Odă Eroilor neamului
Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmașii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanțuri, mai bine
În mormânt
Corneliu
Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O
Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n Liturghie.
Și
veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».
Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?
O, Doamne
Fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!
«Tu! Taină a Providenței! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.
Istoria ne-e mamă și munții ne sunt tați,
Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o Cetate,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-
De ziua Eroilor neamului
Corneliu 05.06.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre prezent
- poezii despre eroism
- poezii despre cruce
- poezii despre țări
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Să ne închinăm la crucea lor
Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante și bombe cu văpaie.
Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. « O
Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».
Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia ?
O, Doamne, fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !
« O, taină a Providenței ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-
Corneliu 19.10.2007
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre creștere, poezii despre uitare, poezii despre sânge sau poezii despre somn
Să ne închinăm la crucea lor
Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanțe și bombe cu văpaie.
Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-ntrejească țara. «O
Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».
Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?
O, Doamne, fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!
«O, taină a Providenței! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ordon! Să treceți Prutul!
- Ordon! Să treceți Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiți o Țară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Pașalâc de Raci.
- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaș,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credința este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaș.
Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din șanțuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulți au pierit sub gloanțe, iar eu
Am fost rănit.
Nu pot uita urgia, trăiesc și azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun
Cum a căzut.
Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură și sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârșitul, căci
Nu sunt rusofon
Și După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercați adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă așteaptă! Chiar pe această oază
O să aveți sfârșitul, înecul în mocirlă și duhul, în noroi.
Pe-aicea nu se trece! Ținutul nu-i al vostru,
Sunteți dușmani de moarte. Dacă doriți război?
Întoarceți baioneta, plecați la Prut, la Nistru,
Acolo-i țara voastră, un leagăn de eroi.
- Da! Poate ai dreptate. Dar ați uitat cutuma,
Ce-o folosiți de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-ați ciuntit Moldova și toată Bucovina?
Dacă sunteți puternici! Credeți că e normal?
Voi ne-ați împins la luptă să reîntregim o țară
Făcând atâtea jertfe și morți nevinovați.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiți ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldați.
- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi
Pentru noi.
Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmașii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credința, în Țara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.
Corneliu l2.06.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre dorințe, poezii despre armată, poezii despre sfințenie, poezii despre moarte, poezii despre Țara Românească, poezii despre voce sau poezii despre versuri
Vorbe deșucheate
- Ai auzit, dragă! Ce-a spus
Ăla
Aseară?
Că lume-ai o catastrofă și că
. O să dispară?
- Da! Am auzit, dar sunt
Niște vorbe deșucheate,
Ca cei cu limba lată, de care-au fost lansate.
Sunt uni ce înșiră, astfel de vorbe goale,
Ce sunt ușor ascunse, sub lungile lor poale,
Unii chiar din prostie, alții
Vor mizilicuri,
Să-și mai lungească pașii din astfel de nimicuri.
Vorbele se-aud și
Se-nțeleg, adesea deformate,
Și tot așa dispar cum ele-au fost lansate,
De nu au conținut, sunt puf de păpădie,
Dispar și lasă-n urm doar
. Zvon și gălăgie.
Corneliu 25.05.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (25 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie
Ruga cea din urmă
Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.
De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.
Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.
Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!
Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.
Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».
Dar... Spune-ți-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.
O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre îngeri, poezii despre sărăcie, poezii despre soție sau poezii despre promisiuni
Omagiile mele Omule (Mentorului meu ..)
Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa o să-mi rămâi.
Mi-ai fost viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.
Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.
Învățătura-ți sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort și sunt.
Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin.
Corneliu 27.07.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sculptură, poezii despre poezie sau poezii despre noapte
Unui poet-filozof
Gândirea ta poesiferă,
Diversă ca floarea din seră,
Cuvintele-ți filosofate,
Alese, mai sofisticate
Și din exces metaforate,
Iar vorbele-ți mai elevate.
Îmi lași un iz de: "Unicat".
Tu ești poet sau filozof?
Te-ntreb: C-adesea-mi lași un Of.
Când scrii versuri mai delirate,
Greu de-nțeles, pe apucate.
Te crezi un visător pribeag,
Iar eu
Polemolog beteag.
