Sărutul

Era iarnă-n păduri,
urşi albi - nămeţii
moţăiau în scorburi adînci.
Din negre şi crîncene crengi,
pădurea îşi suia pereţii.

Umblam, obosiţi de paşi
prin zăpada cea grea.
Lîngă noi străjuia
un copac, ca un cerb uriaş.

Gura ta pe-a mea s-a închis
şi o flacără mi-a lucit sub pleoape,
ca şi cînd, cu foşnet aprins,
o vulpe-ar fi trecut pe aproape.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de piatră
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea de piatră
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste sub pleoape
la margini de mare, o biserică, cu turle ce urcă spre soare
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat un prunc
surâde în somn devenirii
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Dragostea mea,
ancoră grea,
ţine-mă strâns;
toate mă dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică pentru pace

Pace înseamnă:
să nu-mi fie teamă,

să nu mă pîndească
vreo mînă hoţească,

drapelele ciumii
la cîrmele lumii.

poruncă de dolii
din grase fotolii.

Ci, pentru-nţelesuri
şi pentru surîsuri,

să fie un timp
curat şi întins

şi fără oprelişti,
suflat cu privelişti...

(...)

cu păsări şi crengi,
cu ape adînci.

poezie de Nina Cassian din volumul Sufletul nostru (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Dragostea mea
ancoră grea
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

Vântul căzu –
- poate că nu,
dar s-a făcut
linişte-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.

Nu mai visez
paşi pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.

Singurătati...
Nu mi te-arăti,
nu-mi trimiti vesti.
Cât fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai eşti?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaş şi neclintit. Tot aşa stau fraţii lui din ţara zăpezilor veşnice, pe insulele de gheaţă plutitoare, când se înalţă să privească la alţi urşi albi, care se depărtează pe alte insule plutitoare.

Cezar Petrescu în Fram, ursul polar (1931)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de ceară
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste
la margini de mare, o biserică, cu turle crăpate
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat, un prunc
surâde,
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări de paşi târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am păşit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De mă înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naşte,
La icoane mă rugam
De tot greul ce mă paşte...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu ştiu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte înapoi

(în memoria poetului Alexandru Fulga)

De umbre s-au golit pereţii,
Din grinzi ţi-au dispărut bătrânii cari!
Îşi leagănă frunzele doi arţari,
Chemând în foşnet toţi poeţii,

Să-ţi cânte versu-n vălul ceţii,
În muzica celor mai buni scripcari!
De umbre s-au golit pereţii,
Din grinzi ţi-au dispărut bătrânii cari!

Siberii îşi topesc nămeţii,
Baikalu-ţi face stradă spre gheţari,
Să faci pereche celor solitari,
Ard lumânările tristeţii...

De umbre s-au golit pereţii!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnet de frunze
în pădurea bătrână-
la izvor un cerb.

haiku de Doina Marcela Gheorghe (6 octombrie 2020)
Adăugat de Doina Marcela Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
La marginea mării.

Nu voiu sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu braţe de valuri,

Se nalţă, dar recad
Şi murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vînt
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie-mi fuga

taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
şterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănţuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.

lasă timpul să fugă într-o existenţă uitată.
mută pereţii albi şi verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
şi lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!

toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spaţiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gură

Pot să dorm şi să visez pe gura ta,

să cânt şi să mor pe gura ta,

încă şi încă;

gura ta, radă adâncă

în care-nnoptez după drumul cel lung,

în care ajung şi nu mă mai satur să-ajung...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

E un amurg roz-albastru
de parcă - obosiţi
chirurgii ar număra
bancnote-nsângerate

goliciunea bălţii
se-ascunde în stuf
dealul îşi umflă pieptul
plin de turme

din păduri
ţiganii cară muzica
în negre cimpoaie.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci

mi-am luat frica de gât şi am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme şi a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât şi s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
şi de frică a intrat în tocătorul de carne
şi mie nu mi-a fost milă de frica mea
şi am dat-o la carne deşi putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roşu aprins
foarte aprins de urlau după mine ştii cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele şi toate altarele
şi nu mă durea nimic şi umblam liberă
printre aceste stări roşii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
şi nu ştie de frică şi nici frica n-o mai cunoaşte
pe ea atât de roşie ca o unitate inamică

în sfârşit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roşii
ieşeau din ea aşa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obişnuise frica cerea visa mesteca
şi fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele şi nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata mi-a mai transmis o trăsătură care mi-a îmblânzit adesea parcursul: umorul.

Nina Cassian în Memoriile mele
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a trezit tristeţea-n zbucium,
Recele-i fior de nea
Îmi răscoală şi-mi străluce
Scânteieri de altcândva.

Paşi timizi se mai strecoară,
Cântărind cea clipă-a mea,
Ca nămeţii dau năvală
Să mă ducă, să mă ia!

Vârcolaci de gând m-apasă,
Chinga inimii durea,
În pornire nemiloasă
Eclipsa răsplătire vrea...

Am s-o las! O să dispară...
Păsul nu e cel mişel,
Aştepta-voi să apară
Noi speranţe-n sânul meu!

Năucit în căutare,
Nu vedeam, nu auzeam
Cum renaşte o clipă iară
Prin noianul ce-l aveam!

Azi, ridicolă privire
Mă domină lin, tăcut
De mă îndeamnă-n prevenire:
Nu mai căuta-n "demult..."

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!