Pribegie ,,săracă copilărie"

Şi-au plecat români de-ai noştri
De voie şi de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiştii.

Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român eşti doar în ţară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Şi în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Preţul lor e scump plătit.

Haideţi fraţilor acasă!
Că şi aici este de lucru,
Faţa ţării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puţini,
Dar sunteţi lângă copii,
Ocrotiţi de-al vostru spirit
Şi de bunul Dumnezeu.

De puneţi umăr la umăr
Avântul în voi să crească,
Ca şi pâinea cea domnească,
Traiul vostru îşi schimbă faţa,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, uşor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deşteptaţi mai bine,
Aveţi doar pe Dumnezeu
Şi-o fărâmă de lumină
În înţelepciune voastră,
Înţeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunaţi cu toţi la masă.

poezie de Valeria Mahok (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunaţi în pumni, copii...

Adunaţi în pumni, copii,
Pentru viitorul vostru,
Iarba verde de acasă,
Nu lăsaţi străinii lumii
Verdele să il cosească.

Adunaţi în pumni, copii,
Pentru traiul de neam mare,
Grânele crescute în soare,
Nu lasaţi prostia lumii
Să vă arunce în nepăsare.

Adunaţi în pumni, copii,
Aurul verde râvnit,
Copacii munţilor noştri,
Nu-i lasaţi tăiaţi prea cruzi,
De lăcomia fără margini.

Adunaţi în pumni, copii,
Bogăţia fără preţ,
Ţărăna veche, străbună,
N-o trădaţi şi nu o vindeţi,
Căci pământul se răzbună.

Adunaţi în pumni, copii,
Comorile din vechi adâncuri,
Ce vă-aşteaptă de milenii,
Cu ele, refaceţi Ţara!
Educaţi poporul, neamul.

Că-i bolnav, e în agonie,
Alintat doar de speraţe,
Căci molima lăcomiei,
Mai a dracului ca ciuma,
A trădat Tricolorul românesc,
Chiar şi pe-a lui bună mamă.

Adunaţi în pumni, copii,
Faptele înţelepciunii,
Ridicaţi crucea ei sfântă,
Pentru a noastră naţiune,
Deşteptaţi-vă copii!
Puneţi preţ, pe lucruri bune,
Viitorului zâmbiţi
Şi slăviţi-i a lui nume!

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere
Şi legea firii să o ignoraţi,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Şi o să primiţi ce meritaţi
Să lingeţi ce neamul vostru de şacali a scuipat.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi din ţară

E greu printre străini şi după bani...
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani!
Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinereţea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini şi după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama şi tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi şi lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieţi,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ţi-au fost scut
Şi ai pierdut iubirea şi în vânt
Ai aruncat atâtea tinereţi...

Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani...
Caută o speranţă-n ţări străine.
Pleacă părinţi, ori soţi, ori prunci orfani
Nutrind speranţa de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu şi ochiu-nlăcrimat
Şi-ar vrea lângă cei dragi să stea, în ţară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câştiga o pâine mai amară.

Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristeţea-n dulcea casă a pătruns
Şi mama e bătrână şi cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Şi lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui eşti, maică?! Nici nu te mai ştim!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinereţea tulnic de apus...
Cenuşă risipită pe ogoare...
Văd cocoşat şi printre brazi ascuns
Biserica din sat şi Dealul Mare.
Şi îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un şerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuţiei a-ncolţit,
Gonind ‘ceşti dragi români în altă ţară.
Român cu nemurirea înfrăţit,
Fii vultur demn! Şi frânge lanţul urii!
Etern urmaş de dac şi de roman
Şi înfrăţeşte-ţi braţul cu romanii!
Trăieşte-ţi viaţa liniştit şi calm!

Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ţi-e viaţa pită neagră şi amară
Şi n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ţi paşii!
Îţi simţi străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinţii şi urmaşii?
În alte ţări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele.
Tu cerul ţării tale l-ai uitat?!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Şi ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoşii tăi însămânţau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că eşti fecior de Românie.

