În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Bate vânt de primavară peste crengile-nflorite
Le apropie, le separă
Par atât de-ndrăgostite
De caldură, de lumină şi de fructul ce-o s-apară.

Păsări rotitoare-n zare desenează dungi pe cer
Se ridică şi coboară
Stoluri vin şi stoluri pier,
Precum gândul împlinirii care a-ncetat să doară.

Primavară, dulce dragă, primavară parfumată
Împletită şi uşoară
În cosiţele de fată,
Prinse-n flori de violete şi în sunete de vioară,

Ne-ai găsit a câta oară cu ochi plini de bucurie,
Vise împletind cu drag
Melodii şi poezie
Primavară, dulce dragă te voi trece peste prag

Într-o lume a iubirii unde tu poţi să-ţi alungi
Teama de îngheţ în iarnă,
Dorul soarelui în lunci,
Să trăieşti în al meu suflet precum ai trăit atunci,

Când visam că vei veni şi visam că este soare,
Într-o dalbă, blândă zi,
Într-o zi de sărbătoare
Primavară dalbă dragă, când urâtul va pieri!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă, pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul poeziei

Când trupul ce-i aşteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten şi nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Şi cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i aşteaptă versul...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori,
Îmi uit sufletul
Închis în poezie.
Şi ies golită
De sentimente.
Trec prin lume,
Şi în loc de oameni văd:
Imagini,
Umbre,
Tăceri.
Lasă-mă poezie să văd
Lumea aşa cum este.
Să trăiesc,
Să pot dormi
Când visele m-aşteaptă.
Dă-mi te rog poezie
Sufletul inapoi,
Să pot pleca dincolo
În nemurire.
Căci va veni cândva
Vremea Judecăţii....
Şi mă va întreba
Domnul:
- Ce ai facut cu sufletul?
Nu-I voi putea răspunde:
- L-am uitat, Doamne,
Uneori...
Închis în poezie.

poezie de Angelina Nădejde (23 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de lumină

noapte visată şi regăsită
printre seminţele timpului
învăluită în patimi cu aromă de opium
şi de poezie sângerândă precum amurgul
o astfel de noapte mă trezeşte
din aşternutul de himere
din visul pietrei ţărmului
din cetatea cu porumbei
rotindu-se prin Agora

într-o astfel de noapte
cresc ziduri de stele
tu îmi citeşti în palmă toată istoria
în ea sunt scrise caravanele
versetele străvechi
poemele de iubire
nopţile de amor
binecuvântarea sferelor

în palma mea tu îţi citeşti naşterea
şi vieţile din alte ceruri
pe când trimiteai răvaşe zeilor
şi-i implorai să-ţi aducă
amfore cu ambrozie
şi o fiică a nopţii care să te înveţe
că există viaţă după moarte

şi rugile ţi-au fost ascultate
suntem două animale la pândă
căutându-se unul pe altul
două animale ce-şi adulmecă moartea
şi luptă cu sânge şi nebunie
vânându-şi pasiunea prin nopţi ca acestea

Suntem două fericiri purtate de valuri
Pe un ţărm cu doruri ancestrale

poezie de Alina Beatrice Chesca (9 martie 2011)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia sol a foii albe

Orice carte este-o boală
orice carte este-un leac
din nesimţire te scoală
chiar dac-ai dormit un veac

Orice carte este-un leac
ce te vindecă de moarte
clipe ai avut doar vrac
înc-un pas şi eşti departe

O şi dincolo de moarte
din nesimţire te scoală
sufletu-l pune deoparte
orice carte este-o boală

Orice carte este-un leac
eu scriind doar pot să tac

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă lumilor

Scrisul îţi este zbor planat
Deasupra ceea ce-ai uitat
Sau n-ai uitat cu-adevărat,
Iubire fără de pacat,

Revoltă trasă pe o roată,
Ruguri de spin ce înc-o dată
Le-aprinzi să ardă căutând
Curajul ochiului plângând,

Prin fumul unei realităţi,
Prin şiruri lungi de nedreptăţi,
Tânjire către ideal
Care se pierde-n ireal,

