Uneori

Uneori, simt alergând odată cu mine,
La maratonul vieţii,
O altă fiinţă asemenea mie.
Să fie o umbră?! Un înger, ori un spirit
Care să reprezinte dublura mea?!
O sosie?
M-aş bucura
Să o ştiu fericită,
Să o văd lumină şi taină ce se va aşterne
Peste sufletul meu.
Paralelismul cu ea
Îmi va da energia de a trece
Peste tăcere şi peste durere...
Să o ştiu bine m-aş bucura,
Dar nici nu ştiu cine e ea.
Cu ea voi alerga până la plus infinit
Şi mă voi întoarce pe pământ,
Spirit liber şi fericit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea

Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin naşterea mea...
Suntem aceeaşi fiinţă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecţiunea
După culoare şi formă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga ta fiinţă respiră nu ştiu ce taină, spirit, senzualitate, îmi evocă nu ştiu ce amintiri, nu ştiu ce nostalgii pierdute înainte de a fi luat forme precise.

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfericit

M-aş aşterne la un somn
Însoţit de sufletul tău
Aşa cum un călător
Are iluzia noaptea
Că e însoţit de lună.

M-aş înveli cu tine,
Cu părul tău din parfum de soc,
Cu buza ta cu un gust
Ce nu îl voi uita vreodată,
Cu amintirile noastre
De oameni frumoşi şi
Copţi pentru a ne iubi...

Tu te-ai aşterne cu mine?
Şi când va fi să deschid ochii
Luminat de zorii din vis,
Să mi te văd alături
Împărţind o pernă de catifea,
În care tu eşti catifeaua,
Iar eu amintitorul
Ce dă cu mâna peste ea
Pentru a mai găsi urmele
Făpturii tale care, nu de mult,
Mă înfericea peste orice măsură...

poezie de Cosmin Druţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

nici nu ştiu dacă sunt
nici nu ştiu dacă eşti
îmi ascund sufletul cald
sub un tricou pictat
te voi veghea lângă pat
te voi striga cu doruri amare
ne vom sorbi râsetele
de la iubirile nocturne
ne vom alinta cu şoapte
ne vom agăţa de cuvinte
mă simt fericit
te simt fericită
iubito, să ne strângem pleoapele
să nu lăsăm să curgă lacrimile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi

De-ai fi tu pasăre, eu ţi-aş fi zbor,
Din cale-ţi, aş alunga orice nor,
Nedespărţiţi şi ne-ntinaţi de lume,
Am duce-o viaţă pură, fără nume.

Dac-ai fi soare, m-aş aşterne cer,
Să străluceşti, ca unic giuvaer,
M-aş bucura de tine-o veşnicie,
Să-mi dărui măreţia-ţi numai mie!

De-ai fi ocean, eu ţărm aş vrea să-ţi fiu,
Ca veşnic lângă mine să te ştiu;
Tu mi-ai cânta, cu valuri şi sirene,
Ţi-aş fi ecou, pân' la sfârşit de vreme!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – un elixir

O clipă face
Diferenţa dintre cele două vieţi.
Moartea va fi ca un elixir,
Căci ştiu că mă voi întoarce
Să-mi continui proiectele
Începute acum.
Mă voi întoarce la anii prunciei
Şi voi gusta din plămada cuvintelor
Înghesuite în călimară.
Apoi, ca un râu învolburat,
Voi străbate cerul cunoaşterii
Luând cu mine
Fragmente de iubiri
Lăsate în urmă.
Şi cum să nu mă bucur că voi muri,
Când ştiu că toate ideile mi-au oxidat?!
Aţi cules din mine tot rodul,
Apoi m-aţi alungat
Ca pe un străin propăşit
La poarta luminii.
Credeaţi că în întuneric
Ochiul meu nu mai poate vedea lumina?
Trebuie să simţi mătasea timpului,
Apoi pâlpâirea de deasupra ta.
Aceasta reprezintă cheia succesului.
Eu, voi exista şi prin moarte,
Voi trece prin ea ca o căprioară
Prin nepermisul exod.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

De trei ori am avut pornirea de-a ucide,
De-a strânge-n gheare un gât subţire
Şi cald până când buzele devin livide,
Iar pieptul încetează să respire.
De trei ori am alungat demonul din mine,
Sudoarea pe fruntea-mi încă se prelinge;
Şi totuşi, fără dubiu ştiu, ştiu foarte bine,
Că se va întoarce şi mă va învinge.

Ştiu că-s nebun, îmi ştiu păcatul şi necazul,
Ar trebui-în spital infirmitatea mea tratată
Sau, poate, să fiu închis la balamuc. Poate-i cazul
Să nu mai fiu lăsat în libertate niciodată.
O, dar ce cumplit mi-ar fi destinul!
Sunt tânăr şi, de-asemenea, privilor plăcut...
Îmi vad demonul, deşi neclar, şi-i simt festinul,
Şi nu-i decât un singur lucru de făcut.

De trei ori pe-înşelătorul diavol am respins,
A patra oară însă ştiu că va învinge el,
Aşa că mă voi îndrepta spre barieră-întins
Şi-mi voi pune capul pe şinile de-oţel.
Voi vedea cum vine trenul de îndată
Şi-i voi auzi trosnitul roţilor instantaneu,
Venind să-mi sfarâme mintea blestemată...
O, Doamne, îndură-te de sufleţelul meu!

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind un vis urât

M-aş contempla, dar nu mă văd
Că eu sunt umbra nimănui,
În jurul meu e doar prăpăd
Şi morţii dănţuiesc hai-hui.

M-aş admira, dar nu exist,
Sunt abur violet, nociv,
În mine zace duhul trist
Că-s mortul cel mai longeviv.

M-aş pune-n cartea de poveşti,
Cu-a mea privire autistă,
Să poţi cândva să îmi citeşti
Un testament ce nu există.
...
M-aş face drac sau Dumnezeu,
Sau poate iad, sau Paradis,
Dar nici nu ştiu, am fost un EU,
Sau poate-i doar un simplu vis

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârşire
de-a-prinselea de-a v-aţi-ascunselea
ori să sară într-un râs şotronul printre zodii
şi-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu ştiu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac nişte tumbe aproape perfecte
nu ştiu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aş mai naşte de o mie de ori fără să vreau ceva
doar aşa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea aşa perfectă
iar noi niciodată mulţumiţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!