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Şi pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinereţea tulnic de apus
Şi chiar şi-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani.
E greu printre străini şi după bani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu eu, şefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumaţia noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înţeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu ştiu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înţelegeţi voi prin "banii" şi la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimeşti! Banii sunt folosiţi pentru a plăti obligaţiile şi datoriile. Dacă voi nu folosiţi bani, atunci cum sau cu ce veţi plăti acum consumaţia noastră?
Nick: Să plătim?! Şi asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu ştii ce înseamnă să plăteşti?
Nick: Păi... Serios că nu ştiu! Altfel, aş fi "plătit", cu "banii", cum spuneţi voi.
Nistor: Să plăteşti înseamnă să dai ceva în schimb, să achiţi consumaţia. Iar noi am primit multe bunătăţi, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înţeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că aşa se procedează de obicei, aşa e corect. Nu poţi primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi daţi în schimbul a ceea ce primiţi "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuţi pentru aşa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TOT TIMPUL SUNTEŢI ÎN FAŢA INFINITULUI, ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU, dar voi căutaţi o formă, iată de ce nu îl puteţi vedea. Pentru că voi credeţi că sunteţi o "formă" căutaţi tot o "formă". Când nu veţi mai crede, când nu veţi mai fi voi prizonierii unei forme efemere, atunci veţi vedea că pretutindeni este doar Dumnezeu şi că voi înşivă sunteţi nelimitaţi, suntem Dumnezeu. Că nu vă puteţi desprinde de El, ci doar vă credeaţi o formă născută ce se închină timpului şi inevitabil urmează să moară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog imaginar

- De ce române-ai plecat,
casa-n urmă ţi-ai lăsat
şi te-ai mutat în alt stat?
Nu ţi-e milă şi păcat,
nici nu te simţi vinovat
de lacrimile ce-au vărsat
cei rămaşi la tine-n sat?
Iar pe unde-ai colindat
ai văzut loc mai bogat,
mai frumos, mai luminat
dar... pe care l-ai uitat?
- Dar de ce eu l-aş uita,
dacă-acolo-i casa mea?
Aici mă usuc de dor
de-al meu sat, de-al meu obor,
de-a mea casă, de-ai mei toţi,
mamă, tată, fraţi, nepoţi,
de prieteni, de vecini,
aici sunt ca floarea-n spini,
ca român printre străini,
aici, dacă îmi e foame,
privesc sus, la Doamne-Doamne,
aici, dacă îmi e sete,
parc-aş vorbi la perete,
nu e nimeni să-nţeleagă
vorba mea puţin beteagă,
n-am cu cine să m-ajut,
mă simt ca un surdo-mut,
nimeni nu mă bagă-n seamă
parc-aş fi ciumat, li-e teamă,
s-a dus vestea de români
că sunt răi, c-ar fi păgâni,
eu, însă, lucrez cinstit
şi-aş vrea să fiu preţuit,
munca mea o fac cu spor
doar în beneficiul lor,
lucru trainic, de durată
cu conştiinţa curată
şi inima împăcată.
La voi mă întorc mereu
că acolo-i cuibul meu,
prietenii-mi sunt acolo,
umblu-aici de colo-colo,
locul nu mi-l mai găsesc,
vin la voi să mă-odihnesc
când oi vrea şi oi putea
ca să-mi găsesc liniştea,
cred că este bine-aşa!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ţara mea frumoasă

Vai, ţara mea frumoasă, bogată Românie,
Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă şi mândrie!
Şi s-au luptat vitejii alor tale neamuri
Să-ţi apere pământul şi fiinţa, şi să-ţi aducă glorii!

Acum eşti umilită, eşti scoasă la mezat
Duşmanii dinăuntru te-au sacrificat,
Au jefuit şi au vândut a ta bogăţie,
N-a mai rămas nimic, din a ta faimă, Românie!

Duşmanii cei de-aici, ce cu impostură îşi zic români,
Ţi-au secătuit averea, muncită de bătrâni,
Uzine, fabrici, pământul şi petrolul au fost înstrăinate,
Şi peste tot în ţară se-mparte nedreptate.

Pădurile se taie, se fură în disperare,
Când cu buna ştiinţă legea nu se aplică,
Rămâne în urmă un dezolant pustiu, şi se explică:
De ce ecosistemul se distruge, şi fauna dispare?

Românii pleacă afară, slugi la străini
Ca să-şi câştige pâinea pentru ai lor copii
Rămân familii dezmembrate,
Şi te apucă un fior,
Când vezi atâta nepăsare,
Că n-ai în ţara ta un viitor.

Pe străzi domneşte teama de criminali, violatori şi hoţi
Bătăi şi violenţe la orice colţ le întâlneşti
Nu mai ai siguranţă
Şi liniştea n-o mai găseşti,
Când legea este slabă
Şi nu e pentru toţi.

Clanuri de interlopi
Se bat în ţară pentru teritorii,
Ca, din prostituţie şi droguri,
Să-şi ridice adevărate imperii.
Poliţia-i veghează,
Dar nu ca să îi prindă,
Ci isonul să le ţină,
O mâna să le-ntindă.

Corupţia în ţară s-a metastazat,
Tentaculele ei au sugrumat
Mai toate instituţiile, chiar şi cele de drept,
Ce-au fost viciate de acest virus infect.

Educaţia în şcoală
Devine acum, o vorbă goală,
Când violenţa la copii atinge cote nefireşti
Şi nu găseşti metode, să poţi s-opreşti.

