Linişte

Fantastic joacă rândunici zglobii
În cerul plin de umbră şi lumină,
Şi-i linişte adâncă în grădină,
Sub piersicii cu flori trandafirii...

Cu braţele sub cap, ce bine mi-i
Cum stau aşa, în liniştea divină:
Pământu-i cald şi cheamă la hodină,
Întocmai ca o mamă pe copii...

Pământ, bătrână gazdă primitoare
A tuturor trudiţilor din lume,
Ce bun eşti tu în zilele cu soare!

Tu-i hodineşti, i-adormi, îi legeni lin
La sânul tău, şi nu-i întrebi de nume,
Nici unde merg, şi nici de unde vin...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-i pasă

Te-ai oprit într-un cais.
Pasăre, cin' te-a trimis?

Te-ai mutat din dud în dud.
Cîntă, hai, să te aud.

Păsările fermecate
Nu au har să cînte toate?

Cioc vioi şi ochi zglobii,
Spune-mi tu de unde vii?

Aşa pasăre bălţată
N-am văzut-o niciodată.

Şi atîta catifea,
scrisă numai pentru ea.

Între pomii din grădină
Eşti acasă dar streină

Şi să te ghicesc nu poci.
Mă apropii, tu te joci.

Nu ştii, pasăre frumoasă,
Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie, şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aş vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,
Aş vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături şi mă cheamă,
Mamă, mamă.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La paşti

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, unde eşti?

Mamă scumpă, unde eşti
de nu vii ca să mă creşti?
Mamă, când m-ai părăsit,
la mine nu te-ai gândit?
Oare nu-ţi mai este dor
de-al tău frumos puişor?
De-acolo de unde eşti,
din cer dacă mă priveşti,
Roagă-te să-mi fie bine
în această mare lume.
Tata a plecat de-acasă.
Bunica-în curând ne lasă.
Ce mă fac eu fără voi?
Îndur foame, îndur ploi.
Mamă, eu vreau să trăiesc.
Nu vreau să mă prăpădesc.
Vreau să trăiesc vremuri bune,
să-mi croiesc un rost în lume.
Cu mine să te mândreşti.
Mamă scumpă, unde eşti?

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai, Tanţo?

Ce-ai, Tanţo, de te uiţi la mine
Cu ochii ăştia zgomotoşi?

Sunt anii roşi
De-atât reproş
Şi-aşa îmi vine,
Când mi-e bine,
Să fug în tine!

Ce-ai, Tanţo, de te cerţi cu noi?
Cum care noi?
Noi amândoi!

Cu buzele-astea-mpleticite
Pe lujer sur,
Nici bun augur,
Nici trandafir,
Nici chilipir,
Cu genele-astea aurite
Să mă dai lumii înapoi!

Copacii goi
Stau la taifas.
Mai e un ceas
Şi fug în tine,
N-a mai rămas
Nimic din mine.

Ce-ai, Tanţo, ce-ai de împărţit?
Lasă copilul ghemuit,
Unde e cald!
Cum unde?-n noi!
Cum care noi?
Noi amândoi!

Degeaba mi l-ai perpelit.
Copilul ăsta iar ne creşte,
Nici Dumnezeu nu ne iubeşte
Aşa cum ne iubeşte el.
Şi-i blând,
Şi-i miel,
De lacrimi chel,
Şi ne zâmbeşte într-un fel
Cum Dumnezeu n-a mai zâmbit.
Ce-ai, Tanţo, de nu m-ai iubit?

Tanţa zăcea
Pe-un colţ de stea.

Păcat de ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n vis de Paşte

Plouă în grădină
Cu aripi şi cu flori,
Albinele-n surdină
Zboară pe sub nori.

Plouă şi cu rouă
Sub curcubeu întins
În coşul plin cu ouă
Şi cozonaci de vis.

E visul meu de Paşte
Cu muguri de lumină
În care se tot naşte
Credinţa cea divină.

Plouă deci, cu vise
Şi cu Hristos în gând,
În fapte necuprinse
De suflet pe pământ.

Plouă-n primenirea
Vieţii-n generaţii,
În toate cu iubirea
De rod şi aspiraţii.

Plouă-n vis de Paşte
Cu aripi şi cu flori
Luminii care naşte
Copii biruitori.

