Pribegie ,,săracă copilărie"
Și-au plecat români de-ai noștri
De voie și de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiștii.
Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român ești doar în țară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Și în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Prețul lor e scump plătit.
Haideți fraților acasă!
Că și aici este de lucru,
Fața țării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puțini,
Dar sunteți lângă copii,
Ocrotiți de-al vostru spirit
Și de bunul Dumnezeu.
De puneți umăr la umăr
Avântul în voi să crească,
Ca și pâinea cea domnească,
Traiul vostru își schimbă fața,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, ușor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deșteptați mai bine,
Aveți doar pe Dumnezeu
Și-o fărâmă de lumină
În înțelepciune voastră,
Înțeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunați cu toți la masă.
poezie de Valeria Mahok (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre plâns
- poezii despre familie
- poezii despre copilărie
- poezii despre bani
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre valoare
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
Citate similare
Adunați în pumni, copii...
Adunați în pumni, copii,
Pentru viitorul vostru,
Iarba verde de acasă,
Nu lăsați străinii lumii
Verdele să il cosească.
Adunați în pumni, copii,
Pentru traiul de neam mare,
Grânele crescute în soare,
Nu lasați prostia lumii
Să vă arunce în nepăsare.
Adunați în pumni, copii,
Aurul verde râvnit,
Copacii munților noștri,
Nu-i lasați tăiați prea cruzi,
De lăcomia fără margini.
Adunați în pumni, copii,
Bogăția fără preț,
Țărăna veche, străbună,
N-o trădați și nu o vindeți,
Căci pământul se răzbună.
Adunați în pumni, copii,
Comorile din vechi adâncuri,
Ce vă-așteaptă de milenii,
Cu ele, refaceți Țara!
Educați poporul, neamul.
Că-i bolnav, e în agonie,
Alintat doar de sperațe,
Căci molima lăcomiei,
Mai a dracului ca ciuma,
A trădat Tricolorul românesc,
Chiar și pe-a lui bună mamă.
Adunați în pumni, copii,
Faptele înțelepciunii,
Ridicați crucea ei sfântă,
Pentru a noastră națiune,
Deșteptați-vă copii!
Puneți preț, pe lucruri bune,
Viitorului zâmbiți
Și slăviți-i a lui nume!
poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre trădare
- poezii despre zâmbet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prostie
Voi parlamentari
Unde-i onoarea și mândria
care ne-însoțeau odată?
Unde este România,
țara noastră mult visată?
În lanțuri ați pus poporul.
Țării i-ați secat izvorul.
Vă-înfruptați din munca noastră.
Sunteți pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreți frați.
La occident vă-înclinați.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeți până și țara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteți slugoi.
Sunteți lași, sunteți păgâni.
Voi n-aveți sânge de români.
Ați vândut aurul țării.
Ați vândut talazul mării.
Până când voi mai sperați
că mai puteți să furați?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Și-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe țară.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre sânge, poezii despre primăvară, poezii despre parlament, poezii despre onoare, poezii despre mândrie, poezii despre lașitate sau poezii despre euro
Ignoranții
Când scoți javrele din ignoranță și amorțeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Și scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa învețe să fie oameni și de praz agățați
Zboară legați pe tărâmuri....
Și copiii atârnați și afirmați
pe o frunză de praz
Și uite așa lupta pentru copiii lor
Dându-le educație de doi lei, trădători și lași.
Așa bunici, așa copii și nepoți. Așa părinți, așa copii!
Rușine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteți doar niște oameni bolnavi
La trup și mai ales la suflet.
Voi nu aveți Dumnezeu, atei ca și netoții voștri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteți ca ai voștri tați!
Doar bani visați ca să fiți la putere
Și legea firii să o ignorați,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Și o să primiți ce meritați
Să lingeți ce neamul vostru de șacali a scuipat.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ignoranță, poezii despre învățătură, poezii despre zbor, poezii despre trup și suflet sau poezii despre tată
Chemarea unui copil
E multă tristețe în țară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an și-o vară
De când pe-acasă n-ați dat.
Mi-e foame, mamă, și mi-e frig.
Picioarele mi-au înghețat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.
Mă doare capul și mi-e rău,
Și plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Și noaptea-n somn ea te striga.
Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu știm unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-ați lăsat.
Suntem străini în sat la noi
Și nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteți și voi.
Doamne, ce viață pierdută!
Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniți să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!
Ne este prea greu fără voi
Și gânduri negre ne încearcă.
Îndurați-vă, mamă, de noi!
Nu lăsați vremea să treacă!