Cultura ne este astăzi un lucru străin
Tot ce înaintaşii noştri ne-au lăsat să ştim,
Este dat uitării, şi este schimbat,
Cu o pseudocultură, cu tot ce-i deformat.

Personaje dubioase şi show-uri de doi bani,
Populează audio-vizualul, de ani şi ani
Asişti la paradigme bizare, şi te-ngrozeşti
Când vezi cum unii consideră virtutea fără folos
Şi vor să schimbe lumea, s-o întoarcă pe dos.

De acest haos şi atâta disperare
Voi, politicieni, conducători, nu sunteţi responsabili oare
De dezastrul ce l-aţi orchestrat
Cu o rea voinţă?
Şi nu v-aţi întrebat
De ce acest popor încercat,
Trebuie să-ndure o aşa sentinţă?

Voi, politicieni, conducători,
Vă mai numiţi români,
Când în furnalele nepăsării voastre aţi topit
Speranţa de mai bine, a acestui popor necăjit

Voi, politicieni, conducători,
Vă mai numiţi români,
Voi, când cu cinism
Aţi dat avuţia tării la străini
Pe oarbă servitute, pe un jalnic servilism?

Voi ce aţi făcut averi nemăsurate
V-aţi dat salarii şi pensii îndestulate!
Voi ce nesocotiţi şi batjocoriţi
Triumful tinerilor de la optzeci şi noua,
Voi n-aveţi dreptul să vă mai numiţi români
Ruşine vouă!

Voi, politicieni, conducători,
Voi, numiţi democraţie
Când furaţi şi falsificaţi voturi,
Fără ruşine,
Călcând în picioare, de bună seamă
Voinţa populară
Şi vreţi să veniţi la putere fără legitimitate, fără simţire?

Voi ce în clica voastră, adunaţi în neştire
Oameni necinstiţi şi farsori lacomi de îmbogăţire
Şi când orice promisiune a voastră s-a dovedit deşartă
În voi, poporul mai poate să se-ncreadă?

Români, salvaţi frumoasa Românie!
Nu mai permiteţi furtul, umilinţa şi promisiuni false
Şi nici nedreptăţi să mai fie!
Cereţi legi româneşti, egale pentru toţi şi ferme,
Ca oricine ar îndrăzni să facă rău şi să le-ncalce
Să ştie a se teme!

Puneţi conducători cinstiţi,
Şi adevăraţi români
În fruntea acestui popor
Ca voi şi această ţară, s-aveţi un viitor!

poezie de Gheorghe Alionte (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi nu aţi venit pe lume doar pentru a câştiga bani, a avea familie şi a muri. Destinul vostru este glorios. Sunteţi copii ai Infinitului. Cele mai minunate împliniri pe care vi le puteţi imagina vă aşteaptă atunci când îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei iubiri imposibile

Cerul plânge lacrimi grele
Peste-o lume în visare.
Soarele-ncântat de stele
Stă căzut în contemplare.

Şi murind de dor fierbinte
Pentru Astrul de lumină,
Luna blândă şi cuminte
Îl aşteaptă să revină.

Un timp bătrân ce e uitat,
Poveste tristă ne-a lăsat...
Că Luna şi Soare-mpărat,
Pe veci, iubire şi-au jurat.

Se iubeau în disperare
Plimbându-se îmbrăţişaţi,
Stelele în admirare
Cu nuntă-i şi vedeau luaţi.

Soarta însă le-a fost crudă,
Că zeii-n cer s-au tot certat
Şi-au tăiat cerul cu ciudă,
În alb şi negru, separat.

Noaptea cea bătută-n stele,
Azi, luni-i este drept palat
Şi-nsoţită doar de iele
Îşi poartă chipu-nnourat.

Iar pe partea luminată,
E stăpân Soare împărat.
Mantie, lumina-şi poartă,
Dar e trist şi îngândurat.

Crunt le-a hotărât destinul,
Fiecare să domnească,
Înmulţindu-le greu chinul,
Că nu pot să se-ntâlnească.

Cu durere infinită
Pentru soarta hărăzită,
Dimineaţa, ca prin sită,
Se zăresc pe cea orbită.

Unul pleacă, altul vine,
Soare trist şi prea cuminte,
Din mănunchi de raze fine,
Tiară lunii îi trimite.
.
Şi împărăţind tot cerul,
În ani grei ce înconjoară,
Au păstrat încă misterul
Şi-o iubire siderală.

Rar, se oglindesc în mare,
Patima cea adunată
Face-n ei o transformare:
El, un tânăr, ea, o fată.

Trupuri, unduite în vânt,
Paşi, pe nisipul sclipitor,
Dispărute-s cer, pământ,
Iubirea-i Universul lor.

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!