Nu mi-a ieşit

submarinul rusesc în cale
cum o spun unii prieteni
invidioşi pe modul cum văd
mişcările marilor puteri
dar îmbin ironia cu istoria
unde adaug puţină fantezie
într-un stil care mă aşează
alături de kurt vonnegut jr.
sau david lodge
şi reuşesc să stârnesc invidia
încerc să nu folosesc
şabloane occidentale neînţelese
nici de indivizii care le rostesc
cumpănesc bine situaţiile
apoi râd de ele cu umor meu
cam negru

ştiu că scrierile mele vor fi
citite şi analizate cel puţin
două secole în ani pământeşti
literatura mea nu are partizanat
şi cititorul care gustă ironia
o poate lectura liniştit

nu umblu cu ţâţele tăiate
în mâini scriind
că printr-o ironie
submarinul nuclear s-a pus
de-a curmezişul vaginului
şi nu mă ascund sub pseudonim

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronica Mars: Am avut de ales. Să rămân alături de tata sau alături de Duncan şi de familia a cărei fiică ucisă a fost cea mai bună prietenă mea. L-am ales pe tata. E o decizie cu care trebuie să trăiesc zi de zi. Şi ştiţi care e ironia? Că nici nu mai ştiu ce să cred. Poate că toţi ceilalţi au dreptate. Poate că tata a încurcat investigaţia. Poate că am renunţat la cercul meu de prieteni - la viaţa mea - din cauza unei erori de judecată a tatălui meu.

replică din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul nu e nici ironic, nici experimental. Marile cărţi ale lumii sunt cărţi întunecate şi grave, care folosesc inclusiv ironia şi experimentul în sensul acestei seriozităţi esenţiale, acestei responsabilităţi în lipsa căreia eşti un simplu literator. Privesc cum cohorte de autori aleargă după subiecte cât mai trident "interesante". Cum au succes cărţi care sunt în mod evident inutile, care ţin un sezon, care nu spun nimic nici despre autorul lor, nici despre mine, nici despre lume.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie confundată (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, desconsiderarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch).

citat din George Pruteanu (februarie 2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

ironie

Ironia e ochiul care ştie cum să privească tot ce e absurd şi prăpăstios în existenţa noastră...

definiţie clasică de Kierkegaard
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici şi, liniştit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensităţii reflectând azurul, liberă şi-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlneşte marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniştit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viaţă trăită-n linişte, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru că totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubeşte marea, prieteni,
Şi ştie că voiajul lui s-a terminat?

Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi – pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscoleşte câte- o amintire care doare!

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut –
Şi trebuie să privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben şi mai palid cu fiece minut.

Paşii mei nu mai sunt uşori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Şi uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept –

Dar, deşi-s bătrân şi uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc să-mi bată-n sufleţel, prieteni,
Să cânte şi inima să-mi înfioare!

poezie de Margaret Elisabeth Sangster, 1838-1912, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu?

Ce sunt eu, arhitect,
salahor sau nepreţuitul aspect
pe care nu-l alegeţi?!
Dar cum se face ca mi-a cazut galaxia pe piept!
A, nu!
Vă înşelaţi!
Eu sunt doar un amarât de poet!
Iubitor de femei?! Da! Aici m-aţi ghicit!
Doar ele ma fac fericit!
Numai daca vor!
Dar, nu ştiu de ce, mă ignora;
vor sa ma prinda în hora!
Nu ma recunosc
ca doar eu le iubesc de milioane de ani,
pe sub castani
şi le-am smuls milioane de şoapte!
Şi ele m-au tatuat cu noapte!
Unde sunteţi voi
iubite pământeşti sau celeste?
Luaţi aminte!
Eu sunt cel ce sunt
şi doar eu vă scriu
a vieţii voastre poveste!
Habar n-aveţi voi
ca doar eu, cel din vise
rebele
va călăuzesc pâna la minunatele stele!
De mucava? De cinema?
Nu, nu, nu!
De ce te vaieţi tu?
Era vorba de steaua mea,
care le nemurea,
le nemurea,
le nemurea....

