Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ţi-am rostit în şoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieţii şi-aşa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viaţa-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie şi astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne şi pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmaşii, sunt sigur, pe deplin.

Învăţătura-ţi sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort şi sunt.

Omagiu-i o şuviţă din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Şi aste-as prea puţin.
Ce pot? Să-ţi scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ţi sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcând din mărul… „Acru”

Te-am văzut încântătoare
Şi cu tine am vrut să zbor,
Dar… Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi… Rău mă dor.
Corneliu

Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi… Rugător,
Spunându-mi: - Vrei să merg cu tine acasă?

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, ”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce şi-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în… “Era” viitoare.

Şi timpul a trecut, cum numai el o ştie,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deşi eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Muşcând din "mărul" acru, viaţa mi-am distrus.

De aceea-ţi spun adio! Rămâi ce-ai fost, o… „floare”,
Iar pentru mine leacul: „Un şarpe veninos”,
Chiar dacă rana, din pieptul ce mă doare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ţi fiu „Prinos”

Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un… „sfânt”
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriţi, sub un călcâi ce-i frânt.

Corneliu 10.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuş cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laş la căpătâi,
Să-ţi răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ţi cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereţii reci.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Mi-ai liniştit viaţa când mi-ai şoptit din stele
Că îmi respecţi credinţa şi patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranţa şi zâmbetul pe buze,
Văzându-ţi apoi chipul de parcă-şi cere scuze

Pentru un mers al vieţii ce schimbă omenirea
Şi-atâtea bulversaţii ce-ţi şterge şi menirea.
Dacă în piept îţi bate tic-tacul pentru mine
Şi poţi ierta un suflet pe care-l ştii prea bine,

O să mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ţi cer o îndurare: „Iubeşte-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanţuri şi-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jur să fiu ceea ce sunt...

"Împrăştie dorul seminţele-n gânduri
Cu paşi nevăzuţi, prin strunga tăcerii"
Înşiră viaţa-n coloane şi rânduri
Să simtă urmaşii "puhoiul" durerii

Ce-apasă în suflet o rană ce doare,
dorinţa, izvorul, spre tot ce-i curat,
dreptatea nu piere, e nemuritoare,
izbânda e leacul, pentru cei ce-au luptat...

Izvorul nu seacă, el curge mereu,
căci vine din stâncă, argilă şi lut,
să-ţi spună cărarea, îi este mai greu,
lansează doar vestea, un vis ce e... "mut".

Nu fi enigmatic, fii ceea ce eşti,
un rob printre stele, dar şi pe pământ,
aicea ţi-e soarta, aicea trăieşti,
să-ţi laşi printre semeni, acest jurământ.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (noiembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din poveşti,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce eşti.

Cum poţi de-i zi sau de e noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o şi leagănă-mă-n şoapte
Cu mâinile-ţi subţiri şi reci.

De mult aştept o cugetare
Şi-un văl pe ochii tăi fierbinţi,
O singură îmbrăţişare
Şi “cheia” marilor dorinţi.

Dar tu te-ascunzi, o ştiu prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Aşa trec anii pentru mine
Şi vor mai trece tot mereu.

Că te-am iubit, e a mea vină
Şi veşnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoţându-mi duhul din “deşert”.

Aş vrea totuşi să-ţi văd făptura
Şi mersu-ţi legănat de dor,
Să-ţi văd obrajii, să-ţi simt gura,
Înfierbântate de amor.

Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ţi împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii?”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe deşucheate

- Ai auzit, dragă! Ce-a spus… Ăla… Aseară?
Că lume-ai o „catastrofă” şi că…. O să dispară?
- Da! Am auzit, dar sunt…Nişte vorbe deşucheate,
Ca cei cu limba lată, de care-au fost lansate.

Sunt uni ce înşiră, astfel de vorbe goale,
Ce sunt uşor ascunse, sub lungile lor poale,
Unii chiar din prostie, alţii… Vor mizilicuri,
Să-şi mai lungească paşii din astfel de nimicuri.

Vorbele se-aud şi… Se-nţeleg, adesea deformate,
Şi tot aşa dispar cum ele-au fost lansate,
De nu au conţinut, sunt puf de păpădie,
Dispar şi lasă-n urm doar…. Zvon şi gălăgie.

Corneliu 25.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (25 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor creşte alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munţi şi peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, eşti printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar şi pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Şi-n această dulce vrere,
Tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ţi sărut buzele moi,
Şi uitând orice ocară,
Veşnic... Să fim amândoi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre chipul tău femeie

Spre chipul tău ce-apare
prin licărit de stele,
într-un ciopor de Iele,
m-apropii dar… dispare.

E un semnal ce cheamă
şi mâine la visare,
să zbor la întâmplare,
dar... parcă-mi este teamă,

De-acea nălucă vie,
ce mereu mă irită,
c-un zâmbet mă agită
dar… zboară: -ciocârlie.

Ce vrea să-mi spună, oare,
prin jocul ei vioi?
Căci numai jocu-n doi
Este o desfătare?

E… purul nesfârşit
ce n-are căpătâiul,
nu vrea să fiu întâiul,
s-ajung la infinit.