În casa noastră-i cald și bine
Când suntem cu toți la masă.
Vă așteptăm și azi, și mâine
Să faceți cale întoarsă.
poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre sărăcie, poezii despre somn, poezii despre sat sau poezii despre pâine
Doină
Vai de ea, săraca țară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desființat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioți,
Țara-i plină doar de hoți.
Amară străinătate
Cu familii destrămate
Și copiii fără de carte.
Vin străini din multe părți,
Să ne-ajute - ne spun toți.
Toți ne zic binele-ți vor!
Vor să-l ia să fie a lor.
Toți ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulți ani.
Un leu îți dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Și ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar și otomanii.
Apoi rușii au venit
Și în două ne-a-mpărțit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruși a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră țară.
Așteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alți stăpâni ne vom găsi.
Vai de ea săraca țară
Și de viața noastr-amară.
Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toți votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători așa
Ajungi slugă-n țara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.
poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Rusia, poezii despre votare, poezii despre păduri, poezii despre prezent, poezii despre patriotism sau poezii despre lei
Glossa celor plecați din țară
E greu printre străini și după bani...
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani!
Nu știu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinerețea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarți cu cei rămași în țară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!
E greu printre străini și după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama și tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi și lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieți,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ți-au fost scut
Și ai pierdut iubirea și în vânt
Ai aruncat atâtea tinereți...
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani...
Caută o speranță-n țări străine.
Pleacă părinți, ori soți, ori prunci orfani
Nutrind speranța de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu și ochiu-nlăcrimat
Și-ar vrea lângă cei dragi să stea, în țară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câștiga o pâine mai amară.
Nu știu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristețea-n dulcea casă a pătruns
Și mama e bătrână și cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Și lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui ești, maică?! Nici nu te mai știm!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"
Li-i tinerețea tulnic de apus...
Cenușă risipită pe ogoare...
Văd cocoșat și printre brazi ascuns
Biserica din sat și Dealul Mare.
Și îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un șerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.
Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuției a-ncolțit,
Gonind cești dragi români în altă țară.
Român cu nemurirea înfrățit,
Fii vultur demn! Și frânge lanțul urii!
Etern urmaș de dac și de roman
Și înfrățește-ți brațul cu romanii!
Trăiește-ți viața liniștit și calm!
Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ți-e viața pită neagră și amară
Și n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ți pașii!
Îți simți străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinții și urmașii?
În alte țări, de ce... de ce-ai plecat?!
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ți-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor țări sunt alte stele.
Tu cerul țării tale l-ai uitat?!
În ochi îți joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în țara ta!
Te-așteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun și tristă, mama ta...
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Și ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoșii tăi însămânțau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că ești fecior de Românie.
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarți cu cei rămași în țară
Și pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinerețea tulnic de apus
Și chiar și-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... și ani... și ani.
E greu printre străini și după bani!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre bebeluși, poezii despre vânt, poezii despre vulturi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
E timpul să plecați...
E timpul să plecați, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simți săracul că-i jupuit de viu.
I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forțați norocul... ferească Dumnezeu...
Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E și el ca și voi, tot muritor de rând...
Și el are răbdare... și-același Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.
E timpul să plecați, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... și-a expirat în van.
Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani,
Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreți o altă viată, că vă doriți schimbare...
Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviți ca voi... și plini de incultură.
Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut,
Să vă clădiți palate, cu iz de pușcărie,
Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.
Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă?
Cine mai credeți voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeți coarda... plecați cât mai e timp.
Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună,
Ca să simțiți și voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat.
În care obligați ne ducem sărăcia
Ca voi să puneți ghiara ușor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinți,
Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți.
De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie,
Și-n timp ce noi plătim... voi huzuriți ca zbirii,
Ați dus sărmana tară la limita pieirii.
E timpul să plecați, lăsați-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi știți să locuiți doar în afară legii,
Să adunați prin furt averi și privilegii.
V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții,
Pe voi, ce-ați luat... și revoluția și morții.
Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi,
S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi.
Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară
S-o scoatem din rușine, din ură și ocară.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre rușine, poezii despre moarte, poezii despre istorie, poezii despre schimbare sau poezii despre râuri
Frați români !
Frați români din lumea întreagă,
Nu uitați de țara mamă,
Nici de frați, nici de părinți,
De prieteni sau bunici.
Căci săraci așa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumusețea țării noastre,
Tot străinu-a căutat.
Țara noastră este mică,
Brațul mare primitor,
Nu uitați, români din lume,
De al nostru tricolor.
Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogății aveți,
Dorul doinelor cântate
Și în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeți.
Și-a pământului chemare
Și-al istoriei trecut
Și a unirii cântare,
Unde voi ați mai simțit?
Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simțiți
Să veniți, de-aveți putere,
Țara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniți
Iar, din cupele frăției,
Frați români!
Cu toți să beți.
poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre unire, poezii despre prietenie, poezii despre muzică, poezii despre mamă sau poezii despre frumusețe
* * *
Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n țara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de țară, de neam și pământ,
Au plecat străini în lume, țara și-au vândut.
Și-au lăsat copiii, lacrimi și suspine,
Au plecat românii noștri, oh, în țări străine.
Au uitat biserici, țarină și casă,
Au crezut că-n depărtare viața e frumoasă.
Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinții, satul e pustiu,
Cerul țării plin de lacrimi, trist și cenușiu...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre gânduri sau poezii despre frică
România e acasă!
Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.
Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,
Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?
Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.
Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!
Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre patrie, poezii despre iubire sau poezii despre inimă
Nistor: Nu eu, șefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumația noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înțeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu știu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înțelegeți voi prin "banii" și la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimești! Banii sunt folosiți pentru a plăti obligațiile și datoriile. Dacă voi nu folosiți bani, atunci cum sau cu ce veți plăti acum consumația noastră?
Nick: Să plătim?! Și asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu știi ce înseamnă să plătești?
Nick: Păi... Serios că nu știu! Altfel, aș fi "plătit", cu "banii", cum spuneți voi.
Nistor: Să plătești înseamnă să dai ceva în schimb, să achiți consumația. Iar noi am primit multe bunătăți, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înțeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că așa se procedează de obicei, așa e corect. Nu poți primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi dați în schimbul a ceea ce primiți "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuți pentru așa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre bani, citate despre șefi, citate despre uitare, citate despre schimbare sau citate despre cunoaștere
Ne pleacă copiii
Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte
Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici
Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine
Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "
Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe
Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐și țină măicuțele pruncii de mână
Să‐și câștige pâinea aici în țara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor
O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este și‐i plângem mereu
O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu n‐am știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai
Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută și‐mi‐e tot mai greu
Nu știe ce‐i cu mine, nici fratele meu
Unii au de toate și‐s date de Tine
Ei cred că‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt
Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire și‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor
O, roagă‐te Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
Să trăim în iubire, nu în suferință
poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre ajutor
TOT TIMPUL SUNTEȚI ÎN FAȚA INFINITULUI, ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU, dar voi căutați o formă, iată de ce nu îl puteți vedea. Pentru că voi credeți că sunteți o "formă" căutați tot o "formă". Când nu veți mai crede, când nu veți mai fi voi prizonierii unei forme efemere, atunci veți vedea că pretutindeni este doar Dumnezeu și că voi înșivă sunteți nelimitați, suntem Dumnezeu. Că nu vă puteți desprinde de El, ci doar vă credeați o formă născută ce se închină timpului și inevitabil urmează să moară.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre religie, citate despre naștere, citate despre moarte, citate despre limite, citate despre infinit sau citate despre Dumnezeu
De ce doar banii?
De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar și ale noastre sentimente...
Și peste toate domnește ura,
Oamenii nu mai înțeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândește,
Doar banul înger-diavol azi vorbește.
Nici floarea nu mai știm dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viața ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viața-nseamnă ban...
Trecem prin viață fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai știm ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem viețile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soț,
De versul blând și cald, melodios,
Ne prinde ura, frica și prostia,
De ce urâm cu toții poezia?
Suntem săraci în suflete... și triști,
Căci am uitat de Blaga și Brâncuși.
Prietenii devin de-acum dușmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În fața Domnului avem același drum,
Cu viața noastră vom plăti de-acum
Însă cu toți avem un alt destin...
E timpul să-nvățăm să și iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăția,
Ci doar cu fapta și mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel ești judecat,
Că ești sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-și plânge simfonia,
Grânarul țării, viața, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzește soarta
Și fiecare își va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără și trece...
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre poezie, poezii despre versuri sau poezii despre bogăție
Dialog imaginar
- De ce române-ai plecat,
casa-n urmă ți-ai lăsat
și te-ai mutat în alt stat?
Nu ți-e milă și păcat,
nici nu te simți vinovat
de lacrimile ce-au vărsat
cei rămași la tine-n sat?
Iar pe unde-ai colindat
ai văzut loc mai bogat,
mai frumos, mai luminat
dar... pe care l-ai uitat?
- Dar de ce eu l-aș uita,
dacă-acolo-i casa mea?
