Sleit privesc

cum sufletul pleacă din corp
la valea morilor pe aleea florilor
în sunete de chitară
joacă sufletul pe apă
sleit privesc corpul lăsat
cu inima zdrobită
numai simt nici patima

vedeam o graţie sfioasă cum
se ridică dintr-un trup neînsufleţit
pluteşte pe apa morilor la ivitul zorilor
sufletul dat când totul s-a sfârşit
uitând să-şi caute agentul
care i-ar fi putut procura
un trup frumos şi uşor de-nsufleţit

sleit mă gândesc ce mi-ar fi bine
pe aleea fericirii în oraşul ispitirii
să caut chihlimbarul
veche esenţă pietrificată
lângă bucata de noroi
rămâne mirajul vitalităţii
din preistoricul arbore răşinos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnica naivitate

caut chihlimbar
comoară din arbore răşinos
esenţă pietrificată a vitalităţii
picături ale vechiului soare
cu ADN-ul unui ţânţar preistoric
care pentru naivitatea sa
a plătit cu veşnicia.

poezie de Beata Kepinska (2015), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VI

Vedem cum moare-un lucru-nsufleţit,
Când sufletul de corp i se desparte;
Sunt corpul, tu eşti cea mai bună parte:
Unde te-ai dus, o! suflet mult iubit?

Nu mă lăsa sleită şi departe,
Ca să m-ajuţi când totul s-a sfârşit,
Să nu-ţi laşi corpu-acestui joc greşit:
Redă-i tu partea lui cea fără moarte.

Dar fă, iubitule, ca întâlnirea
Să nu primejduiască fericirea
Şi nu asprimea să-i deschidă drum,

Nici patima, ci graţia sfioasă
Spre mine-ntoarcă faţa ta frumoasă,
Cândva-ncruntată, zâmbitoare-acum.

sonet de Louise Labe, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara

din arborele răşinos tăiată
cu grija unui bucătar
care are gânduri puri
ficat tăiat cu acelaşi cuţit - chihlimbarul
are o tarantulă prinsă
în eter
nitate purificată nu
şi-a mai găsit sufletul pereche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul şi pâinea

Când toţi dorm, o linişte ciudată de cal fricos
joacă umbre pe spinarea aurită a celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
se clatină lustra, semn că mai mult decât
dulceaţa acestor buze, goliciunea acestor cuvinte,
dezmierdarea acestui nume,
aud apa cum sună, făina de grâu cum se-adună,
truda morilor dincolo de deal, dincolo de aceste toate,
nimicuri.

Ştiu, din ea nu se muşcă, din ea nu se rupe,
în ea se adâncesc coatele, se scrie prohodul, se îngenunchează
în faţa celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
dezbină şi înmulţeşte.
Trebuie să alegi, hai, trebuie să alegi.
Persuasiv eşti, diavole, dar eu voi fugi de tine,
căci asta e datoria ta, să mă prinzi.
Iar dacă reuşeşti acum, când prin toate alerg aşa, nemişcată,
o lumină senzuală va intra în sfera aceasta născocită,
ca un cuţit sclipitor, ascuţit,
deopotrivă,
în sex, în pâine.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O taină din sufletul meu

Mereu când te priveam, ca pe un înger te vedeam;
O privire aşa de caldă, cum nimeni nu poate să aibă!
Doar o atingere de-a ta, sufletul meu pentru o viata mi-l alina.
Frumos îmi vorbeai, mereu îmi spuneai vorbe dulci, cum numai tu stiai.
Iar când destinul a venit, parcă totul în jurul nostru a luat sfârşit!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraş himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.

Mi se topeşte piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.

Cu sufletul la gură
Aştept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, ţel.

Doar să-ţi simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Şi să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...

Şi nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Şi trup, în trup să-ţi fiu.

Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, nefiinţă
Şi-aştept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferinţă...

