Stătea abătut

omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neşlefuită
se gândea să-şi cumpere
un fierăstrău electric
şi-un ciocan din epoca fierului

stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peştera unde s-a retras
după evacuarea forţată
din grota centrală

a plâns aceeaşi lacrimă
după ce şi-a prins gândurile
într-o capcană a timpului

recapitula tristeţea de moarte
la marginea spaţiului
în frigul cavernei întunecate

trezit de dimineaţă simţea
cum intră în peştera lui
mirosul de christian dior

stătea abătut omul de grotă
în grota lui fără îmbunătăţiri
şi golul din sufletul lui
era încărcat cu opţiunea
viaţa pe datorie de 5 parale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclipăt...

Urlet din grotă
Grota posacă,
Grota din suflet,
Iubirea săracă...
Cauta geniul,
Caută-n grotă,
Cu ce s-a ales
Iubirea din flotă...
Bezna lăuntră
Şi aburindă,
Urlet însemne
Iubirea murindă?!...
Stâncă pe stâncă,
Firea senilă,
Goală iubirea
E fără de milă...
Nu se zăreşte
Din grotă nimic,
Să reinvie
Iubirea pe dric?!...
Cad câte una
Din trezele părţi,
Plânge iubirea
Între tainice hărţi...
Ia cutezanţă
Posibila grotă,
Din simplul reflex
Iubirea–i dă notă...?!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 martie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

grotă

Grota, un fel de covată unde s-a plămădit specia umană.

definiţie de David Boia (12 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-a privit cu ochii

aceia mari şi s-a simţit
vinovat pentru ceea ce nu făcuse
ochii neobişnuiţi de mari
intrau în creier prin ochii lui
sfredeleau adn-ul pupilele
gri închis şi asta l-a înfricoşat
fiindcă ştia că nu e pe măsura
acelei încrederi care-i citea
gândurile de om obişnuit
simţea că va veni un moment
în care o va dezamăgi
chiar dacă şi-ar muta privirea
în altă parte
ochii aceia mari au analizat tot
se simţea împovărat
îi venea să fugă cât mai departe
să-şi găsească un ungher întunecat
a simţit lacrimile cum îi udă
obrajii şi se scurg pe podeaua
din dormitorul imens

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
şi iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creştetul părinteşte
porumbul naşte omul de porumb
care aleargă desculţ prin amarul timpului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grămada de gunoi

se clătina şi scuipă un cap de peşte
cu ochii sticloşi învelit
într-o pungă transparentă
o mână de coji de cartofi
viermuiau spre el
păreau hotărâte să-l înghită
câteva cotoare de măr rulau
spre pantofii lui negri
o coajă de banană stătea pe capul
unui şobolan roşu şi mustăcios
gunoiul mirosea a iute
s-a uitat lung în semiîntunericul
care dădea să-l sfâşie tăcut
retras lângă zid simţi
surprins că se trage înapoi
neasigurându-i spatele
era o capcană fluierătoare?
o bună bucată de vreme
mare cât o friptură
a stat nemişcat lângă o porţie
de macaroane cu carne
intrată în putrefacţie prin uşa
de metal ruginită prematur
apăsându-şi tâmplele cu mâinile
îşi vorbi năucit cu glas tremurat
un ton înota prin mizerie
trăgând o pisică care muşca din spinarea lui
a trecut dând din coada
care bătea în burta felinei mârâitoare
unde puteai să fugi de această mizerie?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul şi aură am scris.

Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,

prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)

Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs

şi ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

pândeam femeia prin oglindă
stătea la marginea patului
cu bărbia-n piept, nehotărâtă
aşa nudă cum era
probabil ştia că sunt îndrăgostit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Ninge
cu argint de icoană
pe Muntele Copilăriei;

bulgări fierbinţi -
îngeri făcând tumbe,
murmură, murmură,
la marginea
hăului...

Lacrima
dorului
îşi picură sarea
în ecoul din peştera
timpului.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în spatele

gratiilor cu capul ras plin
de urme de lamă şi tatuaje
a fost trezit când l-au săltat
pentru că sistemul a văzut
că făcea trafic de stupefiante
se uita la albumul lui
cu cromolitografiile decupate
din revistele din anii optzeci
cu actriţe pe jumătate dezbrăcate
stătea alături de bătrânul jo
homarul roşu cu apucături de gumă
de mestecat cu aromă de vanilie
şi de cecil ras şi el în cap
cu svastici şi cercei în lumea lui
de plastic de dealer de heroină
care scria versuri pe piele
în pauzele dintre convulsii

era într-o închisoare pictată
în acrilice unde gaşca lui pierdea
adolescenţa printre panourile publicitare
din clădirile linse de soarele parşiv
ieşeau femei platinate cu părul ţeapăn
iar poliţiştii înghesuiau tinerii
în secţii pentru abuz de etnobotanice
marijuana sau heroină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea de viaţă

intră cu bocancii pe gresia albă
în bucătăria unde luna s-a trântit
pe un geam deschis într-un amor
clandestin şi postmodern
stătea cu berea în mână cum
văzuse în filmele la televizorul
alb-negru cu lămpi
prăjise o bilă într-o lingură
cu bricheta zippo furată
de la magazinul de vechituri şi
acul seringii îl lucrase ca într-un film
a simţit focul din măruntaie cum urcă
în creierul lui care se micşorează
pe zi ce trece
aşa citise într-o revistă sau ziar

privea ceasul popeda de la mână
primit de la bătrân înainte
de a se căra în altă lume

taică-său fugise să nu muncească
la colhozul din comună şi
el prăjea bile şi se injecta de două
trei ori pe zi pentru a ieşi deasupra
din mâlul care-l trăgea dincolo

luna se reflecta pe sticla lui
fix în berea lui neagră
cu nonşalanţa unui corp ceresc
care alimentează mintea poeţilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua de la Betleem

Pe timp friguros, în locuri mai mult cu arşiţa date
decât cu frigul, cu reliefuri late decât înalte
născut a fost Pruncul în grotă, lumea pentru-a salva.
Ningea cum doar în pustiu iarna poate ninsoarea a da.
Lui totu-i părea uriaş: sânul Mamei, galbenul abur fugar
Din nările boilor, acei trei crai Baltazar, Gaspar,
Melchior cu darul lui fiecare încoace adus.
El era doar un punct. Şi punct era Steaua de sus.
Atentă, fără clipire dintre nourii rari şi mărunţi
La Pruncul din iesle din depărtarea de peste munţi
Şi-a Universului parte ce nu poate fi calculată
În peşteră Steaua căta. Şi era Ea privirea de Tată.

poezie de Iosif Aleksandrovici Brodsk (24 mai 1987)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!