Scrisul îţi este o salvare
Frumoasă şi tulburătoare,
Prinţ adorat într-o poveste,
În care viaţa însăşi este

Descrisă ca povestea ei,
Fără de demoni sau de zmei,
Ofrandă lumilor celeste,
Povestea ta într-o poveste.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine ştie când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vărsător irositor

Eu scriu- nu scriu trăiesc în poezie,
Este în fond un fel de haiducie,
Iau clipele bogate le dau celor sărace
Iar foamea disperată o las celor vorace,

Bijuterii ascund de hulpavii deplini,
Îngenunchez să aflu culoarea dintre spini
Şi iar mă rog la veşnice lumine
Să mai ridice turnuri din ruine;

Pereţii lumii mele sunt mult înalţi şi goi,
Ades au fost executaţi la baza lor eroi,
Când verticala lor, mult prea ades deşartă,
Ar fi putut expune doar opere de artă,

În vernisajul care, cu uşile închise
Azi şterge semnătura şi-nceţoşează vise
Iar zgomotul acesta jalnic, atât de insidios,
Cel remanent ca murmur pe treapta cea de jos,

Ar fi putut fi harpă, violoncel sau vioară,
Ca toată neputinţa, din sine şi de-afară,
Să fie transformată într-o rapsodie
Şi fără instrumente măcar în liturghie...

Această haiducie, ilustru asumată
Este în fond o roată, captivă-n altă roată
Şi vorba este astăzi, doar despre ce ar fi
O muritoare lume, cu sufletele vii.
...
Sunt un haiduc însingurat si visător
În realitate doar un Vărsător irositor,
Care la rândul său primeşte de la alţi haiduci
Un gând, o faptă, o rugă, nişte cruci.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multivers

Cred ca există multiversul,
E o genune între noi,
Iubirea- şi caută reversul
Iar noi ne-am transformat în doi,

Ne- am divizat precum un virus
Ucigator, de neoprit
Sunt hieroglife pe papirus
Ceea ce- am scris pe infinit,

Indescifrabil este parcă
În alfabetul propriului destin,
Pământul transformat în arcă
Unde doar singurii mai vin,

Perechea unui joc de cărţi
Rămâne pusă deoparte,
În labirintul unei hărţi
În care doar fugim de moarte,

Nici timpul nu mai e lumină,
Secundele sunt albe ploi,
În ani iubire si în vină
Măsor distanţele din noi

De- atunci de când viteza morţii
Ne- a depărtat de cer cumva,
Doi inocenţi în ale sorţii,
Pieriţi în galaxia ta,

Big bang-ul nu mai are sunet,
Celula stem s-a sinucis
În galaxia unui urlet
Din anticamera de vis,

Viaţa rămâne să răzbată,
O mamă veşnic purtătoare
Intr-o urgenţă operată
Pentru ca altfel pruncul moare,

Se naşte astfel multiversul,
În călimara de genune
Din care izbucneşte versul
Trăirilor de om nebune.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea miilor de licurici

Eu şi cu tine, singuri şi acum,
De lume ascunzându-ne în pace,
Opriţi la o răspântie de drum,
Ne împărţim cuvântul care tace,

Aşa cum doar în nopţile cu lună,
Pe brate-şi poartă dorul ce- a avut,
Un mire sărutând alba cunună
A dăruirii ei de tandru început,

Cum mama sânul dezgoleşte
Cu mâini curate mirosind a pâine,
Cea care oameni zămisleşte
Zidind în pântec ziua cea de mâine,

Eu şi cu tine singuri şi aici,
Înlănţuiţi în dulce frământare,
Noapte căzută peste mii de licurici,
Destin de-a lumina fără de soare

Şi te iubesc adânc, tu mă iubeşti,
Secundele se scurg de pe hârtie,
Când eu îţi scriu, tu mă citeşti
Şi ne atingem sufletele-n poezie.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă
De bunătate omenească furibundă,

Ştiind că infinitul este ireal de mic
Atunci când din cenuşa lui încerc să mă ridic
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separaţie clară între urât şi bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,

Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăşi nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,

Duc timp în agonie, pe braţele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de minţile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,

Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaşte drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaşte ce cale se afundă
Şi unde e vârtejul, iubirii ce inundă,

Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orişice poet

Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanţă
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edenul tău

Sunt umbre de crânguri ce-mi umblă prin gânduri,
Ce urcă coboară în muguri de seară,
O seară a lunii -oglindită în ape,
În apele care- au uitat să adape.

