iartă-ne dilema:
Universul văzut de aici
Pare un gol imens
Interminabil şi inexplicabil
Compus dintr-o infinitate
De goluri extensibile
Doamne de câtă inspiraţie
Avem nevoie noi acum
Ca să umplem universul
Asta rămâne misiune scrisă
Misiune de tip apostolică
Pentru generaţiile viitoare
Să populeze universul
Cu poeme şi cu flori
Şi mai ales cu fiinţe umane
În viaţa cea de toate clipele
Doamne ajută-i permanent
Pe cei decişi să deschidă
Cu sau fără amendamente
Calea veşniciei peste ere
În virtutea virtuţii tale divine
Trimite-ne îngeri în ajutor.

poezie de David Boia (7 august 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică

Se crede că
Există poezie
Dinainte de Homer
De fapt se ştie cert
Un fior de viaţă
E poezia
Ce curge
Din poarta
Inspiraţiei selecte
Peste suflete
Peste ere
Peste conştiinţe
Peste galaxii
Şi asta cu siguranţă
În felurite ipostaze
Ca să înflorească veşnic.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii universului

În proză sau în vers
Despre univers
Pot zice că-i pervers
Alte ori invers

Câte stele muribunde
În galaxii rotunde
Peste tot şi peste unde
Universul le ascunde

Multiplică taine
Ascunse sub haine
Bizare sau faine

Apoi din loc în loc
Fără echivoc
Se nasc stele de foc

Din ample ecuaţii
Formează constelaţii
Peste generaţii

Din constelaţii mii
Formează galaxii
Cu alură de copii.

poezie de David Boia (8 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Când universul
Va fi la senectute
Poate veni o vreme
Când timpul va fi oprit
De forţe colosale
Iar nisipul din clepsidră
Se va pietrifica
Şi timpul va deveni inert
Pe urmă spaţiul va cădea
În forme punctiforme
Sedus de atracţii astronomice
La un punct de inflexiune
Ce fel de apocalipsă
Va să fie şi aceasta
Numai Cel de Sus ştie.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De peste ere
Planeta tot mai tandră
Prestează sincron
Tumbe sacre în decor
În drumul spre infinit

tanka de David Boia (28 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că universul pare aproximativ la fel pretutindeni în spaţiu, cu siguranţă se schimbă în timp. Acest fapt a fost înţeles abia la începutul secolului XX. Până atunci se considera că universul e în esenţă constant în timp. El ar fi putut exista de un timp infinit, dar aceasta părea să conducă la concluzii absurde. Dacă stelele ar fi radiat de un timp infinit, ele ar fi încălzit universul până la temperatura lor. Chiar şi noaptea, întreg cerul ar străluci ca Soarele – în orice direcţie am privi, am întâlni fie o stea, fie un nor de praf, care ar fi devenit, prin încălzire, la fel de fierbinte ca stelele.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nano-introvertire

Trăiesc în interiorul unui spaţiu...
... din carne, ţesuturi şi oase

Aflat în afara altui spaţiu...
... din cărămizi, mortar şi ferestre

Descopăr că mai există un spaţiu...
... din pământ, copaci şi cer

Peste care se aşterne alt spaţiu...
... de stele planete şi aştrii

Dincolo de care se află un spaţiu...
... de necunoscut, neprevazut şi... apoi

Dar mai bine mă întorc în spaţiul...
... ce găzduieşte Enigma din noi

poezie de Jan Ţigănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă înconjoară visele, târziu în noapte,
Aşa cum stelele ard divin în focul lor nestins,
Apoi roiesc, spre a sfârşitului destin,
În alte vieţi, în altă parte...
Câte caractere, câte enigme nedesluşite,
Câte fantomatice figuri şi definiţii
despre tot şi toate...
Mai mult sau mai puţin dovedite sau răstălmăcite,
În frământări neîntâmplătoare de noapte.

poezie de Valeria Mahok (16 ianuarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa

Cu faţa spre poezie
Şi gândul la poeme
Valori aduna-voi în seif
Pe file de paradă
Cu suflet printre rânduri
Transfigurări de nuanţe
În exponenţi pitoreşti
Expresii de răsunet
Vii imagini senzoriale
În oglinzi retrovizoare
Formaţiuni neverosimile
În asocieri sacramentale
Străfulgerând sentimente
Pe trasee extrasenzoriale
Porţi vaste de energie
În format universal
Pe axa de simetrie
A unui infinit presant.

poezie de David Boia (8 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

America (vezi şi Statele Unite)

America nu e o translaţie în spaţiu, ci mai ales o strămutare în timp, un salt peste mai multe decenii, într-o lume şi vreme care – cu toate cele bune şi cele rele ale ei – o precede şi o anunţă pe cea spre care se îndreaptă mai încet Europa, urmată de celelalte continente.

definiţie de Virgil Nemoianu în Cum poţi să fii român? Variaţiuni pe teme identitare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-un spaţiu cu multe dimensiuni, iar timpul e cea mai mică dintre ele.

aforism de David Boia (23 septembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optici exclusiviste

Dacă eşti peste tot
Devii tocmai răzleţ
Dacă nu eşti cu noi
Şi nici cu voi nu eşti
Eşti departe-n altă parte
Peste realitatea imediată
Dacă eşti peste orizont
Te împarţi imparţial
Şi eşti cam pe nicăieri
Dacă eşti pe niciunde
Te situezi pe dinafară
Dacă adopţi multe optici
Poţi să te oftici la greu
Dacă nu te mai regăseşti
Atunci ai pierdut busola
Şi pluteşti în derivă
Dacă intri în diviziuni
Te divizezi inoportun
Până te cufunzi în ceaţa
Unui relativ accentuat.

poezie de David Boia (10 octombrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii şi femeile trăiesc în dimensiuni diferite ale timpului. Când un bărbat începe să realizeze abia ce a pierdut, o femeie deja începe o altă viaţă şi nu-l mai vrea înapoi, nu pentru că nu-l mai iubeşte, ştii? Până când el s-a trezit din amorţeală, ea a suferit cât pentru o viaţă, l-a asociat cu suferinţa şi nu mai vrea să o retrăiască niciodată. Când el revine, pentru ea este prea târziu, de aceea spun că bărbaţii şi femeile trăiesc în dimensiuni diferite ale timpului.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!