Aici mă usuc de dor
de-al meu sat, de-al meu obor,
de-a mea casă, de-ai mei toți,
mamă, tată, frați, nepoți,
de prieteni, de vecini,
aici sunt ca floarea-n spini,
ca român printre străini,
aici, dacă îmi e foame,
privesc sus, la Doamne-Doamne,
aici, dacă îmi e sete,
parc-aș vorbi la perete,
nu e nimeni să-nțeleagă
vorba mea puțin beteagă,
n-am cu cine să m-ajut,
mă simt ca un surdo-mut,
nimeni nu mă bagă-n seamă
parc-aș fi ciumat, li-e teamă,
s-a dus vestea de români
că sunt răi, c-ar fi păgâni,
eu, însă, lucrez cinstit
și-aș vrea să fiu prețuit,
munca mea o fac cu spor
doar în beneficiul lor,
lucru trainic, de durată
cu conștiința curată
și inima împăcată.
La voi mă întorc mereu
că acolo-i cuibul meu,
prietenii-mi sunt acolo,
umblu-aici de colo-colo,
locul nu mi-l mai găsesc,
vin la voi să mă-odihnesc
când oi vrea și oi putea
ca să-mi găsesc liniștea,
cred că este bine-așa!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre vecini sau poezii despre lumină
E greu
E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,
Și este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Și este greu pentru mămici,
Să-și lase puișorii mici,
E greu departe ca să fii,
Să înghiți amarul ce te apasă,
Știind că copilașii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,
Cu ce am greșit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii și părinții,
Plecăm că este tot mai greu,
Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinții nu mai sunt în viață,
Chiar și copiii au crescut
poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit sau poezii despre greșeli
Despre prezent și trecut
Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simțim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăși sânge!
Ceruri și câmpii și munți
S-au vândut... Copii desculți
Plâng rugându-se în taină
Pentru țărișoara mamă.
Măști de-argint pe fețe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul și cuvântul...
Biata noastră țărișoară,
Ai tot dus viață amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!
Grânele-s vis și icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenușa cea străbună,
Spic de românească mână.
Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanț de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.
Pe oceane de lumină,
Prunci cuminți, fără de vină,
Își dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri românești.
Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.
Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toși cerșim din poartă-n poartă"
Chiar de țara ni-i bogată.
Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.
Pruncii nu au ce mânca,
Dar în țărișoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.
Stăm în șanțuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un țel străbun,
Neam din neamul de român.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare
Vai, țara mea frumoasă
Vai, țara mea frumoasă, bogată Românie,
Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă și mândrie!
Și s-au luptat vitejii alor tale neamuri
Să-ți apere pământul și ființa, și să-ți aducă glorii!
Acum ești umilită, ești scoasă la mezat
Dușmanii dinăuntru te-au sacrificat,
Au jefuit și au vândut a ta bogăție,
N-a mai rămas nimic, din a ta faimă, Românie!
Dușmanii cei de-aici, ce cu impostură își zic români,
Ți-au secătuit averea, muncită de bătrâni,
Uzine, fabrici, pământul și petrolul au fost înstrăinate,
Și peste tot în țară se-mparte nedreptate.
Pădurile se taie, se fură în disperare,
Când cu buna știință legea nu se aplică,
Rămâne în urmă un dezolant pustiu, și se explică:
De ce ecosistemul se distruge, și fauna dispare?
Românii pleacă afară, slugi la străini
Ca să-și câștige pâinea pentru ai lor copii
Rămân familii dezmembrate,
Și te apucă un fior,
Când vezi atâta nepăsare,
Că n-ai în țara ta un viitor.
Pe străzi domnește teama de criminali, violatori și hoți
Bătăi și violențe la orice colț le întâlnești
Nu mai ai siguranță
Și liniștea n-o mai găsești,
Când legea este slabă
Și nu e pentru toți.
Clanuri de interlopi
Se bat în țară pentru teritorii,
Ca, din prostituție și droguri,
Să-și ridice adevărate imperii.
Poliția-i veghează,
Dar nu ca să îi prindă,
Ci isonul să le țină,
O mâna să le-ntindă.
Corupția în țară s-a metastazat,
Tentaculele ei au sugrumat
Mai toate instituțiile, chiar și cele de drept,
Ce-au fost viciate de acest virus infect.
Educația în școală
Devine acum, o vorbă goală,
Când violența la copii atinge cote nefirești
Și nu găsești metode, să poți s-oprești.