Enigma ta femeie
să nu-mi agite somnul,
te rog ca şi pe Domnul,
nu-mi provoca scânteie.

Eu… ard şi fără pară.
Când visele sunt multe,
ce nu vor să mă-asculte,
îmi fac seva precară.

Rămâi o nostalgie.
Cu cine te-nţelege,
Enigma să-ţi dezlege,
Eu te doresc, doar… vie.

Corneliu 04.08.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (4 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna.... Are un leac?

Veghează luna un destin
Ce-i pentru mulţi mereu un chin?
Vindecă luna o durere
Să lase-n urma ei plăcere?

Nu cred! E doar un vis hain,
Ea nu repară un destin.
Ea vine, râde, apoi dispare,
Şi nu-ţi ascultă o-implorare.

De-aceea, dragă, să-i priveşti
Doar razele ce-i sunt celeşti.
Nu-i cere leacuri la tejghea
Căci sigur! Nu le poate da.

Cere-i doar raza de lumină
Să vezi căsuţa pe colină,
Unde te-aşteaptă... Doru-n prag
Să te cuprindă cu mult drag.
O.... Mamă!!

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (30 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi şi cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleaşi dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ţi amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aştept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ţi vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârşit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Şi mă sfidezi necruţător
Făcându-mi nopţile mai grele.

Dac-ai simţi foarte puţin
Din rana ce mă doare,
Eu aş scăpa de-atâta chin,
De dor şi de vâltoare.

Dar eşti cum nu mă aşteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă laşi de viu să mă destram,
Şi-o faci pe mai departe.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ţi las
Şi lacrima iubirii.

Ştii…. Sunt un firav călător,
Ce-ţi aminteşte de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari şi dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu... Mamă

Departe eşti dar... Un înger păzitor,
Tu! Îmi alini atâtea răni ce dor.
Departe eşti, dar... printre pământene,
Un suflet nepereche, un vis de... "Sânziene."

Mereu te simt, şi... mai mult, te ador,
Tu mi-ai dat aripi, m-ai învăţat să zbor,
Mereu te simt, m-ai ajutat să sper,
Să-nving cu bărbăţie, năstruşnicul mister.

Oriunde sunt, oriunde mă voi duce,
Am să păstrez, în sânu-mi a ta cruce,
Ce-i un semnal, mereu spre biruinţă,
Fii liniştită mamă! Respect a ta credinţă.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă… Eroilor neamului

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmaşii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanţuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credinţă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Aşa cum am jurat, prin fapte şi prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veşnic vie,
Aprinsă de milenii şi scrisă-n “Liturghie”.
Şi… veşnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne… Fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mamă” şi munţii ne sunt “taţi”,
Iar Mureşul si Oltul ne vor rămâne fraţi.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăieşte, prosperă-n LIBERTATE.-

De ziua Eroilor neamului

Corneliu 05.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce şi-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în “Era” viitoare.

Şi timpul a trecut, cum numai el o ştie,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deşi eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Muşcând din "mărul" acru, viaţa mi-am distrus.

Ştiam că viaţa-i dură, o luptă, un război,
Dar nu credeam în ură, sfidare şi minciună,
Credeam că peste timpuri şi numai amândoi
Vom face o pace lungă, mereu, dar împreună.

Şi începutul firav, molcom, încrezător,
Mi-a răscolit în suflet îndemnul şi speranţa,
Să reîncep urcuşul cel lung, de călător,
Ce merge înainte, oricât ar fi distanţa.

Dar vrerea mi-a fost frântă, la mijlocul de cale,
Să odihnesc oleacă, în urmă să privesc,
Răstălmăcindu-ţi firea, să mă gândesc agale,
Şi să-ţi revăd trecutul, să-mi spun că e "firesc".

In toate eşti ceea ce-ai fost, nimic nu te-a schimbat,
In toate-ai fost ceea ce eşti, o tristă-ntruchipare,
Aşa vei fi mereu, oricât am încercat
Să-ţi modelez viaţa, să fac din tine o floare.

De aceea-ţi spun adio! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nţelege, în egoismul tău,
Destinele sunt dure, dar asta vor să fie,
Tu să-ţi urmezi poteca iar eu.. un drum al meu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Rămâi, rămâi de azi cu mintea ta bolnavă;
De vrei, apoi, să cazi, să iei şi umbra ta!
Din boabele de grâu tu mi-ai întins doar pleavă
Iar gura mea flămândă, pesmet iubire-avea.

Ţi-am fost un ageamiu ce l-ai luat paiaţă,
Iar tu mi-ai fost tribut, plătind acest păcat,
De-a pururi mi- ai luat iubire ca o hoaţă,
Dar cât amar în mine-adânc ai îngropat!

Pe degete ai vrut să-nvârţi pământul roată,
Să legi cu noduri lumea peste genunchii goi ;
Zeiţă te-ai crezut şi-a ta lumina toată,
Ai fost o gheată ruptă şi eu ţi-am fost noroi.

Te las pe la amiaz', mă graţiez de toate,
De buze-nşelătoare şi ochi de chihlimbar,
Iar chipul ce-am iubit, nu mi se mai arate,
N-ai fost decât un nume, sub el un avatar!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!