Sunt ceruri de stele, pierdute, rebele,
Uitate în ochii speranţei predate,
Senini prima oara dar care- au murit,
Când visul uitării din ei s-a ivit.

Sunt coase tăioase ce rup rădăcini
De suflete blânde şi muribunde,
Ucid flori şi iarbă şi toarnă venin
Pe rana vâltorii din anii ce vin.

Superba trăire leşin, nemurire,
Ne frânge fiinţa trădându-şi dorinţa,
Închide-mi tăgada-n cămaşa de forţă,
Aprinde-mă dragoste ca veşnică torţă,

Prin focul rotundei salvări nenorocul,
În cercul de spaimă ce visuri îngaimă,
Prea mult împarţită- ntre bine şi rău,
Eu pot fi coşmarul sau Edenul tău.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecinţa de scrum

Toate faptele au o consecinţă,
Toate actele au,
Consecinţă de rău,
Consecinţă de bine.

Focul are consecinţă de cald,
De scrum,
De lumină,

Apa are consecinţă
De viaţă, de curăţenie,
De depărtare,

Aerul are consecinţă
De zbor,
De prăbuşire,
De orizont,

Pământul are consecinţă
De hrană, de spirit,
De moarte

Iar tu
Ai consecinţele toate,
De cald, de scrum de lumină,
De viaţă, curăţenie, depărtare,
De zbor, de prăbuşire de orizont,
De hrană, de spirit, de moarte,

Al cincilea element
Iubire,
Chintesenţă
Cu consecinţă
De mine, de tine
De noi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau căpiţele de vorbă

Stau căpiţele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înţelepţii vremii, cuşmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.

Câinii latră pe la porţi ca sa intre, nu să iasă,
Veşnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veştezi se anină de portiţe scârţâinde,
Oamenii încovoiaţi de gânduri nu mai au vătrai în tinde,

Stau căpiţele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele ştiu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ţi negociezi dreptatea,

Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălţat şi fără haină,
A primit botezul vieţii, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,

Timpul trece şi se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar şi binele dispare, absorbit de veşnicie,
Undeva- ntr-un colţ de sat, o femeie a născut
Stau căpiţele de vorbă despre noul început...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreţia-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neştiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Şerpii s-aşază în poziţia infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aş vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Şi cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rima-nfiptă într-un cui

Plouă crud cu ape tulburi, inocente paranteze
Ancorează-n zbor de fluturi, rime grele-n antiteze,
Un mănunchi de vorbe goale, adunate-ntr-un buchet,
Mă apasă pe vocale şi nu pot să fiu poet...

Ce simt azi, ce mă frământă, se va scrie într-o carte,
Despre inima mea frântă, veţi citi dup-a mea moarte,
Şi n-aş vrea ca să vă doară, nici să mă compătimiţi
Nu va fi întâia oară, când vă rog să mai glumiţi

Despre ziua cu cafele, despre zâmbete cu dramă,
Colorate cu manele, şi stocate într-o ramă,
Poezie fără rimă, sau orice cuvânt nespus
Pot să poarte a mea vină, pentru că nu m-am supus,

Să vă scriu cu pana verde poezii cu rimă snoabă
Într-o lume care pierde toate vorbele-ntr-o boabă,
Pentru că îi este frică să îşi ţipe cu afront
Prea mirabile dorinţe moarte-n cui cu vârful bont.

Într-o ţară centenară, şi-un popor cu Vamă veche
Suntem orbi şi într-o nară, ne ghidăm după ureche
Nebunatici într-o turmă, n-avem norme suntem şui
Şi eu vreau să las în urmă rima-nfiptă într-un cui.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!