Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar... Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar… Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce nu mai vii?

De ce nu mai vii?
In brațele mamei
doar gândul se-așează,
copilul aleargă...
Adesea pe prispă
m-așez agitată,
vrea să nu piardă…

Poate la toamnă…
se-ntoarce acasă,
un vis prea frumos.
E dus prea departe
să-și facă menirea,
de-ar fi cu folos.

Zboară Tu rugă
lansează-i chemarea,
inima-mi plânge.
Numai speranța
mi-alină durerea,
lacrima-mi curge.

De ce nu mai vii?

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (12 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-o doară

Sunt mai multe generații de morți decât sunt de vii
Și vezi două dedicații, de te uiți în calendare,
Pentru Moși, vorbind arhaic, în timp ce pentru copii,
Chiar și calendaru" laic are doar o sărbătoare

Celor duși li se cuvin multe zile închinate,
Cu doar una mai puțin, cred, n-ar fi gaură-n cer,
Una din sâmbetele pentru morți, dacă se poate,
Să aibă colivele pentru vii doar asta cer.

N-am idee dacă morții de iarnă sau cei de vară
Sunt mai vii, aduceți sorții decidem într-o doară.

poezie de din Suflet la troc (14 februarie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vreau „război”…

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deși sunt pentru asta instruit,
Azi "răul" zboară, chiar și printre stele,
Vreau liniște și pace, un suflet liniștit.

Căci tu ești dintre toate, Steluța cea aleasă,
În ochii mei apari, Simbolul veșnic sfânt,
Te chem să vii, -mi fii a mea mireasă,
De-a pururi împreună, s-avem un legământ.

Nu vreau război când am pierdut bătaia,
De și sunt mai puternic, cum nu-ți vine crezi,
În minte am credința, în suflet e văpaia,
Ce-adesea te îmbie să vii și…O să vezi.

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deși sunt pentru asta instruit.
Hai zburăm, s-ajungem printre stele,
Poate acolo vom avea, un suflet liniștit.

O liniște deplină în sufletele noastre,
Cu ea putem învinge, cea mai vestită oaste.

Corneliu 03.06.2008

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (3 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Anul 1855

Dup’atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie
Ce-au trecut fără’ncetare peste biata Românie,
Tu an nou ce ne vestești?
Vii s’aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cerești?

Din noianul veșniciei ești tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Ești amic, sau tu faci parte din cumpliții ani de rele
Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea țării mele
O corona de martiri?

Ori ce-a fi a ta menire, voi găsi poporul tare
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
Și cu suflet de Român;
Căci Românul e întocmai precum stâncile mărețe
Care’n valurile mării furtunate și semețe
Neclintite’n veci rămân.
Pe aceste mândre țărmuri santinel㠑naintată,
Neamul nostru fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut brațul, i-au căzut armele rupte…
O, puternic Dumnezeu!

Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie și de glorie iubită
Pentru acest sărman popor,
Pentr’o nație creștină care poartă-un mare nume
Și în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.

ca anul care vine aducă-un mândru soare
deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită;
El a fost și vrea fie santinelă neclintită
Pe pământul strămoșesc.

poezie clasică de din Revista Literară (1855)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Adrian Păunescu

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ți-i dau m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
Să-ți aduc amintiri ca să poți mă-nfrunți.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi să-ți las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
mă ierți ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din povești,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce ești.

Cum poți de-i zi sau de e noapte
-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o și leagănă-mă-n șoapte
Cu mâinile-ți subțiri și reci.

De mult aștept o cugetare
Și-un văl pe ochii tăi fierbinți,
O singură îmbrățișare
Și “cheia” marilor dorinți.

Dar tu te-ascunzi, o știu prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Așa trec anii pentru mine
Și vor mai trece tot mereu.

te-am iubit, e a mea vină
Și veșnic n-am mi-o mai iert,
De aceea-ncerc -mi fac lumină,
Scoțându-mi duhul din “deșert”.

Aș vrea totuși să-ți văd făptura
Și mersu-ți legănat de dor,
Să-ți văd obrajii, să-ți simt gura,
Înfierbântate de amor.

îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ți împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Muha

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, știu
, vom ajunge și noi să fim
între răsărituri și apusuri
sau în nopți, târzii
și-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
și plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, și știu că vom unii
două inimii pustii
și-un puls de viață
prin trupuri ce-și doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
și fierbinte privire

și vreau știi
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium și-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine și-n tine
prin neuitate amintiri

și te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
știi, prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să știu
și atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, și-n gânduri, și-n priviri
chiar de-ar fi, să te aștept în gări
de timp, pustii

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este târziu

Aș vrea să vii,
Sună banal, este târziu
Si drumul ar fi in zadar
Nimic
Nu s-ar schimba
Si totuși vreau să vii
O clipă a privi
Ochii căprui, părul albit
De ani....
Iar mâna ta
poată dezgheța
Obrazul meu
Oglinda timpului trecut

N-am mii de fețe
Dar știi si tu
nu se poate
A merge mai departe
Nu am putea trăda
Niciunul din noi doi
Ce soarta hotărât-a
Pentru noi.

Este târziu....
Mi-e greu să-ti scriu
Dar vreau să vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ascundeți timpul netrăit!

