Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vis

Mi-am așezat genunchii
lângă pietrele râului
laolaltă cu luna, cu păstrăvii.
Fiecare cu mersul său
în cămașă albă de nuntă
ne-mpiedecam în oglinzile timpului.

Mă sorbea Neuitarea, alintul, căderea.

Tu nici nu știai
că mergând pe stradă
el îmi povestea un vis.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pietrele

Pietrele au alergat nesăbuite
prin lume,
nici amintirea nu le mai știe.
Azi, odihnesc aici,
odată cu mine-
eu cel care mi-am lăsat
osteneala toată, în ele.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă risipesc ca o părere

Pe diguri pline cu păsări,
lângă un orizont de blândețe
îți spun simplu: iartă-mă...
Dar nu m-am priceput niciodată
să le vorbesc celor triști,
nici măcar mie însămi.

M-am risipit ca o părere
lângă punțile gri ale cerului,
visând cu iasomia în somnul vegetal.
Iubirea e scara-n spirală
unde fragedul timp
se clatină-n neînțelesuri amare.

În nopți de veghe, mi-am așezat
sub pleoapa fierbinte a sufletului
doar monedele sângerânde
ale tăcerii.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă ochiul gri

Mi-am dăruit sărbători
dansând în văile cerului
lângă copacii tineri.
Ochiul gri îmi împrumută trup de iederă
lângă purpură anotimpului.
umilesc. Aripile mi-au căzut
de pe trup, în blândă însingurare.

Nu mă minți, dăruindu-mi
ritmuri ce mă subjugă
sub aripi de vultur.

Urcușul e spovedanie, alint
spre aducere aminte
între cărări croșetând
Moartea, Nimicul, Neantul.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un gând precum iasomia

Nu vreau să intru în somnul nimănui.
Tăceri, neînțelesuri, vagi ispite
le las pe-un drum pierdut.
Demult nu mai cred în memoria lucrurilor
nici în aura timpului, în care
petale de aur îmi fulguiau peste umăr.
E-o lume haotică- pietrele mușcă
din umerii pelerinului
și din soarele ce-abia răsare.

Sunt ostenită, vreau înfloriri
să mă-nrobească
și un gând frumos, precum iasomia.
În dinastiile tăcerii,
îngerii să cuvânte...

poezie de (ianuarie 2020)
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

* * *

Mi-am așezat lângă tabloul de pe hol
buza de sus lângă ochelari
și buza de jos lângă chei
și zâmbetul în cutia cu mărunțiș.
Mi-am zis
sunt acasă!
Pot să îmi întind pătura peste fereastră
dar
am adormit pe hol în gheata în care pisica năștea
în vis un atlet cu
ghiarele intrate în poiana
pieptului din piept
și am luat-o în brațe
ca pe un torace ce-ți sare din piept
o felină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constanța Triță

Doar o singură cămașă

Doar o singură cămașă
Știe taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămașă
Poate fi sau nu fi
Între mine și tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămașă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămașă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămașă
Poate fi albă
Providențial
De albă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție

M-a ostenit așteptarea
în care mi-am rânduit
monezi pentru plată.

Astă noapte
ți-am plâns moartea
în vis.
Am deprins târziu, să mă-ncred
în reîntoarceri,
când și azi
peste peroanele singurătății
hăituiesc îndelung
noii învinși.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eram de flacără

Târziu, mi-ai așezat pe frunte
diademele dragostei,
fragede, mereu luminoase.
Sub valul multicolor,
ne strigă graba de a trăi
la întâmplare.

Eram de flacără,
cântec sub arcada de vis.
Eram de rouă, înmiresmată
cu tăcerea în gând înalt.

Dacă mă ridicam grăbită pe vârfuri
atingem cerul cu buzele
cu sufletul cuvintelor
în blândă revărsare.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Povestea mea

Povestea mea e-așa de scurtă
Și-așa de tristă ades
Deși-am trăit-o pe de-a-ntregul
Îmi pare-un ce fără-nțeles...

"Un fluturat ușor de mână
Și-atâta tot"... Când am plecat,
Nici sărutări de despărțire,
Nici tânguiri de-nmormântat.

Nu mi-am lăsat nimic în urmă
Și-aproape nu mi-am luat nimic
Decât scrisorile iubitei
Pecetluite-n vechiul plic.

Și dacă-mi pare rău de-un lucru
E doar acel că nici nu știu
Dacă-am sfârșit la timp povestea
Ori de-am sfârșit-o prea târziu...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Stare

Îngenuncheată-n oglinzile toamnei
m-adaug cu trup de lumină
clipei ce-mparte peste prag mirarea.

Fructe sticloase se rostogolesc
peste pervazul aducerii aminte.

Mai mult ca oricând
astăzi mi-e dor de liniștea
uitată-n cadrane
și-n migdala ochilor tăi
ce-o desenam cu grabă
peste ferestrele înzăpezite.

În ritm neștiut, alunec
spre inima timpului
ca pe-o spirală de melc
căutând obsedant linia dreaptă
a începutului.

Neînțeles îmi pare gestul de tandrețe
peste punțile fosforescente ale nopții
când în mine ochiul tristeții
rămâne cu încăpățânare întredeschis
refuzând somnul.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu genunchii pe lespezi

Împrejur, parcă nimic nu mai este al meu
când ți-ascunzi în grabă, privirea.
Caut muzica unui timp, în care
orașul ne-mbrățișa cu aripi de înger
Cât să mai ascud ploile reci și zăpezile
ce s-au năpustit între noi?