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut mai bine de 12 ani de când mă străduiesc să îmi dezvolt personalitatea, pentru că pe măsură ce îmi dezvolt diverse trăsături, viaţa mea devine mai bogată şi orizontul mi se extinde. Ferestre şi uşi care nu ştiam că există mi se deschid acum larg şi nu e nici un secret că am ales acum mai bine de 10 ani să împărtăşesc cu toţi cei care vor să păşească alături de mine toate aceste experienţe şi învăţăminte prin blogul personalitate alfa. Uneori privesc detaşat şi cu zâmbet cum fiecare om trece prin propriul filtru ceea ce eu transmit. Unii cred că "alfa" este masculul dominant care îi bate pe restul. Apoi le explic că şi femeile sunt alfa, şi nu prin forţa fizică. Apoi vin alţii şi spun că alfa e despre cum să fii important, să fii şef, să ai succes şi să fii un lider. Eu le spun că poate fi şi asta. Dacă alegi însă în acelaşi timp să fii alfa poate însemna să alegi propria cale în viaţă pentru că ai învăţat să îţi asculţi vocea interioară. Asta e frumos în acest concept de personalitate alfa. E orice vrei tu să fie şi e orice ai tu nevoie să fie pentru tine la un moment dat. E o oază uriaşă de potenţial din care orice om poate să bea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deşert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenuşă în loc de nisip
cu ochii neşterşi de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă şi lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
şi nimeni nu filmează

ascunşi în nori doi îngeri chiori
beau cucută
şi nimeni nu-i ceartă şi nimeni nu-i alungă

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percival Sharp

Priviţi cu atenţie mâinile împreunate!
Spun adio sau bine aţi venit,
Sunt mâini pe care le-am ajutat sau mâini care mă ajută?
N-ar fi mai bine să se fi sculptat o mână
Cu degetul mare îndreptat în jos, ca cea a lui Elagabalus?

Şi-acolo este un lanţ rupt,
Sugerând poate ideea verigii slabe –
Dar care-a fost aceea?

Iar mieii, unii culcaţi,
Alţii stând în picioare, ca şi cum l-ar fi ascultat pe păstor –
Unii, cu un picior ridicat în aer, purtau o cruce –
De ce n-au sculptat un abator?
Şi coloanele năruite! Dăltuiţi, vă rog, mai degrabă piedestalul
Sau fundaţia; îngăduiţi-ne să vedem cauza prăbuşirii.

Şi gravurile cu fel de fel de compasuri şi de instrumente matematice,
Ca o ironie la adresa ignoranţei celor care-şi dorm acolo somnul de veci
În ceea ce priveşte determinanţii şi calculul variabilelor.
Şi ancorele – pentru unii care n-au navigat niciodată.

Şi porţile întredeschise, da, aşa erau;
Le-ai lăsat deschise şi caprele fără stăpân ţi-au intrat în grădină.
Şi un ochi de veghe, ca cel al lui Arimaspi –
Cum ai vegheat şi tu – doar cu un ochi.
Şi îngerii suflând în trâmbiţe – tu eşti cel avertizat –
Este trâmbiţa ta şi este îngerul tău, şi este aprecierea familiei tale.

Toate sunt în regulă, dar, în ceea ce mă priveşte, eu ştiu
Că am provocat anumite emoţii în Spoon River.
Ele sunt adevăratul meu epitaf, mai durabil decât piatra.

poezie de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii '90, Caragiale era într-un moment de cumpănă. Nu mai era nevoie de zeflemea, de umor, de ironia ignifugă. Era o Românie încrâncenată, împărţită în două, cum este şi acum.

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun umblu

în fracul meu de carton
stă cam scorţos
învelind trupul copt de ani
cu stângăcia unei femei
fugite din paradis cu vina
toată asupra ei

soarele seacă adn-ul
purtat prin oraşul îngerilor
căzuţi în dizgraţie
moleculele mele au devenit
instabile de când a venit
nisipul saharian să le pună-n mişcare

străzile se strâmtează
când trec nebun ca un virus
prelins pe pereţii plini
de graffiti şi plante îngălbenite
care se încăpăţânează să trăiască
într-un mediu nociv

ajung unde ajung dacă sunt
aşteptat sau nu de cineva
curios să vadă sfârşitul
cum vine când nu trebuie
să vină când aştepţi
cu inima umplută de bucurie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

umbra mea s-a intersectat cu o mulţime de umbre
cuvintele mele s-au tăvălit printr-o mulţime de guri şi speranţe
aşa că nu ştiu dacă cineva a simţit atingerea mea
nu. nu suntem ingeri... dar cred că ne-am fi dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercări

Încerc de câţiva ani
să devin scriitor...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin poet...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin epigramist...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin om de ştiinţă...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin OM...
Şi nici asta nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!