... Şi păşesc tremurând
Pe strada de-un oraş,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet

în sufletul acestora plouă
- frunze violet din pomi cu coroane galbene

în sufletul acestora un mormoloc
- albit de incandescenţa toamnei psihedelice

în sufletul acestora cuvinte sfiite
- în zăbrele şi zeghe de clauni

în sufletul acestora un fluture îmbătător
- peste aleea indigo-turcoaz

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treci pe la mine...
Treci pe la mine într-o bună zi,
Că seara, nu-s cu sufletul pe-acasă...
Ne-om aşeza pe prispă de-i veni,
Sau, dacă vrei, ne-om aşeza la masă...
Ţi-oi da dulceaţă de gutui cu nuci
Şi apă proaspătă de la fântână,
Nu te gândi că n-ai ce să-mi aduci,
Mi-ar fi destul numai o vorbă bună.
Mi s-a urât să stau singură cuc
Şi să mă-nvârt într-o odaie goală,
Să simt fiorii toamnei cum în trup
Îmi şerpuiesc hoţeşte, ca o boală...
Simt toamna-n suflet scârţâind prelung,
Precum o poartă veche, ruginită,
Şi n-am destule lacrimi s-o mai ung,
Şi nici un vis să-i cadă în ispită.
Ziua, îmi intră-n voie, că-i vicleană
Şi mă dezmiardă cu miresme coapte,
Dar noaptea o aud cum mă blesteamă
Cu stropi de ploi în geam şi frunze moarte.
De-aceea stau cu faţa la perete
Şi ţin lumina candelei în gene...
Mân sufletul din trup ca pe-un orbete
Ce-a încălţat tăcerile perene.
Nu, nu-s ursuză, uneori chiar cânt...
Am învăţat să-nşel singurătatea,
Dar când văd frunze cum se zbat în vânt,
În sinea mea se cuibăreşte moartea.
Aşa că, dacă ai o vorbă bună
Şi poftă de dulceaţă de gutui,
Treci pe la mine, poate împreună
Mai agăţăm melancolia-n cui...

citat din Liliana Burac (14 septembrie 2022)
Adăugat de Dolion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trup ne naştem, cu inima iubim, în trup sădim şi din trup culegem viaţa, însă la apusul veţii, sufletul la unii nu moare, ci se poate înalţa spre cer divin.

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib...

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Vaduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib....

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azil

casa în care trăiesc
este o temniţă
din piatră zdrobită

ce albe ziduri
şi câtă risipă de flori

sufletul meu moare încet
la revărsatul zorilor
în apa tulburată de lună

inima mea în trupul acesta

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azil

casa în care trăiesc
este o temniţă
din piatră zdrobită

ce albe ziduri
şi câtă risipă de flori
în ţipăt

sufletul meu moare încet
cu revarsatul zorilor
în apa tulburată de lună

inima mea în trupul acesta

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deplângea pe cei neavuţi

deplângea pe cei neavuţi

furat de mirajul depărtărilor
şi universul îl urmărea clipă cu clipă
fuma dintr-un trabuc insignifiant
vorbea cu umbrele despre umana
demnitate să ceară pomană

la ultimul pahar pisat în pledoarie
se simţea cuprins de legile lui copernic
lângă un pian care avea pretenţii
intimidat de o păpuşă de porţelan
pe care o curtase din obligaţie

sufletul prefăcut în pian scotea
sunete nedumerite la jumătate de preţ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria unei gropi vechi

Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă şi s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmaşilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudaţi lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.

Apoi, la flacăra unui foc mic toţi curioşi
am întrebat groapa veche dacă viaţa,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ţi se coboară pe funii între pereţii de lut.

Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care şi el în realitate se mişcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.

Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari şi mai fără de răspuns
ne aşteaptă, când sufletul se desparte de trup
din cerească poruncă.
Fiind ologul vindecat ce singur cărţile şi le-aruncă."

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

încă mai fug de propria mea inimă
ştiu că e mereu îndrăgostită
nu o mai ascult
ştiu ce mi-ar spune
o să-mi vorbească de ea
numai de ea mereu

fug de sufletul meu
are culoarea iubirii
eu iubesc cu sufletul
numai cu sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc în cugetul meu

Am coborât adânc în cugetul meu
M-am descoperit un prunc fără a fi zeu
Fără întrebări, fără să mă caut mereu
Amintirile lipseau, pluteam peste eu

Cu timpul eul meu a trecut deasupra
Amintirile-n timp şi-au adunat zestrea
În nopţi îmi plecau revenind cu primi zori
Acum nu-mi mai pleacă dorindu-şi locul lor

Mereu în faţa ochilor să le privesc
Ochii mei de gheaţă prin ele răscolesc
Gheaţa îmi arde sufletul cu-al ei torent
Doar corpul stafidit îmi rămâne absent

Zi de zi sufletul se chinuie de-un rău
Îl simt cum se zbate să nu cadă în hău
Hăuri lângă mine, între două lumi
Hăuri în cer, hăuri aici, restul tăciuni

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stînci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pîine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!