Copil sunt şi am zborul
În bolta românească,
Unde tricolorul
Mi-i zestre strămoşească.

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin?

de unde vin?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce
în zborul lin
o adiere
de rozmarin
ca mângâiere
m-a rupt din flori
să te îmbete
cu reci fiori
de Dragobete
ca să rămân
la ceas de seară
lângă-al tău sân
dulce fecioară
purtat de dor
de vrajă plin
din ierbi covor
de-acolo vin!

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde nu-i cap...

"Unde nu-i cap, vai de picioare"
Nici profit, nici minte nu-i,
Se sprijină şi-n cot îi doare
Şi-şi pun oboseala-n cui.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea

Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.

O neânţeleasă formă mă însoţeşte,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se aşează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.

Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putinţă,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor păşesc pe a mea fiinţă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.

Cum pot în spaţiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos şi nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră şi-n ea adâncă rădăcină!

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa alternează, veşnicia guvernează

Nu e soare, este nor,
Nu stă-n loc, e mergător.
Nu-i lumină, e-întuneric,
Ce-i urât, nu e feeric.
Nu-i sănătate, e boală,
Mortul din morţi, nu se scoală.
N-ai aripi, nu poţi să zbori,
Nu eşti călător prin nori.
Nu eşti în cer, eşti pe pământ,
Primeşti soare, primeşti vânt.
Nu este zi, este noapte,
Nu e viaţă, este moarte.
Nu este alb, este negru,
Învaţă să fii integru.
Albu-i cel ce dă lumină,
La florile din grădină.
Nu e zi fără lumină,
Nici noapte cu lună plină.
Nu-i noapte fără-întuneric,
Nici frumos fără feeric.
Nu este cer fără stele,
Nici zbor fără rândunele.
Nu există nemurire,
Nici viaţă în dăinuire.
Dacă le punem în balanţă,
Există deci, alternanţă.
Alternanţa alternează,
Veşnicia guvernează.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divină

Oriunde gând mi-absoarbe trup
Şi ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Eşti numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să-ţi fac eternul dar... Divină!

În visul zilei te am sor
Şi-n nopţi, lunatic, stau planton
Să-ţi fiu de scut şi eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.

Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aş face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!

Doar rază de ţi-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aş aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!

De ce oare exişti, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Şi cum de eşti al lumii bine
Doar tu... şi singura-n planetă?

Mă rog la îngeri să-ţi păzească
Sufletul şi timp să-ţi ţină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine c-am scăpat...

şi îmi vorbeşti şi îmi vorbeşti,
şi te ascult şi dorm puţin,
şi mă trezeşti şi gust din vin,
îl dau pe gât cu vorbe lin

aud, te-aud cum te repeţi,
mi-e gândul călător în altă parte,
îmi faci un semn, dar suntem beţi,
tu de-a ta vorbă, eu de toate

se face timpul negru înnoptat
şi vreau să plec, să merg acasă,
îmi spui să stau, mă tragi de braţ,
vrei să vorbeşti, nici că îţi pasă

mă rup de tine, cu greu reuşesc,
te văd în umbră supărat pe mine
şi merg şi merg, cu grijă mă păşesc,
şoptindu-mă.. ce bine c-am scăpat cu bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Babilonul-acesta - încălcător de crez...

De Babilonul-acesta - încălcător de crez,
A greşurilor mamă, durerilor lăcaş,
Neruşinării pradă şi binelui vrăjmaş -
Fugii departe, viaţa curată să-mi păstrez.

Şi la Vaucluse stau singur. Precum mă-ndeamnă-Amor,
Culeg când flori şi ierburi, când rime cu-nţeles.
Vorbesc ades cu dânsul, şi mă gândesc ades
La vremi mai bune: - aceasta mi-i sprijin şi ajutor.

Nu-mi pasă, nu de lume, nici de noroc nu-mi pasă,
Şi nici de mine însumi ori de-asprele nevoi,
Şi nici de patimi nu mi-i lăuntrul străbătut.

Doar doi mi-i vreau aproape: iubita, sfioasă,
Cu inima-mblânzită; iar celălalt - vioi,
Înzdrăvenit şi teafăr, aşa cum l-am ştiut.

sonet de Petrarca din Sonete, Împotriva Curţii Papale de la Avignon (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!