Miresme

Aştept să pui miresme în clipa care vine,
Să parfumezi răvasul, pe care mi-l trimiţi
Iertare ta mi-e vină, de toate's vinovată,
Dar într-un colţ de suflet să nu uiţi să mă ei.

Înmugurind speranţe aştept iar primăvara,
Să creasca firul ierbii mai verde decat ieri,
Iar flacăra de viaţă să lumineze calea,
Când o să-nceapă valsul florilor de tei.

Nopţile cernite, vor fi date uitării,
Canon de pocăiţă pe rănd toate primesc
Vor face armistiţiu călcănd stativul vremii,
Căci ramura e verde şi verde-n mine cresc.

Tu prinde-mă de mână şi lasă gura lumii
Şi căinii care latră, cănd caravane trec,
O primavară vine cu alai, ca la o nuntă
Eu tot mai cred în vise şi încă mai visez...

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Aştept o fată să-mi vie la piept.
Aştept un blestem, ori un cântec aştept,
Şi nu ştiu ce aştept.

Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.

Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Va veni o zi când razele soarelui
se vor strecura în odaia ta.
Ţi se vor aşeza pe pernă iar
reflexia lor va străluci ca
ochii blânzi şi plini de iubire ai mamei.
O zi care îţi va aduce
mângâierea florilor ce n-au
înflorit în nopţile fără vise.
Iţi vor trezi pofta de viaţă,
în parfumul crud şi dulce al
iasomiei înflorite,
al florilor de câmp...
Şi un pui de vânt
ce-ţi răvăşeşte părul de pe frunte
când şi când.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii

Albul cald al strălucirii
Se răsfaţă la fereastră
Întregind jocul iubirii
Cu o şansonetă-albastră.

Doar pădurea se oftică
De atâta fericire
Când o frunză care pică
Cu-n sărut îi dă de ştire

Că-n alai de crizanteme
Şi petale de narcise,
Peste pătura cea verde,
Dragostea-şi clădeşte vise.

Violete parfumate
Cu ambrozie cerească
Se apleacă-ngândurate
Când fiorul dă să crească.

Şi-ntr-o strânsă-mbrăţişare
Care nu se mai termină,
Vine scuza de iertare:
- Primăvara e de vină!..

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul trebuia să vină

Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.
Singur timpul e de vină pentru gara în ruine,
Dar desigur, călătorii ce aşteaptă pe bănci pline
Vor mai spune, vor mai scrie despre trenul ce nu vine.
Despre el vor zice multe, că e plin de flori de gală,
Locurile le-or descrie în manieră ideală,
Îngeri ce coboară-n staţii, îngeri care iar se urcă
Minţilor în aţipire le vor da prin vis de furcă.
Însă-n săli de aşteptare zac schelete opaline,
Fiecare ca-n răşină încleştat biletul ţine.
La ghişee trist suspină funcţionare sibiline.
Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii iară

au înflorit salcâmii iară cu albul pur şi verde crud
şi primăvara se răsfaţă dansând în vârful unui dud,
trosnesc şi mugurii-n grădină şi păsările ciripesc,
alaiul lor, alai de nuntă, e parcă un alai domnesc.

la vie-n razele de soare, cântă-n delir un cuc în coastă,
singurătatea lui de-o viaţă devine astăzi şi mai fastă.
el acolo îşi cheamă soaţa în orizontul dimineţii
când toate păsările zburdă de bucuria nouă-a vieţii.

fug rătăcind cărări de vis gâze şi fluturi şugubeţi
care s-au zăpăcit şi ei, umblând pe câmp aproape beţi,
albinele culeg nectarul dulceţii florilor de mai
şi toată liota de gâze pornit-a nunta în alai.

privighetoarea e soprana pierdută în albastrul pur,
cântând în razele de soare de dimineaţă la azur.
un pitpalac nebun şi singur se vaietă pe un tăpşan
că a îmbătrânit, săracul, şi n-a ieşit de-acum un an.

această dulce primavară i-a prins pe toţi nepregătiţi
şi, bucuroşi de vreme bună, i-a zăpăcit, i-a scos din minti.
când îşi vor reveni în fire cu toţi se vor simţi trădaţi
de-această doamnă- amăgitoare cu sânii ei prea decoltaţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răspunsuri... încă mai aştept!

Mi-ai împletit cunună din astre
şi un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
şi nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi daţi răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aştept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aştept
de-o viaţă
şi unde-i bucuria
să mă răsfeţe
în fiecare dimineaţă??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopţi fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în faţă am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAŢĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găseşti în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Şi dacă am,
tu VIAŢĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieţii
mi-e secat?
Şi dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viaţa
ştiu,
va refuza?

Nu-mi reproşa că am trăit
ca Hermes,
ştiu că da,
dar dat-am tot ce am simţit
şi altora!
Cu prisosinţă chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoşti,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aştept!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea primăverii

Plângând în ploaie după clipe
Priveam cum trec în şir cocorii,
Prin cuiburi gaiţele-or să ţipe
S-alunge de pe ceruri norii,

Am spart paharele minciunii
Lăsând să curgă adevărul,
Să-mbrace haina-nţelepciunii
Când înfloreşte-n poartă mărul,

Tot aşteptam ca primăvara
Prin lanuri macii să răsară,
În verde să se-mbrace ţara
Şi toate florile s-apară,

S-a rupt în ceruri taina vieţii
Lumina s-a ascuns în noapte,
Sau poate-n roua dimineţii
Când sufletul vorbea în şoapte,

Plângea şi ploaia după clipe,
Pe câmpuri totul înverzeşte,
Iar pitpalacii pot să ţipe
Căci tot ce-i viaţă se trezeşte,

Şi tot aştept ca primăvara
Salcâmi să explodeze-n floare,
În verde să se-mbrace gara
Unde-am rămas uitat de soare.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa

Din când în când îţi simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aştept dorinţe-apuse să se-ntâmple
Şi răstignesc pe crucea nopţii clipa.

Din când în când visez că este vară
Deşi din mine iarna muşcă rece,
Aştept de vise ploi să mă înece
Şi-aprind la jarul lunii o ţigară.

Şi mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Aţât cu vreascuri de speranţă rugul
Şi plâng si râd cu lacrimi în neştire.

Îmi eşti belşugul, eu îţi sunt risipa...
Ia tot ce vrei şi lasă-mi mie clipa.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!