Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Odă… Eroilor neamului

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmașii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanțuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.

La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n “Liturghie”.
Și… veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?

O, Doamne… Fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenței! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mam㔠și munții ne sunt “tați”,
Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-

De ziua Eroilor neamului

Corneliu 05.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante și bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. « O… Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.

La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia ?

O, Doamne, fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !

« O, taină a Providenței ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-

Corneliu 19.10.2007

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean - NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanțe și bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-ntrejească țara. «O… Dulce Românie

Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,

De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?

O, Doamne, fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenței! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ordon! Să treceți Prutul!

- Ordon! treceți Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiți o Țară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc piară,
S-o aibă sub călcâie, un Pașalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaș,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credința este sfântă, -nfrângem pe vrăjmaș.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din șanțuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind trecem Nistru
Mulți au pierit sub gloanțe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc și azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură și sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârșitul, căci…Nu sunt rusofon

Și După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercați adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă așteaptă! Chiar pe această oază
O să aveți sfârșitul, înecul în mocirlă și duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ținutul nu-i al vostru,
Sunteți dușmani de moarte. Dacă doriți război?
Întoarceți baioneta, plecați la Prut, la Nistru,
Acolo-i țara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar ați uitat cutuma,
Ce-o folosiți de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-ați ciuntit Moldova și toată Bucovina?
Dacă sunteți puternici! Credeți că e normal?

Voi ne-ați împins la luptă reîntregim o țară
Făcând atâtea jertfe și morți nevinovați.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiți ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldați.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmașii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credința, în Țara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorbe deșucheate

- Ai auzit, dragă! Ce-a spus… Ăla… Aseară?
Că lume-ai o „catastrof㔠și că…. O să dispară?
- Da! Am auzit, dar sunt…Niște vorbe deșucheate,
Ca cei cu limba lată, de care-au fost lansate.

Sunt uni ce înșiră, astfel de vorbe goale,
Ce sunt ușor ascunse, sub lungile lor poale,
Unii chiar din prostie, alții… Vor mizilicuri,
Să-și mai lungească pașii din astfel de nimicuri.

Vorbele se-aud și… Se-nțeleg, adesea deformate,
Și tot așa dispar cum ele-au fost lansate,
De nu au conținut, sunt puf de păpădie,
Dispar și lasă-n urm doar…. Zvon și gălăgie.

Corneliu 25.05.2008

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (25 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.

Învățătura-ți sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort și sunt.

Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unui poet-filozof

Gândirea ta poesiferă,
Diversă ca floarea din seră,
Cuvintele-ți filosofate,
Alese, mai sofisticate
Și din exces metaforate,
Iar vorbele-ți mai elevate.

Îmi lași un iz de: "Unicat".

Tu ești poet sau filozof?
Te-ntreb: C-adesea-mi lași un Of.
Când scrii versuri mai delirate,
Greu de-nțeles, pe apucate.
Te crezi un visător pribeag,
Iar eu… Polemolog beteag.

Părerile mi-ai: „Confirmat”.

Cuvintele fie-ți o: „Muză”,
Iar versul tău o… călăuză.
scrii poeme mai „directe”
Pentru cei mulți, căci au efecte.
Astfel te vor citi mereu,
În mintea lor vei fi un „Zeu”.

Prin versuri… „Agreat”

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (26 septembrie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruga cea din urmă

Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
mă-nrolez și... Înarmat,
lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.

Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.

Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar... Spune-ți-le ălor mici,
o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.

poezie de (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, românașii
se descurcă, așa cum pot,
dar o să-și găsească nașii
pân-la urmă, așa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi privești, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc și pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alții își urăsc și neamul,
uită de unde-s plecați,
scriu prostii, să-și umple tomul,
cum au fost ei blasfemați.

Doamne fă-i să înțeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci și de mișei.

Peste tot sunt buni și rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu niște Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinți mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se știe, nici acolo.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce greu mai trece timpul

„Când eram tânăr fecior
Eram fala munților,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.

Pușca și cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulți și văi
Cu ortacii mei.”

Mereu îmi zboară gândul, așa…. la întâmplare,
uitându-mă, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc și zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul și cu toate din jurul lui și nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții,
un simplu și rătăcit muritor.

Oare ce spun unul și altele, ce se ghiontesc
văzându-mi fața zbârcită și lacrimile
ca stropii de rouă, topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ăsta? Cine este ăsta? Cine a fost?

E treaba lor, dar și a mea.
Pentru mine, rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arșița necruțătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat și de… Vremile aride.

A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active.
Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ștrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia și disprețul,
mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul,
ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.

- Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit,
până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
Să nu greșesc și să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă,
În rest….. Pace în suflet și speranță mai vie.

Corneliu 19.07.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Maci la margine de drum

Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toți
Sunt dacii și-a lor nepoți,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Și cu flori de din Carpați
Cu ochi ageri de bărbați
Preaslăviți de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem liniște și soare.

Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum
Și-or mai crește roșii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât țara-i plină cu nepoți,
Viața-i demnă pentru toți
Și știu veșnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălțând calea-redută
Macilor ce ne salută!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

La mormântul eroilor revoluției din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a și pătruns.
De uiți ușos, ce ești, ce-ai fost,
Laș trăiești? Nu are rost,
Viața pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea și-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era fiu și eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
poarte stegul triumfal,
-ndeplinească-un ideal
Căci ați murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmași,
Marșul acelor bravi ostași,
Ce-au respectat un jurământ
Să-și apere pământul sfânt,
Să nu moar㠓 ocnași”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând și cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ți adresez,
Căci nopți de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum ați căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean - NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaște gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu prețul vieții am luptat întemeiem un neam
Și am avut un Mircea, un Ștefan sau Mihai zis și Viteazul
Dușmanii l-au ucis pe el dar nu și crezul

Și jertfa lor ne face pe toți a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii și mame
Și-am suferit de boli și de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credință am jurat pe veci
fie bine pentru noi și țară
Așa a apărut o generație rară

A fost o închinăciune a nației
În astă lume de dor și certuri
La Dumnezeu și bunul de Cristos
Sperând ca țării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noștri oameni mari
Oameni de știință dar și cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuși,
A fost un Noica, Tuțea, și un Aron Cotruș

Asupra țării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge și ură au apărut
Puhoi de bolșevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Țărâna le fie ușoară celor ce nu mai sunt
Celor ce țara și-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Printre Morminte!

Oameni care au fost și nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morți, și nu-și mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc și nu au vise,
Noi am rămas visăm în continuare la uși deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câțiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toți ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple și să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghițit mormântul!

poezie de (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întoarce-te « Bujor » singuratic

Din estul « pustiu », prin « vestul » sălbatic.
Alergi zi și noapte ca luna prin nori,
De și ești mai vesel te simți singuratic,
« Bujor » ce răsare în poiana cu flori.

Acasă-i « Narcisa » ce crește-n grădină.
O floare mai rară, cu frunze crestate,
Tulpina subțire dar nu se înclină
Când ploaia e rece și vântul o bate.

Rădăcina ta lungă înfiptă-n adâncuri,
În estul mai firav huiduit de apus,
Aici va rămâne pe câmpii și pe dealuri
Apelând să se întoarcă și cei ce s-au « dus ».

umple pustiul, roditor ni-l facă
Căci are-n el seva mai bună ca-n vest,
Făcând astfel « Boșii » din gură tacă,
vadă cum « raza » răsare din est.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Așteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră și vântul mai crud,
Pregătit reziste și: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieșce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloșii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Așa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece și iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede ușor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră și, mai de rușine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O…Tumoare (Este o epigramă? Sau mai mult, o rană care doare?

„Vulturii” zboară, că-s liberi s-o facă,
Eu plâng rătăcit, durerea -mi treacă,
Dar rana e mare și... Doamne, rău doare,
Când nu ai un leac scapi de”Tumoare”.

Dar… Poate din ceruri un „Sfânt” o să cadă,
Apoi, după el, și alți-n cascadă,
vindece rana, Tumori stârpească
facă pe Terra o… „Lume cerească”.

E mare dorința dar… Mică-i putința,
Căci leac de tumoare? Nimeni nu are
Și… Asta ne doare!
A rămas doar speranța, dor și ea dispare…

Corneliu 12.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mușcând din mărul… „Acru”

Te-am văzut încântătoare
Și cu tine am vrut zbor,
Dar… Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi… Rău mă dor.
Corneliu

Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și… Rugător,
Spunându-mi: - Vrei merg cu tine acasă?

Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, ”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în… “Era” viitoare.

Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.

De aceea-ți spun adio! Rămâi ce-ai fost, o… „floare”,
Iar pentru mine leacul: „Un șarpe veninos”,
Chiar dacă rana, din pieptul cedoare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ți fiu „Prinos”

Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un… „sfânt”
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriți, sub un călcâi ce-i frânt.

Corneliu 10.05.2008

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Sânge și os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Doamne-am crezu-nalt și bun
Că-s sânge și os de român!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Și prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape înghețate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârșirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolți albastre...
Prin vis, prin dor, prin pașnic legământ
Și magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e și astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge și vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră și de fină.

O să se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeș se îngână
Și când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naște mai aproape
De-acele lumi ce veșnic ne despart.
Tu strălucești tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veșniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lei și vulturi

Eroilor din comuna Cosmești

Bunicii noștri au fost și lei și vulturi,
Și au murit luptând cu demnitate,
Și-au risipit dușmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare și pentru libertate.

Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.

Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci și-au dat viața pentru un țel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Și sunt eroii noștri și ai lui Hristos.

poezie de din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!