Ascundeți-mi oglinda și ceasul!
Nu vreau privesc și să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca și o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Și ne trezim din nou,
Cu mintea și apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Așa cum ne-am și transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă și mâncare,
Și am gustat din tine, mușscând, prin primii pași...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Și din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu pași grăbiți, către sfârșit!
Trăiește-ți viața pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viață!
Căci doar ea va dăinui și te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viață!
Căci ea oferă, bune și rele...
Căci dulceața mierii fagurelui,
Fără înțepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceața strugurelui fără damful beției!
Dar cine stă mai asculte?
Cu nepăsare, pășim sfioși în viață,
Crezându-ne noi înșine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de ață...
Ața vieții noastre.
Ce trebuie facem?! Doar s-o trăim... așa cum se cuvine!
Nu îți pot spune eu ție, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înșine trebuie să o trecem prin sita învățăturii.
Și alegem doar ce-i frumos și bun!
Dar cine ne spune ce e frumos și bun? Asta ați înățat?
Este chiar creșterea, cultura ți ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine urâm sau pe cine iubim...
Noi singuri alegem cum trăim și când să murim!
Nu lăsați pe nimeni aleagă în locul vostru!
EU iubesc viața cu toate ale ei
Și am dreptul aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiți și alegeți un drum!
Haideți facem ca viața noastră
fie de neuitat!
Pentru noi și pentru cei din jurul nostru...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând și-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o știe,
După cămașa verde țesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză și multe-or să mai cadă,
Făcând codrul plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor crește
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârtește
În cicluri cadențate, făcând reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naște alte frunze cu mult mai multe gene
Și roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând și adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ și stele,
realități paralele în viața mea și trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopțile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi și noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineți fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniții bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieții mele,
viața îmi împliniți, nu mă ocoliți!
Cât voi trăiți și eu trăiesc,
printre vii morți sau morții vii,
numai Dumnezeu știe,
decodifice bine,
visele lumii și ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor zbor cu tine chiar și cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie și doar o clipă.
Când îmi șoptești cuvinte, mai dulci și de iubire,
Fie și-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorții și astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost și voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ți amintirea și gândul meu răzleț.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneț,
Cât pașii mă vor duce și mintea-mi va fi trează,
N-am renunț la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ocrotește-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-așa ne ducem traiul
să ne câștigăm mălaiul.
Rușinos, n-avem ce face,
mai cerșim cu bună pace,
ș-adunând niște dolari,
creștem copilașii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de șmenari dar fără nume,
de hoți și de cerșetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuți chiar și în State
trăim doar din furate.

Toți o apă și o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoți ca… Toți oltenii.

Doamne fă-i să știe odată,
țara mea nu-i o șatră.
Fă-i Doamne știe toți,
românii nu sunt hoți.

Sunt un pic mai necăjiți,
de necazuri, bântuiți,
unii chiar mai jigăriți,
dar la muncă? Mai cinstiți.

Ocrotește-mi Doamne, neamul,
că și el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă mă cheme,
Pe drumul vechi și cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleași dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ți amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
bată pentru tine,

Dar, în zadar aștept pios,
îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ți vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost , în sfârșit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Și mă sfidezi necruțător
Făcându-mi nopțile mai grele.

Dac-ai simți foarte puțin
Din rana ce mă doare,
Eu aș scăpa de-atâta chin,
De dor și de vâltoare.

Dar ești cum nu mă așteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă lași de viu mă destram,
Și-o faci pe mai departe.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de noi

Dacă n-am fi pierdut speranța
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esența
Sărutului făcut cadou

Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit și vrut

Ne-ar străluci în ochi privirea
Și gene, lacrimi, nu ar știi
Ți- fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii

Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Și-acum în brațe tu mi-ai sta

Aș asculta a tale șoapte
Atât de beat de tine- fi!
Mi-ai fi și zi, mi-ai fi și noapte,
Precum o stea eu te-aș privi

Aș scrie ne-ncetat poeme
În ele- pune tot ce-i sfânt
Ți- fi târziu, ți-aș fi devreme,
Ți- fi iubirea pe pământ

Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aș vrea de ele să scăpăm

Să fim din nou amurg sălbatic
Și răsărit îmbietor
Să-ți văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor

poezie de (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altfel de mamă

Noi cu toții avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvață ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
și-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noștri
se vor oglindi mereu
în văi, munți și ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile și iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineții,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
și copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
natura a fost prezentă
și a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu și frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
și Natura ne șoptește,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Și cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încă aștept și nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi ești, nu îți mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le șterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii și mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu ești tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai revii.

În ceața timpului trecut,
S-a prăbușit tot ce-am avut,
Degeaba stau și te aștept,
Nu te întorci... și nu e drept.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut și facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieții cât mai ușor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii și-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalți, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să știe,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtați sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunși în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem dușmani,
Majoritatea vom petrece și fără mulți bani,
Mulți, dar nu toți vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înțelegere, pace și fericire,
încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Și fiecare dintre noi să ajute, chiar și pe dușman.

Viața este calea spre eternitate,
Și fiecare an este un pas,
Câți oare dintre noi, în realitate,
Știm cât timp sau pași, ne-a mai rămas?

poezie de (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Și ce vești ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Și un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberați de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile și stânca, le aruncă peste deal,
Și urnește o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlnește, toacă, macină mărunt,
În fața ta ce apare? Numai apă și pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ți-am greșit?
Mi-ai luat părinții, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă și pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine jelesc.

Vântul se mai potolește, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot șiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai plutește printre norii, de povară descărcați,
Ce-și urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperați,

Cu speranța ce ne spune:„Viața-și are drumul său”,
S-o trăiești cum ți-e sorocul și cu bine și cu rău.
De ești vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!