În cămara ascunsă, cu genunchii pe lespezi
i-am jurat mamei voi gusta fericirea.
Păsări albe îmi vorbesc de pe umeri
despre ochi rătăciți.
Șarpele casei mă strigă pe nume...
din leagănul de iederă
mi-arată dansul cu o mie de fețe
și gura-i flămândă
mușcând din perete.

poezie de
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un vis...

Te văd în vis când noaptea se închină
Pe aleia păzită de un rondou de trandafir,
Te înveleai cu vântul, aducând lumină,
Pășind ca o icoană, petală cu petală, resfirate-n șir.

Visele te asteaptă, ele trag cortina,
Prafuri de magie îmi presari pe gene,
Pe un colț de vis îmi săruți retina
Când se plimbă luna și soarele doar geme.

Cu zâmbetul divin așezat pe buze
Apari ca o nălucă născută într – o poveste,
Tu, aduci pe brațe iubirea să boteze,
Lăsand nefericiți, invidioșii, să proteste.

Mi-am pus în cufăr visul, lângă celelalte,
Mai scriind o filă în cartea mea de vise,
Așteptându -te cu genele lipite
Să-mi fi o călăuza spre porțile deschise.

Dumnezeu, râdea, șoptindu-mi la ureche:
Ăsta nu e vis, e pură realitate.
Ea este îngerul ce va sta de veghe,
Precum un far ce luminează-n noapte.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mările hazardului

Las cerul să curgă-n clepsidre
laolaltă cu dorul acesta ce mă subție.
Mi-e trupul când soare, când nor,
lângă buzele ce-au învățat să iubească.
Timpul fraged se-nalță-n ferestră, încântător e veșmântul râvnit.

Doamne, trezește în noi ora înaltă
a sângelui dăruit Poeziei...


Sub orizonturi de bronz,
suntem albaștrii delfini
țipând în mările hazardului
și-n sita spartă a uitării.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casă de piatră de vânt

cuvintele sunt
coatele și genunchii unui poem;
de multe ori ele aleargă
cu genunchii inimii la piept,
sau se târăsc pe coastele ascuțite
ale timpului prezent,
doar ca să acopere o pată de pe cer
cu un buchet de flori atemporale,
ori să umple golul din piept
cu muzica unui infinit cu multe zecimale...
poemul acesta însă,
este o nuntă mare;
o nuntă a cuvintelor cu universul
o nuntă a secundelor cu poemul...

... vântul scrie prefața unei cărți,
doar cenușa mai știe
numele autorului de pe copertă;

în cer, zeii citesc tardiv postfața
și trimit daruri de nuntă...

: pe memoria contemporanilor
plouă infinit, cu multe zecimale!

poezie de din Eu, cu eURI (2018)
Adăugat de Florin Constantin VerdeșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutătorul de iubire

Demult, zăpadă trupului tău
stârnea avalanșe prin anotimpurile din mine.

Temător, orele se striveau laolaltă
sub călcâiul gol
al căutătorului de iubire.

Azi, exersează în noi,
noii veniți cu piepturile goale.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stare

La cântatul cocoșilor,
dinspre tine legănându-mă,
în oglinzi subterane
fântână-mi ești,
ecou dansând în câmpie
laolaltă cu înaltele ierburi.

Arată-mi-te azi,
Suflete geamăn.
Simt în lutul trupului
o pasăre-n mirare
mereu
păzind-mi așternutul
și gândul.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărută-mă

Ochi străin, dezmierdând
orizontul în geografia drumețiilor.
Azi, ți-aduc la fereastră
fructe pârguite-n lumina
mare a amiezii.

Sărută-mă, sângele cireșelor
îmi șiruie pe buze, amar.
Adu-mi un cântec simplu
slobozind spre oglinzile tăcerii.

La masa aceasta
văd chip străin
și-această statuie de apă
îmbrățișându-mă.

Cărți de joc răvășite,
mâini tremurând
și-acea balanță mereu
în echilibru.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu știai
Că-n luna mai,
Prin munții cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Și nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu știai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu știai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laț și te sugrumă
Și-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Oprește-te!...
Privește-n jurul tău...
Și dacă nu ți-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ți cruce
Și întoarce-te napoi!...
Fă-ți cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Și visul s-a sfârșit!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cântec

Mereu rămâne în suflet ceva nespus
plâns doar în elegiile toamnei
cu genunchii pe lespezi
înfiorând arcul voltaic al zbateri.

Târziu caut în luciul oglinzii,
o blândă împăcare.
Cărarea spre ascunzișul conviețuirii
se disproporționează neînchipuit.

Ades, în mine îmbulzindu-mă
laolaltă cu tot vaietul simțurilor
te-am strigat de la capătul lumii
asurzitor, năucind înserarea.
Iscoade amăgitoare,
pitite-n resemnare,
tăcerile-mi vorbesc mereu în dodii.

Azi, rătăcesc în lumină
amintiri somnambule
și gândul părelnic nopțile
rămân peșteri ascunse
în care asemeni sihastrului
îți găsești adevărata liniște.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autobiografie

Nu-mi căutați în timpuri rădăcini
Și nici vre-un rang să-mi așezați povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude, nici vecini,
Eu m-am născut aici a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaște mersul,
Vorbește-i blând și-ascultă-l cu răbdare;
Povestea mea o știe numai versul,
E-atât de mic și totuși mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte
Și le-am întors cuvânt după cuvânt;
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să știu vreodată cine sunt.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook