Jucând X și 0 cu viața
privesc fereastra
dincolo de ea tăcerea
se lungește ca umbra în apus
de la un timp nici avioane nu mai trec
obișnuiam să le număr
să văd câte gânduri încap
între un zbor și altul
diminețile îmi ieșeau cu număr par
după amiezile vorbeam cu tine
și rămânem mereu cu gustul amar
al depărtării pe buze
iar numărătoarea îmi ieșea fără soț
nici pescărușii nu mai taie ceața
nici telefonul nu mai sună
deși nu mi-am schimbat numărul
mai oprește câteodată mașina de gunoi
dar nu suntem dispusi
să renunțăm la balastul din viața noastră
și ne miram de ce ne sunt pașii atât de grei
iar picioarele de plumb
par că prind rădăcini
în lutul din care am ieșit
mă întreb dacă am fi fost
doi pomi într-o grădină
depărtarea ar fi avut același gust amar
sau rădăcinile noastre s-ar fi împletit
și fructele noastre ar fi avut aceeași culoare
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre numere
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre telefon
- poezii despre soț
- poezii despre schimbare
- poezii despre plumb
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Gustul potrivit
De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.
Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.
Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzișul,
Nici prea dulce, nici amar.
Cu miros de crizanteme
Și cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.
Și-n spectacolul ei, viața
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.
Doar iubirea ta să fie
Veșnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vară, poezii despre ploaie, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre graniță sau poezii despre crizanteme
Încă aștept și nu e drept
La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi ești, nu îți mai sunt,
Am devenit un amănunt.
Văd urme ce-au rămas din noi,
Le șterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii și mă rănesc.
Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu ești tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.
În ceața timpului trecut,
S-a prăbușit tot ce-am avut,
Degeaba stau și te aștept,
Nu te întorci... și nu e drept.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- citate de Adi Conțu despre timp
- citate de Adi Conțu despre ploaie
- poezii despre dorințe
- citate de Adi Conțu despre dorințe
- poezii despre devenire
- citate de Adi Conțu despre devenire
- poezii despre amintiri
- citate de Adi Conțu despre amintiri
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre toamnă, poezii despre stânci, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări, poezii despre infinit sau poezii despre frunze
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amarele neliniști
Cresc neliniștile-n noi ca veninul în gușe de șerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzișuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniștea,
liniștea în care să nu mai simțim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colțuri apar și cresc tristețile,
tristețile cenușii, tristețile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniștile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conștiinței
și gândurile noastre nu mai au speranțe,
și sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârșitele, vastele deșerturi
ce nu au nici nisip, nici ghețuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi și de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al neființei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar și fără sens?...
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre moarte, poezii despre șerpi, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre viermi sau poezii despre tristețe
Cafea cu gust de tine
Se face-un an de când cafeaua are gust de tine,
Un gust când acru, când amar.
Si dulce uneori, dar foarte rar.
E oricum cea mai bună din câte am băut, mi-e bine.
Ghicesc în zațul ce-a rămas, din ceașcă ochii tăi privesc.
Sunt verzi ca iarba și văd bine,
Săgeți din ei trimiți spre mine.
Ești furios și mă alungi. E dreptul meu să te iubesc.
Nici tu, nici alții, nu mi-l pot lua. Doar Dumnezeu
Cănd o să vrea, va face-odată
Să simt din nou cafea curată.
El mi te-a dat, și-l rog să mi te lase. Mereu.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cafea, poezii despre verde, poezii despre superlative, poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre furie, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre curățenie
Cuvântul
Privește cerul trist către pământ
Prin nouri de amar și suferință...
Ți-e pusă azi credința în cuvânt
Cuvântul însă-ți cere stăruință,
Supunere, și-ți dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creație de Prometeu.
Iar viața însăși un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Și-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ți joacă rima pe un zar!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre cuvinte, poezii despre zaruri, poezii despre versuri, poezii despre suferință sau poezii despre prezent
Lacrimile norilor negri
îmi număr pașii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost
nu știu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume
aș îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
și mă regăsesc în tăcerea vârstei
nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmărește clipă de clipă
și sufăr fără să spun
nervii se joacă cu așteptarea
și vor s-o suprime
întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
și locul se vindecă
privesc lumea cu ochii țintă
și nu mă mir ce se întâmplă
pașii se fac tot mai grei
deși îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc
nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiș
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
și mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns
am sufletul rotund
și e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă sau poezii despre sânge
După iubire
Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ți fac.
Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un țărm pierdut.
Dar deși balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.
poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace sau poezii despre existență
Oamenii sunt fulgi de zăpadă
și viața asta e o iarnă continuă cu mici variațiuni de Paganini numite primăveri
sunt momente când fulguiește mai puternic ca după un război sau o calamitate
dar sunt și zile când nu mai cade nici un fulg de om de zici că suntem în deșert
am obosit să tot număr câți fulgi de nea vin și câți au plecat
văd goluri greu de suportat și nămeți de nesimțire
iar prostia își strânge resemnată armatele la rigola istoriei
jur Doamne că nu am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai dat
am trecut prin deșert și am pierdut lacrimi fără număr
și- am fost rătăcitor pe marea suspinelor strângându-le-n siajul zilei
oamenii sunt fulgi de zăpadă cu tot frigul singurătății strâns în suflet
îi vezi purtați de vânturile istoriei dintr-un noian în altul
și te întrebi de unde atâta tărie și cum de nu li se pierd visele
să nu mai numeri fulgii de zăpadă. lasă-i să-și poarte singuri de grijă
la recensăminte vor ști să se adune și să se scadă din taxe
și cine nu pune cruce pune degetul pe rana statisticilor inutile
oamenii de zăpadă nu cresc în pom, ei trebuiesc rostogoliți
avalanșe ce întăresc rădăcinile primăverilor
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre primăvară, poezii despre zile sau poezii despre statistică
Emily Dickinson
NU a frecventat cenaclurile,
NU a frecventat restaurantul scriitorilor,
NU a fost boemă,
NU s-a îmbătat decât cu eternitate.
NU s-a angajat în nici o polemică, deși și-a detestat contemporanii,
NU a făcut nici un gest zgomotos care să atragă privirile,
NU a făcut parte din nici o gașcă,
NU a fost membră de partid,
NU a cunoscut servituțile și compromisurile "vieții literare".
NU a asaltat redacțiile,
NU a fost cunoscută ca poetă, deși scria intens și continuu,
NU a publicat nimic în timpul vieții,
NU a înțeles poezia ca pe o competiție,
NU a trăit din scris, ci prin scris.
NU a vrut să vadă pe nimeni în ultima parte a vieții,
NU a mai ieșit din casă, deși era validă,
NU a avut biografie, și-a ars (la timp!) corespondența,
NU și-a ars însă sutele de poeme.
NU a avut soț,
NU a avut copii,
NU a avut amanți,
NU a iubit
decât scriitorii
din bibliotecă.
poezie de Traian Călin Uba din Și totuși, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scriitori, poezii despre partide, poezii despre literatură sau poezii despre căsătorie
Iubire fără anotimp
te iubeam aproape copilărește
cu bucuria primei jucării
primite-n dar
și nu era Crăciunul...
de fapt nici iarnă nu era
nici primăvară
cineva încurcase anotimpurile
adormeam cu tine în gând
și mă trezeam
cu numele tău pe buze
soarele cădea într-o dungă
pe cartea ce veghea noptiera
și visele mele
obișnuiam să mă ascund între file proiectându-te în fiecare personaj îndrăgit
cădeau ghiocei...
legasem șnurul alb-roșu
la fereastră
iarna râdea în pumni
primăvara nu mă găsea
nici tu
rătăciserăți drumul...
marginea lumii își așezase linia
dincolo de gard
până și albul lăptos al ceții
se sprijinea leneș
de ziua ce abia începea
sub puful zăpezii
gemeau mugurii
lacrimile primăverii scânteiau
la streașină
numai eu rămânsesem prinsă
într-o poveste ce nici nu trecea
nici nu venea
copilărind o iubire fără anotimp
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre anotimpuri, poezii despre muguri, poezii despre lene sau poezii despre jucării
Doi câte doi
trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori și amândoi
pășesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloși de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proștii merg mereu
la braț
doi câte doi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre mândrie sau poezii despre bătrânețe
Cuvânt de îmbărbătare
hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur și simplu îți sare în ochi
și te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aștepți confirmarea din partea unui orb
dar nici viața nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă
cineva și-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colț.
m-am aplecat și le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură și abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute
avem atât de puțin să ne mai spunem
încât cuvintele par rușinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaștem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când diminețile se strecoară în pat lângă noi.
va fi și-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-și drumul
poate că va ploua puțin, poate că va fi arșiță sau poate că va fi iarnă
măcar iarna țurțurii nu plâng. și nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniștit, albind toate amintirile, ștergând toate urmele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre rușine sau poezii despre rouă
Decalogul
am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agățat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăți simțurile mele
am rămas vorbă nerostită și-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere și nu ofer decât decădere
tălpile mele nu-și mai au rostul
pașii mei prin viață și-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exiști nu vreau îndurare
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre simțuri sau poezii despre respect
Nostalgiile cuvintelor (5)
Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viața pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoțitori...
Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viața e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...
Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
și ne primim zilele în rații
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând
scenariu după starea-i de spirit.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre teatru sau poezii despre grădina zoologică
Acești nebuni frumoși
Îmi plac nespus nebunii care
Urmează regulile lor,
Aleargă dezbrăcați sub soare,
De când se nasc și până mor
Mă uit la ei, poartă o haină
Care îi face transparenți,
Sunt doar hoinari fără de teamă
Și par mereu indiferenți
Nu îi apasă nici o grijă,
Sau dacă au, tu nu o vezi,
Nu îi atinge nici o schijă,
Au capul sus, îmi par mai verzi
Îi caut fără încetare,
Aș vrea să fiu mereu cu ei,
Să râd la tot ceea ce doare
Și să miros a flori de tei
"Nebunii" ăștia foarte liberi,
Ne fac pe noi mult mai normali,
Ne fac mai buni, ne fac mai sinceri,
Uitând cum să mai fim banali...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre vestimentație, poezii despre sinceritate, poezii despre râs, poezii despre nuditate, poezii despre naștere sau poezii despre libertate
N-am timp
Dumnezeu știe. nu am timp de fleacuri. luați dragostea din calea mea
lăsați-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aș putea să vă răspund dar nu am timp
viața asta e atât de scurtă și am atâtea de făcut.
învăț. acumulez. atât de multe de învățat. și atât de puțin timp.
viața trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
și sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinație
acum am timp. știu atât de multe și am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aș vrea să știu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aș vrea să strivesc un fir de iarbă între dinți să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară
acum am timp și pentru mine și pentru alții. mai bine zis am timp să mor
viața a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri și apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus și atât de puține întrebări. acum am timp. degeaba.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre uitare sau poezii despre promisiuni
Dezadaptare
Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli și de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstițiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toți cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăpostește somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agață obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
și caută dincolo de ea,
dincolo de lumină și de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
și nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu și cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei și-al obișnuinței...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colț de stea
sau câte un spin amar...
Și, nu știu de ce,
din ce în ce mai deși sunt spinii...
Și-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli și constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea și cuvântul,
lumina și-ntunericul,
începutul și sfârșitul?
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre început sau poezii despre întuneric
Ninge alb
Nu mai ninge inimilor noastre același cer violet,
Și nici săniile nu ne-au mai rostogolit pe același derdelus,
Avem zăpezi de gânduri mari și creștem doruri mici.
Tu ai mai fi avut o mirare până să zbori,
Eu aș mai fi avut un veac de-ntrebări.
Rădăcinile acelui nuc bătrân și azi mă trag de plete.
Ca să nu mă găsiti- mereu veti ști unde sunt:
Umbra bunicii mă ascunde sub poale...
Ninge alb numai în gradina mea de vis,
Peste ceasurile tulburi ale zilei,
Peste ochiul dusmănos al celui ce stă strajă mortii mele.
,, Mi-ai face un dar'', i-am zis candva,
Și-n nopti de avatar, el învată în șoapta să mă omoare,
Pană ce umbra mea va creste și umbrele bunicilor se vor lăsa,
Ca un văl de aripi dantelate peste un râs de copil.
Luna veghează din vârful nucului,
Imnul de Lebadă al grădinii,
Și zarzărul înflorit sub ninsori,
Care sunt eu.
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre zarzări, poezii despre săniuș sau poezii despre păr