Părerile mi-ai: Confirmat.
Cuvintele fie-ți o: Muză,
Iar versul tău o
călăuză.
Să scrii poeme mai directe
Pentru cei mulți, căci au efecte.
Astfel te vor citi mereu,
În mintea lor vei fi un Zeu.
Prin versuri Agreat
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Dragoste, patimă și blestem (26 septembrie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre visare, poezii despre lectură, poezii despre flori sau poezii despre cuvinte
Cei din... "Cizmă"
Ne urăsc, că românașii
se descurcă, așa cum pot,
dar o să-și găsească nașii
pân-la urmă, așa socot.
Unii latră să nu tacă,
îi privești, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc și pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.
Alții își urăsc și neamul,
uită de unde-s plecați,
scriu prostii, să-și umple tomul,
cum au fost ei blasfemați.
Doamne fă-i să înțeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci și de mișei.
Peste tot sunt buni și rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu niște Iele
mă consider cel mai sfânt.
Oare? Sfinți mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se știe, nici acolo.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre tăcere, poezii despre superlative, poezii despre cărți sau poezii despre câini
Ce greu mai trece timpul
Când eram tânăr fecior
Eram fala munților,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.
Pușca și cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulți și văi
Cu ortacii mei.
Mereu îmi zboară gândul, așa
. la întâmplare,
uitându-mă, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc și zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul și cu toate din jurul lui și nu numai.
Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții,
un simplu și rătăcit muritor.
Oare ce spun unul și altele, ce se ghiontesc
văzându-mi fața zbârcită și lacrimile
ca stropii de rouă, topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ăsta? Cine este ăsta? Cine a fost?
E treaba lor, dar și a mea.
Pentru mine, rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arșița necruțătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat și de
Vremile aride.
A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active.
Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ștrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia și disprețul,
mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul,
ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.
- Eu? Eu
. Mai trăiesc singur în lume, părăsit,
până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
Să nu greșesc și să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă,
În rest
.. Pace în suflet și speranță mai vie.
Corneliu 19.07.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre văi, poezii despre vânătoare sau poezii despre tinerețe
Maci la margine de drum
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toți
Sunt dacii și-a lor nepoți,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Și cu flori de din Carpați
Cu ochi ageri de bărbați
Preaslăviți de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem liniște și soare.
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum
Și-or mai crește roșii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât țara-i plină cu nepoți,
Viața-i demnă pentru toți
Și știu veșnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălțând calea-redută
Macilor ce ne salută!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre roșu, poezii despre păduri sau poezii despre porumbei
A noastră istorie amputată
Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaște gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut
Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu prețul vieții am luptat să întemeiem un neam
Și am avut un Mircea, un Ștefan sau Mihai zis și Viteazul
Dușmanii l-au ucis pe el dar nu și crezul
Și jertfa lor ne face pe toți a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii și mame
Și-am suferit de boli și de foame
Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credință am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi și țară
Așa a apărut o generație rară
A fost o închinăciune a nației
În astă lume de dor și certuri
La Dumnezeu și bunul de Cristos
Sperând ca țării să-i fie de folos
Atunci au apărut ai noștri oameni mari
Oameni de știință dar și cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuși,
A fost un Noica, Tuțea, și un Aron Cotruș
Asupra țării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge și ură au apărut
Puhoi de bolșevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare
Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Țărâna să le fie ușoară celor ce nu mai sunt
Celor ce țara și-au iubit-o sub sfântul legământ
Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre istorie, poezii despre știință sau poezii despre religie
Printre Morminte!
Oameni care au fost și nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morți, și nu-și mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!
Au adormit într-un somn adânc și nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uși deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.
Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câțiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!
Noi, toți ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple și să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghițit mormântul!
poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre naștere
Salcâmii
La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre prima iubire, poezii despre iubire, poezii despre infinit, poezii despre dor, poezii despre crengi sau poezii despre aripi
La mormântul eroilor revoluției din 1989
Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a și pătruns.
De uiți ușos, ce ești, ce-ai fost,
Laș să trăiești? Nu are rost,
Viața pe ascuns.
Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea și-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu și eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.
Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci ați murit cântând.
Cu pieptul gol printre vrăjmași,
Marșul acelor bravi ostași,
Ce-au respectat un jurământ
Să-și apere pământul sfânt,
Să nu moară ocnași.
Si gândul vostru-a triumfat
Mă-nchin plângând și cu-n oftat
O rugă, Doamne-ți adresez,
Căci nopți de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?
Apoi
. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum ați căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră
. Un bujor.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoluție
Apocaliptică
de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieșiți voi morți, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Dușmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerșim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură și noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Și mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor și ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Și-ar da și la moarte, din apa-n urcior,
Doar viață, la prunci, să promită.
Iar diavolul morții, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Și forfote ziua de moarte,
Că viața rămasă o strângem cu sârg
Și-o ținem și-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Și ușa speranței e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viață, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanțuri s-au prins,
Biserici și vieți ruinate.
Și totul în jur e haotic și trist.
Se spală pe față cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Și du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Și fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă și plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi știm, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munții cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte și șoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i ușor
E viața continuă noapte.
Sunt vești care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea și pacea deodată.
Văd oameni bolnavi și copiii plângând,
Și viața e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârșit!
Își clatină pacea realul,
Și parcă aud printre șoapte de ploi,
Că, ah, a murit și groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, oprește-ți mânia!
Că plânge o lume, că plângem și noi,
Că plânge tăcut România.
Și-n negura nopții, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda și la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Și viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Și moartea pândește rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Și n-avem iubire și pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre frică sau poezii despre pace
Dunărea și Oltul
Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate și câmpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?
Rup și maluri câteodată
Și fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat!
Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.
Vezi și-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mândre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc!
Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază și fior.
Tot români sunt și pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor și astăzi
Jugul este pus.
Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepți sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!
Ah, de mila lor eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mal și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre munți, poezii despre România sau poezii despre spaimă
Sânge și os de român
Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.
Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.
Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.
Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.
Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt și bun
Că-s sânge și os de român!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre simbolistică, poezii despre oraș, poezii despre mândrie sau poezii despre muzică
Așa a fost, așa va fi
Așa a fost, așa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.
Așa a fost, așa va fi.
Viața nu-i decât un timp
pe care îl poți trăi,
anotimp cu anotimp.
Așa a fost, așa va fi.
Lăstarul va crește pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.
Așa a fost, așa va fi.
Cât pământul se rotește,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârșește.
Așa a fost, așa va fi.
Unul naște altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârșit de mare.
Așa a fost, așa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veșnic răsare.
Așa a fost, așa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.
Așa a fost, așa va fi.
Toate își au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veșnic curgător.
Așa a fost, așa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate ști
care ne e viitorul.
Așa a fost, așa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viața curge mai departe.
........................
Așa a fost, nu va mai fi
când sfârșitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ține.
poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre întuneric, poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre sfârșit
Întoarce-te « Bujor » singuratic
Din estul « pustiu », prin « vestul » sălbatic.
Alergi zi și noapte ca luna prin nori,
De și ești mai vesel te simți singuratic,
« Bujor » ce răsare în poiana cu flori.
Acasă-i « Narcisa » ce crește-n grădină.
O floare mai rară, cu frunze crestate,
Tulpina subțire dar nu se înclină
Când ploaia e rece și vântul o bate.
Rădăcina ta lungă înfiptă-n adâncuri,
În estul mai firav huiduit de apus,
Aici va rămâne pe câmpii și pe dealuri
Apelând să se întoarcă și cei ce s-au « dus ».
Să umple pustiul, roditor să ni-l facă
Căci are-n el seva mai bună ca-n vest,
Făcând astfel « Boșii » din gură să tacă,
Să vadă cum « raza » răsare din est.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ploaie, poezii despre nori sau poezii despre narcise
Lei și vulturi
Eroilor din comuna Cosmești
Bunicii noștri au fost și lei și vulturi,
Și au murit luptând cu demnitate,
Și-au risipit dușmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare și pentru libertate.
Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.
Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci și-au dat viața pentru un țel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Și sunt eroii noștri și ai lui Hristos.
poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre unire sau poezii despre lumină