Cultura ne este astăzi un lucru străin
Tot ce înaintașii noștri ne-au lăsat să știm,
Este dat uitării, și este schimbat,
Cu o pseudocultură, cu tot ce-i deformat.
Personaje dubioase și show-uri de doi bani,
Populează audio-vizualul, de ani și ani
Asiști la paradigme bizare, și te-ngrozești
Când vezi cum unii consideră virtutea fără folos
Și vor să schimbe lumea, s-o întoarcă pe dos.
De acest haos și atâta disperare
Voi, politicieni, conducători, nu sunteți responsabili oare
De dezastrul ce l-ați orchestrat
Cu o rea voință?
Și nu v-ați întrebat
De ce acest popor încercat,
Trebuie să-ndure o așa sentință?
Voi, politicieni, conducători,
Vă mai numiți români,
Când în furnalele nepăsării voastre ați topit
Speranța de mai bine, a acestui popor necăjit
Voi, politicieni, conducători,
Vă mai numiți români,
Voi, când cu cinism
Ați dat avuția tării la străini
Pe oarbă servitute, pe un jalnic servilism?
Voi ce ați făcut averi nemăsurate
V-ați dat salarii și pensii îndestulate!
Voi ce nesocotiți și batjocoriți
Triumful tinerilor de la optzeci și noua,
Voi n-aveți dreptul să vă mai numiți români
Rușine vouă!
Voi, politicieni, conducători,
Voi, numiți democrație
Când furați și falsificați voturi,
Fără rușine,
Călcând în picioare, de bună seamă
Voința populară
Și vreți să veniți la putere fără legitimitate, fără simțire?
Voi ce în clica voastră, adunați în neștire
Oameni necinstiți și farsori lacomi de îmbogățire
Și când orice promisiune a voastră s-a dovedit deșartă
În voi, poporul mai poate să se-ncreadă?
Români, salvați frumoasa Românie!
Nu mai permiteți furtul, umilința și promisiuni false
Și nici nedreptăți să mai fie!
Cereți legi românești, egale pentru toți și ferme,
Ca oricine ar îndrăzni să facă rău și să le-ncalce
Să știe a se teme!
Puneți conducători cinstiți,
Și adevărați români
În fruntea acestui popor
Ca voi și această țară, s-aveți un viitor!
poezie de Gheorghe Alionte (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre violență, poezii despre promisiuni, poezii despre legi sau poezii despre batjocură
Voi nu ați venit pe lume doar pentru a câștiga bani, a avea familie și a muri. Destinul vostru este glorios. Sunteți copii ai Infinitului. Cele mai minunate împliniri pe care vi le puteți imagina vă așteaptă atunci când îl veți cunoaște pe Dumnezeu.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre imaginație sau citate despre familie
Povestea unei iubiri imposibile
Cerul plânge lacrimi grele
Peste-o lume în visare.
Soarele-ncântat de stele
Stă căzut în contemplare.
Și murind de dor fierbinte
Pentru Astrul de lumină,
Luna blândă și cuminte
Îl așteaptă să revină.
Un timp bătrân ce e uitat,
Poveste tristă ne-a lăsat...
Că Luna și Soare-mpărat,
Pe veci, iubire și-au jurat.
Se iubeau în disperare
Plimbându-se îmbrățișați,
Stelele în admirare
Cu nuntă-i și vedeau luați.
Soarta însă le-a fost crudă,
Că zeii-n cer s-au tot certat
Și-au tăiat cerul cu ciudă,
În alb și negru, separat.
Noaptea cea bătută-n stele,
Azi, luni-i este drept palat
Și-nsoțită doar de iele
Își poartă chipu-nnourat.
Iar pe partea luminată,
E stăpân Soare împărat.
Mantie, lumina-și poartă,
Dar e trist și îngândurat.
Crunt le-a hotărât destinul,
Fiecare să domnească,
Înmulțindu-le greu chinul,
Că nu pot să se-ntâlnească.
Cu durere infinită
Pentru soarta hărăzită,
Dimineața, ca prin sită,
Se zăresc pe cea orbită.
Unul pleacă, altul vine,
Soare trist și prea cuminte,
Din mănunchi de raze fine,
Tiară lunii îi trimite.
.
Și împărățind tot cerul,
În ani grei ce înconjoară,
Au păstrat încă misterul
Și-o iubire siderală.
Rar, se oglindesc în mare,
Patima cea adunată
Face-n ei o transformare:
El, un tânăr, ea, o fată.
Trupuri, unduite în vânt,
Pași, pe nisipul sclipitor,
Dispărute-s cer, pământ,
Iubirea-i Universul lor.
poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre tinerețe